HOTĂRÂRE nr. 17 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, precum și pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 857/2013 privind organizarea și funcționarea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, denumit în continuare M.R.P., este organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, având sediul în municipiul București, Bulevardul Primăverii nr. 22, sectorul 1. M.R
își poate desfășura activitatea și în alte sedii, achiziționate, închiriate, deținute ori utilizate în orice altă modalitate prevăzută de lege, ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
M.R
elaborează și aplică politica statului român în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni, în sensul atribuit acestui termen prin Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările ulterioare, și acționează pentru întărirea legăturilor cu aceștia și pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sau rezidenți sunt, precum și în conformitate cu normele internaționale relevante.
M.R
elaborează, în consultare cu alte ministere și autorități publice, strategia multianuală privind relația cu românii de pretutindeni, metodologia de acordare a finanțărilor nerambursabile, precum și alte documente de politici publice necesare desfășurării activității sale, aprofundării cooperării interinstituționale și aplicării unei abordări unitare la nivelul Guvernului României în ceea ce privește relațiile cu românii de peste hotare și facilitarea integrării acestora în statul de cetățenie sau de reședință.
Pentru realizarea obiectivelor din domeniul său de activitate, M.R
exercită următoarele funcții
de strategie, prin care urmărește elaborarea și aplicarea Programului de guvernare în domeniul său de activitate
de reglementare, prin care asigură elaborarea cadrului normativ și de politici publice privind relația cu românii de pretutindeni
de reprezentare pe plan intern și extern în domeniul său de activitate
de autoritate de stat, prin care asigură urmărirea și controlul aplicării și respectării reglementărilor legale din domeniul său de activitate și a celor privind organizarea și funcționarea instituțiilor care își desfășoară activitatea în subordinea sa
de coordonare, la nivelul Guvernului, a activității de implementare a obiectivelor privitoare la relația cu românii de pretutindeni
de administrare, prin care asigură administrarea patrimoniului său, potrivit dispozițiilor legale.
În realizarea funcțiilor sale, M.R
are următoarele atribuții principale
apără și promovează drepturile și interesele românilor de pretutindeni în conformitate cu normele internaționale relevante și cu respectarea principiilor dreptului internațional, în mod deosebit cele ale suveranității, integrității teritoriale, neamestecului în afacerile interne și pacta sunt servanda
elaborează și aplică, în colaborare cu alte instituții relevante și cu sprijinul acestora, strategiile guvernamentale, programele și strategiile sectoriale destinate românilor de pretutindeni
inițiază și avizează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate
participă la lucrările comisiilor mixte în domeniul minorităților naționale, înființate în temeiul tratatelor internaționale la care România este parte
dezvoltă parteneriate cu asociațiile și organizațiile reprezentative ale românilor care trăiesc în afara granițelor, prin acordarea de finanțări nerambursabile către entități publice sau private din țară și din afara frontierelor României, în condițiile legii
inițiază și dezvoltă raporturi de parteneriat și cooperare cu autoritățile centrale și locale relevante din statele de cetățenie și/sau reședință, cu cultele recunoscute legal și organizațiile neguvernamentale, precum și cu organizațiile internaționale relevante, pentru implementarea programelor destinate asigurării și promovării drepturilor persoanelor aparținând minorității române în domeniul cultural, lingvistic, educațional, religios și al accesului la mass-media în limba maternă
urmărește modul în care autoritățile statelor de cetățenie și/sau reședință își respectă obligațiile asumate în conformitate cu dreptul internațional și în baza principiului reciprocității, unde este cazul, privind asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române
elaborează sau finanțează studii de specialitate, cercetări, monografii și sinteze privind problematica românilor de pretutindeni, realizează și actualizează harta etnică a românilor din afara granițelor
sprijină înființarea și dezvoltarea instituțiilor mass-media ale românilor de pretutindeni, a caselor limbii și culturii române, a centrelor culturale ale românilor de pretutindeni, a catedrelor, a lectoratelor și bibliotecilor de limba română din străinătate, precum și înființarea unor catedre de romanistică
sprijină acțiunile de cercetare, restaurare, conservare și punere în valoare a patrimoniului cultural românesc din afara granițelor României, de construire și restaurare, împreună cu autoritățile relevante, a unor monumente civile și militare, precum și a unor locașuri de cult aparținând românilor de pretutindeni
acționează pentru protejarea, susținerea și revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor locale românești în zonele locuite de români de pe teritoriul altor state, în conformitate cu normele internaționale relevante și cu respectarea principiilor dreptului internațional
contribuie la promovarea imaginii României în rândul românilor de pretutindeni
contractează, în condițiile legii, servicii de specialitate, inclusiv servicii de consultanță, și achiziționează bunuri pentru realizarea unor activități în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale
cooperează cu Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv cu misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale române, pentru susținerea, coordonarea și verificarea activității centrelor de informare ale României în străinătate, precum și a centrelor comunitare românești în străinătate, în condițiile legii
cooperează cu ministerele cu atribuții în domeniu și autorități publice centrale sau locale pentru a facilita, în condițiile legii, procesul de reintegrare a cetățenilor români cu reședința sau domiciliul în străinătate, la restabilirea acestora pe teritoriul României
inițiază, organizează sau sprijină orice alte proiecte sau acțiuni, considerate necesare și oportune pentru realizarea obiectivelor sale, angajând în acest sens finanțări din fonduri proprii sau provenite din accesarea fondurilor europene; p^1) colaborează, împreună cu celelalte ministere, cu organele de specialitate ale administrației publice centrale și cu alte persoane juridice, după caz, pentru promovarea acțiunilor derulate în domeniile sale de activitate; p^2) participă, prin experți proprii desemnați, la întâlnirile grupurilor de lucru, ale comitetelor interministeriale sau ale oricăror altor organizații, interne și internaționale, în cadrul cărora sunt abordate subiecte în legătură cu domeniile sale de activitate; p^3) participă la schimbul de informații și experiență cu instituțiile și organismele naționale, europene și internaționale cu privire la domeniile sale de activitate, în condițiile legii; p^4) încheie protocoale, acorduri, convenții de colaborare și schimb de informații cu alte instituții publice și private, cu organizații guvernamentale și neguvernamentale, potrivit competențelor sale, în condițiile legii; p^5) organizează și administrează activități de voluntariat, în condițiile legii; p^6) elaborează, anual, documente de politici publice prin care sunt stabilite destinații și comunități prioritare pentru derularea de proiecte proprii, în conformitate cu obiectivele de politică internă și externă ale României
îndeplinește celelalte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul său de competență.
M.R
organizează, pe plan intern și internațional, și finanțează activități arhivistice specifice, congrese, conferințe, forumuri sau reuniuni internaționale, gestionarea sistemelor aferente protecției informațiilor clasificate, aniversarea unor evenimente privind românii de pretutindeni, precum și orice alte acțiuni necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) .
Acțiunile și activitățile prevăzute la alin. (2) se finanțează în limita fondurilor aprobate M.R.P, prin legile bugetare anuale.
În vederea realizării acțiunilor și activităților prevăzute la alin. (2) pot fi finanțate următoarele categorii de cheltuieli
cheltuieli de protocol, potrivit legislației în vigoare în materie
achiziții publice de produse, servicii sau lucrări, efectuate în condițiile legii
încheierea de contracte de prestări de servicii cu participanții la acțiunile prevăzute la alin. (2) , prin care să fie suportate cheltuielile de cazare, transport intern și/sau internațional, masă și onorariu ori diurnă, după caz
taxe de participare, afiliere sau alte contribuții aferente acțiunilor și activităților prevăzute la alin. (2)
editarea și tipărirea de lucrări de specialitate și volume de documente diplomatice relevante pentru problematica românilor de pretutindeni
cheltuielile prevăzute în anexa la Legea nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate, cu modificările ulterioare.
M.R
cooperează cu ministere, organe de specialitate ale administrației publice și instituții publice, după cum urmează
cu Ministerul Afacerilor Externe, denumit în continuare M.A.E., pentru
realizarea atribuțiilor ce revin M.R
conform art. 3 alin. (1) lit. a)-d) , f), g), l) și n)-p)
implementarea, monitorizarea și evaluarea proiectelor, acțiunilor și programelor în sprijinul românilor de pretutindeni, realizate cu finanțări nerambursabile acordate de către M.R.P., inclusiv cu sprijinul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare și al institutelor culturale române din străinătate. În acest sens, M.R
cooperează și comunică direct cu misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale române, pe problematica românilor de pretutindeni, informând, în același timp, și Centrala M.A.E.
avizarea, din punctul de vedere al oportunității, a deplasărilor în interes de serviciu care au pe agendă problematica românilor de pretutindeni, realizate de către demnitari și asimilații acestora din administrația publică, aflați în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea Guvernului, precum și a mandatelor acestora. M.R
este informat în legătură cu rezultatele principale ale acestor vizite, referitoare la problematica relațiilor cu românii de pretutindeni
trimiterea de personal propriu M.R
în cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României, fără afectarea schemei de personal a M.A
Acestei categorii de personal îi vor fi aplicabile dispozițiile legale în vigoare privind personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, personalul M.R
fiind supus autorității șefului misiunii diplomatice în care își desfășoară activitatea și acționând sub îndrumarea acestuia pentru îndeplinirea atribuțiilor aferente domeniului specific de activitate stabilit de autoritatea trimițătoare. Sumele necesare pentru plata cheltuielilor ocazionate de trimiterea în misiune în străinătate a personalului M.R
se asigură din bugetul aprobat M.R.P.
cu Ministerul Educației Naționale, cu Academia Română și alte instituții relevante în domeniul lingvistic și educațional, în vederea realizării unui plan național strategic de promovare a limbii române în rândul românilor de pretutindeni, având ca obiectiv menținerea și afirmarea identității lingvistice a românilor de pretutindeni, prin programe și proiecte comune privind accesul la educație în limba română, precum burse de studiu, proiectul de Limbă, cultură și civilizație românească, lectorate de limba română, perfecționarea cadrelor didactice din comunitățile românești, construcția sau renovarea de instituții educaționale cu predare in limba română în statul de cetățenie/reședință
cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, pentru menținerea și afirmarea identității culturale a românilor de pretutindeni, prezervarea patrimoniului cultural al acestora și asigurarea accesului lor la instituțiile publice din domeniul cultural, din România
cu Secretariatul de Stat pentru Culte, cu Biserica Ortodoxă Română, precum și cu alte culte și asociații religioase recunoscute în România, care desfășoară sau își propun să inițieze programe și proiecte pentru menținerea și afirmarea identității religioase a românilor de pretutindeni.
M.R
cooperează, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, și cu alte instituții și organizații guvernamentale sau neguvernamentale din țară și din străinătate, după caz.
În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, M.R
va încheia protocoale de cooperare cu instituțiile prevăzute la alin. (1) , precum și cu organele cu atribuții în realizarea securității naționale, în vederea îndeplinirii obiectivelor sus-menționate.
M.R
asigură coordonarea interministerială în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni, sens în care convoacă și prezidează Comitetul interministerial pentru românii de pretutindeni, asigurând secretariatul acestuia, din care fac parte reprezentanți ai ministerelor menționate la alin. (1) și, dacă este cazul, și ai altor ministere și autorități ale administrației publice centrale și locale, în calitate de invitați, la inițiativa M.R.P.
În situația în care problematica relațiilor cu românii de pretutindeni este abordată în contextul afacerilor europene, se vor aplica dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene.
Ministrul pentru românii de pretutindeni conduce întreaga activitate a ministerului și îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție.
Ministrul pentru românii de pretutindeni este sprijinit în activitatea sa de 2 secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general și un secretar general adjunct. Atribuțiile secretarilor de stat și ale subsecretarului de stat se stabilesc prin ordin al ministrului. Secretarul general și, respectiv, secretarul general adjunct ai M.R
au atribuțiile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare. Aceștia pot îndeplini și alte atribuții, prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare al M.R
ori încredințate de ministrul pentru românii de pretutindeni, potrivit prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 90/2011 , cu modificările și completările ulterioare.
Ministrul pentru românii de pretutindeni poate delega atribuțiile prevăzute la alin. (1) unui secretar de stat, cu informarea prealabilă a primului-ministru, în condițiile legii.
Ministrul pentru românii de pretutindeni are calitatea de ordonator principal de credite.
Ministrul pentru românii de pretutindeni poate delega calitatea de ordonator principal de credite secretarilor de stat, secretarului general și/sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni se vor preciza limitele și condițiile delegării.
În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul pentru românii de pretutindeni emite ordine și instrucțiuni.
Ministrul pentru românii de pretutindeni poate înființa și organiza prin ordin structuri specifice, grupuri de lucru pentru realizarea unor activități sau operațiuni în domeniile de competență ale M.R.P.
Structura organizatorică a M.R
este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. În cadrul acesteia, prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni, se organizează servicii, birouri și alte compartimente, în condițiile prevăzute de lege.
Prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al M.R.P., în condițiile legii.
Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al M.R
este de 64, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor.
M.R
este încadrat cu funcții publice, personal cu funcții de execuție specifice M.A
și alte categorii de personal contractual.
M.R
preia structura de personal a Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul M.A.E., respectiv 30 de posturi de funcții de execuție specifice M.A.E.
Salarizarea personalului M.R
se realizează în conformitate cu legislația în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
M.R
preia 17 posturi de personal contractual din cadrul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni.
În cadrul M.R
poate fi detașat personal în condițiile legii, inclusiv personal cu statut special și personal cu statut diplomatic și consular.
În coordonarea ministrului pentru românii de pretutindeni funcționează, ca organ consultativ, Colegiul M.R.P., precum și alte organe consultative, constituite în condițiile legii.
Componența și regulamentul de funcționare ale Colegiului M.R
se aprobă prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni.
Colegiul M.R
se întrunește la cererea și sub președinția ministrului pentru românii de pretutindeni, pentru dezbaterea unor probleme importante privind activitatea M.R.P.
Sursele bugetare pentru organizarea și funcționarea ministerului se asigură de la bugetul de stat.
Pentru exercitarea atribuțiilor sale, M.R
este abilitat să solicite, să primească, să transmită informații și date de la/către autoritățile administrației publice, de la instituții publice și de la persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniul său de competență și, respectiv să acorde sprijin autorităților administrației publice.
Pentru realizarea obiectivelor și atribuțiilor sale generale și specifice, M.R
poate colabora cu specialiști în diverse domenii de activitate.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale și transmiterea operativă a informațiilor către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, M.A.E., alte ministere și autorități publice, în cadrul M.R
funcționează o structură de securitate, care va îndeplini atribuțiile privind gestionarea documentelor clasificate, în condițiile reglementărilor privind protecția informațiilor clasificate.
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni, denumit în continuare Institutul, este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică proprie, în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
Directorul general și directorul general adjunct ai Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni sunt numiți și eliberați din funcție prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni, în condițiile legii.
Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni și statul de funcții se aprobă prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi“ este finanțat din venituri proprii și din subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul M.R.P.
Patrimoniul M.R
se constituie prin preluarea integrală a patrimoniului activității și a arhivei Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul M.A.E., denumit în continuare D.P.R.R.P., pe baza protocolului de predare-preluare încheiat în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 2017.
Concomitent cu preluarea activității, structurilor, personalului și a patrimoniului, M.R
se subrogă în drepturile și obligațiile M.A.E., aferente activității D.P.R.R.P.
M.R
utilizează în condițiile legii un parc auto.
Încadrarea în numărul de posturi și în noua structură organizatorică se aprobă prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni, în termen de minimum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Hotărârea Guvernului nr. 857/2013 privind organizarea și funcționarea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru românii de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 13 noiembrie 2013, se modifică și se completează după cum urmează
La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
Activitatea Institutului se desfășoară pe baza unui plan anual de activități, supus aprobării ministrului până la 30 ianuarie. Orice modificări sau completări ulterioare ale acestuia vor fi realizate, de asemenea, cu aprobarea ministrului pentru românii de pretutindeni
La articolul 4 alineatul (1), litera g) se modifică și va avea următorul cuprins
colaborează cu instituții guvernamentale și neguvernamentale din țară și din străinătate, prin încheierea de protocoale de colaborare, în vederea sprijinirii persoanelor aparținând comunităților românești, indiferent de etnonimul folosit, care locuiesc în afara frontierelor țării. Pentru negocierea și semnarea protocoalelor de colaborare, Institutul va obține aprobarea ministrului pentru românii de pretutindeni. În cazul instituțiilor guvernamentale din străinătate, memorandumul elaborat anterior negocierii sau semnării protocoalelor de colaborare va fi avizat de Ministerul Afacerilor Externe
La articolul 4 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins
cooperează cu Ministerul Educației Naționale pentru asigurarea accesului la educație în limba maternă pentru persoanele aparținând comunităților românești din statele din vecinătatea României, prin acțiuni, programe și proiecte comune, precum cursuri de perfecționare a cadrelor didactice din aceste comunități
La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 10
Numărul de posturi în Institut este 23.
Anexa
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni