Înapoi la Legislație

Decretul nr. 132/1949 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Articole
90

Pe scurt

Decretul nr. 132/1949: DECRET nr. 132 din 1 aprilie 1949 pentru organizarea judecătorească.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Câte articole are?
90 articole.
Cuprins

DECRET nr. 132 din 1 aprilie 1949 pentru organizarea judecătorească

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 50

Personalul judecătoresc indeplinind funcțiuni de grefa este obligat sa ia parte la lucrările ședințelor și sa redacteze procese-verbale. Cei ce fac parte din acest personal trebuie să contrasemneze orice acte încheiate de judecătorii instanței pe lîngă care funcționează, dacă au luat parte la lucrările pe care actul le constata. În caz de lipsa ori împiedicare a personalului judecătoresc indeplinind funcțiuni de grefa, șeful instanței va putea delega, pentru îndeplinirea atributiunilor lor, orice salariat administrativ de pe lîngă instanța.

Art. 51

Șeful grefei sau inlocuitorul sau, eliberează copiile și extrasele de pe actele din dosar și certifica exactitatea lor, păstrând, sub a sa răspundere, documentele și valorile ce i se încredințează.

Art. 52

Pe lîngă Ministerul de Justiție vor funcționa inspectorii pentru Curți, tribunale și judecătorii populare precum și pentru serviciile auxiliare ale acestora. Atribuțiunile lor vor fi stabilite prin decizia ministerului justiției.

Art. 53

Pentru toate instanțele, cu excepția Curții Supreme, se va alege câte o lista de asesori populari după cum urmează

a)

Pentru fiecare reședința principala și secundară a judecătoriilor populare rurale și pentru fiecare reședința secundară a judecătoriilor populare mixte, o lista de 24 membri

b)

Pentru fiecare judecătorie populara urbana și pentru fiecare reședința principala a judecătoriilor populare mixte, o lista de 32 membri

c)

Pentru fiecare secțiune de tribunal, o lista de 32 membri

d)

Pentru fiecare tribunal nedivizat, o lista de 40 membri

e)

Pentru parchetele tribunalelor, o lista de 24 membri

f)

Pentru Parchetului Tribunalului Ilfov, o lista de 80 membri

g)

Pentru fiecare secțiune de Curte, o lista de 36 membri

h)

Pentru fiecare Curte nedivizata, o lista de 48 membri.

Art. 54

Din aceste liste, președinții tribunalelor vor desemna, prin tragere la sorți, cu 15 zile înainte de începerea fiecărui trimestru al anului judecătoresc, câte 2 asesori populari pentru resedintele principale sau secundare ale judecătoriilor populare rurale și pentru resedintele secundare ale judecătoriilor populare mixte, câte 4 asesori populari pentru judecătoriile populare urbane, pentru resedintele principale ale judecătoriilor populare mixte, pentru secțiunile de tribunal și pentru tribunalele nedivizate, câte 2 pentru parchetele tribunalelor, 10 pentru Parchetul Tribunalului Ilfov, câte 3 pentru secțiunile de Curte și câte 6 pentru Curțile nedivizate. Tot astfel vor fi desemnați, ca supleanți, câte 4 asesori populari, pentru resedintele principale și resedintele secundare ale judecătoriilor populare rurale; pentru resedintele principale și resedintele secundare ale judecătoriilor populare mixte, pentru judecătoriile populare urbane și pentru secțiunile de tribunal, câte 6 pentru tribunalele nedivizate; câte 2 pentru parchetele tribunalelor, 10 pentru Parchetul Tribunalului Ilfov, câte 6 pentru secțiunile de Curți și pentru curțile nedivizate și în același mod vor fi completate locurile devenite vacante. În cazul cînd listele noilor aleși nu sînt înaintate președintelui tribunalului, înainte de începerea anului judecătoresc, desemnarea asesorilor populari se va face din lista anului precedent.

Art. 55

Repartizarea asesorilor populari la judecătoriile populare urbane, la resedintele principale ale judecătoriilor populare mixte, la tribunalele sau secțiunile tribunalelor, poate fi schimbată oricînd după nevoi, de către președintele tribunalului. De asemenea, repartizarea de secțiuni a asesorilor populari de la Curți, poate fi oricînd schimbată, după nevoi, de președintele curții.

Art. 56

Dispozițiunile art. 48 se aplică și asesorilor populari, de la tribunale și de la Curți.

Art. 57

Dacă nevoile serviciului o cer, președintele tribunalului va putea trage la sorți, pentru judecătoriile populare urbane și tribunalele nedivizate, un număr suplimentar de asesori populari, pentru a sigura judecare la timp a pricinilor. Dispozițiunea de mai sus se aplică și în privinta asesorilor populari de la Curți.

Art. 58

În caz de necesitate a serviciului, asesorii populari de la o instanța pot fi delegați la o alta instanța pe termen de cel mult 30 zile.

Art. 59

Asesorii populari de pe lîngă parchete pot fi însărcinați să facă cercetări.

Art. 60

Sarcina funcțiunii de asesor este obligatorie. Asesorii populari își păstrează, în timpul exercițiului funcțiunii, locul ce ocupa în câmpul muncii. În caz de necesitate a serviciului, asesorii populari supleanți vor putea funcționa ca asesori populari titulari.

Art. 61

La intrarea în funcțiune asesorii populari vor depune în fața șefului instanței, jurământul prevăzut pentru personalul judecătoresc indeplinind funcțiuni de judecată.

Art. 62

Executarea însărcinării de asesor popular este incompatibilă cu profesiunea de avocat. Recuzarea asesorilor populari se va face potrivit dispozițiunilor legale privind pe judecători.

Art. 63

Asesorii populari sînt asimilați cu personalul judecătoresc, indeplinind funcțiuni de judecată în ceea ce privește aplicarea dispozițiunilor art. 42, alin. 1, 75 și 76 din decretul de fața. Permisiunile se vor acorda de șeful instanței.

Art. 64

Dreptul de a alege asesori populari și de a fi ales asesor popular, îl au în comunele rurale membrii sindicatelor de salariați agricoli și taranii muncitori, iar în comunele urbane, membrii sindicatelor și ai asociațiilor profesionale. Vîrsta pentru a alege este de 18 ani împliniți, iar pentru a fi ales 23 ani împliniți. Nu pot alege și nu pot fi aleși asesorii populari, acei, care sînt nedemni, potrivit legii electorale și acei care exploatează, în orice fel munca altora. Candidații de asesori populari pot fi propuși de Partidul Muncitoresc Roman, Sfaturile locale, Confederatia Generală a Muncii și Organizațiile de masa. Modul de alegere al asesorilor populari, precum și condițiile lor de salarizare se vor stabili prin decizia Consiliului de Miniștri.

Art. 65

Ierarhia la Curtea Suprema este următoarea

I)

Primul președinte al Curții Supreme; II. Președinții de secțiuni ai Curții Supreme; III. Consilierii Curții Supreme.

Art. 66

Ierarhia la Curți, tribunale și judecătorii populare este următoarea

I)

Președinții de Curte; II. Consilierii de Curte; III. Președinții de tribunal I; IV. Președinții de tribunal II și grefierii-șefi, la Curtea Suprema

V)

Judecătorii de tribunal și grefierii principali la Curtea Suprema; VI. Judecătorii de judecătorii populare, grefierii la Curtea Suprema și șefii de secție administrativă II; VII. Judecătorii ajutori, grefierii șefi I și șefii de secție administrativă II, contabili principali; VIII. Grefierii-șefi II, portărel-șef I, contabil I; IX. Grefierii principali, portarei-șefi II, contabili II, dactiloscopii-șefi, dactilografii-șefi

X)

Conducătorii de carte funciară, grefierii, portăreii principali, contabilii-ajutori, dactiloscopii, dactilografii principali, registratorii-șefi, arhivarii-șefi; XI. Conducătorii ajutori de carte funciară, grefierii ajutori, portăreii, contabili în pregătire, dactiloscopii-ajutori, dactilografii I, arhivarii I, registratorii I, referenții I, administratorii de imobil I; XII. Referenții II, dactilografii II, registratorii II, arhivarii II, agenții portarei, administratorii de imobil II; XIII. Referenții stagiari, arhivarii ajutori, registratori-ajutori, intendenții I; XIV. Ingrijitorii I, intendenții II, portarii I; XV. Ingrijitorii II, portarii II, liftierii

Art. 67

Primul președinte, președinții de secție și consilierii Curții Supreme, se numesc de prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R., la propunerea Guvernului după recomandarea ministerului justiției.

Art. 68

Pentru a fi angajat funcționar judecătoresc se cer condițiunile prevăzute în Decretul Nr. 29 din 29 ianuarie 1949 , precum și condițiile de pregătire profesională ce se vor stabili prin decizia ministerului justiției. Pentru a fi angajat ca funcționar administrativ la instanțele de judecată se cer numai condițiunile prevăzute în Decretul Nr. 29 din 29 ianuarie 1949 .

Art. 69

La judecătoriile populare, tribunalele și Curțile în a căror circumscripție locuiesc și populații de alta naționalitate decât cea română, funcționarii judecătorești de orice fel, pentru a fi numiți, vor trebui sa cunoască și limba naționalității respective.

Art. 70

Înainte de a intră în exercițiul funcțiunii, judecătorii vor depune următorul jurământ: "Jur de a fi credincios poporului și de a apara Republica Populara Română împotriva dusmanilor din afară și dinauntru. Jur a respecta legile Republicii Populare Române și de a păstra secretul în serviciu". Jurământul nu este necesar în caz de mutare în aceeași funcțiune sau în caz de angajare într-o alta funcțiune judecătorească.

Art. 71

Personalul judecătoresc indeplinind funcțiuni de judecată, are drepturile și îndatoririle prevăzute de decretul Nr. 29 din 29 Ianuarie 1949 , cu derogarile din prezentul decret.

Art. 72

Personalul judecătoresc de orice fel al judecătoriilor populare va primi, pentru timpul deplasarii la sediile secundare, o indemnizație de transport și locuinta ce se va stabili prin decizia Consiliului de Miniștri la propunerea ministrului justiției.

Art. 73

Șefii ierarhici sînt obligați să raporteze Ministerului Justiției cazurile în care salariații judecătorești indeplinind funcțiuni de judecată, de sub supravegherea lor, nu dovedesc însușiri profesionale sau nu-și mai pot îndeplini în mod normal, funcțiunile.

Art. 74

Dreptul de supraveghere indreptateste la controlul și notarea însușirilor profesionale ale salariaților judecătorești și lucrările lor, precum și a raporturilor lor de serviciu cu justițiabilii și avocații, și a moralității lor.

Art. 75

Președinții Curților au dreptul de priveghere asupra salariaților judecătorești de orice fel și asesorilor populari din circumscripția Curților respective. Ei pot exercita acest drept și prin președinții tribunalelor respective.

Art. 76

Primul președinte al Curții Supreme are dreptul de priveghere asupra președinților și membrilor Curții Supreme, asupra președinților Curților, precum și asupra grefierilor de la Curtea Suprema.

Art. 77

Dreptul de priveghere impune îndatorirea de a raporta constatările făcute Ministerului Justiției.

Art. 78

Ministrul Justiției exercita dreptul de priveghere direct sau prin delegații săi, atît asupra activității instanțelor, cat și asupra salariaților judecătorești.

Art. 79

Dreptul la disciplina indreptateste la aplicarea pedepselor disciplinare. El aparține ministrului justiției.

Art. 80

Revocarea membrilor Curții Supreme se va face prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale la propunerea Guvernului în urma raportului ministrului justiției.

Articolele următoare · 80 din 90