HOTĂRÂRE nr. 1.005 din 21 decembrie 2016 privind organizarea și funcționarea Institutului Național de Administrație
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Institutul Național de Administrație, denumit în continuare Institutul, se organizează ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Institutul are sediul în municipiul București, Str. Occidentului nr. 14, sectorul 1.
Pentru desfășurarea corespunzătoare a activităților sale, Institutul poate utiliza și alte spații, în condițiile legii.
Institutul pune în aplicare direcțiile strategice ale Guvernului privind eficientizarea administrației publice prin profesionalizarea personalului din administrația publică centrală și locală.
Institutul exercită atribuții în domeniile
formării profesionale a personalului din administrația publică
perfecționării profesionale a personalului din administrația publică
cercetării-inovării în domeniul administrației publice
facilitării comunicării informațiilor și cunoștințelor în domeniul administrației publice
asigurării calității în domeniul formării personalului din administrația publică.
În domeniul formării și perfecționării profesionale în administrația publică, pentru îndeplinirea atribuțiilor principale, Institutul realizează următoarele
implementează Strategia privind formarea profesională pentru administrația publică 2016-2020, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 650/2016 , în conformitate cu atribuțiile care îi revin; b) elaborează, până la data de 31 ianuarie, pentru anul în curs, cu respectarea nevoilor de formare comunicate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, grilele de programe de formare profesională și tematica aferentă acestora, care sunt supuse spre avizare Consiliului de coordonare. Grilele de programe de formare profesională pot fi actualizate semestrial, în funcție de nevoile suplimentare de formare identificate, și de îndată, în cazul apariției unei modificări legislative importante
întocmește oferta de formare pentru programele de formare profesională pe care le organizează, pe care o comunică instituțiilor și autorităților publice și o publică pe site-ul propriu
asigură comunicarea și buna colaborare instituțională cu celelalte instituții publice care organizează programe de formare profesională
elaborează metodologia de selecție a experților și formatorilor cu care colaborează pentru derularea programelor de formare pe care le organizează
întocmește și gestionează evidența experților și formatorilor care participă la derularea programelor de formare pentru personalul din administrația publică
elaborează metodologiile de selecție a partenerilor în procesul de formare, care se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice
fundamentează, elaborează și implementează programe și proiecte cu finanțare externă pe domeniul său de activitate, monitorizează derularea acestora și prezintă periodic ministrului dezvoltării regionale și administrației publice rapoarte privind modul de derulare a acestora
elaborează regulamentele de organizare și desfășurare a programelor de formare specializată derulate de Institut
alte atribuții prevăzute de lege și de Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului.
Institutul asigură programe de formare specializată pentru ocuparea, în condițiile legii, a funcțiilor corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.
Institutul asigură formare pentru
funcționari publici
personal care își exercită activitatea în baza unui contract individual de muncă sau a unui contract de management
persoane alese sau numite în funcție de demnitate publică sau asimilate acestora
aleși locali
alte categorii de personal din administrația publică, stabilite prin lege.
Pentru programele de formare specializată prevăzute la alin. (2) tematica este aprobată de președintele Institutului, cu avizul Consiliului de coordonare.
Condițiile de organizare a programelor de formare specializată prevăzute la alin. (2), numărul comisiilor de concurs și al comisiilor de soluționare a contestațiilor, componența nominală a acestora, tematica pentru concurs, calendarul de desfășurare a concursului și tariful și modalitățile pentru plata tarifului de participare la program se stabilesc prin regulamente de organizare și desfășurare aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, la propunerea președintelui Institutului.
Institutul asigură programe de perfecționare profesională pentru
grupurile-țintă strategice, stabilite prin acte normative, documente programatice sau alte documente emise de Guvern și comunicate Institutului prin Agenția Națională a Funcționarilor Publici
personalul din administrația publică, în baza nevoilor de formare identificate la nivelul administrației publice și centralizate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici
instituții și autorități publice sau persoane interesate.
Procedura de identificare a nevoilor de formare profesională în administrația publică pentru categoriile de beneficiari de formare prevăzuți la alin. (1) este aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, la propunerea președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Pentru programele de perfecționare profesională prevăzute la alin. (1), tematica este aprobată de președintele Institutului, cu avizul Consiliului de coordonare.
Tarifele se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, la propunerea președintelui Institutului, cu avizul Consiliului de coordonare.
În domeniul cercetării și inovării în administrația publică, Institutul îndeplinește următoarele atribuții
organizează activități de cercetare-inovare în domeniul administrației publice, seminare și conferințe pe teme de interes major pentru administrația publică
realizează analize, studii, rapoarte, prognoze și publicații în domeniul administrației publice
participă la activități de cercetare-inovare în domeniul administrației publice, seminare și conferințe pe teme de interes major pentru administrația publică
sprijină/facilitează susținerea activității de cercetare și inovare prin acordarea de burse și granturi de cercetare, în condițiile legii
accesează mecanisme de finanțare în domeniul cercetării-inovării și derulează proiecte, în condițiile legii.
Pentru realizarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), Institutul se poate asocia sau poate încheia parteneriate cu alte instituții și autorități publice, cu instituții similare din țară și străinătate sau cu instituții de învățământ superior și alte persoane juridice, de drept public sau privat, interesate.
În domeniul facilitării comunicării informațiilor și cunoștințelor în materia administrației publice, Institutul îndeplinește următoarele atribuții
diseminează rezultatele analizelor, studiilor, rapoartelor, prognozelor, proiectelor în domeniul administrației publice realizate, prin diverse forme de comunicare, publicații tipărite sau în format electronic
dezvoltă, la nivel național, baze de date, biblioteci și rețele în domeniul formării profesionale, în mod direct sau în parteneriat cu alte persoane juridice, de drept public sau privat din piața de formare
pune la dispoziție instituțiilor și autorităților publice, cu titlu gratuit, baze de date și biblioteci în domeniul administrației publice
organizează seminare și conferințe pe teme de interes major pentru administrația publică centrală și locală
participă la rețele naționale și internaționale în domeniul formării profesionale și în domeniul cercetării-inovării în administrația publică.
În domeniul asigurării calității formării personalului din administrația publică, Institutul îndeplinește următoarele atribuții
stabilește prin ordin al președintelui Institutului, cu avizul Consiliului de coordonare, standardele de calitate pentru programele de formare profesională pe care le organizează
elaborează sau, după caz, actualizează standardele ocupaționale pentru ocupațiile din domeniul administrației publice
întreprinde demersurile necesare autorizării, în condițiile legii, a programelor de perfecționare profesională pe care le organizează
asigură controlul și monitorizarea respectării standardelor de calitate pentru programele de formare pe care le organizează în mod direct sau pe care le derulează în parteneriat sau în asociere cu alți furnizori de formare.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, Institutul poate
să colaboreze cu instituțiile și autoritățile publice
să colaboreze cu instituții și organisme similare din țară și din străinătate în domeniul său de activitate
să negocieze, în baza mandatului stabilit de ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, încheierea unor acorduri și proiecte de colaborare internațională în domeniile sale de activitate, pe care le prezintă acestuia în vederea aprobării sau însușirii, urmată de transmiterea către Guvern spre aprobare, după caz
să încheie parteneriate cu entități publice și private, după caz.
Președintele Institutului conduce aparatul propriu al Institutului, stabilit prin prezenta hotărâre, numește și eliberează din funcție personalul acestuia, în condițiile legii.
Președintele reprezintă Institutul în raporturile cu ministerele, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte autorități și instituții publice centrale și locale, cu persoane juridice și fizice române sau străine, precum și în justiție.
Vicepreședintele îndeplinește atribuțiile și sarcinile care îi sunt delegate de președinte prin ordin, în condițiile legii.
Institutul are un secretar general, care face parte din categoria înalților funcționari publici și este numit în condițiile legii.
Atribuțiile secretarului general se stabilesc, în condițiile legii, prin ordin al președintelui Institutului.
Numărul maxim de posturi din aparatul propriu al Institutului este de 100, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului președintelui Institutului.
Personalul Institutului este format din demnitari, funcționari publici și personal contractual.
Structura organizatorică a Institutului este prevăzută în anexa nr. 1.
În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al președintelui Institutului, având în vedere nevoile instituționale și structura de personal, se pot înființa, după caz, servicii, birouri și/sau alte compartimente, în condițiile legii.
Statul de funcții și structura posturilor pe compartimente se aprobă, în condițiile legii, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, la propunerea președintelui Institutului.
Salarizarea personalului Institutului se face potrivit legislației în vigoare aplicabilă personalului plătit din fonduri publice.
Atribuțiile compartimentelor, atribuțiile și responsabilitățile personalului, precum și circuitul intern al documentelor se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al președintelui Institutului, precum și prin fișa postului.
Bugetul se aprobă de către ordonatorul principal de credite.
În scopul realizării rolului și atribuțiilor ce îi revin, Institutul poate iniția, finanța și/sau gestiona/implementa programe și proiecte de interes național, regional sau local în domeniul său de activitate, în condițiile legii.
Pe lângă Institut funcționează un Consiliu de coordonare, constituit în condițiile stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 23/2016 privind înființarea Institutului Național de Administrație.
Consiliul de coordonare se constituie prin decizie a prim-ministrului, pe baza propunerilor scrise ale conducătorilor instituțiilor și organizațiilor prevăzute la art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 23/2016 .
Selecția membrilor Consiliului de coordonare prevăzuți la art. 5 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 23/2016 și a supleanților acestora se va face în baza unor criterii de selecție aprobate prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului dezvoltării regionale și administrației publice. Criteriile de selecție sunt publicate pe paginile de internet ale Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Institutului Național de Administrație. Membrii Consiliului nu pot face parte din secretariatul acestuia.
Consiliul de coordonare adoptă hotărâri cu votul majorității membrilor prezenți. În caz de egalitate de voturi, votul președintelui consiliului este hotărâtor.
Secretariatul Consiliului de coordonare este asigurat de Institut.
Modul de organizare și funcționare a Consiliului de coordonare se stabilește prin regulamentul de organizare și funcționare al acestuia, aprobat prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.
Consiliul de coordonare îndeplinește următoarele atribuții
avizează anual grilele de programe de formare profesională organizate de Institut și tematica specifică a acestora
avizează regulamentele de organizare și desfășurare a programelor de formare specializată derulate de Institut
avizează standardele de calitate pentru programele de formare profesională pe care le organizează Institutul, cu respectarea prevederilor legale în vigoare
avizează propunerile de standarde ocupaționale elaborate de Institut
elaborează proiectul de regulament de organizare și funcționare a Consiliului de coordonare, care este înaintat spre aprobare ministrului dezvoltării regionale și administrației publice
avizează proiectul de buget al Institutului, precum și execuția bugetară a acestuia
avizează propunerile președintelui Institutului privind tarifele de participare la programele de formare profesională organizate de Institut, în condițiile legii, anterior înaintării lor spre aprobare prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice
avizează acordurile de colaborare, de parteneriat sau asociere încheiate de Institut
avizează înființarea centrelor teritoriale.
Centrele teritoriale de formare continuă pentru administrația publică, denumite în continuare centre teritoriale, sunt structuri fără personalitate juridică în cadrul Institutului Național de Administrație.
Numărul și locația centrelor teritoriale se stabilesc prin ordin al președintelui Institutului, în condițiile legii.
Centrele teritoriale exercită atribuțiile stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 23/2016 .
Centrele teritoriale pot exercita și alte atribuții care le-au fost delegate prin ordin al președintelui Institutului.
Conducătorii centrelor teritoriale sunt funcționari publici de conducere și sunt numiți de președintele Institutului, în urma promovării unui concurs organizat în condițiile legii.
Atestarea absolvirii programelor de formare specializată pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (2) se face prin certificate de absolvire, semnate de președintele Institutului.
Atestarea absolvirii programelor de formare pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (3) și a programelor de perfecționare profesională pentru persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1), care nu sunt autorizate în condițiile legislației aplicabile în domeniul formării profesionale a adulților și nici acreditate în condițiile legislației în domeniul educației naționale, se face prin certificate, semnate de președintele Institutului.
Atestarea absolvirii programelor de formare profesională autorizate în condițiile legislației în domeniul formării profesionale a adulților, organizate de Institut, în mod direct sau în asociere cu alți furnizori de formare, se face în condițiile legii.
Atestarea absolvirii programelor de formare acreditate în condițiile legislației în domeniul educației naționale se face în condițiile legii.
Modelele certificatelor de absolvire prevăzute la alin. (1) și (2) și modalitatea de gestionare a acestora se aprobă, la propunerea Institutului, prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.
Certificatele de absolvire prevăzute la alin. (1) și (2) sunt însoțite de un supliment descriptiv, iar pe certificat se înscrie nota de absolvire.
În organizarea și derularea programelor de formare prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța Guvernului nr. 23/2016 , Institutul utilizează personal specializat, după cum urmează
funcționari publici și personal contractual cu experiență în administrația publică, certificați în condițiile legii
personal didactic din învățământul superior
formatori de competențe profesionale, certificați în condițiile legii.
Institutul preia, prin protocol de predare-preluare, de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și de la centrele regionale de formare continuă pentru administrația publică rezultatele aferente activității de formare obținute din proiecte derulate, cu excepția celor prevăzute la art. 17 alin. (10) din Ordonanța Guvernului nr. 23/2016 .
Bunurile imobile aferente activității de formare profesională preluate sunt prevăzute în anexa nr. 2.
Proiectele în domeniul formării profesionale preluate se gestionează în continuare de Institut, în condițiile aprobate și în termenii stabiliți până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Programele de formare profesională preluate se finalizează, respectiv se desfășoară în condițiile și în termenii stabiliți până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Personalul structurilor care fac obiectul prezentei hotărâri își păstrează salarizarea conform prevederilor legale în vigoare.
Prin excepție de la prevederile art. 3 alin. (1) lit. b), pentru anul 2017 grilele de programe de formare profesională și tematica aferentă acestora se elaborează până la data de 31 martie 2017.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Institutul își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice va opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
Parcul normat de mijloace de transport și consumul de carburanți pentru Institutul Național de Administrație și pentru centrele teritoriale este prevăzut în anexa nr. 3.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Anexa nr. 1
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Institutului Național de Administrație ┌───────────────────────┐ │Consiliul de coordonare│ └───────────┬───────────┘ | ┌────────┴───────┐ │ Președinte │ └────────┬───────┘ │ ┌────────────────┐ ┌───────────────────────┐ ├─────────────────┤ Vicepreședinte │ │ Cabinet președinte ├───┐ │ └────────────────┘ └───────────────────────┘ │ │ ┌───────────────────────┐ │ │ ┌────────────────────┐ │ Audit public intern ├───┼─┼───┤ Secretar general │ └───────────────────────┘ │ │ └┬───────────────────┘ ┌────────────────────────────┐ │ │ │ ┌───────────────────────────┐ │ Compartiment registratură ├───┘ │ └─┤ Direcția economică, │ │ și relații cu publicul │ │ │ juridică și resurse umane │ └────────────────────────────┘ │ └───────────────────────────┘ ┌────────────────────────────────┐ │ │ Direcția comunicare, proiecte, ├─┤ │ cooperare și relații externe │ │ └────────────────────────────────┘ │ ┌────────────────────────────────┐ │ │ Direcția programe de formare ├─┤ │ specializată │ │ └────────────────────────────────┘ │ ┌────────────────────────────────┐ │ │ Direcția programe de ├─┤ │ perfecționare │ │ └────────────────────────────────┘ │ │ ┌───────────┴──────────┐ │ Centre teritoriale │ └──────────────────────┘
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile aferente activității de formare profesională Nr. M.F.P. Cod de clasifi- care Denumire Date de identificare Anul dobân- dirii/ dării în fo- losință Valoarea de inventar (în lei) Persoana juridică ce administrează imobilul (CUI) Descriere tehnică (pe scurt) Vecinătăți (după caz, pe scurt) Adresă 8.29.08 Imobil - Sediu Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administrația Publică Locală București Clădire C1 - Corp A Regim de înălțime: S + D + P + E + M Suprafață construită = 290 mp Suprafață totală = 14,17 mp Suprafață desfășurată = 1.135 mp Nr. cadastral 243215 - C1 Clădire C2 - Corp B anexă Regim de înălțime: P Suprafață construită desfășurată = 15 mp Suprafață utilă totală = 10,85 mp Nr. cadastral 243215 - C2 Teren intravilan Suprafață teren = 1.238 mp Nr. cadastral/ nr. CF 243215 N: Str. Occidentului E: proprietăți private S: Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice I.N. Socolescu V: Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice I.N. Socolescu Str. Occidentului nr. 14, municipiul București, sectorul 1 2004 5.622.400,00 MDRAP Cod unic de identificare (CUI) 26369185 Institutul Național de Administrație Abrogată 155800 8.29.08 Imobil - Sediu Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administrația Publică Locală Timișoara Clădire C1 Regim de înălțime: P + 2E Suprafață construită = 842 mp Suprafață desfășurată = 2.526 mp Nr. cadastral/ nr. topografic: 411632 - C1 Clădire D3 Regim de înălțime: P Suprafață construită = 661 mp Suprafață desfășurată = 661 mp Nr. cadastral/ nr. topografic: 411632 - C2 Clădire D4 Regim de înălțime: P Suprafață construită = 141 mp Suprafață desfășurată = 141 mp Nr. cadastral/ nr. topografic: 411632-C3 Teren intravilan Suprafață teren = 7.288 mp Nr. cadastral/ nr. CF: 411632 Nr. topografic 2049/1/2 N - Statul român prin Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră E - Statul român, prin Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră S - Statul român, prin Serviciul Român de Informații și prin Ministerul Afacerilor Interne V - Statul român, prin Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Str. Grigore T. Popa nr. 2B (cale de acces din str. Sever Bocu nr. 49) municipiul Timișoara, județul Timiș 2006 7.996.352,00 MDRAP Cod unic de identificare (CUI) 26369185 Institutul Național de Administrație Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului 155318 8.29.08 Parte imobil - Sediu Centrul Teritorial de Formare Continuă pentru Administrația Publică Sibiu Construcții Regim de înălțime: S + P + E + M Drept de administrare asupra 17 încăperi din imobil având: Suprafață construită = 520 mp Suprafață construită desfășurată = 1.435,83 mp Teren intravilan Suprafață teren = 2.384 mp Nr. CF: 3119 Sibiu Nr. topografic 1576/1, 1577/1 N - Grup Școlar Agricol Sibiu E - Grup Școlar Agricol Sibiu S - Primăria Municipiului Sibiu, Cercul Militar Sibiu V - Str. Banatului, locuințe Bd. Victoriei nr. 2-4, municipiul Sibiu, județul Sibiu 1996 499.622,00 MDRAP Cod unic de identificare (CUI) 26369185 Institutul Național de Administrație Bunuri din domeniul privat al statului - investiție realizată în imobilul mai sus identificat Nr. de identificare M.F.P. Mansarda cu 17 încăperi 518.994,79 INVPPS-31409-2015 Valoarea totală de inventar (în lei) a bunurilor din domeniul public și din domeniul privat al statului (mai sus identificate) 1.018.616,79
Anexa nr. 3
PARCUL NORMAT DE TRANSPORT și consumul lunar de carburanți pentru Institutul Național de Administrație Nr. crt. Denumirea instituției Tipul mijlocului de transport Parc normat (bucăți) Consumul maxim de carburant pentru autovehicul litri/lună/mijloc de transport 1. Institutul Național de Administrație, inclusiv activități specifice de organizare și monitorizare autoturism 13 300