Înapoi la Legislație

HG nr. 2293/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
10

Pe scurt

HG nr. 2293/2004: HOTĂRÂRE nr. 2.293 din 9 decembrie 2004(*actualizată*) privind gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase (actualizată până la data de 20 octombrie 2016*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
10 articole.
Cuprins

HOTĂRÂRE nr. 2.293 din 9 decembrie 2004(*actualizată*) privind gestionarea deșeurilor rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase (actualizată până la data de 20 octombrie 2016*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Prezenta hotărâre reglementează modul în care se asigură gestionarea deșeurilor lemnoase rezultate în urma procesului de obținere a materialelor lemnoase, în scopul asigurării condițiilor de protecție a mediului și a sănătății populației.

Art. 2

În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile folosite au următoarele semnificații

1.

Abrogat.

Art. 3

(1)

În gestionarea deșeurilor lemnoase deținătorii de deșeuri lemnoase au următoarele obligații specifice

a)

abrogată

Art. 4

Agenții economici trebuie să prelucreze materiale lemnoase în instalații care generează deșeuri lemnoase și care sunt autorizate din punct de vedere al protecției mediului.

Art. 5

Deținătorul de teren are obligația anunțării imediate a autorității competente atunci când constată că au fost depozitate deșeuri lemnoase pe terenul pe care îl deține.

Art. 6

Constituie contravenții următoarele fapte

a)

nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1)

b)

nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) și ale art. 5

c)

nerespectarea prevederilor art. 4.

Art. 7

Faptele prevăzute la art. 6 se sancționează după cum urmează

a)

cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, pentru persoane juridice, faptele prevăzute la lit. a)

b)

cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 100.000.000 lei la 250.000.000 lei, pentru persoane juridice, faptele prevăzute la lit. b)

c)

cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei faptele prevăzute la lit. c).

Art. 8

Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 6 și aplicarea sancțiunilor se fac, potrivit atribuțiilor și competențelor teritoriale stabilite prin lege, de către personalul împuternicit al

a)

Gărzii Naționale de Mediu și al instituțiilor aflate în subordine

b)

autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și al instituțiilor aflate în subordine

c)

Ministerului Administrației și Internelor și al instituțiilor aflate în subordine

d)

autorităților publice locale

e)

Jandarmeriei Române.

Art. 9

Prevederile art. 6-8 referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.

Art. 10

Autoritățile administrației publice locale au obligația de a promova soluții de stimulare a promovării tehnologiilor de exploatare/prelucrare a lemnului din care rezultă cantități reduse de deșeuri lemnoase, precum și a celor prin care se realizează folosirea acestora.

HG nr. 2293/2004 – text integral | LawChat