Decizia nr. 730/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția a fost ridicată de Garda de Coastă Constanța în Dosarul nr. 3.659/3/2019 al Tribunalului Constanța — Secția de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.679D/2021.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, învederând că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat cu privire la dispozițiile de lege criticate, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

Prin Sentința civilă nr. 1.193 din 25 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.659/3/2019, Tribunalul Constanța — Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția a fost ridicată de Garda de Coastă Constanța într-o cauză în contencios administrativ având ca obiect soluționarea unor cereri formulate de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele și pentru membrii de sindicat Abduraman Armin și alții, privind cereri referitoare la drepturi salariale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că, prin interpretarea dată în Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 sintagmei „salariu de bază” cuprinse în art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și în art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în sensul că aceasta se interpretează extensiv, astfel că se referă și la „salariul funcției de bază” al polițiștilor, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se competențelor constituționale ale legiuitorului.

Se arată că, potrivit legislației-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2020 și până în prezent, polițiștii nu beneficiază de un salariu de bază, ca element salarial cuprins în cadrul veniturilor salariale reglementate de legislația respectivă pentru această categorie de personal cu statut special. Legislația-cadru a stabilit în mod distinct elementele salariale aferente fiecărei categorii de personal reglementate, astfel că polițiștii au fost identificați în soluțiile legislative adoptate ca politici salariale începând cu data de 1 ianuarie 2010 și până în prezent după termenii specifici utilizați în aceeași legislație: salariul funcției de bază/salariul de funcție în cazul polițiștilor [art. 4 alin. (2) și (3) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 4 alin. (2) și (3) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice].

În conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, termenii de specialitate pot fi utilizați numai dacă sunt consacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea, iar, în conformitate cu art. 37 alin. (1) din aceeași lege, în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni.

Din interpretarea sistematică a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 reiese că dispozițiile art. 1 alin. (5^1) din aceasta reprezintă dispoziții derogatorii în raport cu reglementarea-cadru în materie [prevederile alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, așa cum reiese chiar din textul normei derogatorii]. Potrivit prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.

Se arată că norma derogatorie instituită prin dispozițiile criticate este aplicabilă instituțiilor și autorităților publice pentru care legislația specifică în vigoare prevede în mod expres că personalul din cadrul acestora beneficiază de salariu de bază/indemnizație de încadrare. În situația în care legiuitorul ar fi urmărit ca prevederile menționate să fie aplicabile tuturor instituțiilor și autorităților publice, ar fi utilizat sintagma „salarii de bază/solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază/indemnizații de încadrare”. În consecință, în situația în care politicile salariale adoptate de legiuitor începând cu anul 2010 și până în prezent nu fac referire la termenii de specialitate aferenți elementelor salariale specifice polițiștilor, politicile salariale respective nu sunt aplicabile acestor categorii de personal decât dacă se menționează în mod expres acest fapt.

Având în vedere acestea și ținând cont de formularea soluțiilor legislative cuprinse în dispozițiile criticate referitoare la stabilirea la nivelul maxim aflat în plată a salariului de bază, autoarea excepției consideră că aceste dispoziții nu se aplică polițiștilor.

Se mai arată că instanța supremă a înlăturat dispozițiile art. 36 alin. (3) și ale art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. În contextul în care voința legiuitorului este evidentă în ceea ce privește categoriile profesionale vizate prin utilizarea sintagmei „salariu de bază/indemnizație de încadrare”, instanța supremă, practic, prin interpretarea dată, modifică opțiunea legiuitorului.

În final, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 242 din 19 aprilie 2016, paragrafele 17 și 18, prin care s-a reținut că legiuitorul are libertatea de a reglementa atât salarizarea în sistemul public, cât și creșteri salariale pentru o anumită categorie de personal plătit din fonduri publice, evident cu respectarea prevederilor Constituției. Curtea a mai reținut că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea acestuia.

În concluzie, se susține că prin soluția pronunțată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, instanța supremă a adus atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se competențelor constituționale ale legiuitorului.

Tribunalul Constanța — Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că Înalta Curte de Casație și Justiție poate da o interpretare unui anumit text de lege, fără a se putea reține că procedând astfel se subrogă în atribuțiile legiuitorului.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2020. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

Prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că termenul „salariu de bază” prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază” al polițiștilor.

Curtea observă că dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 11, respectiv pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Ținând seama însă de jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor de lege cu care a fost sesizată.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale și în art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea acesteia este nemulțumită de interpretarea pe care instanța supremă a dat-o prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, prin care a stabilit că termenul „salariu de bază” prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la „salariul funcției de bază” al polițiștilor.

Referitor la aceleași dispoziții de lege, criticate sub aceleași aspecte de aceeași autoare a excepției de neconstituționalitate, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 95 din 5 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 21 august 2024, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. În esență, la paragrafele 25-27 ale deciziei sus-menționate, Curtea Constituțională a reținut că instanța supremă are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora.

Cât privește Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019, Curtea Constituțională a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a procedat la o interpretare extensivă a sintagmei „salariu de bază”, ținând cont de voința legiuitorului de eliminare a inechităților existente în materie de salarizare. Pentru a decide astfel însă, instanța supremă și-a fundamentat decizia pe jurisprudența sa, respectiv pe Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, prin care a clarificat înțelesul dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 în ceea ce privește identificarea categoriilor de personal plătit din fonduri publice cărora le este aplicabil nivelul maxim de salarizare prevăzut de acest articol de lege, făcând trimitere, de asemenea, la toate cele patru tipuri de elemente salariale principale (de bază), respectiv salariul de bază/solda funcției de bază/salariul funcției de bază/indemnizația de încadrare. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere statuările cu valoare de principiu ale Curții Constituționale reținute în Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, referitoare la egalitatea de tratament sub aspectul salarizării pe care o impune situația juridică a personalului bugetar de același grad, aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate și aceleași studii. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a invocat argumente reținute în Decizia sa nr. 30 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1025 din 20 decembrie 2016, referitoare la echivalența sintagmei „salariu de bază” cu sintagma „salariu al funcției de bază”.

Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 51 din 11 noiembrie 2019 s-a fundamentat pe o interpretare teleologică având ca fundament considerente constituționale, legale și jurisprudențiale, care înlătură echivocul normativ. Stabilind înțelesul sintagmei „salariu de bază”, instanța supremă nu s-a substituit legiuitorului — întrucât sensul stabilit normei nu o modifică, nici nu o completează —, ci, din contră, a realizat un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor. Prin urmare, instanța supremă nu s-a substituit autorității legiuitoare, astfel că a fost respectat principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,