Decizia nr. 644 din 25 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) și (4), ale art. 5 alin. (3) și (3^1), ale art. 7 alin. (4) și (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) și ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016, în ansamblul său

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) coroborat cu art. 4 alin. (1^3), ale art. 4 alin. (1^1) lit. a) și ale art. 4 alin. (1^2), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Credit Europe Bank NV din Olanda în Dosarul nr. 27.045/301/2020 al Judecătoriei Sectorului 3 București — Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 824D/2021.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 854D/2021, nr. 880D/2021, nr. 894D/2021, nr. 895D/2021, nr. 896D/2021 și nr. 897D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea nr. 77/2016 și Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, excepție ridicată de BRD — Groupe Société Générale — S.A. din București în Dosarul nr. 6.094/193/2020 al Judecătoriei Botoșani — Secția civilă, de Exim Banca Românească — S.A. (fostă Banca Românească — S.A.) din București în Dosarul nr. 25.920/301/2020 și în Dosarul nr. 24.670/301/2020 ale Judecătoriei Sectorului 3 București — Secția civilă, de Credit Europe Bank NV din Olanda în Dosarul nr. 28.410/4/2020 al Judecătoriei Sectorului 4 București — Secția civilă și în Dosarul nr. 8.223/1.748/2020 al Judecătoriei Cornetu și de Banca Transilvania — S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 24.647/4/2020 al Judecătoriei Sectorului 4 București — Secția civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 854D/2021, nr. 880D/2021, nr. 894D/2021, nr. 895D/2021, nr. 896D/2021 și nr. 897D/2021 la Dosarul nr. 824D/2021.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 854D/2021, nr. 880D/2021, nr. 894D/2021, nr. 895D/2021, nr. 896D/2021 și nr. 897D/2021 la Dosarul nr. 824D/2021, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016, având în vedere Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acestor norme. Cu privire la celelalte dispoziții de lege criticate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că criticile aduse art. 4 din Legea nr. 77/2016 sunt neîntemeiate, deoarece condițiile de impreviziune referitoare la consistența valorică și temporară a diferențelor de curs au fost analizate în jurisprudența Curții. Referitor la criticile aduse art. 5 și art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, propune respingerea acestora ca neîntemeiate, deoarece în jurisprudența Curții s-a arătat că suspendarea de drept dispusă prin lege este proporțională cu scopul urmărit. Se mai arată că art. 7 alin. (5^1) a format obiectul controlului a priori finalizat prin Decizia Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019, iar prin Legea nr. 52/2020 legiuitorul a pus în acord Legea nr. 77/2016 cu exigențele Curții Constituționale. Se apreciază că toate criticile vizând retroactivitatea cu referire la art. 10 alin. (1) și art. 11 teza întâi sunt neîntemeiate, în măsura în care Curtea a arătat că teoria impreviziunii a existat practic și în Codul civil din 1864.

Prin Încheierea din 19 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 27.045/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 București — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) coroborat cu art. 4 alin. (1^3), ale art. 4 alin. (1^1) lit. a), ale art. 4 alin. (1^2), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV din Olanda într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.

Prin Încheierea din 8 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.094/193/2020, Judecătoria Botoșani — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de BRD — Groupe Société Générale — S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.

Prin încheierile din 3 martie 2021 și 19 februarie 2021, pronunțate în dosarele nr. 25.920/301/2020 și nr. 24.670/301/2020, Judecătoria Sectorului 3 București — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 52/2020, în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de Exim Banca Românească — S.A. (fostă Banca Românească — S.A.) din București într-o cauză având ca obiect o acțiune prin care reclamantul a solicitat constatarea stingerii datoriilor prin darea în plată, în temeiul Legii nr. 77/2016.

Prin Încheierea din 8 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 28.410/4/2020, Judecătoria Sectorului 4 București — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1^1) lit. a), ale art. 4 alin. (1^2), (1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV din Olanda într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.

Prin Încheierea din 27 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 24.647/4/2020, Judecătoria Sectorului 4 București — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020, precum și a legii, în ansamblul său. Excepția a fost ridicată de Banca Transilvania — S.A. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.

Prin Încheierea din 16 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8.223/1.748/2020, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic al Legii nr. 52/2020. Excepția a fost ridicată de Credit Europe Bank NV din Olanda într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 77/2016.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că legea criticată este neconstituțională, întrucât a fost adoptată în lipsa solicitării unui aviz al Băncii Naționale a României, ceea ce încalcă art. 3 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. Se mai susține că legea contravine și considerentelor deciziilor Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 și nr. 731 din 6 noiembrie 2019. De asemenea, se critică lipsa unor studii de impact, lipsa de fundamentare a Legii nr. 52/2020 și, în mod special, lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a dispozițiilor acesteia.

Se afirmă că sintagma „reprezintă impreviziune” este neclară și echivocă, pentru că nu se înțelege ce condiții a avut în vedere legiuitorul cu privire la impreviziune.

Se invocă faptul că Legea nr. 52/2020 aduce o gravă atingere dreptului la libertate economică și libertății comerțului, întrucât intervine în raporturile juridice încheiate între profesionist și consumatori, afectând în mod direct contraprestația la care creditorul este îndreptățit prin încheierea contractelor de credit. Modificarea condițiilor economice pe parcursul executării unui contract de credit, condiții care nu sunt sub controlul creditorului, nu justifică modificarea obligației esențiale a debitorului, în sensul lipsirii creditorului de posibilitatea recuperării creanței în integralitatea sa. Se susține că Legea nr. 52/2020 modifică raporturi juridice contractuale, intervenind exclusiv în favoarea uneia dintre părțile contractului, prin prejudicierea patrimoniului celeilalte părți contractante, instituind o discriminare inacceptabilă între subiecții de drept privat.

Se mai arată că Legea nr. 52/2020 nu tratează în mod distinct situația creditelor reeșalonate/restructurate, având în vedere că, în aceste cazuri, au intervenit deja o serie de discuții și negocieri între părți, materializate prin noua configurație a raportului contractual.

Se mai susține că legea criticată încalcă principiul securității juridice și principiul pacta sunt servanda, dispunând contrar voinței părților, la mult timp după încheierea raportului juridic dintre acestea. Astfel, se arată că, prin natura sa, instituția impreviziunii reprezintă o excepție de la principiul forței obligatorii a unui contract și are drept premise evenimente survenite după încheierea contractului, care nu au fost prevăzute de părți la momentul încheierii acestuia și care nu au fost asumate de debitor sau despre care nu s-ar putea, în mod rezonabil, considera că debitorul și-a asumat acest risc. Se arată că, deși scopul reglementării vizează echilibrarea prestațiilor contractuale, prezumția absolută de impreviziune nu are în vedere contractul în ansamblul său, ci are în vedere exclusiv o parte din obligațiile contractuale. Prin urmare, deși impreviziunea nu poate fi definită doar prin raportare la cursul de schimb, se ajunge, prin efectul legii, la o mutare a riscului cursului de schimb către creditor printr-o abordare superficială fără legătură cu contractul în ansamblul său, ceea ce constituie o încălcare nejustificată a dreptului de proprietate al creditorului.

Se arată că art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (5), art. 10 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 77/2016 retroactivează, întrucât permit stingerea tuturor datoriilor, atât a celor deja născute, cât și a celor viitoare. Se subliniază că atât creanțele băncilor, cât și cele ale cesionarilor reprezintă un bun, un drept câștigat sub imperiul vechii legi.

Se susține că instituirea unui anumit prag valoric al fluctuației valutare, respectiv de 52,6%, reprezintă o încălcare a art. 44 și 147 din Constituție, fiind totodată contrară considerentelor Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019. În același sens se apreciază că pentru a interveni impreviziunea este necesar ca, pe lângă condiția privind consistența valorică și persistența temporală, să fie îndeplinită și condiția potrivit căreia debitorul să nu fi avut intenția expres materializată de a se angaja în executarea unui risc supraadăugat asociat contractului de credit. Se mai arată că nu poate fi considerată impreviziune situația în care obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă. Obligația lunară de achitare a ratelor de credit trebuie să reprezinte o abatere majoră de la situația avută în vedere la momentul contractării. Or, ținând cont de faptul că debitorii au contractat pentru o perioadă îndelungată de timp, respectiv 20-30 de ani, analiza impreviziunii nu se poate raporta doar la ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată. Fiind o perioadă foarte scurtă de timp, nu se poate concluziona că această creștere a ratelor raportat la dobânda variabilă este una ireversibilă. Prin urmare, reglementarea celor două prezumții absolute de impreviziune este complet deficitară.

Se consideră că prevederile legale criticate vizează praguri valorice nefundamentate, aspect care contravine prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

Se afirmă că dispozițiile art. 4 alin. (1^1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 44 alin. (1) și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, în măsura în care se interpretează în sensul că se prezumă impreviziunea doar prin raportare la unul dintre elementele care influențează onerozitatea obligației debitorului (prețul de cumpărare a valutei creditului), precum și în situația în care sunt interpretate în sensul că se prezumă impreviziunea raportat la toate fluctuațiile cursului valutar intervenite pe întreaga durată a executării contractului, cumulate, care depășesc cu mai mult de 52,6% cursul de la data încheierii contractului de credit.

Se arată că instituirea unor prezumții absolute în favoarea consumatorilor prin dispozițiile art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016 are ca efect restrângerea drepturilor creditorilor, aspect ce contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și prevederilor art. 16, 53 și 57 din Constituție.

Se afirmă că, raportat la prevederile art. 4 alin (3) din Legea nr. 77/2016, din moment ce simpla formulare a notificării de dare în plată dă naștere de drept unei prezumții de impreviziune independent de alte circumstanțe și fără parcurgerea unei proceduri judiciare, creditorul nu poate face dovada contrară (pe fond) că nu există o cauză de impreviziune, încălcându-se art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (3) coroborat cu art. 24, precum și art. 44 coroborat cu art. 11 din Constituție.

Se susține că art. 4 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 încalcă art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituție, întrucât soluția legislativă cuprinsă în acesta a fost constatată ca neconstituțională în cadrul controlului a priori de constituționalitate prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, însă a fost reluată în corpul legii, în urma reexaminării acesteia. Se menționează că lipsa de claritate a reglementării în ceea ce presupune „imposibilitatea vădită a continuării contractului” se menține și în forma actuală a textului.

Se susține că instanțele naționale s-au pronunțat deseori cu privire la imposibilitatea calificării fluctuațiilor valutare drept caz de impreviziune, iar aceste constatări se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel cum este prevăzută de art. 430-432 din Codul de procedură civilă. În acest context, este evidentă contradicția intervenită între autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive (prin care a fost analizată impreviziunea din perspectiva fluctuației valutare) și consacrarea fluctuației valutare la nivel de prezumție absolută de impreviziune.

Cu privire la prevederile art. 8 din Legea nr. 77/2016, se arată că acestea nu schimbă, pe fond, nimic din conținutul normativ declarat deja neconstituțional prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019, prin raportare la prevederile art. 44, respectiv ale art. 147 alin. (4) din Constituție, ca urmare a nerespectării exigențelor constituționale referitoare la relația dintre dreptul de proprietate privată și impreviziune, astfel cum a fost stabilită prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. Se arată că executarea silită a imobilului ipotecat poate constitui cel mult efectul intervenirii unei situații de impreviziune, iar nu impreviziunea în sine. Or, textul criticat eludează considerentele Deciziei nr. 731 din 6 noiembrie 2019 și instituie din nou, în totală contradicție cu raționamentul Curții, o prezumție de impreviziune fundamentată pe executarea silită a imobilului ipotecat.

Se mai arată că dispozițiile art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 sunt neclare prin raportare la trimiterea pe care o fac la art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016. Dacă această trimitere are rolul de a sublinia caracterul de prezumție absolută pe care îl instituie art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, în ipoteza executării silite a imobilului ipotecat, atunci textul este neconstituțional, întrucât impreviziunea este exclusă, nefiind vorba despre un eveniment imprevizibil pentru debitor.

Prin urmare, în această interpretare, art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție privind securitatea juridică, precum și ale art. 44 și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, ca urmare a nerespectării exigențelor constituționale referitoare la relația dintre dreptul de proprietate privată și impreviziune, astfel cum a fost stabilită prin Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 și reiterată prin Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019. Și cea de-a doua interpretare a art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 încalcă textele constituționale antereferite prin raportare la motivele de neconstituționalitate invocate în legătură cu prevederile art. 4 alin. (1^1) lit. a) și b) și alin. (1^3) ale Legii nr. 77/2016.

Judecătoria Sectorului 3 București — Secția civilă, în Dosarul nr. 824D/2021, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate. De asemenea, în dosarele nr. 880D/2021 și nr. 894D/2021, instanța consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Judecătoria Botoșani — Secția civilă, în Dosarul nr. 854D/2021 apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că dispozițiile articolului unic din Legea nr. 52/2020 au ca scop gestionarea și reechilibrarea unor situații de fapt create în relațiile social-bancare la un anumit moment, anterior adoptării legii în cauză, că legiuitorul nu a mutat riscurile către creditor, ci a clarificat definiția impreviziunii pe segmentul schimbului valutar. Consideră că majoritatea motivelor de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză au fost deja analizate prin alte decizii, printre care Decizia Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019.

Judecătoria Sectorului 4 București — Secția civilă în Dosarul nr. 896D/2021 consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Aceasta apreciază că textele legale criticate au fost adoptate cu nesocotirea celor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Decizia nr. 405 din 19 iunie 2018 și Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019 și că norma criticată încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind principiul statului de drept și al securității juridice, ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale, precum și ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție.

Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. 897D/2021 apreciază că normele criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. În acest sens sunt menționate considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Decizia nr. 405 din 19 iunie 2018 și Decizia nr. 731 din 6 noiembrie 2019.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie Legea nr. 52/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în ansamblul său, respectiv dispozițiile articolului unic pct. 2-8 din Legea nr. 52/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 13 mai 2020, precum și prevederile art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) și (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, natura criticilor formulate, dar și voința reală a autoarelor excepției de neconstituționalitate, Curtea va reține ca obiect al excepției dispozițiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) și (4), ale art. 5 alin. (3) și (3^1), ale art. 7 alin. (4) și (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) și ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate intrinsecă, precum și Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate extrinsecă.

Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:

Normele constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (3)-(5) privind principiul statului de drept, al separației puterilor în stat, al legalității, al calității legii și al securității juridice, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție, art. 24 — Dreptul la apărare, art. 44 — Dreptul de proprietate privată, art. 45 — Libertatea economică, art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57— Exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 124 — Înfăptuirea justiției, art. 135 — Economia, art. 136 alin. (5) privind proprietatea privată, art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curții Constituționale și art. 148 alin. (2) și (4) privind integrarea în Uniunea Europeană. Totodată, în temeiul art. 11 și al art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 6 — Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 21 septembrie 2021, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016.

Având în vedere Decizia Curții Constituționale antereferită, dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”, precum și faptul că actele de sesizare a Curții Constituționale cu prezenta excepție au fost pronunțate anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 432 din 17 iunie 2021, precitată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Cu privire la celelalte dispoziții criticate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, spre exemplu prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Decizia nr. 806 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 15 mai 2018, Decizia nr. 432 din 17 iunie 2021, Decizia nr. 749 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 29 august 2024, și Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 iulie 2025, statuând conformitatea acestora cu normele constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudența mai sus invocată, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,