Decizia nr. 837/2026 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe

Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, obiecție formulată de Președintele României.

Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 6.964 din 27 aprilie 2026 și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.785A/2026.

În motivarea obiecției de neconstituționalitate se susține că România și-a asumat ca termen pentru implementarea măsurilor Directivei (UE) 2024/1.275 data de 1 ianuarie 2025 și până la acest moment a fost dispusă prin legislația națională o singură măsură în acest sens, în vederea îndeplinirii obiectivelor referitoare la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, respectiv adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2025. Întârzierea transpunerii art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275, generată de diferitele schimbări la nivelul Guvernului și de dificultăți în procedura de avizare interministerială, a determinat deschiderea de către Comisia Europeană a Cauzei COM 2025/0168 împotriva României pentru neîndeplinirea obligațiilor de transpunere, ceea ce expune țara la proceduri juridice și sancțiuni financiare, până la alinierea completă la directiva Uniunii Europene mai sus menționată.

Astfel, se susține că Ordonanța Guvernului nr. 16/2025 a fost adoptată în temeiul art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 134/2025 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și vizează interzicerea acordării de stimulente financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili, menționarea excepțiilor pentru care se permite acordarea în continuare a stimulentelor financiare din fonduri publice, cu condiția ca pentru întreprinderi aceste stimulente să fie acordate sub forma ajutoarelor de stat, menționarea obligației autorităților competente care acordă stimulente financiare de a monitoriza îndeplinirea continuă a condițiilor privind asigurarea la instalare și menținerea pe toată durata de viață a cerințelor minime stabilite, acordarea de stimulente financiare pentru sistemele de încălzire combinate, diferențiat, în funcție de modul de combinare și de ponderea energiei din surse regenerabile utilizată.

Prin legea supusă controlului de constituționalitate, Parlamentul a aprobat Ordonanța Guvernului nr. 16/2025 cu o completare, respectiv: „Prin excepție de la dispozițiile art. I, autoritățile administrației publice locale din fonduri proprii sau autoritățile și instituțiile publice centrale din fonduri europene pot acorda stimulente financiare pentru instalarea de cazane autonome alimentate cu combustibili fosili sau a altor sisteme individuale de încălzire, în cazul imobilelor sau ansamblurilor de imobile racordate la puncte termice care deservesc mai puțin de 50 de utilizatori finali, pentru o perioadă de maximum 2 ani de la intrarea în vigoare a legii privind aprobarea prezentei ordonanțe.” Pe de altă parte, art. 17 din directiva europeană, intitulat „Stimulente financiare, competențe și bariere de piață”, prevede la alin. (15) următoarele: „Începând cu 1 ianuarie 2025, statele membre nu vor oferi stimulente financiare pentru instalarea de cazane independente alimentate cu combustibili fosili, cu excepția celor selectate pentru investiții, înainte de 2025, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/241, articolul 7 alineatul (1) litera (h) punctul (i) a treia liniuță din Regulamentul (UE) 2021/1.058 și cu articolul 73 din Regulamentul (UE) 2021/2.115 al Parlamentului European și al Consiliului.”

Se precizează că prin sesizarea de neconstituționalitate nu se aduc critici de neconstituționalitate și cu privire la Ordonanța Guvernului nr. 16/2025 prin care au fost transpuse în legislația internă dispozițiile art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275, ci doar cu privire la completarea adusă de Camera Deputaților, în cuprinsul legii de aprobare a acestei ordonanțe. Astfel, prin conținutul său normativ, completarea adusă de Camera Deputaților în cuprinsul legii de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 nesocotește directiva europeană, prelungind cu 2 ani acordarea măsurilor financiare de sprijin, și a fost adoptată cu încălcarea unor norme și principii constituționale, respectiv cele prevăzute de art. 1 alin. (5), art. 147 alin. (4), art. 148 alin. (2) și (4) prin raportare la art. 35 și art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituție, pentru motivele expuse în cele ce urmează.

Se arată că încălcarea unor norme de drept european, cum este cazul în situația de față, poate face obiectul controlului de constituționalitate, potrivit art. 148 din Constituție, ce reglementează integrarea în Uniunea Europeană, prin raportare la dispozițiile art. 35 din Constituție, care consacră dreptul la un mediu sănătos, și la art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituție, care instituie obligația statului de a reface și ocroti mediul înconjurător și de a menține echilibrul ecologic. Aceste drepturi sunt direct afectate de completarea adusă de Camera Deputaților în cuprinsul legii aflate la promulgare, fiind, totodată, indirect încălcate principiile legalității și forței obligatorii a deciziilor Curții Constituționale. În acest sens se invocă deciziile Curții Constituționale nr. 148 din 16 aprilie 2003, nr. 58 din 21 februarie 2013 și nr. 104 din 6 martie 2018.

În situația de față, Camera Deputaților a adus o completare în cuprinsul legii de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 16/2025, completare ce contravine, însă, în mod direct, chiar dispozițiilor art. 17 alin. (15) din directivă, a căror transpunere o vizează, încălcând astfel prevederile constituționale antereferite privind preeminența dreptului Uniunii Europene asupra celui național în cazul normelor cu caracter obligatoriu. Astfel, potrivit art. 17 din directivă, au fost interzise la nivel european, începând cu data de 1 ianuarie 2025, stimulentele financiare acordate pentru încălzirea locuințelor cu un anume tip de agregate (cazane independente alimentate cu combustibili fosili). Or, Ordonanța Guvernului nr. 16/2025 preia interdicția din directiva europeană de la momentul intrării sale în vigoare, respectiv 21 august 2025, și o transpune în legislația națională prin art. I. La art. III alin. (1) din același act normativ sunt stabilite excepțiile de la interdicția instituită, cu titlu de regulă, la art. I. Legea de aprobare introduce, însă, în Ordonanța Guvernului nr. 16/2025, în spiritul exceptării de la aplicare a interdicției instituite la art. I din Ordonanța Guvernului nr. 16/2025, o completare prin care, practic, nu va da curs în următorii 2 ani dispoziției cuprinse în art. 17 alin. (15) din directiva europeană.

Se susține că orice modificare adusă în legislația națională ar fi trebuit să mențină compatibilitatea actului juridic cu acquis-ul european, conform art. 148 din Constituție. Or, așa cum rezultă din conținutul articolului adăugat prin legea de aprobare a ordonanței, completarea adusă încalcă prevederile art. 148 din Constituție, întrucât adoptarea unei excepții generale de la regula instituită la nivel european echivalează cu o suspendare a efectelor directivei în dreptul român, situație ce atrage o evidentă neconstituționalitate a normei, cu consecințe juridice semnificative: Parlamentul nu mai garantează aplicarea efectivă a directivei, se încalcă prioritatea dreptului Uniunii Europene, iar România devine susceptibilă de reluarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene, conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Situația astfel creată este susceptibilă să genereze nu numai o incompatibilitate directă a normei criticate cu dreptul Uniunii și cu obligațiile constituționale asumate de statul român, ci este, totodată, în contradicție și cu principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 35, coroborate cu ale art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituție, se susține că se instituie la nivel constituțional o veritabilă obligație pozitivă a statului de a adopta și de a menține un cadru normativ care să asigure protecția efectivă a mediului. Or, prin textul de lege introdus de Camera Deputaților cu ocazia aprobării ordonanței se încalcă însăși rațiunea adoptării ordonanței, fiind redus nivelul de protecție deja asigurat prin cadrul legal în vigoare. Aceasta constituie o regresie legislativă nepermisă, întrucât contravine obligației statului de a conserva și îmbunătăți standardele de protecție a mediului, iar o astfel de măsură constituie o restrângere a dreptului fundamental la un mediu sănătos, astfel cum este consacrat de art. 35 din Constituție.

Dreptul la un mediu sănătos este consacrat și în art. 37 intitulat „Protecția mediului” din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Principiul conținut de acest articol se întemeiază pe art. 3 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și pe art. 11 și 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reiterat constant că protecția mediului constituie o obligație pozitivă a statului și a subliniat că orice măsură legislativă în favoarea unor interese economice trebuie echilibrată de obligația statului de a ocroti mediul și de a îmbunătăți calitatea vieții. Or, norma criticată are un impact negativ asupra dreptului la un mediu sănătos, consacrat de art. 35 coroborat cu dispozițiile 135 alin. (2) lit. e) din Constituție, fiind susceptibilă să afecteze atât generația actuală, cât și generațiile viitoare.

În ceea ce privește încălcarea dreptului fundamental la un mediu sănătos, consacrat de art. 35 din Constituție, se susține că aceste completări nou-introduse la Camera Deputaților în cuprinsul legii de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 produc efecte negative directe prin creșterea emisiilor de dioxid de carbon (CO^2), cu impact asupra calității mediului și a vieții. Astfel, prin permiterea acordării, pentru încă o perioadă de 2 ani, a stimulentelor financiare pentru instalarea de cazane autonome alimentate cu combustibili fosili, legiuitorul încurajează utilizarea unor tehnologii bazate pe arderea combustibililor fosili, cunoscute ca fiind o sursă majoră de emisii de gaze cu efect de seră. Or, CO^2 reprezintă principalul gaz responsabil pentru intensificarea efectului de seră și pentru accelerarea schimbărilor climatice. Această măsură legislativă nu este neutră din perspectiva protecției mediului, ci, dimpotrivă, conduce la îngreunarea tranziției către surse de energie regenerabilă și la perpetuarea unor soluții energetice poluante. În mod concret, stimularea financiară a acestor sisteme va determina creșterea numărului de instalații bazate pe combustibili fosili, ceea ce implică, pe termen mediu și lung, o creștere cumulată a emisiilor de CO^2 la nivel național.

În acest context, se subliniază că dreptul la un mediu sănătos nu are doar o dimensiune declarativă, ci implică obligații pozitive concrete în sarcina statului, respectiv adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a degradării mediului și de reducere a poluării. Or, în loc să reducă sursele de emisii, norma criticată le încurajează, ceea ce echivalează cu o diminuare a nivelului de protecție deja atins.

Astfel, o atare modificare legislativă contravine Constituției și aduce atingere dreptului fundamental la un mediu sănătos, astfel cum este consacrat atât la nivel național, cât și la nivel european, prin efectele sale directe de creștere a emisiilor de CO^2. Totodată, aceasta încalcă obligațiile asumate de România pe plan european, întrucât se abate de la direcția de decarbonizare și de creștere a eficienței energetice, fiind în contradicție cu obiectivul atingerii neutralității climatice și cu necesitatea reducerii progresive a dependenței de combustibili fosili.

În același timp, completarea adusă de Camera Deputaților în cuprinsul legii de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 creează un precedent periculos din perspectiva statului de drept, cu ignorarea principiului legalității, a caracterului obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și a exigențelor de protecție a drepturilor fundamentale. În ipoteza în care această lege va intra în vigoare în forma criticată, România — care figurează cu stadiu activ al procedurii de infringement referitor la transpunerea Directivei (UE) 2024/1.275 privind performanța energetică a clădirilor — ar rămâne în continuare supusă riscului de sancțiuni financiare și reputaționale, cu consecințe inclusiv pe plan intern, respectiv al investițiilor în modernizarea sistemelor centralizate și al costurilor pentru populație.

În final, se arată că, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale în materie, în ipoteza admiterii prezentei obiecții de neconstituționalitate, se impune reluarea procesului legislativ de la etapa subsecventă înregistrării proiectului de lege de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 la Camera competentă să fie sesizată, iar ulterior Parlamentul — cu respectarea deciziei Curții Constituționale — va avea posibilitatea ca, prin lege, fie să aprobe pur și simplu, fie să aprobe cu modificările și completările pe care le consideră oportune, fie să respingă această ordonanță (a se vedea, în același sens, deciziile Curții Constituționale nr. 412 din 20 iunie 2019, paragrafele 45-50, și nr. 51 din 18 februarie 2025, paragraful 71).

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere.

Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Arată că intervenția legislativă sub forma dispoziției de completare aduse normelor în vigoare este circumstanțiată evoluției realităților economice și sociale din România. În acest sens, ca expresie a poziției sale preeminente în sistemul autorităților publice din România, Parlamentul poate interveni asupra dreptului pozitiv național în scopul asigurării ordinii juridice necesare, în exercitarea suveranității naționale rezultate din alegerile generale. Din această perspectivă, rațiunea promovării prevederii normative criticate rezidă în necesitatea introducerii unui cadru legal flexibil care să permită adoptarea unor soluții eficiente din punct de vedere economic și funcțional în situațiile în care sistemele de alimentare centralizată cu energie termică sunt utilizate ineficient. În absența unui cadru legal care să permită autorităților administrației publice locale realizarea de investiții sau adoptarea unor soluții alternative viabile, menținerea în funcțiune a punctelor termice care deservesc un număr redus de utilizatori generează pierderi financiare semnificative. Aceste pierderi provin din costurile fixe ridicate de operare, mentenanță și personal, care nu pot fi acoperite prin tarifele percepute unui număr limitat de beneficiari. În acest context, nepermiterea acordării de suplimente pentru instalarea de cazane autonome, acolo unde punctele termice sunt utilizate de mai puțin de 50 de utilizatori finali, conduce la perpetuarea unor sisteme ineficiente, cu impact negativ atât asupra bugetelor locale, cât și asupra consumatorilor, care suportă costuri nejustificat de mari pentru un serviciu de calitate scăzută, în condițiile în care chiar în Directiva (UE) 2024/1.275 se regăsește perspectiva prin care „statele membre oferă finanțare adecvată, măsuri de sprijin și alte instrumente capabile să elimine barierele de pe piață pentru a genera investițiile necesare identificate în planul lor național de renovare a clădirilor în vederea transformării parcului lor imobiliar în clădiri cu emisii zero până în 2050”.

Dreptul la un mediu înconjurător sănătos este un drept fundamental complex ce presupune obligații atât pentru stat, în sensul asigurării protecției mediului sănătos și echilibrat ecologic, cât și pentru persoane, în sensul protecției și ameliorării mediului înconjurător. Din această perspectivă, norma juridică nu încurajează utilizarea combustibililor fosili ca soluție generală, ci oferă un instrument temporar și punctual autorităților administrației publice locale pentru a limita pierderile financiare și pentru a asigura continuitatea furnizării energiei termice în condiții de eficiență economică, până la crearea unui cadru legislativ care să permită investiții structurale durabile prin care să se limiteze utilizarea combustibililor generatori de gaze cu efect de seră și să se accelereze tranziția către energia curată. Inclusiv prin tehnica legislativă utilizată la edictarea soluției normative este subliniată situația anume determinată pentru care a fost necesară conceperea noii norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și însă caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri, abordare care, astfel realizată, nu are ca efect deturnarea de la scopul inițial avut în vedere prin ordonanța Guvernului care face obiectul legii deduse controlului de constituționalitate. Norma criticată prezintă un evident caracter permisiv, facultativ și temporar în raport cu destinatarii săi, creând mai degrabă premise pentru autoritățile administrației publice locale pentru acordarea stimulentelor financiare în cauză, și nu instituirea prescriptiv-imperativă a unor conduite pentru acestea care să genereze efectele prezumate de către autorul sesizării.

În consecință, măsura legislativă criticată nu împiedică și nici nu afectează ducerea la îndeplinire a dispozițiilor Directivei (UE) 2024/1.275 în sensul atingerii obiectivelor specifice precum transformarea parcului imobiliar național, astfel încât clădirile să înregistreze emisii zero până în 2050, și optimizarea utilizării energiei de către sistemele tehnice existente ale clădirilor, ci creează mijloacele, în raport cu realitatea socioeconomică obiectivă, prin care capacitatea statului de a asigura servicii publice recunoscute ca fiind esențiale pentru cetățeni să nu fie afectată, chiar dacă sectorul rezidențial vizat este acela al imobilelor sau ansamblurilor de imobile racordate la puncte termice care deservesc mai puțin de 50 de utilizatori finali.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 135 din Constituție, arată că argumentele invocate nu sunt întemeiate. Interpretând prevederile art. 135 alin. (2) în corelație cu dispozițiile art. 47 din Constituție, apreciază că normele constituționale se referă concret și la obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Astfel, prin dispozițiile legii adoptate nu au fost încălcate prevederile constituționale privind refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și reducerea poluării.

Referitor la necorelarea prevederilor contestate prin raportare la dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, se arată că acesta nu conține nicio precizare cu privire la modalitatea de aplicare a dreptului comunitar. În aceste condiții, prin prevederile art. 148 alin. (2) și (3) din Constituție, se restrânge parțial și, totodată, se extinde parțial sfera de aplicare a priorității dreptului comunitar față de ceea ce pare să fie consacrat pe cale jurisprudențială în cadrul Uniunii Europene. Ca urmare, adoptarea actului normativ contestat în condițiile socioeconomice descrise reprezintă și un aspect de oportunitate. Legea contestată se aliniază legislației europene și nu aduce atingere principiilor și valorilor constituționale enunțate. Pornind de la principiul derivat din prevederile art. 148 din Constituție, se susține că dispozițiile legii criticate nu se circumscriu criteriilor esențiale stabilite de Curtea Constituțională pentru determinarea încălcării dispozițiilor constituționale invocate de autorul sesizării.

Guvernul apreciază că obiecția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece legea criticată contravine prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 147 alin. (4), ale art. 148 alin. (2) și (4) prin raportare la art. 35 și art. 135 alin. (2) lit. e) din Constituție.

În acest sens arată că nota de fundamentare a Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 precizează că măsurile cuprinse în actul normativ sunt propuse în contextul în care România, ca stat membru al Uniunii Europene, are obligația de a transpune și de a implementa prevederile art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 în scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor în ceea ce privește reducerea emisiilor de dioxid de carbon în vederea obținerii unui parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonat până în 2050. Măsurile propuse urmăresc Comunicarea Comisiei Europene C/2024/6.206 privind eliminarea treptată a stimulentelor financiare pentru cazanele autonome alimentate cu combustibili fosili, în temeiul Directivei reformate privind performanța energetică a clădirilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, din 18 octombrie 2024, adresată statelor membre, care conține orientări, contribuind la o mai bună înțelegere a dispozițiilor și la facilitarea aplicării uniforme și coerente a art. 17 alin. (15) la nivelul Uniunii Europene.

Susține că soluția legislativă adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, prin instituirea unei excepții ce permite oferirea unor stimulente financiare pentru instalarea de cazane autonome pe bază de combustibili fosili, din fonduri publice sau din fonduri europene, ulterior datei de 1 ianuarie 2025, este în contradicție cu norma de drept european ce se dorește a fi transpusă. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 633 din 12 octombrie 2018, paragraful 404.

Referitor la dreptul la un mediu sănătos, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 80 din 16 februarie 2014, paragraful 401, potrivit căreia statul are atât obligații negative, cât și obligații pozitive. În ceea ce privește obligațiile pozitive ale statului, acestea presupun crearea unui cadru legislativ și administrativ care să aibă drept obiectiv prevenirea eficace a daunelor asupra mediului și asupra sănătății umane (Hotărârea din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Tătar împotriva României, paragraful 88). Astfel, măsurile în discuție trebuie să aibă ca scop prevenirea degradării mediului, stabilirea remediilor necesare și reglementarea folosirii durabile a resurselor naturale.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate.

Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2025 pentru transpunerea art. 17 alin. (15) din Directiva (UE) 2024/1.275 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 aprilie 2024 privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, la data de 1 aprilie 2026, dispoziții care au următorul cuprins: