Decizia nr. 479/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Excepția a fost ridicată de Liliana Teodoriu în Dosarul nr. 6.398/99/2021*/a2 al Curții de Apel Iași — Secția penală și pentru cauze cu minori și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.351D/2025.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În raport cu jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023 și Decizia nr. 123 din 14 martie 2024, arată că nu au intervenit elemente noi care să justifice o schimbare a jurisprudenței. Precizează că modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze termenul de declarare a recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, respectiv ca acesta să curgă de la pronunțare, are în vedere natura procedurii și are potențialul de a conduce la încălcarea vreunui drept al persoanei care a formulat excepția de neconstituționalitate, aceasta având posibilitatea să consulte motivarea cu prilejul soluționării căii de atac.

Prin Decizia penală nr. 2 din 13 iunie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 6.398/99/2021*/a2, Curtea de Apel Iași — Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Liliana Teodoriu cu ocazia judecării recursului formulat împotriva încheierii prin care instanța a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de autoare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia menționează, în esență, că legea trebuie să asigure ca, la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești — chiar dacă este vorba doar despre o încheiere —, părțile să aibă la dispoziție motivele de fapt și de drept care stau la baza soluției adoptate. Apreciază că acest lucru este necesar pentru ca părțile să poată exercita în mod efectiv calea de atac, ceea ce presupune că hotărârea trebuie să fie redactată și comunicată. Precizează că recursul trebuie să fie formulat în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii de ședință, însă, la momentul expirării acestui termen, hotărârea nu este încă redactată și, prin urmare, nici comunicată, astfel că nu cunoaște motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția. În susținerea celor arătate, face referire la Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, paragrafele 54, 64, 86 și 88, prin care Curtea a reținut că este necesar ca redactarea hotărârii judecătorești să aibă loc la data pronunțării.

Curtea de Apel Iași — Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Făcând referire la jurisprudența Curții, arată că legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare și altele de același tip, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție. În aplicarea acestor principii, termenul de recurs de 48 de ore de la pronunțare a fost stabilit de legiuitor având în vedere caracterul urgent al cererilor de sesizare a Curții Constituționale, după cum același raționament a determinat și stabilirea ca moment al curgerii termenului a datei pronunțării soluției. Aceste aspecte nu sunt de natură să încalce drepturile fundamentale ale părților, dispozițiile legale criticate reprezentând o punere în practică a principiului constituțional al accesului la justiție.

De asemenea, criticile privind absența motivării soluției la data pronunțării sunt apreciate de instanța de judecată ca neîntemeiate, întrucât lipsa motivării nu a împiedicat exercitarea dreptului de recurs, petenta având posibilitatea de a motiva recursul declarat după momentul la care a luat cunoștință de motivele avute în vedere de judecătorul fondului, declararea căii de atac nefiind condiționată de prezentarea, la același moment, și a motivelor de recurs. În plus, considerentele Deciziei nr. 233 din 7 aprilie 2021 nu sunt relevante în acest caz, întrucât cererea de sesizare a Curții nu echivalează cu o hotărâre privind stabilirea vinovăției unei persoane.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu următorul conținut: „(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, precum și în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul la justiție, astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia consideră, în esență, că legea trebuie să asigure ca, la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești, fie ea și încheiere, părțile să aibă la dispoziție motivele de fapt și de drept care stau la baza soluției adoptate. Apreciază că această cerință este necesară pentru exercitarea în mod efectiv a căii de atac, ceea ce presupune redactarea și comunicarea hotărârii/încheierii. Totodată, arată că, deși recursul trebuie formulat în termen de 48 de ore de la pronunțarea încheierii, la expirarea acestui termen încheierea nu este încă redactată și, prin urmare, nu a fost comunicată, astfel încât nu se cunosc motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția.

În raport cu criticile formulate, Curtea constată că a mai examinat dispozițiile legale supuse controlului prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, constatând constituționalitatea acestora. De exemplu, prin Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 14 octombrie 2020, paragraful 14, Curtea a reținut că natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, are menirea de a da expresie principiului celerității și al soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu. Din aceleași rațiuni legiuitorul a instituit și regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singura cale de atac împotriva încheierii instanței de judecată, cât și la soluționarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susține încălcarea dreptului de acces la instanță sau la folosirea căilor de atac ori a dreptului la apărare.

De asemenea, prin Decizia nr. 723 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 5 iulie 2022, paragraful 15, instanța de contencios constituțional a reținut că respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale poate privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții (a se vedea Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, paragraful 21, și Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, antereferită, paragraful 16). Mai mult, dezvoltarea pe larg a motivelor poate fi făcută și prin concluzii scrise sau susțineri orale (a se vedea Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, paragraful 18).

Aplicând considerentele jurisprudențiale de principiu mai sus expuse, Curtea a statuat că textul criticat întrunește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, răspunzând astfel exigențelor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 201 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 7 august 2023, paragraful 20).

Curtea a mai observat că pregătirea, în condițiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligația părții interesate, care trebuie să își manifeste diligența în acest sens (a se vedea Decizia nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012). De asemenea, Curtea a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că dreptul de acces la tribunale nu este absolut și că, fiind vorba despre un drept pe care Convenția l-a recunoscut fără să îl definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 38). În acest context, Curtea nu a putut reține nici încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea Decizia nr. 814 din 4 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 6 decembrie 2012) .

Întrucât, în prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) și ale art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, astfel cum acesta se interpretează, în temeiul art. 20 din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Cu privire la Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, la care autoarea se raportează în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea apreciază că aceasta nu este incidentă în cauză, întrucât considerentele reținute cu acel prilej vizează situații în care instanța se pronunță asupra fondului cauzei, respectiv asupra stabilirii vinovăției sau a drepturilor și obligațiilor părților, unde necesitatea redactării hotărârii la data pronunțării se justifică în vederea asigurării garanțiilor unui proces echitabil. Or, în prezenta cauză, încheierea atacată privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv admiterea în parte a acesteia, aspect limitat la verificarea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, fără a implica analiza fondului cauzei sau a drepturilor substanțiale ale părților.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,