Decizia nr. 90/2026

Ordinul președintelui Autorității de Supraveghere Financiară și al ministrului sănătății nr. 1/2.293/2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății în urma producerii accidentelor de vehicule pe baza punctajului traumatologic stabilit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București, denumit în continuare Ordinul nr. 1/2.293/2022 III. Expunerea succintă a procesului

„Art. 6. — Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se stabilesc pe baza punctajului traumatologic prevăzut în anexă, obținut prin însumarea punctelor corespunzătoare traumatismelor coroborat cu prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017, cu modificările și completările ulterioare.”

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara cu nr. 28.379/325/2024, astfel cum a fost precizată, reclamanta, persoană fizică, în contradictoriu cu pârâta, asigurator R.C.A., și cu intervenientul forțat, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 194.400 lei daune morale și 7.326,11 lei daune materiale

Prin Sentința civilă nr. 17.852 din 16.06.2025, Judecătoria Timișoara a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 144.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 7.326,11 lei cu titlu de daune materiale, respingând în rest acțiunea

În motivare, s-a reținut că, drept urmare a loviturii și a traumatismului suferit, reclamanta a suferit prejudicii morale decurgând din traumele fizice și psihice suportate, prezentând sechele posttraumatice care afectează negativ participarea persoanei vătămate la viața socială și de familie, comparativ cu situația sa anterioară

Întrucât autoturismul condus de intervenientul forțat avea încheiată polița de asigurare de răspundere civilă auto R.C

cu pârâta, s-a reținut incidența în speță a prevederilor art. 11 și 22 din Legea nr. 132/2017 și ale Normei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, cu modificările și completările ulterioare

S-a constatat că, în cauză, reclamanta a depus la dosar Raportul de evaluare de medicină de asigurări nr. 110/3.03.2025, emis de un medic primar medicină legală, prin care s-a reținut că „(...) punctajul traumatologic total acordat pentru vătămările suferite în urma accidentului rutier este 24 de puncte”

Înlăturându-se susținerile pârâtei conform cărora evaluarea traumelor suferite de reclamantă cu ajutorul acestui punctaj traumatologic, în acord cu Ordinul nr. 1/2.293/2022, reprezintă o modalitate de stabilire a despăgubirii doar pe cale amiabilă, s-a considerat că, din moment ce legiuitorul a stabilit un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate și un cuantum determinabil al despăgubirilor pentru ipoteza soluționării amiabile, este de neconceput ca în etapa soluționării litigioase să fie achitate despăgubiri într-un cuantum inferior celui rezultat din punctajul traumatologic și care ar fi stat la baza unei înțelegeri amiabile

În acest sens, s-a avut în vedere minuta întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel din 21 octombrie 2024, dedicată dezbaterii problemelor de practică neunitară în materia litigiilor cu profesioniști și insolvenței, prin care s-a stabilit că, din perspectiva echității și egalității în fața legii, nu ar trebui ca despăgubirile pe care o persoană le poate obține pe cale judecătorească pentru prejudiciile legate de durerile fizice să fie diferite de despăgubirile pe care aceeași persoană, pentru aceleași prejudicii, le-ar obține în procedura stabilirii despăgubirii pe cale amiabilă, astfel încât o abordare coerentă se impune și din perspectivă practică, nu doar din considerente de echitate

În aceeași ordine de idei, s-a menționat că, dacă despăgubirile stabilite pe cale judecătorească ar fi în general mai mici decât cele care s-ar putea obține pe cale amiabilă, nu ar exista motivație pentru asigurători în sensul finalizării cu succes a procedurilor nejudiciare, iar dacă despăgubirile stabilite pe cale judecătorească ar fi în general mai mari decât cele care s-ar putea obține pe cale amiabilă, atunci motivația ar fi una mai scăzută în rândul persoanelor prejudiciate

În consecință, având în vedere și practica judiciară în același sens, instanța s-a raportat la punctajul traumatologic stabilit prin raportul anterior menționat, care a fost considerat o probă cu caracter medical, în sensul art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, fiind astfel valorificat și în procesul de stabilire a despăgubirii pe cale judecătorească

În speță, instanța a mai reținut că cel care a întocmit raportul de evaluare este medic primar legist, motiv pentru care nu au fost primite susținerile pârâtei în sensul că raportul a fost întocmit cu încălcarea principiului contradictorialității, deoarece acesta a fost realizat conform prevederilor legale care îi atribuie caracterul de probă medicală și a fost supus dezbaterii contradictorii în fața instanței

Prin urmare, ținând cont de punctajul traumatologic acordat (24 de puncte), de prevederile art. 22 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 132/2017, potrivit cărora valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la data producerii accidentului, și de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, conform căruia, la data producerii accidentului, salariul minim pe țară garantat în plată era de 3.300 de lei/lună, s-a constatat că evaluarea prejudiciului pe baza punctajului traumatologic conduce la suma totală de 144.000 lei (3.300 lei x 24 = 6.000 lei x 24 de puncte), aceasta acoperind prejudiciul moral, real și efectiv suferit de reclamantă prin raportare la vătămările integrității fizice suportate, așa cum au fost individualizate în actele medicale aflate la dosar

Împotriva sentinței civile anterior menționate au declarat apel atât reclamanta persoană fizică, cât și pârâta asigurator R.C

Prin apelul formulat, reclamanta a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței atacate, cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, arătând că instanța de fond a evaluat în mod eronat daunele morale acordate, raportat la gravitatea leziunilor suferite și la consecințele acestora asupra vieții personale și profesionale, și a aplicat în mod greșit criteriul punctajului traumatologic, atât printr-un calcul eronat al valorii acestuia, cât și prin stabilirea unui cuantum insuficient al daunelor morale. Astfel, raportat la punctajul traumatologic stabilit și la valoarea salariului minim brut pe economie în vigoare la data accidentului, despăgubirea morală ar fi trebuit calculată la un nivel superior celui reținut de prima instanță

Prin apelul formulat, pârâta asigurator R.C

a solicitat admiterea acestuia, anularea sentinței atacate, cu consecința admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul diminuării despăgubirilor morale acordate

În motivare, s-a arătat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, în special a celor prevăzute de Legea nr. 132/2017, precum și a practicii judiciare interne și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) în materia despăgubirilor pentru prejudicii morale

În esență, pârâta a criticat valoarea probatorie acordată de prima instanță înscrisului denumit „Raport de evaluare de medicină de asigurări”, arătând că acesta nu poate fi asimilat unei expertize medico-legale și nu poate fundamenta stabilirea cuantumului daunelor morale în faza judiciară. A arătat că mecanismul stabilirii punctajului traumatologic potrivit Ordinului nr. 1/2.293/2022 este aplicabil exclusiv în procedura amiabilă de soluționare a cererilor de despăgubire, iar nu în faza litigioasă, unde despăgubirile trebuie stabilite de instanță în baza probelor medico-legale, medicale și a celorlalte mijloace de probă prevăzute de lege

Totodată, apelanta-pârâtă a susținut că stabilirea daunelor morale nu poate fi redusă la un calcul matematic bazat pe punctajul traumatologic, o asemenea abordare fiind contrară jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și practicii C.E.D.O., care consacră caracterul eminamente echitabil și apreciativ al acestor despăgubiri

De asemenea, a arătat că raportul invocat de reclamantă nu întrunește condițiile legale privind întocmirea unei evaluări de specialitate, întrucât nu s-a dovedit competența autorului acestuia, potrivit cerințelor Ordinului nr. 1/2.293/2022, și nici nu a fost administrat în condiții de contradictorialitate, pârâta neavând posibilitatea de a formula obiecțiuni reale sau de a solicita o contraexpertiză

A mai arătat că respectivul raport are doar valoarea probatorie a unui înscris unilateral, întocmit la solicitarea reclamantei, fără garanțiile specifice unei expertize judiciare și fără a permite exercitarea efectivă a dreptului la apărare. În acest context, a solicitat înlăturarea raportului din ansamblul probator și stabilirea despăgubirilor pe baza probelor medico-legale oficiale, în special a raportului de expertiză emis de instituțiile abilitate, din care rezultă numărul de zile de îngrijiri medicale

În subsidiar, a arătat că punctajul traumatologic stabilit prin acest raport este excesiv și subiectiv, nefiind justificat de leziunile constatate, iar instanța de fond nu a procedat la o analiză critică a acestuia

În cadrul soluționării apelurilor, s-au dispus suspendarea cauzei și sesizarea instanței supreme. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea procedurii

În raport cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării

Astfel, cauza este în curs de judecată, în faza procesuală a apelului, Tribunalul Timiș judecând în ultimă instanță, față de art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, având în vedere obiectul, și anume o cerere în materia asigurărilor

Tribunalul Timiș este competent material și teritorial să judece calea de atac declarată, iar de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, cu referire la Ordinul nr. 1/2.293/2022, depinde însăși soluționarea fondului cauzei în apel, existând astfel relația de dependență impusă de textul legal. Conform practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, noțiunea de „soluționare pe fond” a cauzei trebuie înțeleasă lato sensu, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei, condiție apreciată ca fiind îndeplinită în speță

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a pronunțat nicio decizie care să stabilească în mod direct natura juridică a punctajului traumatologic, caracterul său obligatoriu sau neobligatoriu, existența unei prezumții (absolute sau relative) și nici obligația instanțelor de a-l aplica în cuantificarea daunelor morale

Instanța de trimitere a arătat că la 21 octombrie 2024 a avut loc întâlnirea președinților secțiilor specializate (foste comerciale) din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și al curților de apel, ocazie cu care a fost analizată și problema referitoare la punctajul traumatologic, care poate sau nu poate constitui un element de luat în calcul în cadrul procesului de cuantificare a daunelor morale ce se cer a fi acoperite în litigiile promovate de victimele accidentelor auto împotriva asiguratorilor R.C

Într-o primă opinie punctajul traumatologic este privit ca un instrument util și legitim în procesul de cuantificare a daunelor morale, inclusiv în cadrul procedurilor judiciare. S-a pornit de la ideea unității de reglementare și de scop: atât procedura amiabilă, cât și cea judiciară urmăresc același obiectiv, și anume determinarea întinderii prejudiciului. De aici rezultă că folosirea unor metode diferite ar fi artificială și contrară coerenței sistemului. Chiar dacă legea menționează explicit punctajul în contextul soluționării amiabile, nu rezultă o excludere implicită pentru faza judiciară, ci mai degrabă o evitare a redundanței legislative. În plus, punctajul traumatologic este fundamentat pe evaluări medico-legale și statistice realizate de specialiști, ceea ce îi conferă valoare probatorie. Prin analogie cu certificatul medico-legal, utilizarea lui în faza amiabilă nu îi anulează utilitatea în fața instanței. În această viziune, instanța poate valorifica aceste evaluări ca elemente obiective care contribuie la o mai mare predictibilitate și echitate în acordarea despăgubirilor

A doua opinie adoptă o interpretare restrictivă, insistând asupra literalității textului legal. Potrivit acesteia, punctajul traumatologic este incident exclusiv în procedura amiabilă, întrucât art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 se referă expres la această modalitate de stabilire a despăgubirii. Pentru procedura judiciară, alineatul următor indică alte categorii de probe (medicale, medico-legale, psihologice și statistice), fără a menționa explicit punctajul, ceea ce ar sugera o delimitare între cele două mecanisme de evaluare. Această interpretare accentuează diferența de regim juridic dintre etapa extrajudiciară și cea judiciară

Între aceste două poziții, opinia Institutului Național al Magistraturii a propus o soluție de echilibru. Pe de o parte, s-a recunoscut că Ordinul nr. 1/2.293/2022 are aplicabilitate pentru toate cererile nesoluționate la data intrării sale în vigoare, indiferent de momentul săvârșirii faptei ilicite. Pe de altă parte, s-a considerat că rapoartele întocmite în baza acestui ordin reprezintă probe medicale în sens larg și, în consecință, pot fi valorificate și în cadrul procesului judiciar. Argumentul central nu este unul formal, ci ține de necesitatea asigurării unei practici coerente și echitabile: despăgubirile nu ar trebui să difere semnificativ în funcție de calea aleasă (amiabilă sau judiciară), în lipsa unor diferențe obiective. În plus, o astfel de coerență stimulează eficiența procedurii amiabile și previne dezechilibrele de tip strategic dintre părți

S-a subliniat că soluția oferită de Institutul Național al Magistraturii are valoare orientativă, nu obligatorie, și constituie un reper interpretativ menit să promoveze coerența și predictibilitatea practicii judiciare

Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a arătat că nicio probă nu are o valoare prestabilită

Apelanta-pârâtă a apreciat că raportul de evaluare de medicină de asigurări reprezintă un act medical, pe care instanța de judecată îl poate avea în vedere la stabilirea daunelor morale. VI. Punctul de vedere al completului de judecată

Considerându-se că prezentarea opiniei asupra chestiunii de drept ar echivala cu o antepronunțare, în condițiile în care ar avea influență asupra soluției ce se va pronunța asupra apelurilor exercitate în cauză, s-a apreciat că nu este oportună prezentarea unui punct de vedere. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Cu privire la prima chestiune de drept, într-o orientare jurisprudențială au fost considerate aplicabile și în etapa judecății criteriile de evaluare a despăgubirilor pe baza punctajului traumatologic, instituite prin art. 22 alin. (5) din Legea nr. 132/2017

În cadrul acestei opinii, unele instanțe au apreciat ca fiind aplicabilă prezumția instituită de lit. b) a acestui text de lege, iar alte instanțe au avut în vedere valoarea probatorie a raportului de evaluare de medicină de asigurări, care cuprinde punctajul traumatologic, fie din perspectiva art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, fie a art. 250 și următoarele din Codul de procedură civilă

În motivarea acestei opinii s-a arătat că instanțele de judecată utilizează acest sistem de evaluare, prevăzut de Legea nr. 132/2017 (coroborat cu normele privind punctajul traumatologic), pentru a determina cuantumul daunelor morale, asigurând o cuantificare obiectivă a suferinței

S-a apreciat că punctajul traumatologic poate reprezenta un criteriu de evaluare a despăgubirilor, care poate fi valorificat în cadrul procesului judiciar, părțile având posibilitatea să administreze probe pentru dovedirea unei suferințe diferite de cea prezumată de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017, instanțele păstrând dreptul de apreciere prin raportare la circumstanțele concrete ale fiecărei spețe și garantând astfel dreptul părților la un proces echitabil

S-a arătat că scopul acestei proceduri a fost stabilirea unor criterii obiective de cuantificare a despăgubirilor și unificarea, pe cât posibil, a practicii asiguratorilor, respectiv a instanțelor judecătorești, în materia evaluării daunelor morale. Prin urmare, raportul poate fi avut în vedere de instanțele de judecată cel puțin ca punct de reper în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, fiind necesar a se reține împrejurări legate de situația de fapt concretă care să justifice acordarea unor sume în plus sau în minus

Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că prezumția instituită de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este aplicabilă exclusiv în cadrul procedurii de stabilire pe cale amiabilă a despăgubirilor, neputând fi valorificată în etapa judecății

Astfel, legiuitorul a prevăzut că stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă se realizează pe baza unor criterii generale de evaluare, între care se regăsește și criteriul referitor la nivelul mediu prezumat al suferinței persoanei prejudiciate. Prin urmare, s-a apreciat că aplicarea prezumției este limitată la această etapă procedurală și nu poate fi extinsă, prin interpretare, la faza jurisdicțională

Totodată, s-a invocat faptul că alin. (6) al art. 22 din Legea nr. 132/2017 reglementează distinct modalitatea de stabilire a despăgubirilor pe cale judecătorească, indicând expres probele relevante pe care instanța trebuie să le analizeze, respectiv probe cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic. Din această perspectivă, existența unei reglementări speciale pentru etapa judecății demonstrează intenția legiuitorului de a separa criteriile aplicabile în procedura amiabilă de cele incidente în procesul judiciar

De asemenea, s-a apreciat că evaluarea prejudiciului moral trebuie realizată de instanță de la caz la caz, prin raportare la circumstanțele concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont și de necesitatea menținerii unui just echilibru între exigența unei reparații echitabile și interdicția îmbogățirii fără justă cauză. În acest context, aplicarea unei prezumții privind nivelul mediu al suferinței ar putea conduce la restrângerea marjei de apreciere a judecătorului și la uniformizarea excesivă a unor situații care, prin natura lor, reclamă o analiză individualizată

În ceea ce privește a doua chestiune de drept, referitoare la caracterul prezumției instituite de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 (privind nivelul mediu prezumat al suferinței), orientarea unanimă este în sensul că prezumția analizată este una legală relativă (juris tantum), și nu una absolută (juris et de jure). Aceasta poate fi răsturnată prin probe concrete (medicale, medico-legale), permițând instanței să ajusteze despăgubirile în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte

S-a considerat că reținerea caracterului absolut al prezumției ar conduce la îmbogățirea fără justă cauză a persoanelor prejudiciate în situația unor cereri de despăgubire vădit disproporționate, încălcându-se principiul reparării integrale a prejudiciului

Ministerul Public a arătat că la nivelul Secției judiciare — Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Admisibilitatea sesizării

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile — astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuție —, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv

existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță

cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza

existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu

soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere

noutatea chestiunii de drept

chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare

Evaluând elementele sesizării, se constată că sunt îndeplinite primele două condiții, cauza aflându-se în curs de judecată pe rolul unui complet al Tribunalului Timiș — Secția a II-a civilă, legal învestit, care este chemat să soluționeze apelurile formulate de părți împotriva hotărârii primei instanțe. Fiind vorba de o cauză în materia asigurărilor, având ca obiect pretenții îndreptate împotriva asiguratorului R.C.A., tribunalul va statua în ultimă instanță, pricina nefiind susceptibilă de recurs, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

Deopotrivă, în urma cercetării evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție reiese că este îndeplinită și ultima condiție, chestiunile de drept indicate nefăcând obiectul statuării instanței supreme și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare

Pe de altă parte, însă, se constată neîndeplinirea condițiilor care impun existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei și care să prezinte caracter de noutate

În legătură cu condiția privind existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat în mod constant că este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății” (a se vedea Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023)

Norma care se cere a fi interpretată în prezenta cauză este cea cuprinsă la art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017, care prevede că „evaluarea despăgubirilor are în vedere un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate”

Din cuprinsul prevederilor art. 22 al Legii nr. 132/2017 reiese că legiuitorul a înțeles să reglementeze, prin teze distincte, modalitățile de stabilire a despăgubirilor, alin. (5), care cuprinde și lit. b), indicată de instanța de trimitere, făcând vorbire expresă de „stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă”, în vreme ce alin. (6) face referire la „stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească”

Așadar, legiuitorul a integrat dispozițiile legale indicate de instanța de trimitere în cuprinsul tezei referitoare la soluționarea pe cale amiabilă a cererilor de despăgubiri, alături de dispoziția de la lit. a), conform căreia „despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătății și A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici» București”

La rândul său, Ordinul nr. 1/2.293/2022, emis în baza prevederilor art. 22 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 132/2017, prevede la art. 6 că „Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății persoanelor se stabilesc pe baza punctajului traumatologic prevăzut în anexă, obținut prin însumarea punctelor corespunzătoare traumatismelor coroborat cu prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017”, iar la art. 4 că, pentru calculul punctajului traumatologic, se va realiza o examinare a persoanei prejudiciate, de către un medic expert evaluator, care va întocmi un raport de evaluare de medicină de asigurări ce va conține, printre altele, și concluzii privind punctajul acordat

Se observă, așadar, că normele de la alin. (5) al art. 22 din Legea nr. 132/2017 nu reglementează o prezumție legală, ca probă în procesul civil, în sensul art. 328 din Codul de procedură civilă, pe care judecătorul este ținut să o aplice, ci constituie premisa adoptării ordinului comun emis de Ministerul Sănătății și A.S.F., care conține, în anexă, punctajul traumatologic ce poate fi acordat persoanelor care au suferit vătămări ale integrității corporale sau ale sănătății în urma unor accidente rutiere. Acest punctaj a fost stabilit avându-se în vedere un nivel mediu prezumat al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate, pe baza comunicărilor realizate de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București

Intenția legiuitorului a fost, deci, de a institui criterii pentru a facilita stabilirea despăgubirilor în procedura amiabilă, care se concretizează prin întocmirea raportului de evaluare de medicină de asigurări. Astfel cum reiese fără echivoc din prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, pentru situația în care este accesată procedura judiciară, legiuitorul a reglementat expres modalitatea în care vor fi stabilite despăgubirile, respectiv pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic, instanțele urmând a aprecia, în fiecare cauză, măsura în care raportul de evaluare de medicină de asigurări, înfățișat de partea interesată, prezintă relevanță probatorie

Așadar, norma legală care se cere a fi interpretată nu prezintă caracter neclar, echivoc sau precar, în contextul în care este inclusă în alineatul referitor la procedura soluționării amiabile a cererii de despăgubiri, legiuitorul reglementând în mod distinct cele două modalități de evaluare a despăgubirilor (pe cale amiabilă, respectiv pe cale judecătorească) și criteriile relevante în cazul fiecăreia

În consecință, prima întrebare, prin care se solicită instanței supreme să stabilească, în esență, dacă prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 sunt aplicabile și în etapa judecății, nu prezintă gradul de dificultate necesar declanșării procedurii hotărârii prealabile

Neîndeplinirea acestei condiții este cu atât mai evidentă în privința celei de-a doua întrebări, prin care se solicită stabilirea caracterului relativ sau absolut al prezumției, care, în opinia instanței de trimitere, este instituită de prevederile art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017

În urma consultării instanțelor a fost exprimată, în unanimitate, opinia în sensul că și în ipoteza în care s-ar aprecia că art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 ar institui o prezumție legală aplicabilă în procedura judiciară, aceasta ar avea caracter relativ, dat fiind faptul că lit. d) a aceluiași articol prevede că „despăgubirile se pot ajusta în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, pe baza documentelor justificative”

În acest punct al analizei se impun a fi reiterate cele statuate în mod constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025; Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2025)

Din această perspectivă se observă că încheierea de sesizare omite să prezinte o astfel de argumentație, lipsind cu desăvârșire orice reflecție a judecătorilor asupra gradului de dificultate a chestiunilor aduse în discuție

În contextul în care norma legală ce se solicită a fi interpretată apare ca fiind clar formulată, constatându-se absența unor minime argumente ale instanței de trimitere, care să justifice caracterul precar sau echivoc al acesteia, condiția privind existența unei chestiuni de drept reale, veritabile se vădește a fi neîndeplinită

Deopotrivă, nu se verifică nici condiția relevanței dezlegărilor de drept solicitate asupra modalității de soluționare a cauzei

Din această perspectivă se constată, pe baza datelor indicate în cuprinsul încheierii de sesizare, că litigiul dedus judecății instanței de trimitere are ca obiect pretenții formulate de către persoana prejudiciată în urma unui accident de circulație împotriva asiguratorului R.C

al persoanei responsabile, disputa părților, relevantă din punctul de vedere al chestiunilor ce se solicită a fi dezlegate, purtând asupra întinderii daunelor morale cuvenite. În acest sens, reclamanta s-a prevalat de un raport de evaluare de medicină de asigurări, care a stabilit un anumit număr de puncte traumatice, prima instanță considerând că acesta reprezintă o probă cu caracter medical, în sensul art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, și valorificându-l, pe cale de consecință, în procesul de stabilire a cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantei

La rândul său, pârâta, prin apelul formulat, a criticat valoarea probatorie a raportului de evaluare, susținând că acesta nu poate fi asimilat unei expertize medico-legale și că mecanismul stabilirii despăgubirilor pe baza punctajului traumatologic reglementat de Ordinul nr. 1/2.293/2022 este aplicabil exclusiv în procedura amiabilă de soluționare a cererilor de despăgubire, iar nu și în etapa litigioasă. Ulterior, apelanta-pârâtă și-a nuanțat poziția procesuală, susținând, în cadrul punctului de vedere asupra chestiunilor de drept puse în discuție de către instanța de apel, că raportul de evaluare reprezintă un act medical pe care instanța de judecată îl poate avea în vedere la stabilirea daunelor morale

Așadar, se observă că nici prima instanță, nici părțile litigante și nici instanța de apel, din oficiu, nu au adus în discuție, pe parcursul litigiului, incidența vreunei prezumții legale ori caracterul acesteia (absolut sau relativ), dezbaterile fiind purtate cu privire la valoarea probatorie a raportului de evaluare de medicină de asigurări, din cuprinsul încheierii de sesizare rezultând chiar o convergență de opinii în sensul că acesta reprezintă o probă cu caracter medical, potrivit art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, pe care instanța de judecată o poate avea în vedere la stabilirea despăgubirii

În acest context, apare ca fiind neîndeplinită condiția legăturii cu cauza a chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării. Câtă vreme nici prima instanță, nici instanța de apel și nici părțile litigante nu au adus în discuție incidența vreunei prezumții legale, ci exclusiv valoarea probatorie a unui raport de evaluare a punctajului traumatologic, întrebările adresate de către instanța de trimitere nu pot avea înrâurire asupra soluției ce se va pronunța în cauză

Pe de altă parte, se constată a nu fi îndeplinită nici condiția noutății chestiunilor de drept

Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Examinarea acestei condiții necesită, prin verificarea jurisprudenței recente, a se vedea dacă, în procesul curent de aplicare a legii, instanțele au dat o rezolvare chestiunii de drept sesizate de instanța de trimitere, prezentând importanță existența și dezvoltarea unei practici judiciare constante în această materie (Decizia nr. 8 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 16 martie 2023)

Potrivit aceleiași jurisprudențe, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unor interpretări concretizate într-o jurisprudență consacrată, când s-a depășit, așadar, stadiul unei practici incipiente, în curs de formare. În situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare — recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă (Decizia nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014)

Aplicând aceste principii prezentei sesizări, se observă că normele juridice a căror interpretare este solicitată se regăsesc în cuprinsul Legii nr. 132/2017, actul normativ nefiind unul de dată recentă

Deopotrivă, din informațiile furnizate de instanțe în urma consultării acestora reiese că există o bogată jurisprudență cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 22 alin. (5) și (6) din Legea nr. 132/2017, fiind transmise numeroase hotărâri judecătorești relevante. De altfel, după cum a indicat chiar instanța de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare, aceste chestiuni de drept au făcut obiectul unei întâlniri între președinții secțiilor specializate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și al curților de apel, destinată dezbaterii unor probleme de drept care au generat practică neunitară

Nu în ultimul rând, se impune a fi evidențiat și caracterul inform al sesizării, remarcându-se refuzul instanței de a-și exprima punctul de vedere cu privire la problemele ce fac obiectul solicitării de pronunțare a unei hotărâri prealabile. În această modalitate au fost nesocotite prevederile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care impun ca încheierea de sesizare să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată

În concluzie, dat fiind că sesizarea nu privește o chestiune de drept reală, veritabilă, care să contribuie la soluționarea cauzei și care să prezinte caracter de noutate, luând în considerare și omisiunea instanței de trimitere de a-și exprima opinia cu privire la aspectele sesizate, se constată că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de lege în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că sesizarea se impune a fi respinsă ca inadmisibilă. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Timiș — Secția a II-a civilă în Dosarul nr. 28.379/325/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

„1. Prezumția prevăzută de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este aplicabilă și în etapa judecății?

2. Prezumția prevăzută de art. 22 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 132/2017 este o prezumție relativă sau absolută?”