HOTĂRÂRE nr. 1.878 din 22 decembrie 2005 (*actualizată*) privind înființarea Centrului de Pregătire Profesională în Cultură (actualizată până la data de 4 decembrie 2009*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Centrul de Pregătire Profesională în Cultură, denumit în continuare Centrul, se reorganizează prin comasare cu Centrul European de Cultură din Sinaia și cu Institutul de Memorie Culturală - CIMEC, care se desființează.
Centrul funcționează ca instituție publică educațională, de importanță națională, cu activitate în domeniul formării profesionale, managementului cultural și informaticii culturale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național.
Centrul este finanțat integral din venituri proprii și are sediul în municipiul București, piața Walter Mărăcineanu nr. 1-3, intr. nr. 2, camera 325, sectorul 1.
Numărul maxim de posturi al Centrului este de 77.
Centrul poate înființa, în condițiile legii
sucursale fără personalitate juridică, cu încadrarea în numărul maxim de posturi ale Centrului finanțate din bugetul Centrului
filiale, cu personalitate juridică, finanțate din venituri proprii.
Misiunea Centrului este ducerea la îndeplinire a Strategiei Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național în domeniile formării profesionale continue, educației permanente, managementului cultural, cercetării și documentării informatizate a patrimoniului și activităților culturale, managementului informației și informaticii culturale.
Centrul își stabilește și realizează programul de activitate, proiectele și programele educaționale și de formare profesională proprii, cu respectarea prevederilor legale, în condițiile prezentei hotărâri.
Funcționarea Centrului se asigură prin activitatea personalului angajat și prin constituirea unui corp de formatori și instructori.
Centrul este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului culturii și cultelor, potrivit legii.
Directorul general al Centrului conduce întreaga activitate a instituției, pe care o reprezintă în raporturile cu autoritățile publice, cu instituții și organizații, precum și cu persoanele fizice și juridice din țară sau din străinătate.
Directorul general al Centrului poate delega, în condițiile legii, o parte din atribuțiile sale celorlalte persoane cu funcții de conducere.
Directorul general al Centrului este ordonator terțiar de credite.
Directorul general al Centrului numește și eliberează din funcție, în condițiile legii, personalul din aparatul propriu.
În exercitarea atribuțiilor sale, directorul general al Centrului emite decizii.
Pe lângă directorul general al Centrului se organizează și funcționează:
Structura organizatorică a Centrului cuprinde și alte funcții de conducere, conform structurii organizatorice și regulamentului de organizare și funcționare aprobate potrivit art. 8.
Salarizarea personalului angajat al Centrului se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind instituțiile publice finanțate din venituri proprii.