HOTĂRÂRE nr. 14 din 4 ianuarie 2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ministerul Integrării Europene se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care asigura fundamentarea și coordonarea procesului de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, precum și conducerea negocierilor de aderare.
Ministerul Integrării Europene este minister de sinteza, cu personalitate juridică.
Ministerul Integrării Europene are sediul în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, latura Nord, sectorul 5.
Ministerul Integrării Europene are următoarele atribuții
coordonează raporturile ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale române cu instituțiile Uniunii Europene și cu statele membre ale acesteia în procesul de aderare la Uniunea Europeană
asigura, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor care decurg din dispozițiile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat de România prin Legea nr. 20/1993 și denumit în continuare Acordul european, precum și activitățile desfășurate de partea română în cadrul instituțiilor create prin acest acord
conduce și coordonează activitatea Delegației naționale pentru negocierea aderării României la Uniunea Europeană, precum și procesul negocierilor de aderare în ansamblul sau, prin corelarea acțiunilor sale specifice cu ministerele și cu celelalte autorități ale administrației publice
fundamentează și coordonează procesul de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, indeplinind următoarele atribuții specifice
elaborează, împreună cu ministerele și cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, propuneri privind politica guvernamentală de integrare europeană a României
colaborează cu Ministerul Dezvoltării și Prognozei în vederea elaborării Programului național pentru aderarea României la Uniunea Europeană, a altor programe care vizează pregătirea pentru aderare și urmărește transpunerea în practica a acestora
avizează, prezintă și susține în relația cu instituțiile Uniunii Europene, împreună cu ministerele implicate, Programul național pentru agricultura și dezvoltare rurală, Programul național de dezvoltare, precum și alte programe
avizează acordurile, convențiile și alte înțelegeri internaționale pe care le încheie ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale cu Uniunea Europeană, cu statele membre și cu statele candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană sau cu entități aflate sub jurisdicția acestora
avizează propunerile de strategii sectoriale de pregătire pentru aderarea României la Uniunea Europeană
asigura președinția părții române la lucrările comitetului de asociere prevăzut de Acordul european
asigura președinția părții române în subcomitetele de asociere prevăzute de Acordul european, colaborand cu ministerele și cu celelalte autorități ale administrației publice centrale în pregătirea acestor subcomitete
coordonează elaborarea documentelor de raportare a pregătirilor pentru aderarea României la Uniunea Europeană
asigura secretariatul Consiliului interministerial pentru integrare europeană
urmărește asigurarea compatibilitatii diferitelor programe și acțiuni guvernamentale în materie de dezvoltare, restructurare și reforma cu obiectivele aderării la Uniunea Europeană
coordonează programarea și monitorizează utilizarea asistenței financiare nerambursabile acordate României de Uniunea Europeană și îndeplinește rolul de coordonator național al asistenței în relația cu Uniunea Europeană, asigurând
stabilirea, împreună cu Ministerul Dezvoltării și Prognozei și cu Ministerul Finanțelor Publice, în concordanta cu Programul de guvernare, a prioritatilor dezvoltării, pe baza cărora ministerele vor elabora propunerile de proiecte de finanțare din fondurile de preaderare
programarea asistenței, prin stabilirea de prioritati împreună cu celelalte instituții guvernamentale interesate, precum și elaborarea de programe indicative cu donatorii, în concordanta cu strategia Guvernului de reforma economică și socială și pe baza solicitărilor primite de la instituțiile și organizațiile beneficiare
colaborarea cu secretarii de stat pentru integrare europeană și relații externe din ministere care răspund de coordonarea elaborării proiectelor de asistența financiară cu Uniunea Europeană în domeniul specific de activitate și care participa la corelarea acestora cu prioritățile naționale și sectoriale
cooperarea, împreună cu instituțiile publice competente, cu organismele statelor donatoare, în vederea stabilirii eligibilității proiectelor pentru finanțare
cooperarea în derularea proiectelor cu instituțiile beneficiare, în vederea eliminării blocajelor, suprapunerilor, paralelismelor și a asigurării convergentei cu strategia Guvernului
crearea și exploatarea sistemului de monitorizare și evaluare a programelor de asistența
urmărește, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, procesul de reforma a instituțiilor și politicilor Uniunii Europene și propune măsurile care decurg din acestea pentru autoritățile române
colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe la organizarea reuniunilor informale ale ministrilor de resort ai statelor membre ale Uniunii Europene și ai statelor candidate la aderare, în funcție de calendarul și tematica stabilite de Consiliul Afacerilor Generale al Uniunii Europene
avizează în mod obligatoriu proiectele de acte normative care urmăresc armonizarea legislației naționale cu cea comunitara. Inițiatorii proiectelor de acte normative vor include în mod obligatoriu în cuprinsul motivarii mențiuni exprese privind denumirea reglementărilor comunitare armonizate, dispozițiile acestora care sunt transpuse în cuprinsul respectivelor proiecte, precum și indicarea măsurilor viitoare de transpunere
coordonează evaluarea gradului de compatibilitate a legislației naționale în vigoare cu actele normative comunitare și formulează propuneri în vederea accelerarii procesului de armonizare
propune Guvernului, în vederea sustinerii în fața Parlamentului, lista cuprinzând actele normative prioritare, însoțită de argumentarea necesară, în vederea accelerarii procesului de aderare la Uniunea Europeană
inițiază măsuri și participa, împreună cu instituțiile de profil, la elaborarea programelor menite sa sprijine pregătirea profesională a funcționarilor publici, precum și a agenților economici în domeniul integrării europene
stabilește, împreună cu ministerele și cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, sistemul de date, informații și raportări periodice privind reflectarea evoluției integrării, pe care le supune analizei și, după caz, aprobării Guvernului
asigura fluxuri de informații, sub forma unor publicații periodice privind evoluția procesului național și european de integrare, și urmărește promovarea valorilor și spiritului european în cadrul societății civile
organizează, împreună cu Ministerul Informațiilor Publice, acțiuni pentru familiarizarea opiniei publice din România cu efectele procesului de aderare
promovează, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, strategia de informare, comunicare și imagine în statele membre ale Uniunii Europene și în statele candidate la aderare privind evoluția procesului de pregătire a României pentru aderare
îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative.
Ministerul Integrării Europene va supune dezbaterii Guvernului, semestrial, rapoarte privind negocierile cu Uniunea Europeană, stadiul pregătirii pentru aderare, modul de utilizare a fondurilor pentru asistența, evaluarea gradului de armonizare a legislației române cu reglementările comunitare, precum și măsurile corespunzătoare.
Ministerul Finanțelor Publice va raporta Ministerului Integrării Europene asupra desfășurării procesului de acordare și utilizare a asistenței financiare acordate României de Uniunea Europeană și gestionate prin Fondul Național și agențiile de implementare și va furniza ministrului integrării europene toate datele pe care acesta le solicita.
Ministrul integrării europene conduce activitatea Ministerului Integrării Europene, reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și organizații interne și internaționale, precum și cu persoane fizice și juridice române și străine și este ordonator principal de credite.
Ministrul integrării europene este președintele părții române la reuniunile Comitetului de asociere România Uniunea Europeană și președinte executiv al Consiliului interministerial pentru integrare europeană.
În exercitarea atribuțiilor sale ministrul integrării europene emite ordine și instrucțiuni.
Ministrul-delegat, negociator-șef pentru aderarea României la Uniunea Europeană, este membru al Guvernului, înlocuitor de drept al ministrului integrării europene.
Ministrul-delegat, negociator-șef pentru aderarea României la Uniunea Europeană, este șeful Delegației naționale pentru negocierea aderării României la Uniunea Europeană.
Organizarea, atribuțiile și componenta Consiliului interministerial pentru integrare europeană, condus de primul-ministru, și ale Delegației naționale pentru negocierea aderării României la Uniunea Europeană vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
În structura organizatorică a Ministerului Integrării Europene funcționează direcții; în cadrul direcțiilor pot fi constituite servicii și birouri.
Structura organizatorică a Ministerului Integrării Europene este prevăzută în anexa nr. 1.
Numărul maxim de posturi în Ministerul Integrării Europene este de 100, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor ministrilor.
Ministrul integrării europene și ministrul-delegat, negociator-șef pentru aderarea României la Uniunea Europeană, sunt asistați de 4 secretari de stat numiți prin decizii ale primului-ministru, precum și de secretarul general al Ministerului Integrării Europene, numit în condițiile legii.
Atribuțiile și răspunderile secretarilor de stat, ale secretarului general, precum și ale compartimentelor din aparatul ministerului se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, care se aproba prin ordin al ministrului integrării europene.
Ministerul Integrării Europene este încadrat cu funcționari publici cu funcții specifice ministerului, alți funcționari publici și cu personal angajat cu contract individual de muncă.
Funcționarii publici, precum și personalul angajat cu contract individual de muncă, care lucrează în cadrul direcțiilor: Pregătire negocieri, Acquis comunitar I, Acquis comunitar II, Asistența pentru aderare și Monitorizare și probleme orizontale ale fostului Departament pentru Afaceri Europene al Ministerului Afacerilor Externe, ale căror atribuții sunt preluate de Ministerul Integrării Europene se considera transferati în interesul serviciului în cadrul acestuia din urma, după susținerea unor teste cu caracter strict profesional.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se constituie Comitetul interministerial pentru integrare europeană, ca organ operativ de lucru care coordonează, analizează și dezbate documentele elaborate de instituțiile cu responsabilități privind aderarea la Uniunea Europeană și discuta orice alte probleme legate de bunul mers al proceselor de pregătire a aderării.
Comitetul interministerial pentru integrare europeană este constituit din secretarii de stat pentru integrare europeană din ministere și responsabilii din celelalte instituții cu atribuții în domeniu și este condus de ministrul integrării europene.
Comitetul interministerial pentru integrare europeană analizează și rezolva punctual problemele apărute în derularea programelor de pregătire a aderării la Uniunea Europeană și realizează planificarea curenta și de perspectiva a acestor activități.
Comitetul interministerial pentru integrare europeană se întrunește bilunar.
La lucrările Comitetului interministerial pentru integrare europeană, care se desfășoară în plen și în grupe de lucru, la convocarea președintelui acestuia, pot fi invitați miniștri, reprezentanți ai partenerilor sociali, ai societății civile și ai altor grupuri de interese.
Ministerul Integrării Europene coordonează, în numele Guvernului, activitatea Institutului European din România, potrivit anexei nr. 2.
Tehnica de calcul și birotica aflate în administrarea direcțiilor fostului Departament pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ale căror competente sunt preluate de Ministerul Integrării Europene, se transmit fără plata în administrarea acestuia, prin protocol încheiat între cele doua ministere, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Integrării Europene va fi dotat cu un număr de autoturisme și cu carburanți, potrivit reglementărilor în vigoare.
Ministerul Integrării Europene va prelua pe bază de protocol, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, sediul din str. Apolodor nr. 17, latura Nord, sectorul 5, al fostului Minister al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Ministerul Integrării Europene își desfășoară temporar activitatea, în spațiile de lucru pe care le utilizează în prezent direcțiile din fostul Departament pentru Afaceri Europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ale căror atribuții sunt preluate de acesta. Folosință dotărilor existente în aceste spații se va face pe baza unui contract de comodat încheiat între Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Integrării Europene în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Până la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pe anul 2001 Ministerul Finanțelor Publice va asigura fondurile necesare în vederea organizării Ministerului Integrării Europene, potrivit legii.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziții contrare se abroga.
Anexa nr. 1
Numărul maxim de posturi = 100 (exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor ministrilor) ORGANIGRAMA Ministerului Integrării Europene ┌────────────────────────┐ ┌─┤ Colegiul ministerului │ ┌────────┐ │ └────────────────────────┘ │MINISTRU├─────┐ │ ┌────────────────────────┐ └───┬────┘ └─┼─┤ Cabinet demnitar │ ┌────────┐ ┌─────────┐ │ │ └────────────────────────┘ │Cabinet ├───┤MINISTRU-├───────────────┤ │ ┌────────────────────────┐ │demnitar│ │DELEGAT │ │ └─┤ Audit │ └────────┘ └─┬────┬──┘ │ └────────────────────────┘ ┌─────┘ └─────┐ │ ├────────────────┼────────────┼───────────┬───────────────────┐ │ │ │ │ │ ┌────────┴────────┐┌──────┴─────────┐ │ ┌─────────┴───────┐ ┌─────────┴───────┐ │ Secretar de stat││Secretar de stat│ │ │Secretar general │ │Secretar de stat │ └──────┬──────────┘└──────┬─────────┘ │ └───────────┬─────┘ └─────────┬───────┘ │ │ │ │ │ │ │ ┌────────┴─────────┐ │ │ │ │ │ Secretar de stat │ │ │ │ │ └────────┬─────────┘ │ │ ┌────┼───┐ ┌───┬────┤ │ │ │ ┌─┴─┐ │ ┌─┴─┐ ┌─┴┐┌─┴─┐┌─┴─┐ ┌──────┼─────┐ ┌─┴───┐ ┌──────┼─────┐ │ A │ │ │ C │ │ D││ E ││ F │ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ └───┘ │ └───┘ └──┘└───┘└───┘ │ G │ │ H │ │ I │ │ J │ │ K │ │ L │ │ M │ │ N │ ┌──┴─┐ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ │ B │ └────┘ A = Direcția analiza strategica, evaluare și sinteze B = Direcția negocieri și fundamentarea pozițiilor C = Direcția cooperare și comunicare europeană cu țările membre și candidate D = Direcția coordonarea programelor de dezvoltare E = Direcția coordonarea și monitorizarea asistenței pentru aderare F = Direcția evaluarea pregătirii pentru aderare și cooperare interministeriala G = Direcția piața interna H = Direcția coeziunea economică, socială, justiție și afaceri interne I = Direcția informare, educare, comunicare J = Direcția logistica și administrație K = Direcția relații externe, cancelarie și protocol L = Direcția resurse umane și contencios M = Direcția comunicații și informatizare N = Direcția buget și economico-financiară
Anexa nr. 2
Instituții aflate în coordonarea Ministerului Integrării Europene 1. Institutul European din România