DECRET nr. 23 din 3 februarie 1976 pentru aderarea Republicii Socialiste România la Convenția internationala asupra masurarii tonajului navelor, încheiată la Londra la 23 iunie 1969
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Republica Socialistă România adera la Convenția internationala asupra masurarii tonajului navelor, încheiată la Londra la 23 iunie 1969.
La depunerea instrumentului de aderare se vor formula următoarele declarații: "a) Republica Socialistă România considera ca prevederile articolului 16 din Convenția internationala asupra masurarii tonajului navelor nu sînt în concordanta cu principiul conform căruia tratatele internaționale multilaterale al căror obiect interesează comunitatea internationala în ansamblul sau trebuie să fie deschise participării universale
Republica Socialistă România considera ca menținerea stării de dependenta a unor teritorii, la care se referă prevederile articolului 2 paragraful 3 și ale articolului 20 din Convenția internationala asupra masurarii tonajului navelor, nu sînt în concordanta cu Carta Organizației Națiunilor Unite și cu documentele adoptate de O.N
cu privire la acordarea independentei țărilor și popoarelor coloniale, inclusiv cu Declarația referitoare la principiile dreptului internațional privind relațiile prietenești și cooperarea între state potrivit Cartei Organizației Națiunilor Unite, adoptată în unanimitate prin rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite nr. 2624 (XXV) din anul 1970, care proclama în mod solemn obligația statelor de a favoriza realizarea principiului egalității în drepturi a popoarelor și a dreptului lor de a dispune de ele însele, în scopul de a pune de îndată capăt colonialismului."
Registrul naval român, din subordinea Ministerului Transporturilor și Telecomunicatiilor, să efectueze operațiile de măsurare a tonajului navelor și eliberare a certificatelor de tonaj, în baza prevederilor prezentei convenții. NICOLAE CEAUȘESCU Președintele Republicii Socialiste România CONVENȚIA internationala din 1969 asupra masurarii tonajului navelor Articolul 1 Obligația generală rezultind din convenție Guvernele contractante se angajează sa dea urmare dispozițiilor prezentei convenții și anexelor sale, care fac parte integrantă din prezenta convenție. Orice referire la prezenta convenție constituie în același timp o referire la anexele sale. Articolul 2 Definiții În înțelesul prezentei convenții, cu excepția dispozițiilor contrare exprese
termenul reguli înseamnă regulile anexa la prezenta convenție
termenul administrație înseamnă guvernul tarii al carei pavilion îl arboreaza nava
expresia voiaj internațional indica un voiaj pe mare între o țara în care se aplică prezenta convenție și un port situat în afară acestei tari, sau invers. În aceasta privinta, orice teritoriu ale cărui relații internaționale sînt asigurate de un guvern contractant sau căruia Organizația Națiunilor Unite îi asigura administrația este considerată ca o țara distinctă
expresia tonaj brut reda dimensiunile maxime ale unei nave, determinate conform dispozițiilor prezentei convenții
expresia tonaj net reprezintă capacitatea de utilizare a unei nave, determinata conform dispozițiilor prezentei convenții
expresia nava noua indica o nava a carei chila este pusă sau care se găsește într-un stadiu de construcție echivalent, la data sau ulterior datei de intrare în vigoare a prezentei convenții
expresia nava existenta indica o nava care nu este o nava noua
termenul lungime indica o lungime egala cu 96 procente din lungimea totală a plutirii situata la o distanta deasupra chilei egala cu 85 procente din înălțimea de construcție minima sau egala cu distanta între muchia prova a etravei și axa axului cirmei la aceasta plutire, dacă aceasta valoare este mai mare. La navele proiectate pentru a naviga cu chila inclinata, plutirea la care este masurata lungimea trebuie să fie paralela cu plutirea prevăzută la plină incarcatura
prin organizație trebuie să se înțeleagă Organizația maritima consultativa interguvernamentală. Articolul 3 Domeniul de aplicare 1. Prezenta convenție se aplică următoarelor nave care efectuează voiaje internaționale
navelor înmatriculate în țările al căror guvern este un guvern contractant
navelor înmatriculate pe teritoriile asupra cărora prezenta convenție se extinde în virtutea art. 20
navelor neinmatriculate arborind pavilionul unui stat al cărui guvern este un guvern contractant
Prezenta convenție se aplică
navelor noi
navelor existente care suferă transformări sau modificări pe care administrația le considera ca o modificare importanța a tonajului lor brut
navelor existente, la cererea armatorului
tuturor navelor existente, după 12 ani de la data intrării în vigoare a convenției. Totuși, aceste nave, cu excepția celor care sînt menționate la alin. b) și c) din prezentul paragraf, vor păstra atunci vechile lor tonaje în scopul aplicării dispozițiilor prescrise de alte convenții internaționale existente. În cazul navelor existente la care prezenta convenție devine aplicabilă în virtutea dispozițiilor alin. c) din paragraful 2 din prezentul articol, tonajele nu pot fi determinate în conformitate cu dispozițiile pe care administrația le aplica, înaintea intrării în vigoare a prezentei convenții, navelor efectuind voiaje internaționale
Prezenta convenție nu se aplică
navelor de război, și
navelor cu lungimea mai mica de 24 metri (79 picioare)
Nici una din dispozițiile prezentei convenții nu se aplică navelor destinate exclusiv navigației
pe marile lacuri ale Americii de Nord și pe Saint-Laurent, la vest de loxodroma trasata de la Capul Rosiers la extremitatea de vest a insulei Anticosti și prelungită, spre nord de insula Anticosti, de meridianul 63 grade W
pe Marea Caspica
pe riurile La-Plata, Parana și Uruguay, la vest de loxodroma trasata de la Punta Rasa (Cabo San Antonio), Argentina, la Punta del Este, Uruguay
Forta majoră 1. O nava care, în momentul plecării sale într-un voiaj oarecare, nu este supusă dispozițiilor prezentei convenții, nu va fi supusă acestor dispoziții ca urmare a unei abateri oarecare de la parcursul prevăzut, dacă aceasta abatere este provocată de timpul rau sau este datorată oricărei alte cauze de forta majoră
Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei convenții, guvernele contractante trebuie să ia în considerație orice abatere sau întîrziere suferită de o nava din cauza timpului rau sau datorită oricărei alte cauze de forta majoră.
Determinarea tonajelor brut și net este facuta de administrație, care poate totuși sa încredințeze aceasta operație persoanelor sau organelor autorizate de aceasta. În toate cazurile, administrația interesată garantează în întregime determinarea tonajelor brut și net
Un certificat internațional de tonaj
se eliberează oricărei nave ale carei tonaje brut și net au fost determinate conform dispozițiilor prezentei convenții
Acest certificat este eliberat, fie de administrație, fie de o persoană sau un organ legal autorizat de aceasta. În toate cazurile, administrația își asuma în întregime responsabilitatea certificatului
Un guvern contractant poate, la cererea unui alt guvern contractant, sa determine tonajele brut și net ale unei nave și sa elibereze navei sau sa autorizeze eliberarea unui certificat internațional de măsurare a tonajului (1969), conform dispozițiilor prezentei convenții
Copia certificatului și a calculelor făcute pentru determinarea tonajelor vor fi remise, imediat ce va fi posibil, guvernului care a făcut cererea
Certificatul astfel eliberat necesita o declarație care atesta ca a fost eliberat la cererea guvernului statului al cărui pavilion îl arboreaza sau îl va arbora nava; el are aceeași valoare și este acceptat în aceleași condiții ca un certificat eliberat conform art. 7
Nici un certificat internațional de tonaj nu trebuie să fie eliberat unei nave care arboreaza pavilionul unui stat al cărui guvern nu este un guvern contractant
Certificatul este redactat în limba sau în limbile oficiale ale statului care le eliberează. Dacă limba utilizata nu este nici engleza, nici franceza, textul va cuprinde o traducere în una din aceste limbi
Acest certificat trebuie să fie conform modelului din anexa II
Sub rezerva excepțiilor prevăzute în reguli, certificatul internațional de tonaj
încetează să fie valabil și este anulat de administrație dacă amenajările, construcția, capacitatea, utilizarea spațiilor, numărul total al pasagerilor pe care nava este autorizata să-i transporte conform indicațiilor certificatului sau de capacitate (pasageri), bordul liber regulamentar sau pescajul autorizat al navei au suferit modificări de natura sa necesite o marire a tonajului brut sau a tonajului net
Orice certificat eliberat unei nave de către o administrație încetează să fie valabil dacă nava trece sub pavilionul altui stat, sub rezerva dispozițiilor paragrafului 3 din prezentul articol. 3. Cînd o nava trece sub pavilionul altui stat al cărui guvern este un guvern contractant, certificatul internațional de tonaj
rămîne valabil pe timpul unei perioade de maximum 3 luni sau pînă la data la care administrația eliberează în schimbul un alt certificat internațional de tonaj (1969), dacă aceasta din urma data este mai apropiată. Guvernul statului al cărui pavilion îl arbora înainte nava adresează administratei, după schimbarea de naționalitate, imediat ce este posibil, o copie a certificatului pe care nava îl avea la data schimbării, precum și calculele tonajelor corespunzătoare
Certificatul eliberat sub responsabilitatea unui guvern contractant, conform dispozițiilor prezentei convenții, este acceptat de celelalte guverne contractante și considerat ca avînd aceeași valoare ca și certificatele eliberate de ele însele în tot ceea ce privește obiectivele prezentei convenții
Orice nava, arborind pavilionul unui stat al cărui guvern este un guvern contractant, este supusă, în porturile altor guverne contractante, inspecției efectuate de persoanele legal autorizate în acest scop de numitele guverne. Aceasta inspecție trebuie să aibă ca singur obiectiv a verifica
dacă nava este prevăzută cu un certificat internațional de tonaj
valabil
dacă caracteristicile principale ale navei corespund indicațiilor trecute în certificat
Aceasta inspecție nu trebuie, în nici un caz, sa provoace nici cea mai mica întîrziere navei
În cazul în care inspecția constata ca principalele caracteristici ale navei diferă față de indicațiile trecute în certificatul internațional de tonaj (1969), în asa fel încît antreneaza o marire a tonajului brut sau a tonajului net, guvernul statului al cărui pavilion îl arboreaza nava va fi informat imediat despre aceasta
Beneficiul prezentei convenții nu poate fi invocat infavoara unei nave care nu este titulara unui certificat eliberat în virtutea prezentei convenții
Orice alte tratate, convenții și acorduri privind măsurarea tonajului, în prezent în vigoare între guvernele părți la prezenta convenție, păstrează deplinul și întregul lor efect pe timpul duratei care le este fixată în ceea ce privește
navele cărora prezenta convenție nu li se aplică
navele cărora prezenta convenție li se aplică, pentru tot ceea ce se referă la problemele pe care aceasta nu le-a reglementat în mod expres
Totuși, în măsura în care aceste tratate, convenții și acorduri sînt în contradictie cu dispozițiile prezentei convenții, dispozițiile acesteia din urma vor trebui sa prevaleze
Guvernele contractante se angajează sa comunice organizației și să depună pe lîngă aceasta
un număr suficient de modele de certificate pe care le eliberează conform prezentei convenții, pentru comunicare celorlalte guverne contractante
textul legilor, ordonanțelor, decretelor, reglementărilor și altor instrumente intrate în vigoare și avînd legătură cu diverse probleme ridicate prin aplicarea prezentei convenții
lista organelor neguvernamentale care au dreptul sa acționeze în numele lor în tot ceea ce privește măsurarea tonajului, pentru comunicare celorlalte guverne contractante
Prezenta convenție rămîne deschisă pentru semnare timp de 6 luni începînd de la 23 iunie 1969 și rămîne în continuare deschisă aderării. Guvernele statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite, ale uneia din instituțiile specializate sau ale Agenției Internaționale pentru Energia Atomica, sau părți ale Statutului Curții Internaționale de Justiție, pot deveni părți ale prezentei convenții prin: a) semnare fără rezerva în privinta aprobării
semnare sub rezrva aprobării, urmată de aprobare; sau
aderare
Aprobarea sau aderarea se efectuează prin depunerea unui instrument de aprobare sau aderare la organizație, care trebuie să informeze toate guvernele care au semnat convenția sau aderat despre fiecare noua aprobare sau aderare și de data depunerii instrumentului. Organizația informează, de asemenea, toate guvernele care au semnat deja convenția despre orice semnatura care ar fi pusă în termenul de 6 luni începînd de la data de 23 iunie 1969
Prezenta convenție intră în vigoare la 24 de luni după data la care cel puțin 25 de guverne ale statelor a căror flota comercială reprezintă în total cel puțin 65 la suta din tonajul brut al flotei comerciale mondiale, fie ca au semnat convenția fără rezerva în privinta aprobării, fie ca au depus un instrument de aprobare sau aderare conform art. 16. Organizația informează toate guvernele care au semnat prezenta convenție sau care au aderat despre data intrării sale în vigoare
Pentru guvernele care depun un instrument de aprobare a prezentei convenții sau de aderare la aceasta în cursul perioadei de 24 de luni prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol, aprobarea sau aderarea va avea efect în momentul intrării în vigoare a prezentei convenții sau la 3 luni după depunerea instrumentului de aprobare sau de aderare, dacă aceasta ultima data este ulterioară
Pentru guvernele care depun un instrument de aprobare a prezentei convenții sau de aderare la aceasta după data intrării sale în vigoare, convenția intră în vigoare după 3 luni de la data depunerii instrumentului respectiv
Orice instrument de aprobare sau de aderare depus după data la care au fost luate toate măsurile necesare pentru ca un amendament la prezenta convenție să între în vigoare sau după data la care se considera, în virtutea art. 18 paragraful 2 alin. b), ca toate aprobările necesare au fost primite în cazul unui amendament aprobat în unanimitate, este considerat ca aplicindu-se la textul modificat al convenției
Prezenta convenție poate fi amendata la propunerea unui guvern contractant, după una din procedurile enunțate în prezentul articol. 2. Amendament prin aprobarea unanima
La cererea unui guvern contractant, textul oricărui amendament la prezenta convenție, pe care el îl propune, este comunicat de organizație tuturor guvernelor contractante, pentru a fi examinat în vederea aprobării sale unanime
Orice amendament astfel aprobat intră în vigoare la 12 luni după data aprobării sale de către toate guvernele contractante, cu excepția cazului cînd acestea convin pentru o dată mai apropiată. Un guvern contractant care nu a notificat organizației aprobarea sa sau refuzul sau asupra amendamentului, într-un termen de 24 de luni începînd de la data cînd organizația i l-a comunicat, este considerat ca aproba acest amendament
Amendament după examinarea în cadrul organizației
La cererea unui guvern contractant, organizația examinează orice amendament la prezenta convenție, care este prezentat de acest guvern. Dacă acest amendament este adoptat cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti din Comitetul securității maritime al organizației, amendamentul este comunicat tuturor membrilor organizației și tuturor guvernelor contractante cu cel puțin 6 luni înainte de a fi examinat de adunarea generală a organizației
Dacă este adoptat cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti ai adunării generale, amendamentul este comunicat de organizație tuturor guvernelor contractante pentru acceptare
Douasprezece luni după data acceptării sale de cele două treimi din guvernele contractante, amendamentul intră în vigoare pentru toate guvernele contractante, cu excepția celor care, înaintea intrării sale în vigoare, au făcut o declarație prin care nu îl accepta
În momentul acceptării unui amendament, adunarea generală poate propune, cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti, inclusiv două treimi din guvernele reprezentante în Comitetul securității maritime, prezente și votante în adunarea generală, ca aceasta are o astfel de importanța încît orice guvern contractant, care face o declarație în virtutea alin. c) de mai sus și nu aproba amendamentul într-un termen de 12 luni după intrarea sa în vigoare, va inceta, la expirarea acestui termen, de a mai fi parte la prezenta convenție. O astfel de decizie trebuie să primească aprobarea prealabilă a două treimi din guvernele contractante
Nici una din dispozițiile prezentului paragraf nu împiedica guvernul contractant care a început, în privinta unui amendament la prezenta convenție, procedura prevăzută în acest paragraf, de a adopta în orice moment orice alta procedura care i s-ar părea de dorit în aplicarea paragrafului 2 sau paragrafului 4 din prezentul articol. 4. Amendament printr-o conferința
la cerea formulată de un guvern contractant și sprijinita de cel puțin o treime din guvernele contractante, organizația convoacă o conferința a guvernelor pentru a examina amendamentele la prezenta convenție
Orice amendament adoptat de aceasta conferința cu o majoritate de două treimi din guvernele contractante prezente și votante va fi comunicat de către organizație tuturor guvernelor contractante pentru acceptare
Douasprezece luni de la data acceptării sale de către două treimi din guvernele contractante, amendamentul intră în vigoare pentru toate guvernele contractante, cu excepția celor care, înaintea intrării sale în vigoare, au făcut o declarație prin care nu îl accepta
În momentul adoptării unui amendament, o conferința convocată în virtutea alin. a) de mai sus poate decide, cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți și votanti, ca acesta are o astfel de importanța încît orice guvern contractant, care face o declarație în virtutea alin. c) de mai sus și nu aproba amendamentul într-un termen de 12 luni începînd de la data intrării sale în vigoare, va inceta, la expirarea acestui termen, de a mai fi parte la prezenta convenție
Organizația informează guvernele contractante despre orice amendament care intră în vigoare în virtutea prezentului articol, ca și despre data la care fiecare din aceste amendamente va intra în vigoare
Orice acceptare sau declarație facuta în virtutea prezentului articol este comunicată prin depunerea unui instrument la organizație, care informează toate guvernele contractante despre aceasta
Prezenta convenție poate fi denunțată de oricare din guvernele contractante în orice moment după expirarea unei perioade de 5 ani, începînd de la data la care convenția intră în vigoare pentru acest guvern
Denunțarea se efectuează prin depunerea unui instrument la organizație, care face cunoscută aceasta denunțare și comunică data primirii ei tuturor celorlalte guverne contractante
Denunțarea are efect la un an după data la care organizația a primit notificarea sau la expirarea oricărei alte perioade mai lungi specificată în instrumentul de denunțare
Teritorii 1
Natiunile Unite, atunci cînd ele sînt responsabile de administrarea unui teritoriu, sau orice guvern contractant însărcinat să asigure relațiile internaționale ale unui teritoriu, trebuie, imediat ce este posibil, sa consulte autoritățile acestui teritoriu sau sa ia măsuri corespunzătoare straduindu-se sa extindă aplicarea acestei convenții la acest teritoriu și pot, în orice moment, sa declare prin notificare scrisă adresată organizației ca prezenta convenție se extinde la acest teritoriu
Aplicarea prezentei convenții este extinsă asupra teritoriului indicat în notificare, începînd de la data primirii acesteia sau de la altă dată care va fi indicată
2
Natiunile Unite sau orice guvern contractant, care au făcut o declarație în virtutea paragrafului 1 alin. a) din prezentul articol, după expirarea unui termen de 5 ani socotiți de la data la care aplicarea convenției a fost astfel extinsă la un teritoriu, pot declara prin notificare scrisă organizației ca prezenta convenție încetează de a se aplică teritoriului indicat în notificare
Convenția încetează să se aplice teritoriului indicat în numita notificare după un an de la data primirii sale de către organizație sau la expirarea oricărei alte perioade mai lungi specificată în notificare
Organizația informează toate guvernele contractante despre orice extindere a prezentei convenții la unu sau mai multe teritorii în virtutea paragrafului 1 din prezentul articol, ca și despre orice încetare a unei astfel de extinderi în virtutea paragrafului 2, specificind pentru fiecare caz data începînd de la care prezenta convenție a fost sau încetează de a fi extinsă.
Prezenta convenție va fi depusa la organizație și secretarul general al organizației va trimite copii certificate tuturor guvernelor semnatare, ca și tuturor guvernelor care adera la ea
Imediat ce prezenta convenție va intra în vigoare, textul sau va fi transmis de secretarul general al organizației Secretariatului Organizației Națiunilor Unite pentru a fi înregistrat și publicat conform art. 102 din Carta Națiunilor Unite
Prezenta convenție este redactată într-un singur exemplar în limbile franceza și engleza, cele doua texte avînd putere egala. Traduceri oficiale în limbile rusa și spaniola vor fi făcute și depuse cu exemplarul original investit cu semnături. Drept care, subsemnații, legal autorizați în acest scop de către guvernele lor, au depus semnatura lor pe prezenta convenție. Întocmită la Londra la 23 iunie 1969