Decizia nr. 66/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor notei 2 a lit. c) de la pct. II lit. A din cap. I al anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor notei 2 a lit. c) de la pct. II lit. A din cap. I al anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Național Solidaritatea Cluj-Napoca, pentru membrul de sindicat Liviu Marinescu, în Dosarul nr. 4.168/117/2020 al Tribunalului Vâlcea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.837D/2021.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 noiembrie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă, și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 10 decembrie 2025, apoi pentru data de 22 ianuarie 2026, când a fost pronunțată prezenta decizie.

Prin Încheierea din 8 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.168/117/2020, Tribunalul Vâlcea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor notei 2 a lit. c) de la pct. II lit. A din cap. I al anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Național Solidaritatea Cluj-Napoca, pentru membrul de sindicat Liviu Marinescu, într-o cauză având ca obiect acordare drepturi salariale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de instanța supremă, este contrară Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, împrejurare din care decurge încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1, ale art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 126 alin. (3) și ale art. 147. Această decizie a Curții Constituționale a stabilit că personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. Potrivit paragrafului 33 al Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. Dar, în baza Deciziei nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, funcționari publici din cadrul Ministerului Finanțelor Publice au un salariu de bază majorat cu 15% începând cu luna iulie 2017, în timp ce alții nu beneficiază de această majorare, deși desfășoară aceeași activitate. Soluția instanței supreme permite ca persoane aflate în aceeași situație, dar care nu au obținut hotărâri judecătorești prin care să se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizații de încadrare mai mici decât persoanele cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de bază.

Autorul arată, în final, că prin nerespectarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 se aduce atingere art. 142 alin. (1) și art. 147 alin. (4) teza a doua din care rezultă că toate deciziile Curții Constituționale, indiferent de natura și conținutul acestora, sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanța supremă, care nu poate oferi dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale.

Tribunalul Vâlcea — Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile notei 2 a lit. c) de la pct. II lit. A din cap. I al anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Dispozițiile legale criticate au următorul conținut: „Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale și Ministerului Muncii și Justiției Sociale beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.”

Prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, instanța supremă a statuat, în interpretarea dispozițiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A, cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din actul normativ anterior menționat, următoarele:

Autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 privind trăsăturile statului român, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 126 alin. (3) referitor la rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale art. 147 privind deciziile Curții Constituționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că în Decizia nr. 618 din 5 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 2 februarie 2022, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin Decizia nr. 519 din 3 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2023, paragraful 19, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1), (4) și (6) din aceeași lege-cadru.

În deciziile nr. 618 din 5 octombrie 2021 și nr. 519 din 3 noiembrie 2022, precitate, Curtea a statuat că analiza Deciziei nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțată de instanța supremă, nu conduce către concluzia unei aplicări diferențiate a sporului prevăzut la nota 2 a secțiunii II din subcapitolul 1 litera A al capitolului I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 între persoane aflate în aceeași situație juridică. Curtea a arătat că autorii excepției au invocat, în realitate, o inegalitate de tratament juridic care nu este intrinsecă textelor de lege supuse controlului de constituționalitate, ci derivă din modul de aplicare a acestora.

Distinct de cele reținute în cele două decizii precitate ale Curții Constituționale, cu referire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, sunt relevante cele constatate prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, paragraful 39, în care Curtea a statuat că, de la data intrării sale în vigoare (1 iulie 2017), Legea-cadru nr. 153/2017 creează un nou cadru legislativ, instituind reguli noi în ceea ce privește modul de stabilire a salariilor de bază pentru întreg personalul din aparatul propriu al autorităților administrației publice locale.

Hotărârile judecătorești privind recunoașterea unor drepturi salariale la care făceau referire autoarele excepției din cauza soluționată prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, precitată, au fost pronunțate prin interpretarea unor norme prevăzute de acte normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, anterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 și independente de acest act normativ. În aceste condiții, a conchis Curtea raționamentul din Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, prin adoptarea unui nou sistem de salarizare pentru personalul bugetar, legiuitorul a acționat în domeniul propriu de competență, fără a interfera, sub niciun aspect, cu activitatea de înfăptuire a justiției.

Acest raționament al Curții este aplicabil și în cauza de față, deoarece Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a instanței supreme a fost pronunțată în interpretarea Legii-cadru nr. 153/2017. Or, în condițiile în care Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 a fost pronunțată anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, în contextul unui sistem de salarizare distinct, nu se poate pune problema unui conflict între decizia instanței supreme și decizia jurisdicției constituționale și, ca atare, nu se poate reține că, prin prevederile legale criticate în prezenta cauză, așa cum au fost interpretate de instanța supremă, Parlamentul și instanța supremă nu au ținut seama de Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016. Ca atare, Curtea reține că în prezenta cauză nu sunt încălcate prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,