HOTĂRÂRE nr. 251 din 1 aprilie 1999 (*actualizata*) privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc (actualizata până la data de 15 aprilie 2002*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prin participant la joc se înțelege orice persoană fizica care doreste și are dreptul legal sa participe la joc. Participarea la joc presupune adeziunea fără limite sau fără rezerve la toate prevederile regulamentului jocului respectiv.
Exploatarea jocurilor de noroc se poate face numai în baza autorizatiei emise de Ministerul Finanțelor, respectiv licenta pentru exploatarea jocurilor de noroc, prevăzută în anexele nr. 1 a) și 1 b), denumita în continuare licenta.
Jocurile de noroc se clasifica după cum urmeaza
jocuri cu castiguri generate de elemente aleatorii, organizate prin folosirea masinilor, utilajelor, instalațiilor mecanice, electrice, electromagnetice, electronice, videoautomate, jocuri exploatate prin intermediul unor mecanisme, instalații de orice fel, ale caror castiguri presupun concomitent atât dexteritatea sau abilitatea jucatorului, cat și hazardul (de tipul ATLANTIC PUSHER, NIAGARA etc.), precum și altele asemenea
jocuri tip cazinou, cu castiguri generate de elemente aleatorii, desfășurate la mese obisnuite sau speciale, organizate prin folosirea bilelor, cartilor, insemnelor, zarurilor sau a oricăror alte obiecte ori forme fizice de participare și de desfășurare a jocurilor de noroc, ca de exemplu: ruleta americana, ruleta franceza, black-jack, poker de orice fel, baccara, chemin de fer, redgo, punto banco, table, canasta, pinacle, 66, pasiente, garde au coeur, belota, 21 și altele de acest fel
jocuri tip bingo și keno în sali de joc, cu castiguri generate de elemente aleatorii, organizate prin folosirea echipamentelor complexe de tip loteristic, caracterizate prin extrageri și premieri succesive
pronosticuri (pariuri) sportive, dacă evenimentele aleatorii constau în rezultatele unor intreceri sportive de orice fel, pariuri de orice fel, tombole, atunci când evenimentele aleatorii constau în rezultatele unor extrageri de numere, de litere sau de alte simboluri, indiferent de caracteristicile dispozitivelor mecanice, electronice, digitale sau video, utilizate pentru generarea acestora sau pentru efectuarea extragerilor (cupe, urne, roti și alte asemenea mijloace); se includ în această categorie toate genurile de tombole, precum și jocurile interactive transmise în direct de posturile de televiziune (pentru partea ce reprezinta joc de noroc)
jocuri-concurs cu castiguri de orice fel, organizate prin intermediul liniilor telefonice sau al altor mijloace de telecomunicatie.
Jocurile de noroc se pot organiza cu sau fără participarea directa a jucatorilor, indiferent de mijloacele tehnice utilizate. În măsura în care vor aparea și alte tipuri de jocuri de noroc, caracterizate prin atribuirea de castiguri în functie de factori aleatorii, de hazard, cu perceperea unor taxe de participare directa sau disimulata, acestea vor intra sub incidența obligativitatii de a obtine licente legale.
Nu sunt considerate jocuri de noroc și sunt permise fără autorizare urmatoarele tipuri de jocuri
tombolele organizate în scoli, în gradinite sau în alte colectivitati și care au un caracter distractiv și nonprofit pentru organizatori
jocurile de tip distractiv, exploatate prin intermediul unor masini, aparate, dispozitive de orice fel și care nu presupun castiguri bazate pe elemente aleatorii, având ca scop testarea forței, inteligentei și dexteritatii participantului
actiunile cu caracter publicitar organizate de diferiti agenti economici, în scopul stimularii vanzarilor, care nu presupun taxa de participare pentru jucatori și nici majorarea pretului pe care produsul l-a avut anterior desfășurării actiunii publicitare.
Nu sunt permise și nu pot fi autorizate jocurile de noroc, indiferent de denumirea lor, prin care se acumuleaza fonduri banesti sau alte valori materiale în cadrul unor asociații ori al altor forme organizate, cu promisiunea realizării unui castig prin multiplicarea sumelor depuse, numai pe baza sperantei de crestere a numarului de depunatori într-un interval propus de organizatori și acceptat de depunatori la data depunerii cererii ori/și a sumelor de bani. De asemenea, nu sunt permise și nu pot fi autorizate jocurile tip alba-neagra, care se bazeaza pe dexteritatea organizatorului, a manuitorului mijloacelor de joc (cărți de joc, cauciucuri cu timbre, capace cu boabe de cereale, capace cu bila etc.).
Activitatea de autorizare a jocurilor de noroc se realizează prin intermediul Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, denumita în continuare comisie. Comisia își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Finanțelor, conform regulamentului de organizare și functionare a acesteia, cuprins în anexa nr
Componenta comisiei va fi stabilita prin ordin comun al ministrului finanțelor și al ministrului de interne.
Documentele necesare pentru autorizare, care se depun la directia de specialitate din Ministerul Finanțelor în vederea obtinerii licentei, sunt prezentate în anexa nr. 3.
Acordarea licentei reprezinta dreptul pe care statul îl acorda unor persoane juridice de a organiza și de a exploata jocuri de noroc, în condițiile respectarii prevederilor prezentei hotărâri și a legislației în vigoare. Toți agentii economici organizatori de jocuri de noroc vor avea prevăzut în obiectul de activitate codul CAEN nr. 9
În cazul jocurilor menționate la art. 6 lit. a) licenta va fi nominala pentru fiecare masina în parte și va cuprinde datele de identificare a acesteia, precum și a organizatorului de jocuri de noroc, iar pe verso se vor inscrie spatiile de desfășurare a activității și vizele lunare fiscale confirmate de organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor. Agentilor economici autorizati până la data intrarii în vigoare a prezentei hotărâri li se vor inlocui, până la data de 30 iunie 1999, licentele pentru exploatarea jocurilor de noroc acordate cu noile modele de licente. Licentele sunt documente cu regim special, tiparite prin grija Ministerului Finanțelor de către Regia Autonoma "Imprimeria Naționala". La realizarea acestora se vor folosi hartie și cerneluri speciale, precum și alte elemente de siguranță. Cheltuielile legate de tipărirea acestor documente vor fi suportate din bugetul Ministerului Finanțelor.
Activitatea de autorizare a jocurilor de noroc are în vedere masinile, instalatiile, dispozitivele, mesele de joc de noroc, spatiul în care se va desfășura activitatea, precum și personalul și regulamentele interne.
Comisia poate autoriza functionarea unor masini, instalații, dispozitive sau mese de jocuri de noroc numai pe baza unei dovezi privind verificarea tehnica, prin care să se ateste buna functionare a acestora. Dovada privind verificarea tehnica, prezentată de către organizatorul de jocuri de noroc, va fi eliberata de către firme specializate în domeniu, abilitate de comisie. În dovada privind verificarea tehnica vor fi precizate datele de identificare a masinii (documentul de proveniență, seria de fabricatie, producătorul, tipul masinii, anul fabricatiei, proprietarul), caracteristicile tehnice (modul de functionare, tensiunea de alimentare, gradul de electrosecuritate, procentul de castiguri din totalul rulajului incasarilor), indexurile contoarelor electromecanice înainte și după verificare, factorul de multiplicare, modalitatea de sigilare și componentele sigilate (respectiv contoarele electromecanice). În cazul instalațiilor pentru jocurile tip bingo sau al meselor speciale cu bila, tip ruleta, dovada privind verificarea tehnica va fi adaptata în mod corespunzător acestora, iar în cazul jocurilor-concurs dovada privind verificarea tehnica se va referi la programul de calculator utilizat în derularea jocului. Agentii economici abilitati sa elibereze dovezi privind verificarea tehnica pot acorda serii la aparate, conform registrului propriu de atribuire a seriilor. Cu ocazia efectuării verificării tehnice verificatorul va întocmi un proces-verbal în care vor fi consemnate toate datele referitoare la aceasta operațiune tehnica și în care se va menționa dacă este asigurata corecta functionare și desfășurare a jocului. Procesele-verbale, precum și dovada privind verificarea tehnica ce va fi eliberata organizatorului de jocuri de noroc vor fi semnate atât de către verificator, cat și de către beneficiar.
Jocurile de noroc cu participare directa pot fi organizate numai în spatii corespunzător amenajate pentru desfășurarea unor astfel de activități. Spatiul în care se desfășoară aceste activități poate fi în proprietatea organizatorului, inchiriat sau dobândit sub o alta forma legala de către acesta (pe bază de asociere în participatiune etc.). În cazul unor contracte de asociere în participatiune, incheiate de către utilizatorii de aparatura specifică jocurilor de noroc cu detinatorii de spatiu, organizatori de jocuri de noroc sunt considerate persoanele juridice care exercită cu forme legale dreptul de proprietate sau de folosință asupra aparaturii respective. Întreaga responsabilitate în fața legii privind corecta desfășurare a activității de exploatare a aparaturii și a salii de joc revine deținătorilor cu orice titlu ai acestei aparaturi, care au fost autorizati în condițiile prezentei hotărâri. Se permite schimbarea locului de exploatare a activităților de jocuri de noroc în perioada de valabilitate a licentei, dar nu mai mult de trei ori față de locul initial, cu avizul comisiei, fără perceperea altor taxe, urmand să se faca mențiune în acest sens în licenta. În acest scop, agentii economici vor depune la directia de specialitate din Ministerul Finanțelor o documentatie care să cuprindă numai pct. 1, 10, 11, 14, 15, 18 și 19 din anexa nr. 3.
Autorizarea activităților de jocuri de noroc este valabila pe o perioadă de un an ce curge de la data de întâi a lunii urmatoare celei în care s-a aprobat obtinerea licentei. După această perioadă agentii economici pot solicita reautorizarea acestor activități, cu plata taxelor aferente, prezentand numai documentele prevăzute la pct. 1, 8 și 11 - 19 din anexa nr. 3.
Pentru eliberarea licentelor se vor percepe taxele anuale de autorizare prevăzute în Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a activităților din domeniul jocurilor de noroc. Agentii economici autorizati până la data intrarii în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 69/1998 nu vor mai plati taxa de autorizare prevăzută de lege a se achită înainte de eliberarea documentelor de autorizare, urmand sa plateasca numai rata lunara pentru fiecare masina mecanica sau electronică cu castiguri, respectiv pentru fiecare masa de joc de noroc din cazinou. În cazul în care autorizatia expira până la data de 15 a lunii nu se mai datorează taxa lunara, iar dacă data expirarii este ulterioară datei de 15 a lunii taxa lunara se plateste integral.
După autorizarea unui agent economic în cadrul sedintei, cuantumul taxei de autorizare percepute, contul de virament, precum și alte date necesare pentru efectuarea platii vor fi transmise în scris acestuia în termen de 5 zile lucratoare de la data sedintei.
Nu se acordă licenta în situațiile în care
administratorul și/sau directorul executiv nu a implinit vârsta de 23 de ani
agentul economic nu detine spatiu stabil sau acesta nu este corespunzător pentru activitatea respectiva, neincadrandu-se în prevederile prezentei hotărâri, precum și în normele legale privind amplasarea, dotarile, condițiile igienico-sanitare și de prevenire și stingere a incendiilor
spatiul detinut este situat în incinta unor asezaminte de invatamant, cultura, arta, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și altele asemenea, precum și în zone cu circulatie intensa: pasaje pietonale, statii ale mijloacelor de transport în comun, spatii excesiv de aglomerate. În mod excepțional se admite organizarea de jocuri de noroc în spatiile-anexe, excedentare, ale unor cinematografe, sali de spectacole, sali de sport, case de cultura și altele de acest fel, cu condiția să fie asigurată intrare separata pentru jucatori și sa nu fie deranjate în vreun fel celelalte activități; nu poate fi autorizata functionarea masinilor cu castiguri în cofetarii, patiserii, pizzerii sau în alte asemenea unități de alimentatie publică unde au acces minorii
agentul economic are în dotare masini, instalații, dispozitive executate artizanal ori care prezinta grad avansat de uzura fizica sau morala; e) administratorii și directorii executivi ai agentilor economici, care solicită autorizarea, au suferit condamnari pentru infractiunea de inselaciune, furt, bancruta frauduloasa, fals și uz de fals, evaziune fiscala, contrabanda sau pentru o alta infractiune ce a avut ca urmare pierderea drepturilor civile și politice ori au fost în mod repetat sanctionati contraventional în legătură cu nerespectarea unor prevederi legale referitoare la jocurile de noroc
administratorul și/sau directorul executiv este functionar public sau ocupa o alta functie incompatibila cu functia de gestionar sau de administrator
agentul economic înregistrează obligații fiscale restante față de bugetul de stat și față de bugetul asigurarilor sociale de stat. Nu se considera obligații fiscale restante față de bugetul de stat și față de bugetul asigurarilor sociale de stat
sumele pentru care agentii economici au obținut de la Ministerul Finanțelor sau de la Ministerul Muncii și Protectiei Sociale inlesniri la plata acestora
sumele stabilite în urma controalelor efectuate de organele fiscale de specialitate și care se afla în diferite stadii de contestare sau în judecata
sumele care fac obiectul unei măsuri de suspendare a executarii, dispusa de instanța judecătorească. În situația în care după obtinerea licentei pentru exploatarea jocurilor de noroc un organizator se încadrează intr-una dintre situațiile prezentate la art. 19 lit. a)-g), licenta se anulează.
Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligati sa tina evidența contabilă separat, până la nivel de balanta, pentru activitățile de jocuri de noroc, inclusiv partea aferenta asociatilor, în cazul contractelor de asociere în participatiune: Raportarea se face semestrial la Directia administrarea monopolului de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, o dată cu raportarile contabile, conform anexei nr. 4.
Exploatarea jocurilor de noroc în valută se face cu aprobarea Băncii Naționale a României, pe baza licentei pentru exploatarea jocurilor de noroc.
Toate masinile, utilajele, instalatiile mecanice, electrice, electromagnetice, electronice, videoautomate și alte jocuri cu castiguri generate de elemente aleatorii vor fi produse de către societăți comerciale specializate în domeniu și vor avea aplicate plăcuțe de identificare individuale, marcate durabil, în care vor fi precizate: tipul aparatului, producătorul, seria și anul de fabricatie.
Orice reparatie la masinile, utilajele și instalatiile prevăzute la art. 22 și care nu presupune interventii asupra contoarelor electromecanice, precum și a sigiliilor aplicate va fi stipulata într-un registru special de interventii, semnat atât de către depanator, cat și/sau de către organizator, în care vor fi precizate elementele asupra cărora s-a intervenit. Interventiile la contoarele electromecanice se efectueaza numai de către specialisti ai societatilor comerciale abilitate de către comisie să efectueze verificări tehnice. Acestia au obligația sa sesizeze în scris comisia de îndată ce constata interventii sau manopere de natura frauduloasa asupra contoarelor ori asupra programelor de joc ale aparatelor, nerespectarea acestei prevederi conducand la retragerea abilitarii.
Toate tipurile și categoriile de masini de jocuri de noroc vor avea, în mod obligatoriu, în dotare contoare electromecanice și, optional, contoare electronice, care vor inregistra atât încasările, cat și premiile acordate. Evidenta contabila va fi ținuta zilnic pe baza indexurilor contoarelor electromecanice, care vor fi marcate prin etichetare: intrari, iesiri.
Contoarele electromecanice vor fi prezentate, în mod obligatoriu, spre citire și verificare organelor de control. Dacă din motive de securitate și/sau de construcție accesul nu este posibil permanent, organizatorul va adopta varianta montarii lor în locuri accesibile citirii și verificării.
Salile de joc în care sunt amplasate mai mult de 10 masini cu castiguri vor fi prevăzute cu grupuri sanitare. Salile de joc nu pot fi autorizate dacă organizatorul, respectiv deținătorul legal al spatiului de joc, nu a obținut în prealabil avizul brigazii locale de pompieri (acolo unde este cazul) și, respectiv, avizul directiei sanitare locale.
Organizarea efectiva a activității se va face în conformitate cu regulamentul de ordine interioara al salii de joc, care va prevedea expres oblibațiile și responsabilitatile fiecarui angajat care lucreaza la sala de jocuri.
Se interzice introducerea de credite pentru jucatori, pe datorie sau pe seama unor obiecte lasate în gaj.
Evidenta primara a veniturilor se tine zilnic, pentru fiecare masina electronică cu castiguri, pe formularul prezentat în anexa nr. 5, respectiv în anexa nr. 6 pentru masinile care opereaza în valută. Lunar, veniturile vor fi centralizate cu ajutorul formularului prezentat în anexa nr. 8, respectiv în anexa nr. 8 a) pentru masinile care opereaza în valută. Formularele astfel completate vor fi cuprinse într-un registru special, numerotat, legat și stampilat de organul local al Ministerului Finanțelor. Inscrierile se vor face cu pix cu pasta, lizibil, fiind interzise stersaturile sau modificările. Eventualele greseli pot fi corectate prin bararea numarului greșit și înscrierea numarului corect deasupra acestuia, sub semnatura persoanei care a completat formularul.
Comisia nu va autoriza unui agent economic mai puțin de 5 masini electronice cu castiguri sau mai puțin de 5 posturi individuale de joc, la prima solicitare a acestuia
Jocuri tip cazinou
Jocurile cu castiguri generate de sansa, tip cazinou, se desfășoară între participanti și organizatori, precum și la mese special destinate jocului direct între participanti, deservite de personal al cazinoului. Aceste mese vor fi special descrise în regulamentul de ordine interioara, care va prevedea și modul de înregistrare și de contabilizare a veniturilor realizate de cazinou. Numărul meselor la care se desfășoară jocul direct între participanti nu va depăși 10% din totalul meselor avizate. Activitatea de jocuri de noroc din cazinou se desfășoară la mese speciale, folosindu-se bile, cărți sau zaruri și, complementar, masini videoautomate, electromecanice sau electronice.
Pentru jocurile de noroc la care evenimentele aleatori se produc prin intermediul zarurilor, acestea vor fi amestecate și lansate dintr-o cupa sau urna, fiind interzisa manevrarea lor cu mana. Zarurile vor fi confectionate din materiale care să aibă duritatea necesară impusa de suprafața de joc (oase, materiale plastice, ebonita, fildes, metal) și vor avea laturile perfect egale (între 20 mm-25 mm), sigla sau denumirea cazinoului va fi inscripționată pe una dintre fete și vor fi perfect echilibrate. Pentru controlul echilibrarii zarurilor, salile de cazinou vor avea în dotare aparate tip "Balancing Galiper". Se va respecta condiția ca suma punctelor inscrise pe fetele opuse ale unui zar să fie egala cu cifra 7.
Dotarea minimala pe care trebuie să o posede un cazinou pentru a putea obtine licenta este de 10 mese speciale de joc, dintre care cel puțin 4 mese speciale cu bila (rulete).
Cazinourile vor putea fi amplasate în hoteluri, în cladiri separate, în cinematografe dezafectate, în alte amplasamente care să permită respectarea unor condiții minime, cum ar fi: sa nu deranjeze alte activități invecinate, să se asigure linistea necesară bunei desfășurări a activității, să aibă intrare separata, să permită amenajarea unor încăperi conexe, strict necesare activității (camera tehnica, grupuri sanitare, bar, garderoba, camera de odihnă pentru personal etc.). Se interzice autorizarea cazinourilor în cladiri în care exista și locuinte.
Cazinourile vor avea o dotare tehnica de baza (inclusiv cărți de joc și zaruri) și complementara, la nivelul normelor internationale. Rotile ruletelor vor fi produse de firme recunoscute în domeniu. Mesele vor avea în dotare cutii cu dubla incuietoare, care, în afara programului, vor sta deschise pe mesele de joc. Rotile ruletelor vor fi prevăzute cu numar de serie, original sau atribuit de verificatorul tehnic, pereche pentru cuva și rotor. În afara programului rotile ruletelor vor fi protejate cu un capac care să permită închiderea sau sigilarea acestora.
Salile de joc vor fi amenajate astfel încât să se creeze o ambianta placuta pentru jucatori. Pardoselile vor fi mochetate, iluminatul electric va fi suficient de puternic, dar astfel montat încât sa nu deranjeze jucatorii. Salile de joc vor beneficia, în mod obligatoriu, de instalatie de condiționare a aerului, cu o putere corespunzătoare dimensiunii acestora. În incinta cazinoului, precum și la usile de evacuare vor fi montate lampi care să între în functiune, la tensiune redusa, în momentul unei avarii la circuitul de baza. Aceste lampi au menirea de a asigura, în situații de necesitate, protejarea jucatorilor, a personalului salii, precum și a valorilor constituind circuitul electric de siguranță. Autorizarea activității de cazinou, precum și organizarea unei astfel de activități vor fi cu desavarsire interzise fără existenta și fără buna functionare a circuitului electric de siguranță.
Inaintea autorizarii de către comisie, organizatorii de jocuri de noroc vor depune la C.E.C., în nume propriu, un fond de garantie în valoare fixa de 5.000 dolari S.U.A. (sau echivalentul în lei la cursul oficial de schimb valutar al zilei) pentru fiecare masa de joc. Acest fond se va afla în permanenta la dispoziția Ministerului Finanțelor pentru acoperirea eventualelor obligații restante față de bugetul de stat. Fondul de garantie va putea fi restituit agentului economic la închiderea activității doar cu aprobarea scrisa a Ministerului Finanțelor.
Cazinourile pot constitui depozite în lei sau în valută ale clientilor, în numele acestora, cu avizul prealabil al Băncii Naționale a României. Aceste depozite vor fi pastrate în seifuri special amenajate, iar procedura de primire-predare, pe bază de documente utilizate în regim special, va fi total separata de fluxurile financiare și de inregistrarile contabile ale cazinourilor.
În toate cazinourile întreaga activitate din salile de joc, casierie și de la receptie trebuie supravegheata, în mod obligatoriu, prin circuit inchis de televiziune și înregistrată video pe toata durata programului. Inregistrarile video respective vor fi tinute pe mese de joc și pe zile și vor fi pastrate, în condiții de securitate, cel puțin 10 zile. Acestea trebuie să aibă vizualizate data și ora evenimentelor înregistrate astfel încât sa nu obstructioneze vizibilitatea înregistrării. Incidentele sau evenimentele deosebite se vor consemna într-un registru tinut de operatorii sistemului de supraveghere video, iar pentru cazurile intemeiate vor fi instiintate imediat organele de politie. Inregistrarile video facute în aceste cazuri vor fi pastrate până la clarificarea acestor situații, prin exceptare de la termenul prevăzut mai sus. Inregistrarile video pot fi controlate sau ridicate de către organele de control ale Ministerului de Interne și ale Ministerului Finanțelor, în vederea efectuării unor verificări. Camerele de luat vederi vor fi amplasate astfel încât să se asigure receptionarea unor imagini clare și utile atât la mesele de joc, cat și la celelalte puncte de lucru. Imaginile de la mesele de joc trebuie să cuprindă intregul caroiaj al mesei, precum și roata ruletei, cu o fidelitate care să permită vizionarea unor detalii, și anume: culoarea jetoanelor și valoarea bancnotelor, asezarea jetoanelor pe caroiajul mesei, numărul de jetoane pe coloana. Imaginile receptionate la casierie trebuie să permită vizionarea mainilor casierului, așezate pe ghiseu, culoarea, numărul și valoarea jetoanelor și bancnotelor, iar imaginile de la receptie trebuie să permită vizionarea, integrală sau bust, a persoanelor care patrund în incinta cazinoului. Casieria și receptia vor fi permanent supravegheate cu ajutorul unor camere fixe de luat vederi, imaginea acestor puncte de lucru urmand a fi captata permanent pe monitoare. Urmarirea în direct și inregistrarea activității din cazinou vor fi efectuate în sistem color, cu excepția receptiei, ale carei imagini pot fi alb-negru. Optional, agentii economici mai pot dota camera tehnica și cu alte dispozitive și instalații, cum ar fi: dispozitiv de apropiere a imaginii captate, dispozitive de comanda a camerelor mobile de luat vederi, aparate de fotografiat, de înregistrare audio etc.
În cazul în care cazinoul are în dotare peste 25 de masini electronice cu castiguri în aceeasi sala, aceasta va fi supravegheata prin circuit inchis de televiziune (cu imagini de ansamblu ale masinilor), realizandu-se și inregistrarea video respectiva. Urmarirea activității din sala cu masini electronice cu castiguri se va face, de asemenea, în sistem color.
Numararea bacsisului colectat de la mese, precum și închiderea meselor vor fi urmarite în direct și înregistrate în sistem video.
Organizarea activității în cazinou (dotarea meselor, verificarea dotarii, intreruperea temporara a activității la mese, închiderea meselor, numararea bacsisului, inregistrarea stocului de jetoane) se va face conform regulamentului de ordine interioara al cazinoului, astfel cum a fost aprobat de comisie.
În organizarea și derularea jocurilor tip cazinou unitatile organizatoare vor folosi numai jetoane pentru care vor asigura o gestiune stricta privind proveniență, inregistrarea, circulatia și casarea acestora, stabilita prin instrucțiunile interne ale cazinoului. Aceeasi evidenta va fi ținuta și în cazul cartilor de joc și al zarurilor. Jetoanele valorice pot fi cumparate de la casierie sau de la mesele de joc, în lei sau în alte mijloace de plată autorizate de Banca Naționala a României, iar restituirea (rascumpararea) acestora se face numai la casierie.
Unitatile organizatoare vor prevedea, prin regulamentul de ordine interioara al cazinoului, toate detaliile privind organizarea, numărul meselor și al masinilor, numărul personalului angajat, condițiile de angajare, specializare, orele de lucru, programul de functionare a salilor, organizarea evidentelor contabile, modalitatea de admitere a clientilor, condițiile de supraveghere și de securitate etc.
Se interzice lucratorilor din sala sa transporte jetoane sau bani în numerar în incinta cazinoului în alte condiții decat cele stabilite prin regulamentul de ordine interioara al cazinoului.
Este interzisa orice procedura, directa sau indirecta, care să aibă ca finalitate imprumutarea cu bani a jucatorilor cazinoului.
Bacsisurile oferite de jucatori salariatilor sunt considerate venituri ale organizatorului jocurilor de noroc și pot fi impartite de conducere salariatilor. Bacsisurile vor fi evidentiate separat în contabilitate.
Personalul din salile de joc (pit-boss, crupieri, inspectori de masa, casieri, ospatari) trebuie să poarte în timpul serviciului numai imbracaminte fără buzunare.
Evidenta accesului jucatorilor în incinta cazinoului se va face cu ajutorul unui calculator electronic. Datele de identificare vor fi transcrise de pe documentele legale de identificare astfel
pentru cetatenii straini: pasaportul, cartea de identitate diplomatica sau consulara, legitimatia provizorie
pentru cetatenii români: buletinul/cartea de identitate sau alte acte eliberate de organele de politie, care poarta o fotografie și semnatura titularului.
Listele cuprinzand persoanele care, prin decizii interne ale cazinourilor, au fost declarate indezirabile și cărora li s-a interzis accesul în cazinou vor fi comunicate de îndată organelor de politie, împreună cu motivatia acestei măsuri.
Administratia cazinoului are obligația sa organizeze și sa conduca contabilitatea conform prevederilor legislației române în materie. Evidenta primara a veniturilor se tine zilnic, pentru fiecare masa de joc, pe formularul prezentat în anexa nr. 7 și conform instructiunilor de completare a acestuia. Lunar, veniturile vor fi centralizate cu ajutorul formularului prezentat în anexa nr
Formularele de evidenta zilnica, tipizate, conform anexei nr. 7, redactate în limba română, nu trebuie să prezinte spatii goale, ștersături și modificari.
Personalul de execuție din cazinouri (de la directori inclusiv în jos) va fi format prin scolarizare în tara sau poate fi angajat din strainatate cu permis de muncă pentru cetatenii straini, eliberat în condițiile legii. În ultimul caz angajarile vor fi avizate de comisie, pe baza unei caracterizari date de managerul unității de la ultimul loc de muncă. Pentru angajatii cetățeni straini conducerea fiecarui cazinou va informa comisia în termen de 10 zile despre transferul sau despre desfacerea contractului individual de muncă, cu precizarea motivelor care au stat la baza acestor măsuri.
Sub sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă, accesul crupierilor în orice alt cazinou din tara este interzis. Aceeasi sanctiune se aplică și persoanei sau persoanelor care au facilitat accesul în cazinou al crupierului în cauza, cu buna stiinta, sau care au cunoscut aceasta situație și nu au sesizat conducerea cazinoului respectiv.
Acordarea licentei pentru exploatarea jocurilor de noroc se va face în urma deplasarii la fața locului a unei echipe de specialisti, formata din reprezentanti ai comisiei, experti ai directiei de specialitate și reprezentanti ai organelor locale ale Ministerului Finanțelor și ale Ministerului de Interne, în numar de cel puțin 5 persoane, care va întocmi o nota de constatare privind indeplinirea condițiilor de autorizare prevăzute de prezenta hotărâre. Nota de constatare va fi semnata de către toți membrii echipei și de reprezentantul agentului economic verificat și va fi inaintata comisiei
Jocuri tip bingo și keno, în sali de joc
Prin sala de joc tip bingo se înțelege o incapere amenajata corespunzător, care are în dotare un complex de dispozitive, instalații, masini, echipamente, a caror functionare se interconditioneaza, rezultand un tot unitar de tip loteristic, caracterizat prin extrageri și premieri succesive, realizate rapid prin intermediul unei instalații care inglobeaza un circuit inchis de televiziune.
O sala de joc tip bingo va avea în dotare, în mod obligatoriu, urmatoarele dispozitive și echipamente
un aparat de extragere aleatorie a numerelor (turbosuflanta prevăzută cu serpentina la vedere)
unul sau mai multe panouri cu afisaj luminos, comandate electronic, prin intermediul cărora vor fi afisate principalele date de joc: premiul de linie, premiul de bingo, premiul de bingo acumulat, fondul de rezerva, prețul cartonului, intervalul de serie vandut, numărul de cartoane vandute, bila maxima, numărul de bile extrase
unul sau mai multe panouri cu afisaj luminos, prin intermediul cărora vor fi afisate numerele extrase
un numar variabil de monitoare TV color, prin intermediul cărora vor fi afisate principalele date de joc, numerele extrase, precum și cartoanele castigatoare. Se face precizarea ca numărul panourilor cu lampi electrice, precum și numărul monitoarelor vor fi impuse de necesitatea accesului jucatorilor la informațiile de joc, din orice punct al salii, indiferent de configuratia și de dimensiunea acesteia
un calculator electronic coordonator de joc, pentru gestiunea contabila a jocului, prevăzut cu un monitor de control și una sau mai multe imprimante (dintre care una de format A 4)
alte dispozitive și accesorii specifice jocului tip bingo (tastatura, întrerupătoare, instalații audio etc.). Optional, pot fi racordate la instalatia de baza calculatoare electronice de joc, tip mini-bings, în beneficiul jucatorilor. În cazul în care acelasi organizator detine mai multe sali de joc tip bingo, acesta poate să le interconecteze pentru jucarea unor partide speciale în comun.
Pentru a fi autorizate salile de joc tip bingo trebuie să indeplineasca urmatoarele condiții de baza
să aibă intrare separata și sa nu deranjeze alte activități
să fie corespunzător amenajate, astfel încât să se asigure condiții civilizate de joc (iluminat electric corespunzător, sistem de ventilatie a aerului, corespunzător dimensionat pentru sala ocupata la capacitatea maxima, mobilier adecvat, grupuri sanitare civilizate, pardoseli mochetate total sau parțial în functie de caracteristicile acestora, instalatie de sonorizare care să asigure o auditie optima, uniforme pentru personal)
să fie dotate cu circuit electric de siguranță, la tensiune redusa, care să asigure, în cazuri de necesitate, un iluminat ce va permite protejarea jucatorilor, a personalului și a valorilor
să aibă obtinute, în prealabil, toate avizele și acordurile legal prevăzute (P.S.I., sanitar și altele impuse de situații specifice)
întreaga aparatura din dotare sa functioneze corespunzător.
Salile de joc tip bingo nu pot fi autorizate în situațiile în care
calculatorul electronic manifesta unele deficiente de programare sau este neperformant, în sensul că: permite desfășurarea jocului în condițiile pierderii partiale sau totale a memoriei, în situația unei intreruperi a alimentarii cu energie electrica; permite desfășurarea jocului în situația scoaterii din circuit a imprimantei sau a suportului de date (hartia de imprimanta). Organizarea jocului cu asemenea deficiente conduce la suspendarea temporara sau la anularea licentei
sunt amplasate în incinta unor imobile în care se afla locuinte deasupra ori dedesubtul salii de joc
sunt amplasate în gradinile de vara sau pe terasele restaurantelor, care nu sunt acoperite integral, și nu sunt situate la o distanta de cel puțin 35 m de blocuri de locuinte, de hoteluri sau de alte cladiri cu caracter social sau public
aparatul de extragere aleatorie a numerelor tip turbosuflanta nu este dotat cu serpentina de stocare a bilelor
comenzile echipamentului de joc nu sunt efectuate prin intermediul calculatorului.
Procentul de premiere din totalul rulajului incasarilor va fi de minimum 65% și de maximum 80% pentru fiecare joc obisnuit, cu excepția jocurilor la care se acordă premii speciale, atunci când va fi respectat doar procentul minim. Procentul de premiere va fi detaliat de către fiecare organizator de jocuri de noroc prin prevederile regulamentului de joc. Orice modificare ulterioară a regulamentului de joc va putea fi aplicata numai după inregistrarea acesteia la directia de specialitate din Ministerul Finanțelor. Procentul de premiere este compus din suma procentelor ce reprezinta premiile obisnuite (premiul de linie, premiul de bingo și premiul de bingo acumulat), precum și din procentul aferent constituirii fondului de rezerva. Fondul de rezerva va putea fi folosit la acordarea premiilor speciale și la reconstituirea optionala a premiului de bingo acumulat, în cazul în care acesta a fost acordat. Premiul de bingo acumulat, constituit din încasări într-un procent stabilit de organizator sau din fondul de rezerva, se acordă integral jucatorului castigator, la bila maxima afisata pe panoul de date. Se interzice acordarea parțială a acestuia în cote fixe, precum și acordarea unor premii speciale din premiul de bingo acumulat. Premiile speciale acordate jucatorilor se constituie numai din fondul de rezerva acumulat la jocurile anterioare. Premiile obisnuite și fondul de rezerva vor fi afisate permanent pe panoul cu datele generale de joc. La deschiderea unei noi sali de joc tip bingo organizatorul poate credita fondul de rezerva cu sume pe care, ulterior, le poate recupera.
Comenzile și distributia pentru cartoanele folosite la jocul tip bingo se vor face prin Regia Autonoma "Imprimeria Naționala". Regia Autonoma "Imprimeria Naționala" nu va elibera cartoanele comandate de agentii economici fără prezentarea dovezii privind achitarea taxei de 7% aplicate la valoarea nominala a cartoanelor. Aceasta va transmite lunar directiei de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor situația privind comenzile de cartoane primite și executate, precum și taxele încasate, pe fiecare organizator de jocuri de noroc. Agentii economici care, la data intrarii în vigoare a prezentei hotărâri, înregistrează stocuri de cartoane folosite la jocul tip bingo neutilizate au obligația sa inventarieze și sa achite taxa de 7% la valoarea nominala a cartoanelor aflate în stoc. Situația stocurilor de cartoane folosite la jocul tip bingo va fi comunicata directiei de specialitate din Ministerul Finanțelor.
Întreaga gestiune a jocurilor de noroc va fi evidentiata pe hartia imprimantei calculatorului, pe care vor fi precizate, în mod obligatoriu, urmatoarele date: enumerarea cronologica a jocurilor de noroc organizate, data și ora începerii jocului, ora incheierii jocului, prețul cartoanelor vandute, numărul cartoanelor vandute, intervalul de serie vandut, premiul de linie, premiul de bingo, premiul de bingo acumulat, fondul de rezerva, bilele extrase, bila maxima, numărul cartonului castigator atât la linie, cat și la bingo, validarea jocului. La sfârșitul fiecarei zile de joc calculatorul va opera sinteza jocurilor, numărul de jocuri executate, sumele încasate, valoarea premiilor acordate și alte date sintetice. După aceasta sinteza, hartia de imprimanta va fi barata, urmand ca situația zilei să fie verificata și semnata de responsabilul de joc și de intregul personal existent în sala în momentul inchiderii programului, dar nu mai puțin de 5 persoane. Fiecare dintre cei 5 sau mai mulți angajați va inscrie personal numele, ora semnarii, functia, urmate de semnatura. Ordinea inscrierii va fi data de ierarhia functiilor deținute. Aceasta procedura se va efectua imediat după terminarea ultimului joc și după redarea sintezei zilei de către calculator.
Hartia de imprimanta cu datele de joc constituie baza întocmirii unui document contabil și se păstrează ca atare, împreună cu acesta, conform normelor legale. Lunar, se va întocmi situația prevăzută în anexa nr. 10.
Programele de joc tip bingo ce vor fi instalate în salile de joc tip bingo vor fi achiziționate de la agentii economici abilitati de către comisie, în vederea producerii, comercializarii și implementarii acestora. Abilitarea acestora se face cu respectarea urmatoarelor criterii
să aibă cuprins în obiectul de activitate prevăzut în statut "prestări de servicii"
sa dispună de atelier, laborator sau de alte spatii de lucru similare, dotate cu aparatura necesară, corespunzătoare calitativ și cantitativ pentru exercitarea acestor prestatii
sa dispună de personal angajat cu carnet de muncă, cu pregatire și experienta în domeniu, suficient din punct de vedere numeric și având disponibilitatea de a se deplasa în teritoriu pentru implementarea, întreținerea și depanarea programului
sa nu fie organizatori de jocuri de noroc ori asociați, sub orice formă, cu acestia, direct sau indirect
să aibă posibilitatea evidentierii pe calculator a verificărilor efectuate în ordine cronologica și pe beneficiari
să își asume raspunderea sesizarii comisiei, Gărzii Financiare și organelor de politie în cazul constatarii unor nereguli în activitatea desfășurată pe teren. Agentii economici abilitati pentru producerea programelor de joc tip bingo și pentru efectuarea verificărilor tehnice nu vor acorda verificări tehnice pentru propriile programe.
Acordarea licentei pentru exploatarea jocurilor de noroc se va face în urma deplasarii la fața locului a unei echipe de specialisti, formata din reprezentanti ai comisiei, experti ai directiei de specialitate din Ministerul Finanțelor și din reprezentanti ai organelor locale ale Ministerului Finanțelor și ale Ministerului de Interne, în numar de cel puțin 5 persoane, care vor întocmi o nota de constatare privind indeplinirea condițiilor de autorizare prevăzute de prezenta hotărâre. Nota de constatare va fi semnata de către toți membrii echipei, precum și de reprezentantul agentului economic verificat și va fi inaintata comisiei
Pronosticuri (pariuri) sportive, pariuri de orice fel, tombole, jocuri interactive (partea de joc de noroc)
Activitățile tip pronosticuri (pariuri) sportive, pariuri de orice fel, tombole, jocuri interactive (partea de joc de noroc) se supun autorizarii în condițiile prezentei hotărâri.
Taxa de autorizare aferenta activităților prevăzute la art. 65 se calculeaza prin aplicarea unui procent de 15% la încasările brute estimate la data autorizarii, dar nu mai puțin de 150.000.000 lei, conform unui studiu de eficienta prezentat de agentul economic, studiu ce va contine, în esenta, urmatoarele date: totalul incasarilor brute estimate, totalul cheltuielilor, din care: pe elemente principale de cheltuieli, profitul brut. Prin încasări brute se înțelege suma totala încasată înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli. Studiul de eficienta va fi întocmit pe o perioadă de un an. Lunar, organizatorii de astfel de jocuri vor întocmi situația prevăzută în anexa nr
Regularizarea taxei în functie de încasările brute efective se va efectua lunar, până la data de 30 a lunii urmatoare celei în care s-a organizat jocul. Până la această dată organizatorii de astfel de jocuri de noroc au obligația să depună situația prevăzută la alin. 4 la organele fiscale teritoriale. În situația jocurilor de noroc pentru care biletele de participare la joc se pun în vanzare în luni calendaristice anterioare celei în care se incheie jocul, valoarea biletelor vandute se ia în calcul pentru stabilirea incasarilor brute efective în luna în care se incheie jocul și în care se acordă premiile.
Organizatorii de astfel de activități vor elabora regulamente de joc și regulamente de ordine interioara, după caz, în care vor fi precizate toate datele principale privind organizarea activității în cauza: procentul de castiguri din totalul incasarilor, sistemul de triere și de omologare a castigurilor, sistemul de plată a castigurilor, sistemul de control și de securitate și alte elemente definitorii ale activității respective. Regulamentele de joc și cele de ordine interioara vor fi aprobate de consiliile de administratie ale societatilor comerciale. Modificarea ulterioară a acestora se poate face numai cu aprobarea comisiei.
Procentul de castiguri din totalul incasarilor va fi de
minimum 40% pentru pronosticuri (pariuri) sportive, pariuri de orice fel, tombole
50% pentru jocuri interactive (pentru partea de jocuri de noroc). În cazul castigurilor acordate în obiecte, evaluarea acestora se va face pe baza valorii lor de achizitie.
Biletele de pronosticuri (pariuri) sportive, pariuri de orice fel, tombole, vor fi produse și comercializate de către Regia Autonoma "Imprimeria Naționala".
Tragerile la sorti sau extragerile de numere castigatoare se vor face la date prestabilite, în sali publice și sub directa supraveghere a unor comisii din care vor face parte, în mod obligatoriu, cate un reprezentant al direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor și al Ministerului de Interne.
În cazul organizarii activităților tip pronosticuri (pariuri) sportive nu se acordă autorizatie persoanelor juridice care au, în mod direct sau prin interpusi, legătură cu activitatea sportiva.
Abrogat.
Activitățile tip jocuri-concurs cu castiguri de orice fel, organizate prin intermediul liniilor telefonice sau al altor mijloace de telecomunicatie, se supun autorizarii în condițiile prezentei hotărâri.
Taxa de autorizare aferenta activităților prevăzute la art. 73 se calculeaza prin aplicarea procentului de 15% la încasările totale estimate la data autorizarii, dar nu mai puțin de 150.000.000 lei, conform studiului de eficienta prezentat de agentul economic, care va contine, în principal, urmatoarele elemente: veniturile prognozate (numărul minutelor de convorbiri telefonice, valoarea medie estimată a minutelor de convorbiri telefonice, sumele totale de incasat din contravaloarea minutelor de convorbiri telefonice), total cheltuielilor, profitul brut. Studiul de eficienta va fi întocmit pe o perioadă de un an. Sumele totale încasate din contravaloarea minutelor de convorbiri telefonice realizate reprezinta venituri brute ale organizatorului de astfel de acțiuni, iar contractele incheiate cu societățile de telecomunicatii, precum și cu societățile de radio, de televiziune și cu cele de publicitate vor fi considerate contracte de prestări de servicii.
Organizatorii de astfel de activități vor elabora atât regulamente generale, cat și regulamente specifice fiecarei categorii de joc de noroc, aprobate de conducerile acestora, în care vor fi precizate date privind organizarea activității, tipul de concurs, tipul și valoarea premiilor acordate, algoritmul de stabilire a castigatorilor și alte elemente definitorii. Modificarea ulterioară a regulamentelor generale sau a celor specifice se poate face numai cu aprobarea comisiei.
Numele organizatorului, premiile, data desemnarii castigatorilor, tariful pentru minutul de convorbire telefonica, precum și numărul licentei pentru exploatarea jocurilor de noroc vor fi facute publice în momentul lansarii concursului. Programele informatice pe baza cărora sunt desemnați castigatorii la jocurile-concurs vor fi verificate și certificate inaintea efectuării extragerilor de către agenti economici specializati în soft, abilitati de Ministerul Finanțelor. Tragerile la sorti pentru desemnarea castigator se vor face sub directa supraveghere a unor comisii din care vor face parte, în mod obligatoriu, cate un reprezentant al direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor și al Ministerului de Interne, precum și un specialist în soft, reprezentant al agentului economic care a efectuat verificarea și certificarea programului. Acest specialist va confirma valabilitatea programului folosit la extragerea respectiva.
Lunar, organizatorii de astfel de jocuri de noroc vor întocmi situația prevăzută în anexa nr. 11.
Agentii economici care organizeaza jocurile de noroc prevăzute la art. 6 lit. e) vor efectua regularizarea platii taxei de autorizare în termen de 30 de zile lucratoare de la data incheierii actiunii. Prin data incheierii actiunii se înțelege data semnarii procesului-verbal de decontare incheiat cu societatea de telecomunicatii, data ce nu poate depăși termenul de 30 de zile de la incheierea lunii calendaristice pentru care se face decontarea. Până la aceeasi data acestia au obligația să depună la organele fiscale teritoriale situația prevăzută la art. 77.