Decizia nr. 695/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (5) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (5) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Alexandra Culcea și alții în Dosarul nr. 1.521/87/2021 al Tribunalului Teleorman — Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 231D/2022.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Se arată, în acest sens, că legiuitorul are atribuția exclusivă de a stabili drepturile salariale ale personalului bugetar și că art. 41 alin. (2) din Constituție nu este aplicabil drepturilor salariale suplimentare, așa cum sunt sporurile, primele sau suplimentele. Este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 547 din 29 octombrie 2024.

Prin Sentința nr. 11 din 19 ianuarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 1.521/87/2021, Tribunalul Teleorman — Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (5) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Alexandra Culcea și alții într-o cauză având ca obiect drepturi salariale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că grefierii de la judecătoriile din reședințele de județ și cei de la parchetele de pe lângă acestea sunt discriminați față de grefierii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), deoarece salarizarea lor este mai mică decât a celor din urmă.

Autoarele excepției consideră că situațiile în care se află cele două categorii de grefieri tratate diferențiat sunt în mod obiectiv similare. Autoarele ilustrează această afirmație cu susținerea că grefierii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede desfășoară o activitate mai mare, schema de personal fiind mai redusă și neocupată integral, decât cea a grefierilor din cadrul DNA și DIICOT. Își susțin critica pe jurisprudența Curții Constituționale referitoare la semnificația noțiunii de „discriminare”, de exemplu, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, precum și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Se arată că nu există nicio justificare rezonabilă, reală și obiectivă pentru instituirea acestui tratament salarial diferențiat. Este invocată, totodată, Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secțiile Unite, care a arătat că neacordarea sporului de confidențialitate tuturor categoriilor de salariați este nu doar discriminatorie, ci și contrară art. 41 alin. (2) și (4) din Constituție.

Deși instanța supremă, în decizia amintită, a recunoscut puterea și marja de apreciere a statului în materie salarială, a statuat că, în ceea ce privește acordarea unor sporuri la salariul de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților aflați în situații similare, indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.

Autoarele prezentei excepții solicită Curții Constituționale să aplice mutatis mutandis aceste considerente și în cauza de față, astfel încât majorarea de 5% să fie acordată tuturor grefierilor care își desfășoară activitatea la parchetele de pe lângă judecătorii, în mod nediscreționar și nediscriminatoriu, indiferent de localitatea în care își are sediul unitatea de parchet.

În ceea privește drepturile salariale ale personalului din justiție s-a conturat o practică judiciară în sensul acordării coeficientului de multiplicare 19 pentru toți procurorii și judecătorii din țară, pe considerentul discriminării în raport cu procurorii DNA și DIICOT și al principiului egalizării salariilor la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași familii ocupaționale, instituit de Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și consfințit de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016.

Modul de calcul al indemnizației personalului auxiliar de la DNA și DIICOT impune analiza legislației care reglementează interdicția unor discriminări în materie de salarizare pentru persoane aflate în situații juridice egale. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, în sensul căreia personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică.

Tribunalul Teleorman — Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 17 alin. (5) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul conținut: „Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 10%.”

Autoarele excepției nu solicită constatarea pură și simplă a neconstituționalității art. 17 alin. (5) din capitolul VIII al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, ci doar constatarea neconstituționalității soluției de excludere din sfera de aplicare a acestor prevederi a grefierilor de la judecătoriile din reședințele de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea.

Autoarele excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 41 alin. (2) și (4) privind munca și protecția socială a muncii. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice referitor la interzicerea discriminării, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea discriminării și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție referitor la interzicerea generală a discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că criticile autoarelor acesteia se îndreaptă asupra unei prezumții factuale a legiuitorului care stă la baza reglementării supuse controlului. Astfel, legiuitorul a prezumat că activitatea grefierilor din cadrul parchetelor specializate Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și activitatea grefierilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii și de la judecătorii, pe lângă asemănările de esență dintre ele, prezintă și unele deosebiri care se pot în mod legitim reflecta și într-o reglementare salarială diferită. Câtă vreme însă această prezumție legislativă nu este arbitrară, nu se poate pune problema unei încălcări a art. 16 din Constituție.

Legiuitorul are îndreptățirea să reglementeze diferențiat salarizarea celor două categorii de grefieri. Astfel, ținând seama de constituirea unei structuri distincte în cadrul Ministerului Public, respectiv a DIICOT, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 22 noiembrie 2016, statului nu trebuie să i se interzică, în temeiul art. 16 alin. (1) din Constituție, reglementări salariale diferențiate în ceea ce privește grefierii acestei direcții față de grefierii care lucrează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii. Statul a apreciat că există suficiente elemente care să facă necesară constituirea unei direcții distincte în cadrul Ministerului Public și, ca atare, nu există niciun motiv pentru a i se interzice să reglementeze nuanțat, diferențiat, și la nivel salarial, personalul din această structură specializată. Chiar și în condițiile în care, în esență, grefierii din cadrul DIICOT nu prestează o activitate în mod funcțional diferită de cea prestată de grefierii din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii, nu este mai puțin adevărat că, din punctul de vedere al competenței de efectuare a urmăririi penale, DIICOT are o competență exclusivă. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 78/2016, aceasta are o competență de urmărire penală strictă și specializată, respectiv în domeniul criminalității organizate și al terorismului, lucrătorii săi fiind întotdeauna implicați în investigarea acestui tip de infracțiuni cu un grad de periculozitate mai ridicat.

În mod similar, potrivit art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, sunt de competența acestei direcții o categorie specifică de infracțiuni, respectiv cele prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, săvârșite în condiții particulare, caracterizate de o gravitate mai mare, de exemplu, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro. În aceste condiții, este justificată opțiunea legiuitorului de a diferenția din punct de vedere salarial, cu o majorare de 10%, salariile grefierilor care activează în cadrul DNA.

În continuare, Curtea constată că autoarele excepției formulează observația că grefierii unei anumite unități de parchet de pe lângă o judecătorie, respectiv cea în care acestea activează, au un volum de activitate mai mare decât grefierii din cadrul DIICOT și al DNA. Curtea reține însă că nu este rolul său să evalueze corectitudinea, acuratețea, adevărul unor afirmații pur factuale, așa cum este și această susținere a autoarelor excepției. Legiuitorul, atunci când adoptă reglementarea primară, este îndreptățit și chiar îndatorat să ia în considerare, pe cât posibil, cât mai multe dintre considerațiile factuale relevante care pot sta ca fundamentare a adoptării actului normativ. În acest sens sunt, de exemplu, prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora „Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte”. Însă odată ce eventuala analiză a factorilor economico-sociali a încetat și legea, care, în mod ideal, reprezintă rezultatul unei astfel de analize, a fost adoptată, atunci nu doar Curtea Constituțională, ci și toate autoritățile au obligația să aplice legea așa cum a fost ea adoptată. În acest sens, Legea fundamentală prevede în art. 1 alin. (5) că În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a „ legilor este obligatorie”.

În cauza de față se mai critică și o pretinsă discriminare a grefierilor care activează la parchetele de pe lângă judecătoriile din reședințele de județ față de grefierii care își desfășoară activitatea la parchetele din celelalte unități administrativ-teritoriale. Această critică a fost soluționată prin Decizia nr. 609 din 11 noiembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 6 aprilie 2026, prin care Curtea Constituțională a statuat că există suficiente elemente care să îndreptățească legiuitorul să reglementeze diferențiat salarizarea grefierilor care lucrează în parchetele de pe lângă instanțele reședință de județ și salarizarea grefierilor din cadrul parchetelor de pe lângă celelalte instanțe dintr-un județ. Astfel, prin însăși Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, orașele reședință de județ, concept al dreptului administrativ, sunt particularizate, prin faptul că toate tribunalele sunt localizate în reședința fiecăruia dintre județele țării. Tribunalele sunt, potrivit art. 40 alin. (1) din această lege, „instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, potrivit anexei nr. 1, și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ”.

Această diferențiere este suficient de semnificativă încât să valideze opțiunea legiuitorului de a reglementa diferențiat salarizarea grefierilor parchetelor potrivit criteriului localizării instanțelor pe lângă care funcționează parchetele.

Nu se poate contesta, în principiu, că, în fapt, așa cum se susține în motivarea excepției, activitatea grefierilor de la parchetele de pe lângă judecătoriile din orașe nonreședință de județ ar putea fi, pentru intervale de timp mai scurte sau mai lungi, mai intensă, derulată în condiții de infrastructură mai proaste etc. Cu toate acestea, nici legiuitorul român, și niciun alt legiuitor, nu se poate dispensa de instrumentul reglementării generale și abstracte, care, prin natura sa, presupune o anumită generalizare empirică și care, deci, de la caz la caz, se poate dovedi discutabilă și chiar injustă. Ceea ce i se poate cere legiuitorului în procesul de reglementare pe calea normelor generale și abstracte este ca aceste generalizări empirice să nu fie arbitrare, contrare însuși scopului pe care, în mod formal și aparent, doresc să îl servească. În prezenta cauză, așa cum Curtea a enunțat deja, legiuitorul a plecat de la premisa că activitatea judiciară în cadrul parchetelor din reședințele de județ este într-un grad suficient de diferit de cea desfășurată la celelalte parchete din județ și, ca atare, și salarizarea unora dintre salariații acestora, în particular a grefierilor, poate fi diferențiat reglementată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,