Înapoi la Legislație

HOTĂRÂRE nr. 216 din 9 martie 2023 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Barbu Știrbei" al Județului Călărași

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei“ al Județului Călărași a unui imobil având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Județean Călărași nr. 191 din 26.10.2021, modificată prin Hotărârea nr. 217 din 28.11.2022.

(2)

Imobilul prevăzut la alin. (1) se declară bun de uz și de interes public național și va avea destinația de Pichet de Pompieri Fundulea.

Art. 2

Predarea-primirea imobilelor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 3

Ministerul Afacerilor Interne își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera completarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului, proprietate publică a statului, care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și care se dă în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei“ al Județului Călărași Nr. MF Codul de clasificație Denumirea imobilului Adresa imobilului Baza legală Persoana juridică căreia i se dă în administrare imobilul Valoarea de inventar (lei) Se va atribui de către MF. 8.19.01 Se va atribui de către MAI. Localitatea Fundulea, Str. Pompierilor nr. 11, județul Călărași Hotărârea Consiliului Județean Călărași nr. 191/26.10.2021, modificată de Hotărârea nr. 217/28.11.2022 Statul român Domeniul public În administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei“ al Județului Călărași CUI 4294090 CF nr. 26182 Fundulea 3.931.556