Decizia nr. 734 din 24 iunie 2026 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, obiecție formulată de Avocatul Poporului.

Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 12.405 din 24 octombrie 2025 și constituie obiectul Dosarului nr. 4.442A/2025.

În motivarea obiecției de neconstituționalitate se arată, în esență, că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie clară, precisă și logică, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Eliminarea prezentării susținerilor părților reduce motivarea hotărârii judecătorești la o formă abstractă, lipsită de context factual. O astfel de hotărâre nu mai reflectă raționamentul juridic al instanței și nu poate fi considerată o motivare reală. Or, motivarea nu se rezumă la expunerea soluției, ci trebuie să demonstreze procesul de gândire și raportarea la argumentele părților.

Așadar, hotărârea instanței trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului la apărare al părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Excluderea susținerilor părților din cadrul considerentelor hotărârilor judecătorești afectează transparența actului de justiție, astfel încât publicul și părțile nu mai au posibilitatea să verifice dacă procesul a fost echitabil și dacă instanța a fost imparțială. Or, încrederea în sistemul judiciar se bazează pe posibilitatea de a înțelege modul în care instanța a ajuns la soluție, ceea ce presupune și redarea punctelor de vedere ale părților.

În motivarea obiecției de neconstituționalitate se mai arată și că legea criticată contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), în componenta referitoare la previzibilitatea legii prin raportare la expunerea de motive care a însoțit actul normativ, potrivit căreia „prezentarea pe scurt a argumentelor părților” este de natură să îngreuneze activitatea instanțelor judecătorești. Or, se susține că această fundamentare a legii nu justifică încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, în condițiile digitalizării continue a sistemului judiciar. În contextul digitalizării sistemului judiciar, eliminarea din conținutul hotărârii judecătorești a prezentării succinte a susținerilor părților nu se poate justifica, întrucât instrumentele digitale permit o sintetizare eficientă și fidelă a pozițiilor procesuale, fără să afecteze celeritatea redactării. Dimpotrivă, tehnologia facilitează integrarea automată și structurată a argumentelor relevante ale părților, consolidând transparența și calitatea motivării, elemente esențiale pentru garantarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare. În acest sens este invocată jurisprudența Curții Constituționale referitoare la respectarea normelor de tehnică legislativă care se constituie într-un veritabil criteriu de constituționalitate prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituție (Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 sau Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013).

În continuare se arată că legea criticată contravine dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens se menționează că Legea pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a eliminat din considerentele hotărârii judecătorești mențiunea referitoare la „susținerile pe scurt ale părților”, fiind menținute celelalte elemente obligatorii referitoare la obiectul cererii, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, motivele pentru care s-au admis, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, motivarea unei hotărâri judecătorești reprezintă expresia raționamentului juridic al instanței și constituie o garanție fundamentală a respectării dreptului la un proces echitabil, context în care reținerea și analizarea susținerilor părților în conținutul hotărârii judecătorești devine o cerință esențială pentru asigurarea transparenței actului de justiție și pentru validarea caracterului contradictoriu al procedurii.

Astfel, dacă în considerentele hotărârii nu se regăsesc susținerile lor, părțile nu pot ști dacă argumentele prezentate au fost luate în considerare, ceea ce face ca hotărârea să devină una arbitrară. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, hotărârile din 9 decembrie 1994, 9 decembrie 1994, 28 aprilie 2005, 24 mai 2005, 16 noiembrie 2006 și 15 februarie 2007 pronunțate în cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, Hiro Balani împotriva Spaniei, Albina împotriva României, Buzescu împotriva României, Dima împotriva României, Bock și Palade împotriva României, instanțele au obligația de a analiza în mod efectiv argumentele esențiale ale părților și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente.

Dreptul la un proces echitabil nu se rezumă la posibilitatea de a fi ascultat, ci include și obligația instanței de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că a „ascultat” efectiv susținerile.

Reținerea și analizarea susținerilor părților în conținutul hotărârii judecătorești reprezintă o cerință esențială pentru asigurarea transparenței actului de justiție și pentru validarea caracterului contradictoriu al procedurii. Având în vedere că principiul contradictorialității presupune ca toate aspectele de fapt și de drept să fie puse în discuția părților, lipsa redării susținerilor părților face imposibilă verificarea respectării acestui principiu.

Totodată, se arată că nerespectarea principiului contradictorialității este sancționată cu nulitatea hotărârii.

În continuare se arată că susținerile, pe scurt, ale părților — element al considerentelor unei hotărâri judecătorești — trebuie coroborate cu unul dintre cele mai importante efecte ale hotărârii judecătorești, respectiv autoritatea de lucru judecat. Astfel, considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul și intră sub incidența autorității de lucru judecat, în privința părților și a obiectului litigiului. Potrivit art. 425 din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească are obligația de a motiva hotărârea pronunțată, arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, însă față de partea care a formulat cererea introductivă și celelalte părți în cauză.

Având în vedere că autoritatea de lucru judecat se extinde și asupra considerentelor care fundamentează dispozitivul hotărârii, lipsa menționării susținerilor părților face dificilă verificarea identității de cauză, părți și obiect între două litigii. În lipsa acestui element al considerentelor hotărârii judecătorești nu se poate stabili exact ce chestiuni litigioase au fost soluționate, afectând aplicarea corectă a autorității de lucru judecat, aspect ce intră, de asemenea, în conceptul de proces civil echitabil. Chiar dacă, în cazul părților din proces, se poate afirma că acestea pot cunoaște conținutul cererilor și apărărilor pentru că au acces la piesele dosarului, se arată că, potrivit art. 435 alin. (2) din Codul de procedură civilă, hotărârea este opozabilă și față de terți, producând efecte și în privința lor, până la proba contrară. Or, pentru a avea posibilitatea reală și efectivă de a face proba contrară celor reținute în hotărâre, terții ar trebui să cunoască conținutul solicitărilor și apărărilor părților, evaluând în acest mod dacă există chestiuni care nu au fost epuizate în litigiul finalizat prin hotărârea ce li se opune.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare garantat de art. 24 din Constituție se afirmă că, prin eliminarea susținerilor pe scurt ale părților — element al considerentelor unei hotărâri judecătorești —, norma procesuală nu va mai permite să se verifice dacă părțile au avut posibilitatea reală de a-și prezenta apărările și de a combate argumentele adverse. În consecință, norma afectează dreptul la apărare și egalitatea armelor între părți.

Dreptul la apărare implică obligația instanței de a examina în mod efectiv argumentele și probele părților. Dacă hotărârea nu menționează susținerile, părțile nu pot verifica dacă apărările lor au fost analizate și în ce măsură au fost respinse. Absența acestei mențiuni poate transforma dreptul la apărare într-un drept formal, fără garanții efective. Contradictorialitatea, dreptul la apărare și egalitatea părților sunt interdependente — eliminarea unuia le afectează pe toate.

În continuare se apreciază că legea criticată contravine și art. 129 din Constituție privind folosirea căilor de atac.

Motivarea hotărârii judecătorești reprezintă o condiție esențială pentru exercitarea efectivă a controlului judiciar, întrucât doar prin cunoașterea raționamentului instanței partea nemulțumită poate formula în mod pertinent și argumentat motivele de apel sau de recurs. În lipsa unei motivări clare, care să cuprindă și prezentarea, măcar pe scurt, a susținerilor și apărărilor părților, dreptul la o cale de atac devine iluzoriu. Expunerea susținerilor părților în cuprinsul hotărârii permite instanței superioare să verifice dacă prima instanță a analizat toate argumentele, probele și excepțiile invocate, precum și dacă soluția pronunțată se bazează pe o analiză completă a cauzei. În același timp, obligația instanței de apel sau recurs de a motiva propria hotărâre, chiar și atunci când confirmă soluția atacată, constituie o garanție fundamentală a unui proces echitabil și o expresie a transparenței actului de justiție.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele lor de vedere asupra acesteia.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate formulate.

La dosarul cauzei au fost depuse memorii amicus curiae prin care se solicită admiterea obiecției de neconstituționalitate.

De asemenea, unul dintre inițiatorii legii criticate a depus la dosar, în calitate de amicus curiae, un înscris, prin care, în esență, solicită respingerea obiecției de neconstituționalitate.

La termenul de judecată fixat pentru data de 10 decembrie 2025, Curtea, având în vedere cererea de amânare a dezbaterilor asupra cauzei, a amânat succesiv dezbaterea pentru datele de 4 februarie 2026, 4 martie 2026, 25 martie 2026, 29 aprilie 2026, 27 mai 2026 și 24 iunie 2026, când a pronunțat prezenta decizie.

Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care prevede: