HOTĂRÂRE nr. 1.050 din 1 iulie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal
Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în condițiile legii.
Statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale teritoriale.
Unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritățile administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor delegate de către autoritățile respective.
Agenția Națională de Administrare Fiscală, unitățile sale teritoriale, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
În relațiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conținutul și limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz.
Împuternicitul este obligat să înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formă autentică și în condițiile prevăzute de lege. Revocarea împuternicirii operează față de organul fiscal de la data înregistrării actului de revocare.
În cazul reprezentării contribuabililor în relațiile cu organele fiscale prin avocat, forma și conținutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispozițiile legale privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Contribuabilul fără domiciliu fiscal în România, care are obligația de a depune declarații la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească obligațiile acestuia față de organul fiscal.
Prevederile prezentului articol sunt aplicabile și reprezentanților fiscali desemnați potrivit Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel. Norme metodologice: 18
Desemnarea reprezentantului fiscal de către persoanele impozabile stabilite în străinătate, care realizează operațiuni supuse taxei pe valoarea adăugată pe teritoriul României, se face potrivit art. 151 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal. Codul de procedură fiscală:
Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în condițiile legii, va solicita instanței judecătorești competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmități, bătrâneții sau unui handicap de orice fel, nu poate să își exercite și să își îndeplinească personal drepturile și obligațiile ce îi revin potrivit legii.
Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotărârii judecătorești, toate cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.
Reprezentanții legali ai persoanelor fizice și juridice, precum și ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligați să îndeplinească obligațiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele și din averea acestora.
În cazul în care, din orice motiv, obligațiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociații răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.
Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale
dreptul la perceperea dobânzilor și penalităților de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii.
În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptățit să solicite stingerea obligației fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligație în locul debitorului.
În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Prin obligații fiscale, în sensul prezentului cod, se înțelege
obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat
obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat
obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat
obligația de a plăti dobânzi și penalități de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii
obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale, impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă
orice alte obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale
Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
Potrivit alin. (1) se naște dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată.
Creanțele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege
În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanță fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligația corelativă de plată a acestor drepturi.
În cazul în care obligația de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condițiile legii, următorii
moștenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor
cel care preia, în tot sau în parte, drepturile și obligațiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz
persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment
persoana care își asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată
alte persoane, în condițiile legii.
Plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat.
Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligații fiscale este persoana juridică, cu excepția impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.
Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane
persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea
administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu reacredință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.
Răspunderea asociaților și acționarilor la societățile comerciale debitoare se stabilește potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispozițiilor prezentului articol. (2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt și de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
Decizia aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creanță privind obligația la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 și va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2), și următoarele
codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligației debitorului principal, precum și orice alte date de identificare
numele și prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identificare
cuantumul și natura sumelor datorate
termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal
temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii.
Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligația fiscală principală, cât și pentru accesoriile acesteia.
Titlul de creanță prevăzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plată, menționându-se că aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit. (6) Titlul de creanță comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condițiile legii.
Drepturile și obligațiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condițiile dreptului comun.
Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligației de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.
Creanțele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum și sumele afectate garantării executării unei obligații fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.
Cesiunea produce efecte față de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.
Desființarea cesiunii sau constatarea nulității acesteia ulterior stingerii obligației fiscale nu este opozabilă organului fiscal. Norme metodologice: 30
Cesiunea de creanță trebuie să îndeplinească cerințele de validitate din dreptul comun. Plățile efectuate între organul fiscal și contribuabilul cedent până la notificarea cesiunii sunt valabile. 30
Din momentul notificării cesiunii, creanța fiscală se transferă către cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, inclusiv accesoriile acesteia, în condițiile legii. Cesionarul devine creditor pentru valoarea creanței înscrisă în actul de cesiune, indiferent de prețul pe care l-a plătit și chiar dacă cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit. 30
În cazul în care organul fiscal constată că aceeași creanță fiscală a fost cesionată mai multor cesionari, cesionarul care a notificat primul organul fiscal va deveni creditor al creanței cesionate. Codul de procedură fiscală:
În cazul creanțelor fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înțelege
pentru persoanele fizice, adresa unde își au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu
pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat
pentru asocierile și alte entități fără personalitate juridică, adresa persoanei care reprezintă asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricăruia dintre asociați.
Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înțelege adresa locuinței pe care o persoană o folosește în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtă durată nefiind luate în considerare. Dacă șederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare și nu depășește perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.
În situația în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) și c), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.
În cazul celorlalte creanțe fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se înțelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii. Norme metodologice: 31
Domiciliul fiscal se înregistrează la organul fiscal în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social. 31
Înregistrarea domiciliului fiscal, pentru persoanele fizice, se face prin depunerea unei cereri de înregistrare a domiciliului fiscal, însoțită, după caz, de următoarele documente
copie de pe actul care face dovada titlului în temeiul căruia, potrivit legii, persoana deține spațiul destinat domiciliului fiscal (calitatea de proprietar, chiriaș, uzufructuar și altele asemenea)
copie de pe actul de identitate în care a fost înscrisă, potrivit legii speciale, mențiunea de stabilire a domiciliului și a reședinței la care se solicită înregistrarea domiciliului fiscal. 31
În cazul persoanelor juridice, cererea de înregistrare a domiciliului fiscal va fi însoțită de copii de pe actele care fac dovada deținerii legale a spațiului pentru domiciliul fiscal. 31
Copiile de pe documente vor fi certificate pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul. 31
Cererea se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal. 31
La primirea cererii, aceasta va fi transmisă de îndată de către organul fiscal prevăzut la pct. 31.5 către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalităților de transfer al dosarului fiscal. 31
Dosarul fiscal se transmite în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii și va fi însoțit de certificatul de atestare fiscală, precum și de fișa de evidență pe plătitor. 31
La primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu fiscal va emite de îndată decizia de înregistrare a noului domiciliu fiscal, care se va comunică contribuabilului potrivit art. 43 din Codul de procedură fiscală. 31
Înregistrarea în registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum și scoaterea din registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se operează cu data comunicării deciziei prevăzute la pct. 31
Până la data la care s-au operat modificările în registrul contribuabililor, competența pentru soluționarea oricărei probleme privind administrarea revine organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal. Codul de procedură fiscală:
Organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.
În cazul impozitului pe venit, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă competență specială de administrare.
Impozitele, taxele și alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale. Norme metodologice: 32
Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, și unitățile sale teritoriale au competență generală în ceea ce privește administrarea, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare cu privire la creanțele fiscale ce se cuvin bugetului general consolidat, care, potrivit legii, sunt date în competența lor de administrare. În scopul administrării unitare a acestor creanțe, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite instrucțiuni în condițiile legii. 32
Unitățile administrativ-teritoriale au competență generală în ceea ce privește administrarea creanțelor fiscale care, potrivit legii, sunt date în competența lor de administrare. Codul de procedură fiscală:
Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii.
În cazul contribuabililor nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competența revine organului fiscal pe al cărui teritoriu se realizează, în întregime sau cu preponderență, cifra de afaceri.
Competența de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, datorate de marii contribuabili, poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finanțelor publice.
În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligații de plată la sedii secundare, competența teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situate. Norme metodologice: 34
În cazul în care prin lege se stabilesc în sarcina contribuabililor obligații de plată la sedii secundare, inclusiv pentru obligațiile conexe acestora, cum ar fi obligații de declarare, obligații de depunere de documente, cereri, fișe fiscale, precum și orice alte obligații prevăzute de lege, competența teritorială pentru administrarea acestor obligații aparține organului fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul secundar. 34
Pentru impozitul pe venitul din salarii, datorat de sediul secundar, înregistrat ca plătitor al obligației fiscale la alt organ fiscal teritorial decât al contribuabilului persoană juridică, plătitor este sediul secundar. Plata se face în acest caz la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului în a cărei rază se află sediul secundar, documentele de plată cuprinzând obligatoriu și următoarele informații
codul de identificare fiscală și denumirea persoanei juridice
codul de identificare fiscală al sediului secundar. Codul de procedură fiscală
Art. 35 · Competența teritorială a compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice locale
Compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale
În situația în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competența teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale.
Dispozițiile alin. (1) se aplică și pentru luarea de urgență a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariție a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum și în caz de executare silită. Norme metodologice: 36
Persoanele care nu au domiciliul fiscal pe teritoriul României își îndeplinesc obligațiile fiscale la organul fiscal în a cărui rază teritorială se obțin veniturile, alte beneficii sau valori patrimoniale care, potrivit legii, constituie baza de impunere. În cazul contribuabililor nerezidenți care desfășoară activități pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competența revine organului fiscal în a cărui rază teritorială se realizează, în întregime sau cu preponderență, cifra de afaceri. 36
În cazul în care există pericol de dispariție a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum și în caz de executare silită, pentru luarea de urgență a măsurilor legale ce se impun, competent este organul fiscal în a cărui rază teritorială se face constatarea actului sau faptului supus dispozițiilor legale fiscale ori în raza căruia se află bunurile supuse executării silite. În acest caz organul fiscal care a luat măsura legală are obligația de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului fiscal al contribuabilului și de a transmite actul prin care s-au dispus măsurile legale organului fiscal de la domiciliul fiscal al contribuabilului. Codul de procedură fiscală:
Există conflict de competență când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare și va solicita organului ierarhic superior comun să hotărască asupra conflictului.
În situația în care organele fiscale între care apare conflictul de competență nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competență ivit se soluționează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
În cazul bugetelor locale, Comisia fiscală centrală se completează cu câte un reprezentant al Asociației Comunelor din România, Asociației Orașelor din România, Asociației Municipiilor din România, Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, precum și al Ministerului Administrației și Internelor. Norme metodologice: 37
Conflictul ivit între două administrații ale finanțelor publice din raza teritorială a aceluiași județ se soluționează de către direcția generală a finanțelor publice căreia acestea îi sunt subordonate. 37
Conflictul ivit între două administrații ale finanțelor publice din județe diferite sau dintre o administrație a finanțelor publice și o direcție a finanțelor publice ori dintre două direcții ale finanțelor publice se soluționează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală. 37
Conflictul ivit între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se soluționează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. 37
Conflictul ivit între două organe vamale se soluționează de către Autoritatea Națională a Vămilor. 37
Organul competent să soluționeze conflictul de competență va hotărî de îndată asupra conflictului și va comunică decizia organelor fiscale aflate în conflict. Codul de procedură fiscală:
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deține competența teritorială, precum și al contribuabilului în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia
Funcționarul public din cadrul organului fiscal implicat într-o procedură de administrare se află în conflict de interese, dacă
în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este soț/soție al/a contribuabilului, este rudă până la gradul al 3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului
în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct
există un conflict între el, soțul/soția, rudele sale până la gradul al 3-lea inclusiv și una dintre părți sau soțul/soția, rudele părții până la gradul al 3-lea inclusiv
în alte cazuri prevăzute de lege
Funcționarul public care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 39 este obligat să înștiințeze conducătorul organului fiscal și să se abțină de la îndeplinirea procedurii.
În cazul în care conflictul de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înștiințeze organul ierarhic superior.
Abținerea se propune de funcționarul public și se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.
Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcționarului public aflat în conflict de interese.
Recuzarea funcționarului public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanța judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.
În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale
Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente
denumirea organului fiscal emitent
data la care a fost emis și data de la care își produce efectele
datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz
obiectul actului administrativ fiscal
motivele de fapt
temeiul de drept
numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii
ștampila organului fiscal emitent
posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația
mențiuni privind audierea contribuabilului.
Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie.
Prin ordin al ministrului finanțelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condițiile alin. (3).
Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat.
Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează
prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului
prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii
prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
În cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptățite să primească actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia sau refuzul de a primi actul administrativ fiscal, comunicarea se face prin publicarea unui anunț într-un cotidian național de largă circulație și/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anunțului.
Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător. Norme metodologice: 43
Dispozițiile art. 90, 91 și 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare. Codul de procedură fiscală:
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Norme metodologice: 44
Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii. Codul de procedură fiscală
Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 42 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu
Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desființat în condițiile prezentului cod. Norme metodologice: 46
Actele administrative fiscale se modifică sau se desființează în situații cum sunt
îndreptarea erorilor materiale potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală
constatarea nulității actului administrativ fiscal potrivit art. 45 din Codul de procedură fiscală
dovedirea titularului dreptului de proprietate potrivit art. 64 din Codul de procedură fiscală
desființarea sau modificarea deciziei de impunere sub rezerva verificării ulterioare potrivit art. 87 alin. (2) din Codul de procedură fiscală
anularea sau îndreptarea actului de executare ori a titlului executoriu contestat, ca urmare a soluționării de către instanța judecătorească a contestației la executarea silită, potrivit art. 170 din Codul de procedură fiscală
desființarea, potrivit art. 185 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, totală sau parțială, a actului administrativ atacat, ca urmare a soluționării de către organul fiscal competent a contestației formulate. Codul de procedură fiscală
Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunică contribuabilului, potrivit legii. Norme metodologice: 47
Erorile materiale reprezintă greșelile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților din raportul juridic fiscal sau cele de calcul ori altele asemenea. Aceste erori nu pot privi fondul actului, respectiv existența sau inexistența obligațiilor fiscale stabilite prin actul administrativ fiscal. 47
Dacă îndreptarea erorii materiale se face prin adăugări sau ștersături operate în cuprinsul actului administrativ fiscal, acestea vor fi semnate și ștampilate de organul fiscal, în caz contrar nefiind luate în considerare. Îndreptarea erorii materiale va fi operată pe toate exemplarele originale ale actului administrativ fiscal. 47
După efectuarea îndreptării erorii materiale, organul fiscal are obligația de a comunică contribuabilului sau oricărei alte persoane interesate, de îndată, operațiunea efectuată. 47
În cazul în care îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul administrativ fiscal, se emite un nou act administrativ fiscal care, de asemenea, va fi comunicat contribuabilului. Codul de procedură fiscală
Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la: a) solicitarea informațiilor, de orice fel, din partea contribuabililor și a altor persoane
solicitarea de expertize
folosirea înscrisurilor
efectuarea de cercetări la fața locului.
Probele administrate vor fi coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege.
Organul fiscal poate solicita prezența contribuabilului la sediul său pentru a da informații și lămuriri necesare stabilirii situației sale fiscale reale. O dată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica și documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte. Norme metodologice: 49
Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal va solicita prezența contribuabilului la sediul său pentru a da informații și lămuriri necesare stabilirii situației fiscale a acestuia. Când este cazul, solicitarea va fi făcută în scris. 49
În cazul în care solicitarea se face în scris, aceasta va cuprinde în mod obligatoriu
data, ora și locul la care contribuabilul este obligat să se prezinte
baza legală a solicitării
scopul solicitării
documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte. Codul de procedură fiscală
Dacă într-o procedură fiscală se constată fapte care prezintă importanță pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale își vor comunică reciproc informațiile deținute
Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informații și altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscală nu a fost clarificată de către contribuabil. Informațiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în măsura în care sunt confirmate și de alte mijloace de probă.
Cererea de furnizare a informațiilor se formulează în scris și va specifică natura informațiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale și documentele care susțin informațiile furnizate.
Declarația persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informații va fi, după caz, prezentată sau consemnată în scris.
În situația în care persoana obligată să furnizeze informația în scris este, din motive independente de voința sa, în imposibilitatea de a scrie, organul fiscal întocmește un proces-verbal.
Băncile sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entități fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care aceștia o au și domiciliul sau sediul acestora. Această comunicare se va face în prima jumătate a fiecărei luni, cu referire la conturile deschise sau închise în luna anterioară. Comunicarea va fi adresată Ministerului Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice împreună cu Banca Națională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informațiilor prevăzute la alin. (1).
Ministerul Finanțelor Publice, la cererea autorităților administrației publice locale, va transmite acestora informațiile deținute în baza alin. (1).
Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului numele expertului.
Contribuabilul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.
Experții au obligația să păstreze secretul fiscal asupra datelor și informațiilor pe care le dobândesc.
Expertiza se întocmește în scris.
Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol vor fi plătite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, după caz. Norme metodologice: 53
Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, organul fiscal consideră necesară consultarea unor experți, poate numi unul sau mai mulți experți, stabilind obiectivele asupra cărora aceștia trebuie să se pronunțe. 53
Dispozițiile art. 201 alin. 3 teza I din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător. 53
Experții vor fi numiți prin decizie de către organul fiscal. Costul expertizei se suportă din bugetul organului fiscal care a dispus expertiza. Dacă organul fiscal nu este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză. Codul de procedură fiscală:
În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligația să pună la dispoziția organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita și altor persoane înscrisuri, dacă starea de fapt fiscală nu a fost clarificată pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de către contribuabil.
Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziție a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.
Organul fiscal are dreptul să rețină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre și documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării și achitării obligațiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepționale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reținere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile. Norme metodologice: 54
Dovada reținerii documentelor prevăzute la art. 54 alin. (3) din Codul de procedură fiscală o constituie actul întocmit de organul fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective, precum și mențiunea că aceasta a fost reținută, potrivit dispozițiilor legale, de către organul fiscal. Actul se întocmește în două exemplare și va fi semnat de organul fiscal și de contribuabil, un exemplar comunicându-se contribuabilului. 54
În cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul pune la dispoziția organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea vor fi înapoiate contribuabilului, păstrându-se în copie la dosarul fiscal numai înscrisuri relevante din punct de vedere fiscal. Codul de procedură fiscală:
În condițiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la fața locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
Contribuabilii au obligația să permită funcționarilor împuterniciți de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fața locului, precum și experților folosiți pentru această acțiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi și în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
Deținătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înștiințați în timp util despre cercetare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 94 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reședință.
În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.
La cererea organului fiscal, organele de poliție, jandarmerie ori alți agenți ai forței publice sunt obligați să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol. Norme metodologice: 55
Despre efectuarea cercetării la fața locului se va încheia un proces-verbal care va cuprinde
data și locul unde este încheiat
numele, prenumele și calitatea funcționarului împuternicit, precum și denumirea organului fiscal din care face parte acesta
temeiul legal în baza căruia s-a efectuat cercetarea la fața locului
constatările efectuate la fața locului
susținerile contribuabilului, ale experților sau ale altor persoane care au participat la efectuarea cercetării
semnătura funcționarului și a persoanelor prevăzute la lit. e). În caz de refuz al semnării de către persoanele prevăzute la lit. e), se va face mențiune despre aceasta în procesul-verbal
alte mențiuni considerate relevante. Codul de procedură fiscală: