Înapoi la Legislație

Decretul nr. 290/1977 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
CONSILIUL DE STAT
Articole
147

Pe scurt

Decretul nr. 290/1977: DECRET nr. 290 din 16 august 1977 privind aprobarea Normelor generale de protecție împotriva incendiilor la proiectarea și realizarea construcțiilor și instalațiilor.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
CONSILIUL DE STAT
Câte articole are?
147 articole.
Cuprins

DECRET nr. 290 din 16 august 1977 privind aprobarea Normelor generale de protecție împotriva incendiilor la proiectarea și realizarea construcțiilor și instalațiilor

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 7

Unitățile producătoare vor livra dispozitive și instalații care condiționeaza securitatea împotriva incendiilor, numai omologate și cu instrucțiuni de funcționare, utilizare și întreținere. Producătorii elementelor și materialelor de construcție vor preciza caracteristicile privind comportarea la foc, pentru fiecare produs nou. Caracteristicile privind comportarea la foc a materialelor și elementelor de construcție se determina prin încercări efectuate în laboratoare autorizate. Producătorii utilajelor, instalațiilor și subansamblurilor tehnologice vor lua sau, după caz, vor prescrie măsurile necesare de prevenire și stingere a incendiilor, specifice acestora, astfel încît să se evite producerea unor incendii sau explozii în timpul exploatării.

Art. 8

Ministerul de Interne - Comandamentul pompierilor, Inspectoratul General de Stat pentru Investiții-Construcții și Institutul central de cercetare, proiectare și directivare în construcții vor îndrumă și controla aplicarea și respectarea prevederilor prezentului decret.

Art. 9

Încălcarea prevederilor din prezentul decret atrage răspunderea disciplinară, materială, contravențională, civilă sau penală, după caz.

Art. 10

Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 90/1961 privind aprobarea Normativului pentru proiectarea și executarea construcțiilor din punct de vedere al prevenirii incendiilor, precum și a prescripțiilor provizorii pentru construcțiile din sectorul agrozootehnic, precum și alte dispoziții contrare, se abroga. NORME generale de protecție împotriva incendiilor la proiectarea și realizarea construcțiilor și instalațiilor

Art. 1

Principiile și cerințele strict necesare asigurării protecției împotriva incendiilor, cuprinse în prezentele norme generale, sînt obligatorii la proiectarea și executarea lucrărilor noi de construcții și instalații, precum și la modificarea sau schimbarea destinației celor existente. Pentru modificările sau schimbările de destinație care nu duc la inrautatirea situației existente din punct de vedere al prevenirii și stingerii incendiilor, dispozițiile normelor generale nu sînt obligatorii, urmînd a se stabili, de la caz la caz, măsurile de protecție necesare în funcție de importanța, valoarea și vulnerabilitatea obiectului.

Art. 2

Măsurile tehnice de protecție contra incendiilor se stabilesc în funcție de categoria de pericol de incendiu a proceselor tehnologice și destinație, de gradul de rezistenta la foc al construcțiilor, precum și de sarcina termica a materialelor și substanțelor combustibile utilizate, prelucrate, manipulate sau depozitate, definite conform prescripțiilor tehnice, asigurind cele mai bune condiții de siguranță cu cheltuieli minime.

Art. 3

Elementele de construcție vor fi, de regula, astfel alcătuite și realizate încît sa nu favorizeze propagarea cu usurinta a incendiilor.

Art. 4

În scopul limitării propagarii incendiilor, construcțiile se împart în compartimente de incendiu, prin elemente antifoc, iar în interiorul compartimentelor se iau măsuri de întîrziere a propagarii incendiilor. Încăperile cu pericol de explozie se separa de restul construcției prin elemente rezistente la explozie.

Art. 5

Golurile tehnologice sau de circulație funcțională practicate în elementele de compartimentare împotriva propagarii incendiilor se protejeaza, după caz, prin uși, obloane, cortine, încăperi tampon sau tamburi deschisi, alcătuite și dimensionate corespunzător categoriei de pericol de incendiu sau destinației.

Art. 6

Pentru limitarea vitezei de transmitere a arderii se va întrerupe continuitatea elementelor combustibile, precum și a golurilor interioare din acestea. Prevederea nu se referă la canale de ventilație și spații folosite pentru introducerea și evacuarea aerului.

Art. 7

Canalele și ghenele pentru montarea conductelor de orice fel, precum și puturile ascensoarelor și, în general, ale sistemelor de transport pe verticala, vor fi astfel alcătuite încît sa nu constituie o cale de propagare a incendiului de la un nivel la altul sau dintr-un compartiment de incendiu în altul.

Art. 8

Domeniul de utilizare a elementelor de construcții și instalații, a materialelor de finisaj, izolații etc. din materiale plastice se stabilește pentru fiecare în parte și pe sortimente, precizîndu-se condițiile și măsurile de protecție necesare limitării efectelor incendiilor. La utilizarea elementelor și finisajelor executate din materiale plastice se va avea în vedere eliminarea posibilităților de propagare a incendiilor și de punere în pericol a vieții persoanelor sau de distrugere a unor bunuri de valoare ori echipamente importante, datorită temperaturii, fumului sau gazelor degajate prin ardere. Măsuri constructive pentru spații cu pericol de explozie (categoriile A și B de pericol de incendiu)

Art. 9

Construcțiile ce adapostesc procese tehnologice care prezintă pericol de explozie se realizează, de regula, din elemente de construcție ușoare, iar acoperisul acestor construcții trebuie să fie fără pod. Planșeele și elementele lor de sustinere vor fi astfel executate încît sa nu fie deplasate de suflul exploziei.

Art. 10

Încăperile nu vor avea tavane false și zone neventilate care să faciliteze aglomerarea prafului ori producerea unor concentratii periculoase de gaze sau vapori combustibili. În spațiile cu degajari de praf combustibil, finisajul va permite curățirea ușoară a suprafețelor.

Art. 11

Spațiile cu pericol de explozie trebuie să aibă, în pereții exteriori sau în acoperis, suprafețe pentru decomprimare în caz de explozie, cu aria totală de minimum de 0,05 mp la 1 mc din volumul incaperii. În proiect se poate adopta un procent mai mic, pe baza unui calcul justificativ din care să rezulte ca prin aceasta stabilitatea clădirii nu este afectată. Suprafețele pentru decomprimare se amplaseaza, pe cît posibil, în vecinătatea surselor de explozie. Se va avea în vedere ca în exterior efectul suflului exploziei sa nu afecteze obiecte invecinate sau cai publice de comunicație.

Art. 12

Suprafețele pentru decomprimare pot fi libere sau închise. Elementele de închidere vor fi astfel concepute și realizate încît la presiunea datorată exploziei sa cedeze la cel mult 120 kg/mp (118 daN/mp).

Art. 13

Timplaria, sistemele de actionare a acesteia și stratul de uzura al pardoselilor din încăperile cu pericol de explozie trebuie astfel concepute și realizate încît la lovire sa nu producă scîntei capabile sa initieze aprinderea amestecurilor explozive. Galerii, canale și estacade

Art. 14

Montarea în aceeași galerie, canal sau estacada a unor conducte ori transportoare pentru lichide sau gaze, al căror amestec poate produce explozie sau incendiu, nu este admisă.

Art. 15

Galeriile, canalele și estacadele destinate transportării substanțelor combustibile sau care prezintă pericol de explozie, cele care trec deasupra construcțiilor, precum și cele care constituie cai de evacuare a oamenilor, vor fi executate din materiale incombustibile.

Art. 16

Galeriile și canalele închise, prin care se transporta materiale combustibile sau conțin materiale ori elemente combustibile, vor avea asigurate posibilități de evacuare a fumului și a gazelor fierbinti.

Art. 17

La intrarea în clădiri și la trecerea prin sau pe sub pereții antifoc al galeriilor, canalelor și estacadelor, se vor lua măsuri de protecție a golurilor în funcție de natura materialelor din care sînt executate, precum și a celor transportate, de destinația încăperilor spre care acced și rolul de compartimentare al peretelui traversat.

Art. 18

În clădiri, încăperi și alte spații vor fi asigurate cai de evacuare prin care, în caz de incendiu, persoanele să poată ajunge în exterior la nivelul terenului sau al unor suprafețe circulabile, în timpul cel mai scurt și în condiții de deplina siguranța. Pentru circulatiile functionale care deservesc locuri în care prezenta oamenilor apare intimplator - sînt vizitate de cel mult 8 ori pe schimb pentru verificarea funcționarii unor utilaje, precum și ale încăperilor pentru fumat sau ale grupurilor sanitare - condițiile prevăzute pentru căile de evacuare nu sînt obligatorii.

Art. 19

Ușile, coridoarele și scarile prevăzute pentru funcționarea normală a clădirii trebuie să asigure și evacuarea în caz de incendiu. Cai special destinate evacuarii pot fi prevăzute numai în cazuri justificate din considerente tehnico-economice sau de securitate a vieții oamenilor.

Art. 20

Se considera cai de evacuare circulatiile libere care duc prin uși, coridoare, holuri, vestibuluri sau încăperi în exterior la nivelul terenului, direct sau prin case de scări alcătuite corespunzător, terase, balcoane ori pasaje de evacuare. Ușile incuiate în timpul funcționarii normale pot constitui a doua cale de evacuare a unei porțiuni din construcții sau a întregii clădiri în condițiile asigurării posibilității de ieșire, conform prescripțiilor tehnice.

Art. 21

Nu constituie cai de evacuare: ascensoarele, trecerile prin uși antifoc, care se pot bloca în poziție închisă, precum și trecerile, galeriile, tunelurile etc. prin care se transporta substanțe periculoase.

Art. 22

Traseele căilor de evacuare trebuie să fie distincte și independente, stabilite astfel încît să se asigure distribuția judicioasă a acestora față de spațiul deservit, posibilitatea ca persoanele care se evacueaza sa recunoască cu usurinta traseul spre exterior, precum și o circulație lesnicioasa. Evacuarea unor încăperi sau a unei părți din clădire se poate face și pe trasee care în unele porțiuni nu sînt distincte, conform prescripțiilor tehnice.

Art. 23

În clădiri, compartimente de incendiu sau porțiuni de clădiri independente din punctul de vedere al circulației, de regula, persoanele trebuie să aibă acces la cel puțin două cai de evacuare care, pe cît posibil, sa ducă în direcții opuse. A doua cale de evacuare poate fi constituită din ferestre sau trape exterioare, dacă prin acestea se asigura evacuarea în condiții corespunzătoare de securitate a persoanelor.

Art. 24

O singura cale de evacuare poate fi asigurata atunci cînd conform proiectului la fiecare nivel se pot afla maximum 20 de persoane, precum și în cazurile cînd, indiferent de numărul persoanelor, lungimea traseului de evacuare nu depășește valoarea admisă în funcție de destinație, conform prescripțiilor tehnice, pentru coridoare infundate. Aceasta prevedere nu se aplică la clădirile înalte și la sălile aglomerate.

Art. 25

Alcătuirea și gabaritele căilor de evacuare, lungimea maxima a traseelor, precum și numărul de fluxuri de evacuare, trebuie să asigure circulația lesnicioasa și fără obstacole.

Art. 26

Ușile folosite pe căile de evacuare trebuie să fie de tip sigur în funcționare și să aibă, de regula, deschiderea în sensul deplasarii persoanelor spre exterior. Ușile de pe traseul evacuarii publicului din sălile aglomerate se vor deschide la simpla apasare a sistemelor de închidere.

Art. 27

Scarile de evacuare trebuie să ducă de la ultimul nivel pe care îl deservesc pînă la ieșirea în exterior, la nivelul terenului ori al unor suprafețe exterioare circulabile, de pe care evacuarea poate fi continuată pînă la nivelul terenului.

Art. 28

Pentru a se împiedica pătrunderea fumului pe căile de evacuare și propagarea incendiilor de la un nivel la altul, de regula, scarile se separa de restul clădirii prin pereți, planșee și uși.

Art. 29

Scări deschise în clădiri se admit numai în cazurile în care pericolul de aparitie și propagare a incendiului și a fumului este redus sau prin măsurile luate se asigura securitatea persoanelor. Instalațiile tehnologice în aer liber, indiferent de numărul de niveluri și categoriile de pericol de incendiu, vor avea scări deschise astfel alcătuite și amplasate încît să asigure evacuarea persoanelor în caz de incendiu.

Art. 30

Evacuarea poate fi asigurata în toate cazurile prin scări exterioare deschise, alcătuite corespunzător și astfel amplasate sau protejate încît circulația pe ele sa nu poată fi blocata de efectele incendiilor.

Art. 31

Scarile de evacuare ale nivelurilor supraterane pot fi coborîte în subsolul clădirilor numai în condițiile realizării unei protecții corespunzătoare împotriva propagarii fumului și focului, precum și asigurării iesirii persoanelor la nivelul terenului.

Art. 32

În casele de scări de evacuare nu vor fi amenajate spații sau încăperi de lucru ori depozitare și nu vor fi introduse conducte de gaze naturale sau de lichide combustibile, pentru utilizări tehnologice.

Art. 33

În pereții interiori ai caselor de scări se pot practica numai goluri necesare accesului la nivelurile deservite și pentru iluminarea casei de scări, a vestibulurilor de etaj și a coridoarelor, protejate corespunzător împotriva efectelor incendiilor.

Art. 34

Casele de scări, de regula, trebuie să fie iluminate natural, direct din exterior. Casele de scări fără iluminare naturala vor avea asigurate posibilități de evacuare a fumului.

Art. 35

Scarile de evacuare pot fi înlocuite în toate cazurile prin planuri înclinate avînd panta de maximum de 1: 10, respectiv 1: 8, în dreptul iesirilor din clădire, un finisaj care să împiedice alunecarea persoanelor și care îndeplinesc condițiile prevăzute pentru scări.

Art. 36

Curțile interioare cu aria mai mare de 600 mp, închise pe toate laturile de clădiri, vor fi prevăzute cu accese carosabile.

Art. 37

Clădirile blindate vor avea asigurate posibilități de acces pentru intervenție, prin deschideri prevăzute în pereții exteriori, protejate cu panouri ușor demontabile din afară și marcate corespunzător.

Articolele următoare · 47 din 147