DECRET nr. 294 din 3 aprilie 1968 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ministerul Afacerilor Interne înfăptuiește politica partidului și statului cu privire la asigurarea ordinii publice, apărarea proprietății socialiste și personale, a drepturilor și intereselor legale ale persoanelor, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, contribuind prin aceasta la asigurarea muncii pașnice de construcție socialistă a poporului român.
Ministerul Afacerilor Interne își desfășoară activitatea pe baza legilor în vigoare, sub conducerea și îndrumarea Comitetului Central al Partidului Comunist Roman și a Consiliului de Miniștri. Ministerul Afacerilor Interne răspunde față de conducerea partidului și statului pentru întreaga activitate pe care o desfășoară organele sale.
În îndeplinirea sarcinilor ce îi revin, Ministerul Afacerilor Interne colaborează cu ministerele, celelalte organe ale administrației de stat, sprijinindu-se pe concursul larg al cetățenilor și al colectivelor de oameni ai muncii. Ministerul Afacerilor Interne și organele sale teritoriale cooperează cu Consiliul Securității Statului și cu organele teritoriale ale acestuia pentru realizarea unor sarcini privind securitatea statului.
Ministerul Afacerilor Interne are următoarele atribuții
asigura menținerea ordinii publice
apara proprietatea socialistă împotriva acțiunilor întreprinse de infractori sau alte persoane care lezeaza avutul obștesc; asigura cu efective proprii paza obiectivelor stabilite prin dispoziții legale
apara proprietatea personală; ia măsuri, potrivit competentei sale, pentru prevenirea, descoperirea și lichidarea acțiunilor de încălcare a drepturilor și intereselor legale ale persoanelor
organizează și desfășoară activitatea ce îi revine pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor, identificarea și prinderea infractorilor; organizează activitatea pe care organele sale o desfășoară, potrivit legii, în cursul procesului penal; organizează locuri de reținere și arest preventiv
organizează locurile de deținere și asigura executarea pedepselor privative de libertate și a închisorii contravenționale; asigura reeducarea prin munca a celor condamnați, pentru ca aceștia sa devină elemente utile societății
organizează educarea minorilor internati în baza hotărîrilor instanțelor judecătorești în centre de reeducare ale Ministerului Afacerilor Interne, prin școli și activități cu caracter cultural-educativ
asigura menținerea ordinii și paza pe teritoriul comunelor, orașelor și municipiilor
ia măsuri pentru siguranța circulației pe drumurile publice, indrumeaza, supraveghează și controlează circulația
asigura respectarea normelor legale care reglementează regimul obiectelor și materiilor ce prezintă pericol public ori pot fi folosite la săvîrșirea unor infracțiuni
organizează, indrumeaza și controlează activitatea de prevenire și stingere a incendiilor
organizează activitatea, care îi revine potrivit legii, cu privire la eliberarea și controlul actelor de trecere a frontierei de stat române
organizează, indrumeaza și controlează, potrivit legii, activitatea cu privire la: - ținerea evidentei populației și eliberarea actelor care certifica identitatea, domiciliul și cetățenia română
ținerea evidentei străinilor și eliberarea actelor care certifica identitatea celor care domiciliază în țara și, în cazurile determinate de lege, a celor cu reședința în Republica Socialistă România
evidenta, păstrarea, completarea și folosirea materialelor documentare ce fac parte din Fondul arhivistic de stat
organizează, conduce și indrumeaza pregătirea militară, profesională de specialitate și politica a militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, activi și de rezerva
realizează încadrarea aparatului Ministerului Afacerilor Interne cu personal militar activ și de rezerva, angajează personalul civil al ministerului și cel de conducere al întreprinderilor subordonate
planifica și coordonează activitatea economică și financiară a organelor și unităților din subordinea sa
asigura, pe baza planului de stat, dotarea cu materiale și mijloace tehnice necesare și stabilește normele de dotare și consum pentru armament, munitie și tehnica de lupta, precum și pentru materialele și mijloacele tehnice specifice activității ministerului
exercita orice alte atribuții ce îi sînt date prin lege.
În exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii, organele Ministerului Afacerilor Interne au următoarele drepturi și obligații
sa participe la luarea măsurilor pentru prevenirea calamităților și înlăturarea urmărilor acestora
să execute dispozițiile comitetelor executive ale consiliilor populare privitoare la respectarea legilor, menținerea ordinii și paza pe teritoriul municipiilor, orașelor și comunelor
sa acorde sprijin persoanelor cu funcții ce implica exercițiul autorității de stat, dacă acestea intimpina rezistenta fizica în executarea sarcinilor de serviciu
sa legitimeze și sa stabilească identitatea persoanelor care au încălcat dispozițiile legale sau sînt suspecte. Măsura legitimării se ia de ofițeri și subofiteri, care prezintă legitimatia de serviciu
sa conducă în fața organelor de urmărire penală pe cei care prin acțiunile lor periclitează ordinea publică, viața persoanelor sau alte valori sociale și să efectueze cercetarea penală în cazurile prevăzute de lege
să între, pentru îndeplinirea atribuțiilor legale, în incinta organizațiilor socialiste. Efectuarea de perchezitii sau alte acte de urmărire penală se pot face cu consimțămîntul conducerii organizațiilor socialiste sau cu autorizația procurorului, data potrivit legii. În caz de infracțiuni flagrante, consimțămîntul sau autorizația nu sînt necesare
în îndeplinirea atribuțiilor legale, să între în locuinta persoanelor fizice
la solicitarea sau cu consimțămîntul acestora
fără încuviințarea sau autorizația legală, în caz de infracțiuni flagrante
în toate celelalte cazuri, numai cu autorizația procurorului, în condițiile prevăzute de lege.
Ofițerii și subofiterii din Ministerul Afacerilor Interne sînt obligați sa intervină, chiar în afară orelor de program și a atribuțiilor lor de serviciu, în caz de infracțiuni flagrante, precum și pentru conservarea probelor în cazul altor infracțiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente.
Ministrul afacerilor interne, în îndeplinirea atribuțiilor sale, emite, pe baza și în vederea executării legii, regulamente, instrucțiuni și ordine, precum și alte acte prevăzute de lege.
Din structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne fac parte: militia, pompierii, trupele de paza, penitenciarele, Arhivele Statului, precum și alte unități centrale care se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri. Ministerul Afacerilor Interne are în subordinea sa organe teritoriale, mari unități și unități militare, instituții de învățămînt și întreprinderi.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
Ministerul Afacerilor Interne este condus de Colegiul ministerului, format din ministru, primul adjunct al ministrului, adjuncți ai ministrului, secretari generali și alte cadre cu funcții de conducere. Ministrul este președintele colegiului și are sarcina de a îndrumă și coordona întreaga activitate a acestuia. Componenta Colegiului ministerului se stabilește prin hotărîre a Consiliului de Miniștri. Colegiul ministerului este organ deliberativ și își desfășoară întreaga activitate potrivit principiului muncii și conducerii colective. Colegiul dezbate și adopta hotărîri în principalele probleme din domeniul de activitate al ministerului și lucrează în prezenta a cel puțin 2/3 din numărul membrilor săi, luînd hotărîri cu jumătate plus unu din numărul total al membrilor ce îl compun. În cazul cînd ministrul afacerilor interne nu este de acord cu hotărîrea luată, informează despre aceasta Comitetul Central al Partidului Comunist Roman și Consiliul de Miniștri. Membrii colegiului răspund în fața Colegiului ministerului și a ministrului pentru îndeplinirea însărcinărilor ce le sînt date. Colegiul ministerului, în întregul său, și fiecare membru în parte, răspund în fața Comitetului Central al Partidului Comunist Roman și a Consiliului de Miniștri pentru întreaga activitate a ministerului. Atribuțiile primului adjunct al ministrului, adjunctilor ministrului și secretarilor generali se stabilesc de Colegiul ministerului.
Personalul Ministerului Afacerilor Interne se compune din militari și angajați civili. Prevederile statutelor corpului ofițerilor, corpului maiștrilor militari și corpului subofițerilor forțelor armate ale Republicii Socialiste România se aplică tuturor ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor din Ministerul Afacerilor Interne. În cadrul Ministerului Afacerilor Interne se organizează și funcționează consilii de onoare pentru ofițeri, maiștri militari și subofiteri. Angajații civili sînt supuși dispozițiilor Codului muncii și prevederilor legilor speciale.
Timpul servit ca ofițer și subofițer militarizat se considera ca vechime în serviciul militar la acordarea drepturilor ce se cuvin militarilor pentru vechime în serviciu.
Ministerul Afacerilor Interne asigura, potrivit legii, asistența medicală, socială, drepturile de pensie și asigurări sociale ale personalului, precum și ale familiilor și urmașilor acestuia.
Decretul nr. 710 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 65 din 22 iulie 1967, se abroga. Președintele Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUȘESCU București, 3 aprilie 1968. Nr. 294. -------