Decizia Curții Constituționale nr. 237 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 862 din Codul civil

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 862 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Dy Angello International — S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.916/3/2019 al Curții de Apel București — Secția a IV-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.970D/2021.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată, în acest sens, că diferența între regimul juridic al dreptului de proprietate publică și regimul juridic al dreptului de proprietate privată este una justificată, fiind întemeiată, în mod obiectiv, pe specificul dreptului de proprietate publică. Art. 862 din Codul civil stabilește limitele exercitării dreptului de proprietate publică, în baza unor criterii clare și predictibile, și anume prin raportare la reperul uzului și al interesului public căruia îi sunt destinate bunurile vizate.

Prin Încheierea din 20 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.916/3/2019, Curtea de Apel București — Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 862 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Dy Angello International — S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatarea situației juridice a unor construcții aparținând reclamantei și a raporturilor juridice dintre aceasta și autoritățile administrației publice locale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 862 din Codul civil creează o situație de inegalitate între proprietatea publică și cea privată, întrucât determină o inegalitate în fața legii în ceea ce privește limitele exercitării dreptului de proprietate publică. Autoarea excepției arată că și proprietatea publică, și cea privată sunt garantate și ocrotite de lege, deși au regimuri juridice diferite, dreptul de proprietate publică fiind, de fapt, o excepție de la dreptul comun referitor la protecția proprietății. Susține că dreptul de proprietate publică nu este reglementat preferențial față de dreptul de proprietate privată, iar acțiunile justificate de nevoia de protecție a interesului public trebuie realizate cu respectarea strictă a legii. În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate permit autorităților publice să invoce interesul public pentru a limita dreptul de proprietate privată, fără o bază legală suficient determinată.

Curtea de Apel București — Secția a IV-a civilă consideră că dispozițiile art. 862 din Codul civil sunt constituționale, deoarece nu reglementează deopotrivă dreptul de proprietate publică și dreptul de proprietate privată. Titlul marginal al articolului se referă la limitele exercitării dreptului de proprietate publică. Prin urmare, textul de lege menționat nu instituie tratamente juridice diferite pentru situații identice.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 862 din Codul civil, care au următorul conținut: „(1) Dreptul de proprietate publică este susceptibil de orice limite reglementate de lege sau de prezentul cod pentru dreptul de proprietate privată, în măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 — Statul român, art. 16 — Egalitatea în drepturi, art. 44 — Dreptul de proprietate privată și art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că norma criticată reglementează exclusiv limitele exercitării dreptului de proprietate publică, fără a stabili raporturi între proprietatea publică și cea privată și fără a permite ingerințe în garanțiile constituționale ale dreptului de proprietate privată. Prevederile art. 862 din Codul civil nu instituie un regim juridic privilegiat pentru exercitarea dreptului de proprietate publică, ci adaptează limitele dreptului de proprietate la natura juridică diferită a bunurilor publice, fără a înlătura principiul egalității în drepturi. Este adevărat că Legea fundamentală ocrotește atât proprietatea publică, cât și proprietatea privată, dar aceasta nu implică existența unor regimuri juridice identice. Proprietatea publică are o finalitate proprie, bunurile fiind afectate unui uz sau interes public. Regimul său special derivă din natura bunurilor aparținând proprietății publice, care sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, având ca scop tocmai protejarea destinației lor publice. Ca atare, este rezonabil ca legiuitorul să instituie reguli juridice diferite, justificate de necesitatea protecției unui interes diferit, de ordin public/general.

Totodată, Curtea constată că art. 862 din Codul civil nu acordă autorităților publice o putere discreționară de limitare a proprietății private. Astfel, alin. (1) din textul menționat nu poate fi interpretat în sensul că interesul public ar putea justifica orice limitare a dreptului de proprietate privată, ci prevede expres că limitele proprietății publice sunt admisibile numai în măsura în care sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile. Mai mult, alin. (2) din articolul criticat introduce un mecanism de control, precizând că această compatibilitate se stabilește prin acord între titularul dreptului de proprietate publică și persoana interesată sau, în caz de divergență, pe cale judiciară.

Orice eventuale atingeri ale dreptului de proprietate privată rezultă din aplicarea ori neaplicarea legislației speciale în materie, iar nu din conținutul textului criticat. Eventualele probleme rezultate din folosirea ori desființarea unor bunuri aparținând proprietății private de către autoritățile publice țin de faptele acestora din urmă și de aplicarea legislației speciale, iar nu de constituționalitatea textului criticat. Toate aceste situații sunt reglementate în alte legi, ca, de exemplu, Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, art. 555-568 din Codul civil, care reglementează proprietatea privată, și altele asemenea. Curtea observă, în acest context, că dispozițiile art. 862 din Codul civil reglementează exclusiv limitele exercitării dreptului de proprietate publică, în timp ce litigiul în care a fost invocată prezenta excepție privește situația juridică a unor bunuri aparținând domeniului privat și raporturile juridice între particulari și autoritățile locale.

Curtea constată că art. 862 din Codul civil nu produce niciun efect juridic asupra proprietății private. Textul precizează doar că dreptul de proprietate publică se exercită în limitele prevăzute de Codul civil și de lege, ceea ce constituie o garanție, nu o încălcare a dreptului de proprietate privată. Mai mult, art. 862 din Codul civil, supus controlului de constituționalitate, protejează proprietatea privată prin chiar instituirea posibilității obținerii unei despăgubiri — juste și prompte — de către persoana căruia i-a fost afectat acest drept prin exercițiul dreptului de proprietate publică. Așadar, norma criticată nu permite afectarea dreptului de proprietate privată în favoarea interesului public, ci asigură un echilibru între interesul public și cel privat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,