Decizia nr. 420/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și ale art. 12 alin. (2) și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, cu sediul în București, strada Corbita nr. 39, sectorul 5, în numele și pentru membrul său Bogdan-Florin Enea, în Dosarul nr. 6.855/63/2020 al Tribunalului Hunedoara — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.918D/2021.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 2.342D/2023, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008, precum și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, ridicată de același autor în numele și pentru membrii săi Mircea Costache și alții, în Dosarul nr. 1.316/63/2020 al Tribunalului Dolj — Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.342D/2023.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.342D/2023 la Dosarul nr. 3.918D/2021, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale.

Prin Încheierea din 16 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 6.855/63/2020, Tribunalul Hunedoara — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și ale art. 12 alin. (2) și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin Încheierea din 4 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.316/63/2020, Tribunalul Dolj — Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, cu sediul în București, strada Corbita nr. 39, sectorul 5, în numele și pentru membrul său Bogdan-Florin Enea, precum și în numele și pentru membrii săi Mircea Costache și alții, în cauze având ca obiect soluționarea cererilor de recalculare a drepturilor salariale și achitare a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv plătite și drepturile salariale rezultate prin recalculare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 încalcă art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție și principiul separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, întrucât salarizarea polițiștilor ține de regimul juridic al acestora și trebuie stabilită, din perspectivă constituțională, prin lege organică, de către Parlament, nu printr-o ordonanță simplă a Guvernului. Se susține și încălcarea art. 115 alin. (1) și (6) din Constituție, din care rezultă interdicția de a se reglementa prin ordonanțe simple în domeniul rezervat legii organice, cu observația că salarizarea polițiștilor este un domeniu rezervat legii organice prin dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție.

Se arată că dispozițiile criticate au legătură cu cauza întrucât salariile autorilor au fost calculate și plătite prin luarea în considerare a valorii de referință de 197,33 lei, introdusă prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2008, fiind evident că această normă a fost ultraactivată, după abrogarea prin art. 48 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și respingerea de către Parlament, prin Legea nr. 49/2012 privind respingerea Ordonanței Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. În susținerea admisibilității excepției sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 și nr. 201 din 7 aprilie 2016.

În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora abrogarea unei norme are caracter definitiv, și jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia încălcarea regulilor din Legea nr. 24/2000 atrage încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

De asemenea, se susține că dispozițiile de lege criticate încalcă nejustificat principiul nediscriminării prin raportare la dreptul la un nivel de trai decent și principiul „la muncă egală, remunerație egală”, întrucât blochează salarizarea și implicit nivelul de trai al polițiștilor la nivelul anului 2009, în timp ce pentru alte categorii profesionale, cum sunt personalul din Ministerul Justiției, personalul din sănătate și din învățământ, funcțiile de demnitate publică ori personalul din administrația publică locală, au fost prevăzute diverse creșteri salariale, inclusiv prin valori de referință în cuantum superior față de valoarea de 197,33 lei recunoscută personalului din sectorul de ordine publică și apărare națională.

Tribunalul Hunedoara — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că, pe cale de interpretare, pot fi stabilite subiectele principale ale raportului de serviciu al funcționarului public polițist. De asemenea, nu este încălcat principiul separației puterilor în stat, interpretat în sensul de principiu al colaborării puterilor în stat, nefiind exclusă de Constituție delegarea de atribuții între autorități — a se vedea abilitarea Guvernului de către Parlament să emită ordonanțe. Precizează că salariile tuturor polițiștilor au alt algoritm de calcul (solde), iar cuantumul final al unui salariu nu se situează sub nivelul salariului minim stabilit de legislația în vigoare. Accesul la justiție nu este îngrădit — dovadă fiind și acțiunea în fața instanței judecătorești — și nu este încălcat principiul securității raporturilor juridice.

Tribunalul Dolj — Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2008, și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.

Curtea observă că Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 a fost abrogată prin dispozițiile art. 48 alin. (1) pct. 26 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, iar dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 au avut o aplicare limitată, pentru anul 2017. Însă, având în vedere cele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt incidente în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, urmează să fie analizată constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, care au următorul cuprins:

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) și (5) privind statul de drept, separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale și principiul legalității, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai, art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcționarilor publici și art. 115 alin. (1) și (6) privind delegarea legislativă și limitele ordonanțelor de urgență ale Guvernului.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 și ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză, excepțiile de neconstituționalitate astfel invocate fiind respinse ca neîntemeiate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 463 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2025, Decizia nr. 155 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 13 august 2024, Decizia nr. 508 din 5 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 5 martie 2024, Decizia nr. 214 din 20 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 4 august 2023, sau Decizia nr. 108 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 27 mai 2021).

Prin jurisprudența anterior menționată, Curtea a reținut, în esență, că, deși după anul 2010 legiuitorul și-a propus instituirea unui sistem de salarizare unic, care să aducă transparență și previzibilitate în materia salarizării, în fapt drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare, în fiecare an actele normative care au reglementat salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice făcând trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent. Totodată, calculul drepturilor salariale se face pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislației anterioare anului 2010.

Referitor la criticile ce vizează Ordonanța Guvernului nr. 8/2008, Curtea a reținut, în esență, că stabilirea tuturor aspectelor esențiale privind nașterea, executarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului constituie obiectul de reglementare al Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare. Or, Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 a avut ca obiect de reglementare, așa cum reiese din însuși titlul său, modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 2 februarie 2003, stabilind reguli privind valoarea de referință sectorială în raport cu care se calculează salariile acestor funcționari publici cu statut special. De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că sistemul de salarizare, indiferent de categoria profesională vizată, nu se regăsește printre domeniile care, conform art. 73 alin. (3) din Constituție, constituie, strict și limitativ, obiectul de reglementare al legii organice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 645 din 29 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1160 din 21 decembrie 2005, și Decizia nr. 627 din 22 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, paragraful 42). În consecință, Curtea a stabilit că dispozițiile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 și actul normativ în ansamblul său nu încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) și nici pe cele ale art. 115 alin. (1) din Constituție, impunându-se respingerea criticilor de neconstituționalitate ca neîntemeiate, inclusiv a celor formulate prin raportare la art. 1 alin. (4) din Constituție.

Referitor la susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție cu privire la limitele ordonanțelor de urgență ale Guvernului, Curtea a constatat că invocarea acestor norme din Legea fundamentală nu are relevanță în cauză, deoarece obiectul excepției de neconstituționalitate nu îl constituie o ordonanță de urgență a Guvernului, ci o ordonanță simplă.

În ceea ce privește critica adusă dispozițiilor art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reținut că aceste prevederi de lege clarifică, pentru perioade determinate, situația drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice. Astfel, dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc, pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017, obligația menținerii în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Reținând că, raportat la rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, legiuitorul are libertatea de a reglementa salarizarea în sistemul public, evident cu respectarea prevederilor Constituției, Curtea a observat că, prin dispozițiile legale criticate, legiuitorul a urmărit garantarea cuantumului drepturilor salariale ale personalului bugetar și evitarea scăderii acestora.

Din punctul de vedere al tehnicii de reglementare, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate nu fac trimitere la acte normative abrogate și nu au semnificația repunerii în vigoare a acestor acte. Modalitatea de reglementare utilizată prin textele de lege criticate este diferită de cea analizată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 654 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 7 martie 2018, prin care au fost supuse controlului de constituționalitate dispoziții de lege care făceau trimitere la norme anterior abrogate, și, prin urmare, considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate în prezenta cauză.

În consecință, Curtea a constatat că, prin dispozițiile de lege criticate, legiuitorul normează un conținut clar și predictibil, care întrunește exigențele de claritate, previzibilitate și accesibilitate, fiind astfel respectate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componentele referitoare la calitatea legii și principiul securității juridice.

Referitor la invocarea art. 16 din Constituție în susținerea criticii de neconstituționalitate formulate cu privire la dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reținut că prevederile legale criticate vizează toate categoriile de personal plătit din fonduri publice și se circumscriu scopului general urmărit de legiuitor — de a regla în timp disfuncționalitățile existente în sistemul public de salarizare. Curtea a constatat că stabilirea regulii menținerii drepturilor salariale în perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 la nivelul lunii iunie 2017 nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor din lege criticate.

Reținând că, în temeiul art. 41 din Constituție, legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conținutul lor normativ, nu pun în discuție o restrângere a dreptului fundamental la salariu, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.

Cât privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituție referitor la dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reținut că măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează în ansamblul de acțiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reține o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituției.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,