Decizia nr. 416/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art. 38 alin. (3), (4) și (6) din același act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și a dispozițiilor art. 23 și ale art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art. 38 alin. (3), (4) și (6) din același act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și a dispozițiilor art. 23 și ale art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, în numele și pentru membrii săi Marian Arsene, Florin Eugen Pricop și Lorelay Gabriela Onofrei, în Dosarul nr. 744/88/2018 al Curții de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.967D/2021.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele Curții Constituționale nr. 3.006D/2021, nr. 3.336D/2021, nr. 3.820D/2021, nr. 3.885D/2021, nr. 436D/2022, nr. 544D/2022, nr. 678D/2022, nr. 1.436D/2022 și nr. 117D/2023, având ca obiect excepții de neconstituționalitate similare, ridicate de Sindicatul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Niculae Alecu și alții, în Dosarul nr. 1.543/122/2018 al Tribunalului Giurgiu — Secția civilă, de Sindicatul Național APIA, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Liliana Nicolescu și alții, în Dosarul nr. 3.243/3/2020 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Ion Adrian Badea și alții, Sindicatul Liber Independent din Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar (ICBMV), în calitate de reprezentant al membrei sale Ramona Tacu, și Sindicatul Liber Independent din Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Raluca Maria Bădulescu și alții, în dosarele nr. 811/122/2018, nr. 12.627/3/2018 și nr. 17.225/3/2018 ale Curții de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, de Vasilica Lungu, prin Sindicatul Național A.P.I.A., în Dosarul nr. 17.059/3/2020 al Curții de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, de Sindicatul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Mihai Sebastian Tudor și alții, în Dosarul nr. 31.844/3/2018* al Curții de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, de Sindicatul Liber Independent din IDSA, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrei sale Mihaela-Florina Bărbuș, în Dosarul nr. 10.617/3/2020 al Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, precum și, din oficiu, de Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 25.285/3/2019.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, pune în discuție, din oficiu, problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor 3.006D/2021, nr. 3.336D/2021, nr. 3.820D/2021, nr. 3.885D/2021, nr. 436D/2022, nr. 544D/2022, nr. 678D/2022, nr. 1.436D/2022 și nr. 117D/2023 la Dosarul nr. 1.967D/2021, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 38 alin. (3), (4) și (6) din același act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și a dispozițiilor art. 23 și ale art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Încheierea din 26 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 744/88/2018, Curtea de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 și 2 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din același act normativ, forma aplicabilă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 229/2020 pentru completarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea, în numele și pentru membrii săi Marian Arsene, Florin Eugen Pricop și Lorelay Gabriela Onofrei, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui litigiu privind funcționarii publici (Dosarul nr. 1.967D/2021).

Prin Încheierea din 26 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.543/122/2018, Tribunalul Giurgiu — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Niculae Alecu și alții, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui litigiu privind drepturi salariale ale funcționarilor publici (Dosarul nr. 3.336D/2021).

Prin încheierile din 2 decembrie 2021 și din 11 februarie 2022, pronunțate în dosarele nr. 3.243/3/2020 și nr. 25.285/3/2019, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 23 din același act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Național APIA, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Liliana Nicolescu și alții, precum și de Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, din oficiu, în cauze având ca obiect soluționarea unor litigii privind drepturi salariale ale funcționarilor publici (dosarele Curții Constituționale nr. 3.885D/2021 și nr. 117D/2023).

Prin Decizia civilă nr. 1.304 din 8 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 811/122/2018, și prin încheierile din 26 octombrie 2021 și 2 decembrie 2021, pronunțate în dosarele nr. 12.627/3/2018 și nr. 17.225/3/2018, Curtea de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Ion Adrian Badea și alții, de Sindicatul Liber Independent din Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar (ICBMV), în calitate de reprezentant al membrei sale Ramona Tacu, și de Sindicatul Liber Independent din Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Raluca Maria Bădulescu și alții, în cauze având ca obiect soluționarea unor litigii privind drepturi salariale ale funcționarilor publici (dosarele nr. 3.006D/2021, nr. 3.820D/2021 și nr. 544D/2022). Prin Încheierea din 4 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 17.059/3/2020, aceeași instanță a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la art. 23 din același act normativ. Excepția a fost ridicată de Vasilica Lungu, prin Sindicatul Național A.P.I.A. (Dosarul nr. 436D/2022).

Prin Încheierea din 8 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 31.844/3/2018*, Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) București, în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi Mihai Sebastian Tudor și alții, într-o cauză având ca obiect pretenții, constând în solicitarea acordării și plății sporurilor individuale pentru condiții de muncă (Dosarul nr. 678D/2022).

Prin Încheierea din 17 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 10.617/3/2020, Tribunalul București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Liber Independent din Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrei sale Mihaela-Florina Bărbuș, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui litigiu privind drepturi salariale ale funcționarilor publici (Dosarul nr. 1.436D/2022).

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează potrivit Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, și prin prisma raționamentului cuprins în Decizia nr. 37 din 7 mai 2020 și în Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că sporul pentru condiții de muncă se acordă în condițiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, textele de lege criticate, în interpretarea dată de instanța supremă prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, creează o stare de discriminare, cel puțin până în anul 2022, între salariații care beneficiază încă de la data de 1 ianuarie 2018 de un salariu de bază egal sau mai mare decât limita maximă prevăzută pentru anul 2022 și cei care beneficiază de un salariu inferior grilei aferente anului 2022. Acordarea sporului pentru condiții de muncă nu poate fi condiționată de titulatura funcției, vechimea în muncă sau specialitate, gradație, nivel salarial etc., ci se acordă exclusiv pentru locurile de muncă în care există factori nocivi organismului uman. Astfel, dacă prin buletinele de determinare se stabilește că tot personalul este afectat din perspectiva condițiilor de muncă în care acesta își desfășoară activitatea, atunci întreg personalul are dreptul la plata sporului pentru condiții de muncă, fără a se ține cont de nivelul de salarizare. Având în vedere că legea salarizării enunță principiile care stau la baza acesteia, printre care se regăsesc și principiul nediscriminării și cel al legalității, rațiunea normei legale constă în faptul că sporul trebuie acordat personalului care își desfășoară activitatea în condiții de muncă periculoase. Or, prin crearea unui criteriu aleatoriu (criteriul salariului) și fără legătură cu condiția esențială pentru care se poate acorda sporul în discuție, în speță, existența factorilor nocivi și acțiunea acestora asupra organismului uman, o parte din personalul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor este exclus de la dreptul privind acordarea acestui tip de spor, norma legală generând o astfel de discriminare.

În condițiile în care în discuție nu se află salarizarea de bază, care poate fi diferențiată în funcție de treaptă, gradație ori vechime în muncă, ci acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, autorii apreciază că acordarea acestora nu poate fi diferențiată în funcție de vechimea în muncă ori în specialitate sau de nivelul salariului de bază, cât timp salariații își desfășoară activitatea în aceleași condiții de muncă și sunt expuși acelorași riscuri. Autorii subliniază că, pentru acordarea sporurilor vizate, relevante sunt condițiile și natura muncii.

Aceștia mai arată că sporul pentru condiții de muncă reprezintă un drept salarial nou, de care personalul din cadrul direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor nu a beneficiat anterior Legii-cadru nr. 153/2017, și, ca atare, în măsura în care personalul, deși ocupă aceeași funcție, își desfășoară activitatea în alte condiții, noi (atestate în baza regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație” din administrația publică centrală), care dau naștere unui drept suplimentar, acesta trebuie acordat tuturor salariaților care își desfășoară activitatea în aceste condiții noi, nu numai celor care au depășit cuantumul indemnizațiilor de încadrare stabilite pentru anul 2022.

În materia drepturilor salariale, autorii excepției arată că, în ipoteza în care doi sau mai mulți angajați se află în situații identice sub aspectul condițiilor de muncă, diferențele de remunerare nu pot fi justificate. Subliniază că principiul plății egale nu exclude posibilitatea individualizării salariilor, însă aceasta trebuie să se întemeieze pe criterii obiective, precum calificarea, importanța și complexitatea activității prestate, pregătirea profesională și competența, iar nu pe condiționări lipsite de suport legal.

Autorii mai arată că, pentru activitatea desfășurată în condiții similare de muncă deosebit de periculoase, compensația financiară aferentă riscurilor profesionale trebuie acordată tuturor salariaților care își desfășoară activitatea în aceste condiții. Or, deși personalul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor își desfășoară activitatea în condiții similare de muncă deosebit de periculoase, confirmate prin buletinele de expertizare, dispozițiile art. 38 alin. (2) lit. a), alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate, condiționează acordarea compensației financiare pentru aceste condiții de muncă de nivelul salariului de bază.

În opinia autorilor, această reglementare conduce la situația în care persoane aflate în situații identice sunt tratate și remunerate diferit, deși îndeplinesc atribuții comparabile și își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri organizatorice sau al aceluiași compartiment din cadrul aceluiași angajator, în condiții identice de muncă periculoase ori deosebit de periculoase. Susțin că acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase doar personalului al cărui salariu de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2018, este mai mare decât cel stabilit pentru anul 2022 ori devine ulterior mai mare ca urmare a majorărilor succesive determină o recunoaștere formală și iluzorie a dreptului, generând diferențe artificiale întemeiate pe criterii care nu au legătură cu riscurile profesionale efective.

Autorii apreciază că, în acest mod, dreptul la compensația aferentă condițiilor de muncă nu mai este acordat prin raportare la criteriile obiective instituite de legiuitor, ci în funcție de criterii care nu au legătură cu natura și intensitatea riscurilor profesionale, ceea ce generează situații inechitabile, în care salariații cu venituri mai mari beneficiază de drepturi salariale suplimentare, iar cei cu venituri mai mici sunt excluși de la acordarea acestora, deși își desfășoară activitatea în condiții și riscuri identice.

Totodată, susțin că interpretarea în sensul acordării sporului pentru condiții de muncă doar ca urmare a atingerii unui anumit prag salarial încalcă și art. 34, 35 și 53 din Constituție, întrucât salariatului/funcționarului public nu îi este asigurat efectiv dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la un mediu înconjurător sănătos. Concomitent, sunt încălcate și prevederile art. 41 din Constituție privind recunoașterea dreptului lucrătorilor la măsuri de protecție socială, securitate și sănătate, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, precum și cele ale art. 53 din Constituție, deoarece nu sunt respectate exigențele constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Autorii susțin că efectul discriminatoriu al dispozițiilor de lege criticate contravine art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, respectiv principiilor reglementate de art. 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, de Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, și de Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

În acest sens arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. Or, ambele premise sunt îndeplinite în prezenta cauză, fiind important de observat că:

De asemenea, arată că Directiva 2000/43/CE și Directiva 2000/78/CE interzic discriminarea directă și indirectă în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, la activități independente sau la locuri de muncă, la ocuparea forței de muncă și la condițiile de muncă, la educație, la formare profesională, la protecție socială și la avantaje sociale și accesul la bunuri și servicii. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. (c) din Directiva 2000/43/CE, „în limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât din sectorul public, cât și din cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește: (...) d) condițiile de angajare și condițiile de muncă, inclusiv remunerarea”.

În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate și aspecte din jurisprudența Curții Constituționale, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene privind egalitatea în drepturi și nediscriminarea.

Curtea de Apel Constanța — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Reține că prevederile legale criticate, astfel cum au fost interpretate de instanța supremă prin deciziile nr. 82 din 26 noiembrie 2018, nr. 37 din 7 mai 2020 și nr. 46 din 22 iunie 2020 și, în final, prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, determină un tratament diferențiat al personalului plătit din fonduri publice, la nivelul aceluiași ordonator principal de credite, în funcție de măsura în care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție ori indemnizațiile de încadrare sunt sau nu egale ori mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022. Prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (2), ale art. 34, 35, 41 și 53 din Constituție.

Tribunalul Giurgiu — Secția civilă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției.

Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepției.

Curtea de Apel București — Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Tribunalul București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit dispozitivelor actelor de sesizare, îl constituie dispozițiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 și 2 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din același act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, forma aplicabilă până la intrarea în vigoare a Legii nr. 229/2020 pentru completarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, dispozițiile art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispozițiile art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat la art. 23 din același act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și dispozițiile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat că, în cazul în care instanța judecătorească dispune sesizarea sa cu excepția de neconstituționalitate a anumitor dispoziții din legi sau ordonanțe fără a se pronunța asupra acestora, instanța de contencios constituțional va analiza excepția de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost formulată. Doar în ipoteza în care instanța judecătorească, prin dispozitivul hotărârii, consideră excepția referitoare la una sau unele dintre dispozițiile legale criticate ca fiind inadmisibilă, contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, și respinge cererea de sesizare cu această motivare, Curtea Constituțională nu se va pronunța cu privire la această excepție (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 567 din 31 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 24 iulie 2025, paragraful 11, Decizia nr. 201 din 9 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 27 august 2024, paragraful 23, sau Decizia nr. 744 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016).

Cu privire la obiectul excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.967D/2021, din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul acesteia critică dispozițiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 și 2 din Legea-cadru nr. 153/2017 și ale art. 38 alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) și (6) din același act normativ în măsura în care se interpretează prin prisma raționamentului avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Cu privire la excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 3.006D/2021, din conținutul notelor depuse de autor rezultă că acesta critică prevederile art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, conform căreia recunoașterea și plata sporurilor prevăzute în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 este condiționată de atingerea grilei de salarizare stabilite potrivit legii pentru anul 2022. Cu privire la excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 3.336D/2021, din notele scrise depuse de autor rezultă că acesta critică prevederile art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile cuprinse în anexa nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale art. 38 alin. (3), (4) și (6) din același act normativ, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, precum și dispozițiile art. 23 și ale art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, care au următorul conținut:

Spor pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/ periculoase care implică risc de îmbolnăvire și/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condițiilor specifice de desfășurare a activității — de până la 35%;

Sporul pentru condiții deosebit de periculoase cum sunt TBC, bruceloză, gripa aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, salmoneloze, alte zoonoze, pesta, febra aftoasă, leucoze și alte boli asemenea, anatomie patologică, necropsii și medicină legală, corespunzător activității efective desfășurate în aceste condiții, precum și corespunzător activității specifice din laboratoarele sanitare și pentru siguranța alimentelor — de până la 75%;”.

Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a hotărât că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secțiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), (4) și (6) din același act normativ, personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care este încadrat și își desfășoară activitatea în specialitatea funcțiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiții de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Autorii excepției apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, raportate la art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 35 privind dreptul la un mediu sănătos și art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, precum și ale art. 53 din Constituție privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, în temeiul art. 20 alin. (1) și art. 148 din Constituție, prin raportare la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, sunt invocate și exigențele art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării, precum și ale art. 20 privind egalitatea în fața legii și ale art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 437 din 14 octombrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2026, Decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 7 iulie 2025, Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 10 septembrie 2024, Decizia nr. 98 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 765 din 23 august 2023.

Astfel, în paragrafele 21 și următoarele din Decizia nr. 98 din 16 martie 2023, precitată, Curtea a reținut, în esență că, pentru a beneficia de sporul pentru condiții de muncă periculoase/vătămătoare, este necesar ca salariații să îndeplinească două condiții, respectiv: să își desfășoare activitatea în condiții de muncă deosebit de periculoase, confirmate prin buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens, și să fie salarizați la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022.

În ceea ce privește această ultimă condiție, prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut că doar persoanele ale căror salarii de bază/indemnizații de încadrare au ajuns la nivelul prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 beneficiază de aplicarea integrală a dispozițiilor acestei legi, inclusiv a regimului sporurilor astfel cum este configurat pentru anul 2022. Or, persoanele care nu îndeplinesc cea de-a doua condiție prevăzută de legiuitor nu se află în aceeași situație juridică precum restul salariaților din domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor care au atins pragul de salarizare prevăzut pentru anul 2022. Prin urmare, Curtea Constituțională a reținut că salariații care încasează sporul pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare și salariații care nu beneficiază de acest spor nu se află în situații juridice identice sau comparabile: prima categorie îndeplinește cumulativ atât condițiile de fapt privind existența unor factori de risc atestați prin buletine de determinare/expertizare, cât și condiția de drept privind atingerea nivelului de salarizare prevăzut pentru anul 2022, în timp ce a doua categorie îndeplinește doar prima dintre aceste condiții.

Referitor la critica privind caracterul nerezonabil al celei de-a doua condiții, Curtea a reiterat, în Decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2025 și în Decizia nr. 98 din 16 martie 2023, precitate, jurisprudența sa constantă potrivit căreia opțiunea legiuitorului în domeniul salarial nu poate fi cenzurată de instanța constituțională sub aspectul stabilirii unor reguli noi privind acordarea unor drepturi salariale suplimentare ce nu au relevanță constituțională, deci care nu țin indisolubil de dreptul la muncă sau la salariu. Acest lucru ar transforma Curtea Constituțională într-un legiuitor pozitiv, iar prin decizia sa ar completa sub aspectul titularilor și al condițiilor de acordare drepturile salariale deja existente, contrar dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 92 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 5 aprilie 2012, precum și Decizia nr. 581 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 din 17 noiembrie 2021, paragraful 14).

În același sens, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 581 din 16 septembrie 2021, precitată, paragraful 14, și Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013) că sporurile, premiile și alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, a căror instituire, modificare, suspendare sau chiar eliminare ține de opțiunea legiuitorului, fără ca aceasta să afecteze, în sine, existența dreptului la muncă sau a dreptului la salariu. De asemenea, Curtea a stabilit că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili conținutul, condițiile și limitele acordării sporurilor, precum și de a decide cu privire la acordarea acestora (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia nr. 552 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iulie 2012). Prin urmare, reglementarea condițiilor de acordare a sporului pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, inclusiv prin raportare la mecanismul tranzitoriu prevăzut de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu poate fi calificată ca o încălcare a art. 41 din Constituție. Cu privire la invocarea art. 41 din Constituție, Curtea observă că protecția socială a muncii, inclusiv sub aspectul prestării muncii în condiții deosebite sau speciale, nu presupune consacrarea constituțională a unui anumit nivel sau tip de spor salarial, ci instituirea unui cadru normativ adecvat de securitate și sănătate în muncă și a unor mecanisme de compensare stabilite de legiuitor.

Referitor la pretinsa încălcare a principiului egalității în drepturi raportat la prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, Curtea Constituțională a amintit, în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 98 din 16 martie 2023, precitată, paragrafele 23-25, și Decizia nr. 437 din 14 octombrie 2025, precitată, paragraful 29), că, potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, nu toate diferențele de tratament constituie discriminare, ci numai cele care nu au „o justificare obiectivă și rezonabilă” (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 7 februarie 2013, pronunțată în Cauza Fabris împotriva Franței, paragraful 56, și Hotărârea din 13 noiembrie 2007, pronunțată în Cauza D.H. și alții împotriva Republicii Cehe, paragraful 175). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează să fie plătite angajaților lor din bugetul de stat (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, și Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59). Or, salariații care beneficiază de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare și ceilalți salariați care nu beneficiază de acest spor nu se află în situații juridice identice sau comparabile, întrucât nu toți îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru acordarea acestui spor.

Așadar, având în vedere cele prezentate mai sus, Curtea Constituțională a reținut că textele criticate nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție și nici pe cele ale art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, raportate la dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție.

Prin prisma acestor considerente, Curtea a reținut că și în ceea ce privește instituirea unor sporuri care să atenueze impactul pe care condițiile nocive de muncă îl au asupra sănătății persoanelor, precum și stabilirea intervalului temporal pentru care sporurile pentru condiții de muncă vătămătoare se acordă, a cuantumului acestora, a categoriilor de beneficiari etc. reprezintă decizii cu privire la care, în mod inevitabil și deci necesar, legiuitorul trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere (a se vedea Decizia nr. 176 din 21 martie 2024, precitată, paragrafele 62 și 63). Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea a observat că acestea nu au incidență, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este aplicabilă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituție, raportate la art. 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, și Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă privind interzicerea discriminării, Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, că, potrivit art. 52 alin. (3) din Cartă, în măsura în care aceasta conține drepturi ce corespund celor garantate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca cele prevăzute de această Convenție. Potrivit explicației aferente acestei dispoziții, înțelesul și întinderea drepturilor garantate sunt stabilite nu numai prin textul Convenției, ci și, în special, prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 46 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 30 mai 2017, paragraful 38, care face trimitere la Hotărârea din 22 decembrie 2010, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-279/09 DEB Deutsche Energiehandels und Beratungsgesellschaft mbH împotriva Bundesrepublik Deutschland, paragraful 35). În plus, Directiva 2000/43/CE și Directiva 2000/78/CE vizează interzicerea discriminării pe criterii precum rasa sau originea etnică, religia sau convingerile, handicapul, vârsta ori orientarea sexuală, criterii care nu sunt incidente în prezenta cauză, unde diferența de tratament se întemeiază pe situația juridică distinctă a salariaților în raport cu mecanismul tranzitoriu al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 437 din 14 octombrie 2025, precitată, paragraful 34, și prin Decizia nr. 6 din 28 ianuarie 2025, precitată, paragraful 42, Curtea Constituțională a observat că, în ceea ce privește drepturile salariale ce se cuvin personalului din structura ANSVSA și a unităților din subordinea acesteia, legiuitorul a intervenit și a adoptat Legea nr. 229/2020 pentru completarea art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 4 noiembrie 2020. Așadar, această problemă de legiferare în materia drepturilor salariale cuvenite personalului sanitar-veterinar a fost remediată de legiuitor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,