Decizia nr. 729 din 9 decembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (5) teza a doua din O.U.G. nr. 132/2020 (...) și a sintagmei «prin poșta electronică» din cuprinsul art. IV alin. (1) și a dispozițiilor alin. (4) ale aceluiași articol din O.U.G. nr. 32/2020 (...)

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă și ale art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială. Excepția a fost ridicată de Sanda Hanea în Dosarul nr. 701/85/2021 al Tribunalului Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.656D/2021.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, cu privire la prima critică de neconstituționalitate, referitoare la depunerea prin poștă electronică a cererilor de acordare a ajutoarelor, arată că această măsură a fost justificată de contextul pandemiei și al Decretului Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prin care a fost instituită starea de urgență pentru 30 de zile, fiind restrâns exercițiul anumitor drepturi și libertăți. În ceea ce privește pretinsa discriminare între profesioniștii care au beneficiat de indemnizație și cei care nu au obținut acea indemnizație, reglementată prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020, arată că instanța de contencios constituțional a mai analizat această critică prin Decizia nr. 474 din 16 octombrie 2025, respingând-o ca neîntemeiată.

Prin Încheierea din 7 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 701/85/2021, Tribunalul Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă și ale art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială. Excepția a fost ridicată de Sanda Hanea într-o cauză având ca obiect soluționarea unor pretenții întemeiate pe dispozițiile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 și ale art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României s-a prevăzut că Guvernul va putea stabili măsuri de sprijin pentru populație. Prin art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială a fost stabilită o modalitate de acordare a ajutorului de stat către persoanele afectate de restricții impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, sub forma unei indemnizații.

Prin art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 s-a stabilit că, pentru acordarea indemnizației arătate la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, persoanele îndreptățite trebuie să depună prin poștă electronică o cerere de acordare a indemnizației.

În opinia autoarei excepției, condiționarea persoanelor îndreptățite la acordarea indemnizației de a utiliza în mod exclusiv mijloacele electronice de comunicare pentru obținerea și transmiterea declarațiilor și cererilor necesare pentru acordarea acestui drept este neconstituțională în raport cu prevederile art. 16 din Constituție privind egalitatea cetățenilor, întrucât, în România, există un număr semnificativ de persoane care fie nu au acces la un serviciu de poștă electronică (nu au internet ori dispozitive de pe care să acceseze internetul), fie nu știu cum să folosească dispozitivele electronice de care dispun pentru a-și facilita accesul la un astfel de serviciu.

Practica legiuitorului de a condiționa acordarea indemnizației prevăzute la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 de dispunerea de mijloace electronice și de transmitere a documentației exclusiv prin poșta electronică apare ca fiind una profund neconstituțională și contrară unui stat social, așa cum se proclamă la art. 1 alin. (3) din Constituție, fiind de la sine înțeles că nu toată lumea dispune de astfel de mijloace de comunicare. Este adevărat că digitalizarea joacă un rol important în dezvoltarea oricărui stat, dar îngrădirea drepturilor cetățenilor prin condiționarea lor de a utiliza exclusiv un anumit mijloc de transmitere a documentației reprezintă o măsură vădit discriminatorie.

În concret, în viziunea legiuitorului, persoanele care nu dispun de mijloace de comunicare electronice și care nu au un e-mail pentru a transmite prin poștă electronică cererea și documentația necesare pentru a obține plata indemnizației prevăzute de art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 nu pot primi această indemnizație, cu toate că scopul legii a fost acela de a oferi ajutor persoanelor afectate de pandemia de COVID-19, care a redus/întrerupt activitatea ca urmare a măsurilor impuse de autorități.

Astfel, în ciuda faptului că au fost în egală măsură afectați de măsurile impuse de autorități și de evenimentele provocate de pandemia de COVID-19, persoanele care nu dețin mijloace electronice sau nu au putut transmite către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială cererea de plată a indemnizației prin mijloace electronice sunt excluse de la plata acestei indemnizații, cerința fiind excesivă și urmărind în mod clar înlăturarea cât mai multor persoane de la accesarea acestui ajutor.

Acest fapt rezultă și din prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 719/2020 pentru aprobarea procedurii de decontare și de plată a sumelor acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, unde Guvernul a revenit asupra acestei poziții excesive și a arătat că, pentru a beneficia de indemnizația arătată la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, persoanele îndreptățite transmit cererile în format electronic sau format letric.

În concluzie, prevederile art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 sunt neconstituționale în raport cu art. 16 din Constituția României, deoarece instituie o formă de discriminare a cetățenilor, care îi afectează grav, fiind înlăturați fără niciun temei justificat de la accesarea indemnizației, pentru simplul fapt că nu pot transmite și în format scris documentația necesară.

În continuare, autoarea excepției arată că dispozițiile art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 înlătură de la plata indemnizației un profesionist care a întrerupt/redus activitatea odată cu instituirea stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, dar nu a reușit, indiferent de motiv, să obțină acordarea indemnizației arătate la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. Consideră că maniera deficitară în care a fost redactată și implementată soluția art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 neagă inechitabil acest ajutor persoanelor care au fost afectate de măsurile impuse de autorități și au oprit/întrerupt activitatea încă de la momentul instituirii stării de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, dar nu au putut întruni condițiile discriminatorii impuse de către legiuitor pentru a obține indemnizația inițială, acordată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. Astfel, o persoană care a solicitat acordarea indemnizației prevăzute de art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 nu poate obține această indemnizație dacă nu a beneficiat anterior, indiferent de motiv, de indemnizația arătată la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 în lunile martie-mai 2020.

Autoarea excepției apreciază că formularea art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 este totodată imprecisă și încalcă principiile de previzibilitate și claritate a legii, deoarece nu se arată dacă, pentru a obține plata indemnizației prevăzute de aceste dispoziții legale, solicitantul trebuia să obțină indemnizația de la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 doar pentru una dintre lunile arătate sau pe întreaga perioadă martie-mai 2020.

Mai mult, prevederea este contrară art. 16 din Constituție și pentru că ignoră vădit realitatea obiectivă din perioada martie– mai 2020, în care unii profesioniști ar fi putut să realizeze activități care să aducă venit în luna aprilie, iar apoi să nu mai realizeze activitate deloc până în prezent, însă nu pot beneficia de acest ajutor pe care îl consideră absolut vital în contextul epidemiologic.

Tribunalul Sibiu — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 este întemeiată în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât condiționarea de către legiuitor a acordării indemnizației arătate la art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 de dispunerea de mijloace electronice și de transmitere a documentației exclusiv prin poșta electronică apare ca fiind neconstituțională și contrară unui stat de drept. Astfel, arată că există un număr semnificativ de persoane care fie nu au acces la un serviciu de poștă electronică, fie nu știu cum să îl folosească.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, tribunalul apreciază de asemenea că este întemeiată în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece legiuitorul înlătură de la beneficiul acordării ajutorului social persoanele care au fost afectate de măsurile impuse de către autorități și au oprit/întrerupt activitatea încă de la momentul instituirii stării de urgență prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, dar nu au putut întruni, din diferite motive, condițiile impuse de legiuitor pentru a obține indemnizația inițială, acordată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 10 august 2020. Din motivarea excepției, Curtea reține că autoarea critică, în realitate, doar dispozițiile cuprinse în teza a doua a art. 3 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020. Totodată, observă că autoarea excepției critică aceste dispoziții de lege în redactarea anterioară modificării prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 7 iunie 2021. Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2021. De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 30 martie 2020. Din motivarea excepției Curtea observă că, în realitate, în ceea ce privește dispozițiile art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, critica de neconstituționalitate vizează doar sintagma „prin poșta electronică”, astfel că doar aceasta va fi supusă controlului de constituționalitate. Dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare:

Autoarea excepției susține că aceste dispoziții de lege sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate și prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitoare la caracterul social al statului român. De asemenea, se invocă lipsa de claritate și previzibilitate a legii, cerințe care decurg din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate fac parte din ansamblul reglementărilor adoptate în anul 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Astfel, prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, a fost instituită starea de urgență pe teritoriul României, măsură care a fost prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020. Ulterior, a fost instituită starea de alertă prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 18 mai 2020, prelungită ulterior prin acte normative succesive.

În vederea punerii în aplicare a măsurilor dispuse prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, a fost emisă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 21 martie 2020. Printre măsurile dispuse de acest act normativ, în art. XV alin. (1) s-a prevăzut acordarea unei indemnizații acelor profesioniști, astfel cum sunt reglementați de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au calitatea de angajatori și întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Ulterior, în urma modificării acestor dispoziții de lege prin art. I pct. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, această indemnizație s-a acordat și persoanelor care aveau încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 20 mai 2014, cu modificările ulterioare.

Tot prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, respectiv art. IV alin. (1) și (4), ce constituie obiect al controlului de constituționalitate, s-a dispus că, pentru a beneficia de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, persoanele îndreptățite trebuie să depună, prin poștă electronică, la agenția teritorială, o cerere însoțită de copia actului de identitate și o declarație pe propria răspundere, iar modelul cererii și cel al declarației pe propria răspundere se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și protecției sociale și al ministerelor de resort, după caz.

Ulterior, pe perioada stării de alertă, prin art. 3 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020 s-a prevăzut acordarea în continuare, pentru aceleași categorii de persoane, a unei indemnizații similare. Dispozițiile alin. (5) al aceluiași articol de lege prevăd că durata efectivă de aplicare a măsurii prevăzute la alin. (1), categoriile de profesioniști, precum și procedura de plată a indemnizației se stabilesc prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 1 alin. (5) din același act normativ. Cu toate acestea, prin excepție, se prevede că în anul 2020 beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) profesioniștii și persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005, care au beneficiat de indemnizația prevăzută la art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. Această din ultimă teză este supusă controlului de constituționalitate.

În ceea ce privește dispozițiile art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, Curtea constată că autoarea excepției critică sintagma „prin poșta electronică”, prin care se stabilește mijlocul de trimitere a cererii însoțite de copia actului de identitate și a declarației pe propria răspundere în vederea obținerii indemnizației reglementate de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020. În opinia autoarei excepției, aceste dispoziții legale creează o discriminare între persoanele care dețin și știu să folosească echipamentele electronice pentru a transmite documentele prin poșta electronică și cele care nu au și nu știu să folosească astfel de echipamente.

Față de această critică instanța constituțională reține că art. IV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 a fost adoptat în contextul stării de urgență instituite ca urmare a situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care a impus o serie de măsuri urgente vizând prevenirea și limitarea numărului de infecții. În acest sens, prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 s-a prevăzut restrângerea exercițiului mai multor drepturi fundamentale, precum libera circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, libertatea întrunirilor, dreptul la grevă, dreptul de proprietate privată, libertatea economică. În esență, având în vedere gradul ridicat de contagiozitate a coronavirusului SARS-CoV-2, principala măsură de prevenire a răspândirii acestuia a constat în limitarea contactului fizic dintre persoane. În acest sens, în art. 38 și 50 din anexa nr. 1 la Decretul Președintelui României nr. 195/2020 s-a prevăzut că, pe durata stării de urgență, cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică, precum și că autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsuri pentru organizarea activității astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.

Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 au reglementat o serie de măsuri destinate gestionării situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 care au urmărit respectarea acestui imperativ. Astfel, art. VII a prevăzut că pe perioada situației de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, transmiterea prin poșta electronică a cererilor și documentelor doveditoare pentru solicitarea drepturilor de asigurări devine principalul mijloc de comunicare — măsură prelungită pentru 30 de zile și după încetarea stării de urgență prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020 —, iar art. XII a stabilit că în vederea acordării sumelor necesare plății indemnizației prevăzute la art. XI alin. (1) angajatorii depun, prin poșta electronică, la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București, în raza cărora își au sediul social, o cerere semnată și datată de reprezentantul legal, însoțită de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizație, asumată de reprezentantul legal al angajatorului.

În anumite situații, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 au prevăzut că documentele adresate autorităților puteau fi transmise în format letric sau electronic, așa cum sunt dispozițiile art. III alin. (1), potrivit căruia cererile, declarațiile și documentele doveditoare pentru solicitarea beneficiilor de asistență socială acordate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale pot fi depuse în format letric sau prin poșta electronică, ori dispozițiile art. X, potrivit căruia pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 cererile și documentele doveditoare pentru stabilirea și plata, în condițiile legii, a drepturilor bănești ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale pot fi depuse la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București în format letric sau prin poșta electronică.

Așa cum reiese din conținutul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020, alternativa depunerii documentelor în format letric sau electronic nu este justificată de calitatea solicitanților, ci mai degrabă, este condiționată de existența și eficiența unor sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor). În acest sens, dispozițiile art. III alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 prevăd că depunerea prin poșta electronică a cererilor, declarațiilor și documentelor doveditoare este opțională și se realizează în condițiile în care agențiile teritoriale ori autoritățile administrației publice locale au dezvoltate sisteme de primire electronică, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016. De asemenea, dispozițiile art. X alin. (2) din aceeași ordonanță de urgență prevăd că Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, precum și a municipiului București au obligația de a lua măsurile necesare pentru implementarea sistemului de transmitere prin poșta electronică a cererilor și documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1).

Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 se circumscriu imperativelor dictate de contextul epidemiologic de limitare a interacțiunilor fizice umane astfel încât să se prevină transmiterea și infectarea populației cu coronavirusul SARS-CoV-2. Aceste măsuri sunt un reflex al dispozițiilor constituționale ale art. 34 alin. (2) care prevăd obligația statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, fiind adecvate scopului avut în vedere de legiuitor.

Cât privește critica formulată de autoarea excepției vizând încălcarea prevederilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept (Decizia nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se definește ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordat/acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituționalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat.

În cauză, Curtea constată că autoarea excepției se referă la o situație discriminatorie ce derivă din faptul că legea prevede o soluție unitară pentru persoane aflate în situații obiectiv diferite. Prin urmare, este avută în vedere o formă de discriminare indirectă, în sensul arătat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunțată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, paragraful 44, în care s-a statuat că dreptul de a nu fi discriminat este încălcat și atunci când, fără nicio justificare rezonabilă și obiectivă, un stat nu aplică un tratament diferit persoanelor care se află în situații sensibil diferite. În același sens, Curtea Constituțională a statuat că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).

Prin urmare, în vederea stabilirii compatibilității dispozițiilor art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 cu prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), urmează să se analizeze dacă reglementarea unui tratament unitar în ceea ce privește mijloacele de transmitere a cererii pentru acordarea indemnizației prevăzute de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020 este justificată în mod obiectiv și rezonabil.

Cât privește prima condiție, Curtea reține, în acord cu cele mai sus arătate, că măsurile care au vizat limitarea interacțiunilor fizice dintre persoane în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 a reprezentat o măsură adecvată, constituind una dintre principalele modalități de a preveni infectarea populației cu un virus cu un grad de contagiozitate ridicat și consecințe deosebit de grave pentru sănătatea persoanelor. Măsura legală corespunde obiectivului urmărit de legiuitor, fiind aptă să limiteze transmiterea unui agent patogen cu risc crescut de contagiozitate, astfel că este justificată din punct de vedere obiectiv.

Referitor la caracterul rezonabil al măsurii, privit din perspectiva instituirii unei reglementări pentru situații care în mod obiectiv sunt diferite, Curtea observă că, în prezent, în România, nivelul de acces al populației la mijloace electronice de transmitere a unor informații, așa cum este poșta electronică, diferă în funcție de elemente diverse, precum mijloacele materiale de care dispun anumite persoane, zonele în care se află distribuită populația, gradul educație și altele.

Cu toate acestea, situația fără precedent determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care a impus restrângerea exercițiului mai multor drepturi și libertăți, unele având însăși consacrare constituțională, a justificat o limitare strictă a interacțiunilor fizice dintre persoane. În situația supusă controlului excepției de constituționalitate, instituirea unor excepții de la regula transmiterii cererilor prin poșta electronică ar fi avut potențialul de a atrage consecințe negative cu un impact la nivelul întregii societăți care ar fi întrecut prin gravitate — afectarea sănătății sau chiar deces — consecințele negative pe care le atrage limitarea transmiterii unor cereri către autorități doar prin mijloace electronice. Astfel, măsura impusă de art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 este, în contextul arătat, nu doar obiectiv justificată, ci și rezonabilă, în raport cu obiectivul urmărit de legiuitor, prevederile constituționale care consacră egalitatea în drepturi nefiind încălcate.

Cât privește susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), Curtea reține că Legea fundamentală consacră prin aceste prevederi caracterul de stat social al României, iar prin art. 135 alin. (2) lit. f) obligă statul să creeze condițiile necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, art. 47 alin. (1) din Constituție prevede dreptul la un nivel de trai decent al cetățenilor.

Așa cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetățenilor și obligații corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care le va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și pe cele stabilite prin legi.

Cu referire la indemnizația prevăzută de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, Curtea observă că aceasta constituie o măsură legală de protecție socială acordată în temeiul art. 1 alin. (3) din Constituție, fără a fi însă nominalizată în mod expres în textul Legii fundamentale, astfel că legiuitorul are libertatea exclusivă de a stabili condițiile și limitele acordării acestui drept.

Așa cum rezultă din analiza efectuată mai sus, condițiile și limitele acordării indemnizației prevăzute de art. XV alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2020, așa cum sunt reglementate de art. IV alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020, sunt adecvate scopului urmărit de legiuitor și rezonabile în raport cu acesta, neputându-se reține, pe cale de consecință, că prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție au fost încălcate.

În sfârșit, examinând dispozițiile art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, Curtea constată că autoarea excepției critică aceste dispoziții de lege atât pentru lipsa de claritate și previzibilitate, cât și pentru caracterul lor discriminator. Curtea apreciază însă că, în realitate, aspectele invocate în susținerea acestei critici țin de modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale referitoare la ipotezele și persoanele care intră sub incidența art. 3 alin. (5) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2020, aspecte ce revin însă controlului instanței judecătorești, iar nu celui exercitat de instanța de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,