Decizia nr. 429/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Monica Doriana Popa, în calitate de reprezentant legal al minorului Alexandru Popa, în Dosarul nr. 6.066/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.046D/2020.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că aceasta a fost ridicată într-o cauză penală în care judecătorul de cameră preliminară a soluționat o plângere împotriva unei ordonanțe de clasare prin care procurorul a dispus clasarea cauzei și a sesizat direcția generală de asistență socială și protecția copilului. Judecătorul a pronunțat încheierea prin care a admis plângerea autoarei și a înlăturat dispoziția de sesizare a respectivei direcții. Motivul invocat de autoare în susținerea excepției este lipsa de claritate a textului criticat și faptul că acesta dă posibilitatea autorității tutelare și magistraților învestiți cu astfel de cauze să dispună automat măsura de protecție. Or, din examinarea textului criticat, rezultă că acesta se rezumă doar la enumerarea categoriilor de minori care beneficiază de măsurile speciale de protecție. Autoarea nu critică enumerarea cuprinsă în text, ci caracterul automat al procedurii prevăzute expres în art. 84 din Legea nr. 272/2004. Sesizarea anumitor instituții publice ale statului se face de către procuror, potrivit rolului său reglementat prin art. 131 din Constituție. Prevederile art. 60 lit. e) și ale art. 84 din Legea nr. 272/2004 trebuie interpretate în sensul că trebuie să producă efecte și trebuie coroborate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, care face trimitere la respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului. Concluzia este aceea că nu există o aplicare automată a textului criticat, ci trebuie verificată situația în care se află copilul în vederea luării măsurilor speciale de protecție atunci când este cazul.

Prin Încheierea din 22 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.066/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 București — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Excepția a fost ridicată de Monica Doriana Popa în calitate de reprezentant legal al minorului Alexandru Popa într-o cauză penală având ca obiect soluționarea plângerii împotriva ordonanței prim-procurorului și a ordonanței parchetului prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, ordonanță care cuprinde și dispoziția de sesizare a Direcției generale de asistență socială și protecția copilului, în temeiul art. 60 lit. e) și art. 59 din Legea nr. 272/2004, în vederea aprecierii asupra luării față de minor a uneia dintre măsurile de protecție prevăzute de art. 59 din Legea nr. 272/2004.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate, prin raportare la art. 1, 8, 21 și 30 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la criteriile de calitate ale legii, sunt lipsite de accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate. Textul criticat este lipsit de claritate deoarece lasă o marjă de interpretare atât autorității tutelare, cât și magistraților învestiți cu o astfel de cauză de a dispune, contrar art. 5 din Legea nr. 272/2004 și art. 26 alin. (1) din Constituție, una dintre măsurile de protecție specială a copilului, respectiv plasamentul, plasamentul în regim de urgență sau supravegherea specializată. Aceasta în condițiile în care principiul interesului superior al copilului ar trebui să prevaleze în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 272/2004, în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorități. Constituția garantează că autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată, iar art. 5 din Legea nr. 272/2004 dispune în mod expres că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil, ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia. Autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții, iar intervenția statului ar trebui să fie complementară, astfel că norma criticată aduce atingere art. 26 din Constituție.

Autoarea face referire la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la art. 16 din Constituție și concluzionează că măsurile de protecție specială, instituite în mod obligatoriu, nu reprezintă un tratament care se bazează pe un criteriu obiectiv și rațional, minorul care a săvârșit o faptă penală fiind discriminat prin aplicarea lor obligatorie, încălcându-se dreptul acestuia la viața familială.

Judecătoria Sectorului 1 București — Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Textul criticat se rezumă la a enumera categoriile de minori ce beneficiază de măsuri speciale de protecție, identificarea acestor categorii putând fi făcută cu foarte mare ușurință, nefiind necesare cunoștințe de specialitate. În legătură cu pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 și 26 din Constituție, apreciază că, în esență, autoarea nu critică enumerarea indicată prin dispozițiile art. 60 din Legea nr. 272/2004, ci caracterul aparent automat al procedurii de luare a măsurilor speciale de protecție, astfel cum este prevăzută de art. 84 din Legea nr. 272/2004, dispoziții ce nu fac însă obiectul excepției de neconstituționalitate.

Or, sesizarea direcției generale de asistență socială și protecția copilului pentru luarea unei măsuri de protecție specială intră în competența de analiză a organelor judiciare, Curtea Constituțională intervenind, de regulă, doar în măsura în care se constată existența unei largi interpretări ce nu respectă standardul de constituționalitate, situație-premisă care nu are legătură cu dispoziția criticată. Aplicând principiile generale evocate, se apreciază că acestea se rezumă la a indica, cu titlu general, de principiu, ce categorii de minori beneficiază de măsuri speciale de protecție, această dispoziție nefiind aptă prin natura sa să conducă la o situație de discriminare decât ca urmare a unei eventuale interpretări contrare interesului superior al minorului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 60 lit. e) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, care au următorul cuprins: „De măsurile de protecție specială, instituite de prezenta lege, beneficiază: e) copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.”

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român și alin. (5) referitor la criteriile de calitate ale legii, art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 — Egalitatea în drepturi și art. 26 — Viața intimă, familială și privată. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și dispozițiile art. 1 — Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a statuat că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate — care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist — să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 385 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 22 august 2017). De asemenea, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent.

Aplicând în cauza de față cele anterior menționate, Curtea observă că, potrivit art. 54 și 59 din Legea nr. 272/2004, protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora, iar măsurile de protecție specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată. Prin textul de lege criticat se reglementează cu privire la faptul că de măsurile de protecție specială beneficiază copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.

Curtea reține că textul de lege criticat are un conținut normativ clar, precis și previzibil, deoarece folosirea termenului „beneficiază” în cuprinsul său clarifică faptul că măsurile de protecție specială se aplică copilului care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal numai dacă acestea reprezintă un beneficiu pentru el. Textul este formulat cu o precizie suficientă astfel încât să permită persoanelor interesate — care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist — să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele aplicării sale. Textul criticat permite, pe de o parte, instanțelor judecătorești, în procedura interpretării legii, să își exercite funcția decizională, iar, pe de altă parte, persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, acțiunile care trebuie întreprinse, în vederea realizării finalității normei legale.

Curtea observă că, în ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 și ale art. 26 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, autoarea își întemeiază critica pe ipoteza în care măsurile speciale de protecție se iau automat, potrivit textului de lege criticat, ori de câte ori copilul, care nu răspunde penal, a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Or, așa cum a arătat Curtea anterior, textul de lege criticat nu se aplică automat, în toate cazurile, ci se ia în calcul beneficiul copilului, așa cum a procedat și instanța judecătorească în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție, înlăturând din cuprinsul ordonanței de clasare dispoziția de sesizare a direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Din această perspectivă, Curtea nu poate reține criticile de neconstituționalitate ale textului de lege supus controlului formulate prin raportare la articolele din Constituție anterior menționate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,