DECRET Nr. 153 din 24 martie 1970 pentru stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii privind regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Constituie contravenție și se sancționează cu închisoare contravențională de la o luna la 6 luni sau cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei următoarele fapte, săvîrșite de persoane care se sustrag de la îndatorirea cetateneasca de a-și asigura mijloacele de existenta prin munca, tinzind la practicarea unui mod de viața parazitar, dacă aceste fapte nu se săvîrșesc în astfel de condiții încît, potrivit legii penale, sînt considerate infracțiuni
apelarea la mila publicului, de către o persoană care, deși are capacitate de muncă sau posibilități de întreținere, recurge la aceasta pentru a-și asigura mijloace de subzistenta sau a-și spori veniturile, precum și determinarea unei persoane la săvîrșirea unor astfel de fapte, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor legale de întreținere a acesteia sau pentru obținerea unor foloase materiale
atragerea de persoane, sub orice formă, săvîrșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice, în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea, pentru a obține foloase materiale
organizarea, îngăduirea sau participarea la jocuri de noroc - altele decît cele autorizate, potrivit legii - în scopul dobîndirii, pe aceasta cale, a unor venituri ilicite
inițierea sau constituirea unor grupuri de persoane care, prin comportarea lor, exprima o conceptie de viața parazitara sau anarhica, contrară regulilor elementare de buna-cuviință, străină principiilor de conviețuire socialistă, precum și sprijinirea sub orice formă a unor astfel de grupuri sau aderarea la acestea.
Constituie contravenție următoarele fapte prin care se aduce atingere ordinii și liniștii publice, dacă, potrivit legii penale, nu sînt considerate infracțiuni
săvîrșirea de către o persoană, în public, de acte, gesturi, fapte ori folosirea de expresii indecente, jignitoare, obscene, de natura sa provoace indignarea cetățenilor
comportarea jignitoare față de organul de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflat în exercițiul funcțiunii, ori împiedicarea acestuia de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul militiei ori al altui organ judiciar sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ordinii publice
alungarea din locuinta comuna a soțului sau a sotiei, a copiilor, precum și a oricăror alte persoane aflate în întreținere
provocarea de scandal în localuri publice
portul, fără drept, al cutitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori al altor asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru tăiere, impungere sau lovire, precum și folosirea armelor de tir cu aer comprimat, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor
urmărirea sau acostarea unei persoane, dacă fapta este însoțită de cuvinte sau gesturi necuviincioase
tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor, prin producerea de zgomote, cu orice aparat sau alt obiect ori prin strigate sau larma
alarmarea publicului, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol sau, după caz, prin solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat, dacă fapta nu este sancționată contraventional potrivit altor dispoziții legale. Contravențiile prevăzute la lit. a-e se sancționează cu închisoare contravențională de la 20 zile la 3 luni sau cu amendă de la 500 la 2.000 lei, iar cele prevăzute la lit. f-h cu închisoare contravențională de la 10 zile la o luna sau cu amendă de la 300 la 1.500 lei. În cazul contravenției prevăzute la lit. c este necesară sesizarea părții vătămate; retragerea plingerii ori împăcarea părților, intervenite pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii, inlatura aplicarea sancțiunii. Pentru minori și persoane puse sub interdicție, sesizarea se poate face și de către organele de ocrotire socială.
Constituie, de asemenea, contravenție următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu sînt infracțiuni
manifestarea unei atitudini de dezinteres în luarea măsurilor necesare de către părinți sau persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor ori au sub îngrijire un alienat ori debil mintal pus sub observatie, pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerșetorie sau prostituție; lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal periculos de către persoane care au îndatorirea se a-l îngriji sau păzi, precum și neanuntarea organelor sanitare sau ale militiei în caz de scăpare de sub paza sau supraveghere
aruncarea asupra unei persoane, construcții sau asupra unui mijloc de transport, cu pietre sau alte obiecte, ori cu substanțe iritante, corosive sau care murdaresc
întreruperea curentului electric sau stingerea, fără drept, a lampilor ce servesc la iluminatul public pe străzi, în parcuri, sali de spectacol sau în alte locuri publice
vînzarea sau darea de băuturi alcoolice spre consum într-un local sau alt loc public, de către orice persoană, unui minor sub 14 ani
refuzul consumatorului de a părăsi un local public în care se consuma băuturi alcoolice, după ora legală de închidere sau la cererea indreptatita a unui angajat al localului
îngăduirea rămînerii consumatorilor în localuri publice în care se consuma băuturi alcoolice, după ora legală de închidere, de către angajații localului, sau primirea de către aceștia a consumatorilor în astfel de localuri, în zilele și orele cînd, potrivit dispozițiilor legale, localurile sînt închise
lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri
ridicarea sau mutarea, fără drept, a semnelor sau indicatoarelor de orientare turistica ori a celor prin care se semnaleaza existenta unui pericol pentru viața persoanelor
scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comuna aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afiselor legal expuse în locuri anume destinate, dacă fapta nu este sancționată contraventional potrivit altor dispoziții legale
nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru buna desfășurare a manifestărilor cultural-sportive, întrunirilor sau altor manifestări publice
refuzul unei persoane, fără motiv întemeiat, de a participa, la cererea justificată a organelor competente, la prevenirea sau înlăturarea urmărilor în caz de inundație, calamitate sau alt pericol public, precum și nerespectarea măsurilor de ordine luate în asemenea situații
refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale ori de a prezenta actul de identitate, la cererea organelor de urmărire sau de menținere a ordinii publice aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu
neprezentarea la sediul militiei, fără motiv întemeiat, la invitația facuta de un ofițer sau subofițer de militie, a unei persoane a carei prezentare este necesară pentru exercitarea atribuțiilor ce revin militiei potrivit legii, altele decît cele privind cauzele penale. Contravențiile prevăzute la lit. a-d se sancționează cu amendă de la 300 la 1.000 lei, iar cele prevăzute la lit. e-m, cu amendă de la 100 la 600 lei.
Sancțiunea închisorii contravenționale poate fi aplicată minorilor numai dacă au împlinit vîrsta de 16 ani; în acest caz, limitele sancțiunii prevăzute în art. 1 și 2 se reduc la jumătate. În cazul minorilor care nu au împlinit vîrsta de 16 ani se va face aplicarea prevederilor art. 8 din Legea privind regimul ocrotirii unor categorii de minori.
Dacă o persoană a savirsit mai multe contravenții constatate prin același proces-verbal, în cazul în care pentru toate faptele sau numai pentru unele din ele s-a stabilit sancțiunea închisorii contravenționale, se va aplica o singura sancțiune care nu va putea depăși 6 luni, iar dacă contravenientul este un minor care a împlinit 16 ani, sancțiunea aplicată nu va depăși 3 luni.
În cazul contravențiilor prevăzute în art. 1 și 2 din prezentul decret nu sînt aplicabile dispozițiile referitoare la plata a jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 25 și 26 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Contravențiile se constata de primar sau de ofițerii și subofiterii de militie. În orașe, municipii și în sectoarele municipiului București, contravențiile se constata și de către împuterniciți ai primarului anume desemnați prin decizie a comitetului executiv al consiliului popular. Ofițerii și subofiterii de militie, precum și primarul sau împuterniciții acestuia prevăzuți la alineatul 1 sînt obligați sa intervină și sa ia măsuri legale ori de cîte ori iau cunoștința despre încălcarea regulilor de conviețuire socială sau a celor privind ordinea și liniștea publică prevăzute în prezentul decret. În cazul contravențiilor prevăzute la art. 3, agentul constatator, odată cu constatarea, aplica și sancțiunea.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prevăzute la art. 3 se poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia. Plîngerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, însoțită de copia acestuia, se depune, după caz, la comitetul executiv al consiliului popular sau la organul de militie din care face parte agentul constatator.
Plîngerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prevăzute la art. 3 se soluționează după cum urmează
de comitetul executiv al consiliului popular, în cazul procesului-verbal încheiat de primar sau de împuterniciții acestuia
de șeful organului de militie din care face parte ofițerul sau subofiterul de militie care a încheiat procesul-verbal. În cazul proceselor-verbale încheiate de ofițerii sau subofiterii de la posturi de militie comunale, plîngerea se soluționează de șeful inspectoratului de militie căruia îi este subordonat postul sau de alți ofițeri ierarhic superiori agentului constatator, anume împuterniciți de șeful inspectoratului de militie. Dacă procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat de șeful unui organ de militie, plîngerea se soluționează de șeful organului de militie ierarhic superior.
În cazul contravențiilor prevăzute la art. 1 și 2, dacă agentul constatator apreciază ca sancțiunea amenzii este îndestulătoare, aplica amenda, procedînd potrivit dispozițiilor Legii nr. 32/1968 . În caz contrar, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată judecătoriei în a carei raza teritorială a fost săvîrșită contravenția. Ministrul justiției poate dispune ca în municipiul București soluționarea unor asemenea pricini să se facă la anumite judecătorii. Dacă identitatea sau domiciliul făptuitorului nu pot fi stabilite, cînd exista temere de dispariție ori lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, organul de militie va conduce de îndată pe făptuitor înaintea instanței de judecată. În situația în care trimiterea nu se va putea face de îndată, organul de militie, pe baza unui proces-verbal motivat, va putea retine contravenientul pe care îl va inainta instanței de judecată în cel mult 24 ore de la constatarea contravenției. Judecarea pricinii poate avea loc și în zilele de sărbătoare legală.
Președintele judecătoriei fixează termen de urgenta, cu citarea contravenientului. Agentul care a constatat contravenția sau organul din care acesta face parte nu se citeaza. În situația prevăzută la art. 11 alin. 1, pricina se judeca în ziua sesizării instanței, afară de cazul în care este necesară administrarea unor probe. În acest caz, judecarea se va face în cel mult 5 zile, contravenientul putind fi arestat preventiv, pe baza mandatului emis de instanța.
Instanța de judecată este formată dintr-un singur judecător. În cazul în care contravenientul este minor participarea procurorului la judecata este obligatorie. Totodată minorului i se va asigura asistența juridică necesară în condițiile legii. Judecătorul se pronunța asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal și, după caz, aplica sancțiunea și ia măsura confiscării ori anulează procesul-verbal.
Hotărîrea instanței de judecată este executorie. Contravenientul poate cere reexaminarea cauzei în termen de 24 ore de la pronunțare, dacă a fost prezent la dezbateri sau de la comunicare, dacă a fost lipsa. Procurorul poate cere reexaminarea cauzei în termen de 24 ore de la pronunțare. Cererea de reexaminare se soluționează în termen de 3 zile de aceeași instanța, în complet format din 2 judecători. Președintele judecătoriei poate suspenda, pînă la soluționare, executarea sancțiunii aplicate. Hotărîrea data în cererea de reexaminare este definitivă.
Executarea hotărîrii judecătorești, în ce privește închisoarea contravențională, se face potrivit dispozițiilor codului de procedura penală, care se aplică în mod corespunzător. Sancțiunea închisorii contravenționale se executa în arestul militiei sau în locuri anume destinate ale penitenciarelor. În timpul executării închisorii contravenționale, cei sancționați sînt obligați sa presteze activități de interes obștesc pentru care sînt apți. Regimul de executare a închisorii contravenționale se stabilește de ministrul afacerilor interne. Executarea sancțiunii închisorii contravenționale se prescrie în termen de un an de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătorești.
În cazul contravenientilor neincadrati în munca, unitatea la care vor presta munca se stabilește de instanța. Refuzul contravenientului de a se prezenta la locul de muncă sau sustragerea de la munca atrage revocarea măsurii de executare prin munca a închisorii contravenționale. Dispozițiile referitoare la munca corecțională din Codul penal și Legea privind executarea pedepselor se aplică în mod corespunzător. ----------
În cazul contravențiilor săvîrșite de un elev sau student, organul care aplica sancțiunea va incunostinta, după rămînerea definitivă a acesteia, unitatea de învățămînt, în vederea luării, dacă este cazul, și a măsurilor prevăzute în regulamente sau alte dispoziții legale referitoare la organizarea și funcționarea instituțiilor de învățămînt. Cînd faptele prevăzute la art. 1 și 2 au fost săvîrșite de un minor, același organ va sesiza, totodată, și comisia pentru ocrotirea minorilor, în vederea luării, dacă este cazul, a unei măsuri educative. Dacă faptele prevăzute la art. 1 și 2 au fost săvîrșite de un angajat sau membru cooperator, va fi incunostiintata unitatea unde contravenientul își are locul de muncă, pentru antrenarea opiniei publice, a forței educative a colectivului din care acesta face parte, în scopul combaterii unor asemenea manifestări.
În cazul în care contravențiile prevăzute la articolul 1 și 2 sînt săvîrșite de un militar, procesul-verbal de constatare se trimite comandantului unității din care face parte contravenientul, spre a i se aplică, dacă procesul-verbal este întemeiat, sancțiuni potrivit regulamentului disciplinei militare. În situația în care contravenientul este incorporat pentru îndeplinirea serviciului militar, înainte de pronunțarea hotărîrii judecătorești, ori înainte de începerea executării sancțiunii închisorii contravenționale, procesul-verbal sau, după caz, hotărîrea, se trimite, de asemenea, comandantului unității din care face parte contravenientul, spre a i se aplică sancțiuni potrivit regulamentului disciplinei militare.
Executarea închisorii contravenționale pentru faptele prevăzute la art. 1 și 2, săvîrșite de cetățeni străini sau persoane fără cetățenie care nu au domiciliul în Republica Socialistă România, poate fi înlocuită prin obligarea la plata unei amenzi, fixindu-se ca echivalent al unei zile de închisoare contravențională o sumă de la 25 la 200 lei. Înlocuirea executării închisorii contravenționale poate fi dispusă, la cererea contravenientului, de judecătorie prin hotărîrea de aplicare a sancțiunii. După pronunțarea hotărîrii sau în timpul executării acesteia, înlocuirea executării închisorii contravenționale poate fi dispusă, la cererea contravenientului, de instanța de executare sau, după caz, de instanța în a carei raza teritorială se afla locul de deținere. Cuantumul amenzii se stabilește, după caz, pentru întreaga sancțiune pronunțată sau pentru restul sancțiunii de executat. Hotărîrea este definitivă. Suma datorată drept amenda care înlocuiește executarea închisorii contravenționale se depune la Banca Română de Comerț Exterior în lei proveniți din schimb de valuta făcut în acest scop la cursurile în vigoare pentru operațiunile necomerciale. În caz de neîndeplinire a obligației de plată a amenzii care înlocuiește executarea sancțiunii închisorii contravenționale, instanța de executare procedează la punerea în executare a sancțiunii.
Dispozițiile prezentului decret se intregesc cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2291/1969 pentru stabilirea și sancționarea unor contravenții privind ordinea și liniștea publică, precum și orice alte dispoziții contrare, se abroga. ---------