Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
În conformitate cu prevederile art. 479^2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere cheltuielile necesare desfășurării procesului de recunoaștere a titlurilor de calificare obținute în state terțe și funcționării comisiilor mixte aprobate prin ordin al ministrului sănătății, precum și protecția sănătății pacienților prin evaluarea riguroasă a competențelor specialiștilor formați în state terțe,
în temeiul art. 534 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul național al Colegiului Medicilor Stomatologi din România adoptă următoarea decizie:
Cuantumul taxei de evaluare profesională în vederea recunoașterii titlurilor de medic stomatolog specialist eliberate de un stat terț este de 1.000 euro.
În cazul în care evaluarea profesională presupune și o probă de aptitudini, cuantumul taxei se dublează.
Taxa de evaluare profesională se achită în lei, la cursul euro din ziua plății, și se depune în contul Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România,
Florin-Dan-Cezar Lăzărescu
Cluj-Napoca, 9 octombrie 2026.
Nr. 7/2CN.