Decizia nr. 836 din 9 iulie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei «nivelul veniturilor salariale» din cuprinsul dispozițiilor art. 11 alin. (4) raportate la cele ale art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Paul Claudiu Băiașu, prin Sindicatul din Administrația Publică Olt „Consilium” din Slatina, în Dosarul nr. 1.543/104/2023* al Tribunalului Olt — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.745D/2024.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 iunie 2026, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată. Având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea pentru datele de 8 iulie 2026 și, respectiv, 9 iulie 2026, când a pronunțat prezenta decizie.

Prin Încheierea din 14 mai 2024, pronunțată în Dosarul nr. 1.543/104/2023*, Tribunalul Olt — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Paul Claudiu Băiașu, prin Sindicatul din Administrația Publică Olt „Consilium” din Slatina, într-o cauză având ca obiect stabilirea, calcularea și acordarea sporului pentru persoanele cu handicap în cuantum de 15% din salariul de bază, potrivit art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale întrucât prevăd că nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3) ale art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2) din aceeași lege-cadru, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.

Autorul excepției arată că este persoană încadrată în grad de handicap accentuat, permanent, ocupă funcția publică de inspector, grad profesional superior, salariul său de bază fiind stabilit potrivit art. 11 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin hotărâre a consiliului local, iar în perioada dedusă judecății nu a beneficiat de sporul pentru persoanele cu handicap, în cuantum de 15%, prevăzut cu caracter imperativ de art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 și de Hotărârea Guvernului nr. 751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, motivat de faptul că ar fi încălcate prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nivelul său salarial depășea nivelul indemnizației lunare a viceprimarului.

În acest context, apreciază că odată cu ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, prin Legea nr. 221/2010, România s-a angajat să protejeze și să promoveze dreptul la muncă pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitoare la toate aspectele și formele de încadrare în muncă.

Prin urmare, nebeneficiind de acest spor, autorul consideră că este discriminat față de alte persoane cu handicap cărora li se acordă sporul. Se poate vorbi în această situație de o discriminarea indirectă, care poate să apară atunci când prin stabilirea unor norme aparent neutre și care sunt aplicabile tuturor, o anumită categorie de angajați este afectată în mod disproporționat.

Autorul afirmă că situația sa este una nedorită, boala neputând fi controlată, iar prevederea legală ar trebui să fie constituțională în măsura în care sintagma „fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București” nu se referă și la sporul pentru persoanele cu handicap prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017. În acest sens menționează Decizia Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021.

Se consideră că legiuitorul trebuia să aibă în vedere exceptarea acestei situații, întrucât sporul pentru persoanele cu handicap în cuantum de 15% este o prestație socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de șanse, asigurarea unei vieți autonome și favorizarea incluziunii lor sociale.

Se apreciază că textul criticat este discriminatoriu, lipsit de previzibilitate și accesibilitate, întrucât, prin definirea generică a modului de plafonare a veniturilor salariale, este neclar, în măsura în care nu poate fi aplicat situației sale, determinând astfel imposibilitatea de a beneficia de un drept garantat pentru o anumită categorie de persoane defavorizate.

Prin urmare, dispoziția de lege criticată are un caracter ambiguu, determinând imposibilitatea respectării art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și titlul III din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv art. 20 și art. 21 alin. (1), încălcând totodată și Legea nr. 221/2010, prin care România a ratificat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Tribunalul Olt — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că, în raport cu situația autorului excepției — funcționar public încadrat în grad de handicap „accentuat” —, excepția de neconstituționalitate este întemeiată din perspectiva criticilor vizând caracterul discriminatoriu al dispozițiilor de lege criticate. De asemenea, dispozițiile de lege criticate nu îndeplinesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate de care trebuie să se bucure legea. Deși reglementarea modului de stabilire a veniturilor lunare pentru personalul plătit din fonduri publice din aparatul propriu al autorităților administrației publice locale, prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, în limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de responsabilitatea,complexitatea și riscurile funcțiilor specifice în cadrul acestei categorii de personal, diferită de alte categorii de personal plătit din fonduri publice, norma legală criticată nu este clară raportat la situația particulară a unor funcționari publici încadrați într-un grad de handicap și conduce la discriminare în condițiile în care, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, aceste persoane beneficiază de sporul de 15% stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 751/2018. Or, potrivit art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017, venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile/ sporurile, majorările, adaosurile, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar, așa încât nu se poate presupune fără echivoc că indemnizația lunară a viceprimarului sau a vicepreședintelui consiliului județean stabilită de textul criticat conține și sporul de 15% prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, nefiind vorba despre situații profesionale identice.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare. Însă, analizând notele autorului excepției, depuse în motivarea criticilor de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „nivelul veniturilor salariale” din cuprinsul dispozițiilor art. 11 alin. (4) raportate la cele ale art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziții potrivit cărora:

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi. Totodată, în temeiul art. 148 alin. (2) din Constituție, sunt invocate și prevederile cuprinse în art. 20 privind egalitatea în fața legii și art. 21 alin. (1) referitor la nediscriminare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, deși nu sunt indicate în mod expres, din cuprinsul motivării rezultă că sunt invocate și dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la principiul legalității, în componenta sa privind exigențele de calitate a legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici diferite, instanța de contencios constituțional stabilind, prin numeroase decizii, conformitatea acestor norme cu prevederile Constituției. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 337 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 8 ianuarie 2021, Decizia nr. 370 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1308 din 30 decembrie 2020, Decizia nr. 12 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 28 aprilie 2021, Decizia nr. 53 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 mai 2022, Decizia nr. 113 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iunie 2023, și Decizia nr. 406 din 18 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 14 ianuarie 2026.

În prezenta cauză însă, ceea ce se critică, prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție și ale art. 20 și art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, este faptul că plafonarea nivelului veniturilor salariale la nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București determină situații discriminatorii pentru persoane aflate în aceeași situație juridică, respectiv persoane cu handicap care beneficiază de sporul prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 și persoane cu handicap care nu beneficiază de acest spor, pentru că nivelul veniturilor lor salariale depășește nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București.

Cu privire la această susținere, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraful 55). Așadar, nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenței sale, discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept (Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 126 din 11 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 16 iulie 2025, paragraful 60). În schimb, privilegiul se definește ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Așadar, Curtea a reținut că sintagma „fără privilegii și fără discriminări” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituție privește două ipoteze normative distincte, iar incidența uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancțiuni de drept constituțional diferite, astfel cum s-a arătat mai sus (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23).

Având în vedere aceste repere jurisprudențiale, Curtea reține în cauza de față incidența art. 16 alin. (1) din Constituție, teza referitoare la interzicerea discriminării, pentru motivele care vor fi arătate în continuare.

Astfel, Curtea observă că, potrivit art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz, în urma consultării organizației sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanților salariaților [alin. (1)]; nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III și cap. II lit. A pct. IV [alin. (2)]; stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25 [alin. (3)]; nivelul veniturilor salariale se stabilește, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (3), fără a depăși nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraș, municipiu, sectoarele municipiului București, primăria generală a municipiului București, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli [alin. (4)]; angajarea, promovarea și avansarea în gradație a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, precum și a celorlalte reglementări specifice funcționarilor publici și personalului contractual [alin. (5)].

Curtea mai observă că norma supusă controlului de constituționalitate — art. 11 alin. (4) din Legea-cadru — cuprinde venitul salarial indemnizația lunară, iar, potrivit art. 7 noțiunile și lit. m) și d) din Legea-cadru nr. 153/2017, în înțelesul legii, venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar, iar indemnizația lunară reprezintă suma de bani la care au dreptul persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sau asimilate acestora, fiind unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției acestora; persoanele care ocupă funcții de demnitate publică nu beneficiază de sporuri permanente, sporuri temporare și/sau de doctorat.

Analizând conținutul normativ al dispozițiilor art. 22 — Sporul pentru persoanele cu handicap — din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea reține că acestea reprezintă o normă specială ce consacră o măsură de protecție, întemeiată pe art. 50 din Constituție, potrivit căruia persoanele cu handicap se bucură de protecție specială, iar statul trebuie să asigure realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viața comunității. Prin Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, și Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, Curtea a statuat că art. 50 din Constituție consacră protecția persoanelor cu handicap; aceste persoane se bucură de o protecție specială, astfel încât statul, în raport cu acestea, trebuie să promoveze o politică de egalizare a șanselor prin care să se suplinească handicapul de care suferă persoanele în cauză. Astfel, și la nivelul salarizării acestora, statul trebuie să țină cont de această exigență constituțională și să promoveze măsuri concrete de protecție, ocrotire și integrare socioprofesională a acestor persoane în viața comunității. În acest sens, prin Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, precitată, Curtea a reținut că, „potrivit textelor de lege criticate, nevăzătorii cu handicap accentuat beneficiază de sporuri de maximum 30% din valoarea salariului de bază, fără a se preciza dacă în cadrul acestui procent este cuprins și sporul de 15% pe care îl dețin pentru calitatea lor de persoane cu handicap. Pentru a nu se ajunge la încălcarea textului constituțional al art. 50, este evident că acest spor de 15% se adaugă la cel de 30% prevăzut pentru toate categoriile de angajați plătiți din fonduri publice”.

De asemenea, Curtea mai reține că art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie și o excepție de la aplicabilitatea art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 — cu denumirea marginală Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, alin. (3) prevăzând, în mod explicit, exceptarea sporului pentru persoane cu handicap de la aplicarea plafonului legal de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Curtea constată că, pentru organizarea executării legii, astfel cum prevede art. 22 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 751/2018 pentru stabilirea categoriilor de persoane cu handicap care beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 25 septembrie 2018, care, în articolul unic, prevede că persoanele care, în conformitate cu certificatul de încadrare în grad de handicap, sunt încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, de oricare tip prevăzut de art. 86 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru, de un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, prevăzut la art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit notei de fundamentare a Hotărârii Guvernului nr. 751/2018, la adoptarea actului normativ s-a avut în vedere că, odată cu ratificarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, prin Legea nr. 221/2010, România s-a angajat să protejeze și să promoveze dreptul la muncă pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, pentru a interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitoare la toate aspectele și formele de încadrare în muncă.

Curtea observă că, prin Decizia nr. 104 din 9 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 6 februarie 2025, paragrafele 197-199, instanța supremă a reținut că Hotărârea Guvernului nr. 751/2018 a fost adoptată din necesitatea înlăturării diferențierii pe criterii de dizabilitate în ceea ce privește categoriile salariale reprezentate de personalul cu handicap, în condițiile în care, în baza art. 22 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, numai nevăzătorii cu handicap grav și accentuat erau beneficiarii sporului de 15% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, pentru activitatea desfășurată în cadrul programului normal de lucru. Adoptarea acestor prevederi legale a fost determinată de împrejurarea că România a ratificat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, astfel încât și-a asumat obligația de a promova, proteja și asigura exercitarea deplină și în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilități și de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă. Conform art. 27 al Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, statele semnatare s-au angajat să protejeze și să promoveze dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin legislativ, printre care aceea de a interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitoare la toate aspectele și formele de încadrare în muncă.

Curtea constată că, prin dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, nivelul veniturilor salariale este plafonat la nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, al indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, ceea ce echivalează cu neacordarea sporului pentru persoanele cu handicap prevăzut de art. 22 din aceeași lege.

În consecință, diferența de tratament juridic, instituită de dispozițiile art. 11 alin. (4) raportate la cele ale art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, între persoane aflate în aceeași situație juridică — persoane cu handicap — nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, instituind o discriminare pe criteriul nivelului veniturilor salariale care sunt plafonate la nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și art. 20 privind egalitatea în fața legii și art. 21 alin. (1) referitor la nediscriminare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Întrucât în cauză este incidentă teza referitoare la interzicerea discriminării cuprinsă în art. 16 alin. (1) din Constituție, remediul constituțional specific, în ipoteza constatării neconstituționalității discriminării, în cazul funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul propriu al consiliilor județene, primării și consilii locale, precum și din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, care sunt încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, îl constituie acordarea sporului pentru persoanele cu handicap prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017, indiferent de nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar sau, după caz, a indemnizației lunare a vicepreședintelui consiliului județean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului București.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,