Decizia nr. 357/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (32)-(34) din Legea educației naționale nr. 1/2011

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (3^2)-(3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad în Dosarul nr. 2.289/108/2018 al Tribunalului Arad — Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 671D/2020.

La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției, consilier juridic Daniel Jurj, cu împuternicire de reprezentare depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul consilierului juridic prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând că prin art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 s-a instituit obligația decontării cheltuielilor de transport ale elevilor din bugetul Ministerului Educației. Prin textele de lege criticate s-a impus operatorilor de transport practicarea unor tarife stabilite prin hotărâre a Guvernului fără a se aloca subvenții care să acopere diferența dintre costurile reale suportate și costurile impuse prin hotărârea menționată, ceea ce aduce atingere art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție. De asemenea, se aduce atingere și art. 120 alin. (1) din Constituție, fiind afectată autonomia locală, deoarece autoritățile publice locale care gestionează transportul public nu pot să își exercite atribuțiile în mod concret, să stabilească tarifele operatorilor din transport și să acorde subvenții. În condițiile în care tariful este impus de o autoritate, aceasta ar trebui să suporte diferențele de cost, adică să acorde subvenții. Abrogarea textelor de lege criticate, precum și lipsa comunicării la dosar a punctelor de vedere solicitate autorităților publice se datorează tocmai unei recunoașteri implicite a neconstituționalității acestora.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, arătând că interesul autoarei excepției determinat de calitatea sa nu îl reprezintă tariful maximal stabilit prin textele supuse controlului, ci subscripția ce reprezintă diferența dintre costul stabilit de operatorii de transport și tariful maximal amintit. Or, sediul materiei în ceea ce privește subvenția îl reprezintă art. 42 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, iar nu textele de lege criticate.

Reprezentantul autoarei, având cuvântul în replică, arată că a fost obligat să acorde operatorului legal de transport diferența de tarif tocmai din cauza dispozițiilor legale criticate. De asemenea, menționează că prin Hotărârea din 19 martie 2026, pronunțată în Cauza C-770/24 DB InfraGO and DB RegioNetz Infrastruktur, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că independența operatorilor de transport în stabilirea tarifului nu poate fi îngrădită prin acte normative, așa cum s-a întâmplat prin textele de lege criticate. În sensul celor menționate, reprezentantul autoarei depune o copie de pe hotărârea anterior invocată.

Prin Decizia civilă nr. 123/R din 26 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.289/108/2018/a2, Curtea de Apel Timișoara — Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (3^2)-(3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011. Excepția a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad într-o cauză având ca obiect obligarea autoarei excepției la plata unor diferențe de tarif aplicabile transportului rutier al elevilor. Curtea Constituțională a fost sesizată în urma admiterii recursului împotriva sentinței civile prin care Tribunalul Arad — Secția a II-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței constituționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că, potrivit art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, în limita a 50 de km. Prin textele de lege criticate se impune însă operatorilor de transport practicarea tarifelor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2016 pentru aprobarea Metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011, menținute prin Hotărârea Guvernului nr. 639/2017 privind modificarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 863/2016, fără a li se aloca acestora subvențiile reprezentând diferența dintre costurile transportului și încasările obținute din aplicarea tarifului stabilit de Guvern. Aplicarea acestor tarife constituie o obligație impusă prin art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, valabilă pentru toți operatorii care prestează servicii de transport, indiferent dacă aceștia efectuează sau nu efectuează un serviciu de transport subvenționat. Totodată, Guvernul nu a stabilit în sarcina căror autorități revine acordarea subvenției pentru diferența dintre tariful abonamentului pentru elevi și costurile efective suportate de transportator. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, „în condițiile în care în transportul local se acordă facilități de transport uneia sau mai multor categorii de persoane, serviciul prin care se realizează transportul respectiv se consideră serviciu public subvenționat de transport”. Exercitarea competențelor de către administrația publică locală se realizează în condițiile art. 6 din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, cu respectarea principiilor enumerate la art. 3 din același act normativ. Transferul de competențe se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora, iar finanțarea competențelor delegate este asigurată în totalitate de către administrația publică centrală. În acest context, textele de lege criticate încalcă principiul autonomiei locale financiare, așa cum este prevăzut de art. 16 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care reglementează cu privire la dreptul unităților administrativ-teritoriale la resurse financiare suficiente pe care le pot utiliza în exercitarea atribuțiilor lor, în baza și în limitele prevăzute de lege. Acest principiu presupune libertatea unităților administrativ-teritoriale de a-și efectua cheltuielile prevăzute în limita veniturilor aprobate prin bugetul local.

Dacă obligația de a acoperi diferențele de preț pentru abonamentele elevilor revine autorităților publice locale, în speță Consiliului Județean Arad, în baza descentralizării unor activități, ar fi fost necesar ca Guvernul să aloce/să asigure resursele financiare necesare realizării acestora, conform art. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și art. 6 din Legea-cadru nr. 195/2006.

Autoarea arată că, potrivit art. 14 din Legea nr. 273/2006, nicio cheltuială din fondurile publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare. Legiuitorul nu a stabilit însă care va fi sursa de acoperire a diferențelor de preț, respectiv nu a indicat în mod expres că autoritățile publice locale vor fi obligate la plata diferențelor rezultate în urma practicării tarifului maximal de către operatorii de transport și nici nu a asigurat în bugetul local (în speță, în bugetul Consiliului Județean Arad) resursele financiare acoperirii acestor cheltuieli. Astfel, prin derogare de la art. 43 lit. b) din Legea nr. 92/2007, prin textele de lege criticate este restricționat dreptul autorităților publice de a stabili în mod liber prețul pentru transportul public local a cărui gestionare se află în competența lor, fără a asigura subvenția necesară.

Principiile care asigură funcționarea eficientă a mecanismelor economiei de piață sunt: garantarea și dezvoltarea proprietății; formarea liberă (liberalizarea) tuturor categoriilor de prețuri; menținerea unui prag funcțional al proceselor de agregare structurală a proprietății din economie și intervenția statului exclusiv prin instrumentele economiei de ajustare. Astfel, operatorii de transport ar trebui să își reglementeze în mod liber prețul călătoriilor, pe bază de cerere și ofertă și pe baza eficienței serviciului efectuat. Dacă prin lege se impune operatorilor de transport aplicarea unor tarife speciale privind abonamentele elevilor, fără a li se acorda subvenții, se restricționează dreptul operatorilor de transport de a-și stabili tarifele în mod liber, pe baza costurilor reale. Mai mult, prin impunerea practicării unor tarife nu se asigură nici protecția concurenței reale. Aceste prevederi legale încalcă principiul liberalizării prețurilor, deoarece prin impunerea unor tarife maxime prestabilite de Guvern operatorii de transport nu au dreptul să practice și să încaseze alte tarife mai mari cu privire la abonamentele elevilor, nici autoritățile administrației publice locale nu au dreptul să aprobe tarife mai mari decât cele stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2016 și Hotărârea Guvernului nr. 639/2017, ceea ce duce la încălcarea economiei de piață și a libertății comerțului.

Curtea de Apel Timișoara — Secția a II-a civilă arată că dispozițiile legale criticate de pârâtă nu ridică o problemă de constituționalitate, ci o problemă de interpretare, împrejurarea că aceste dispoziții nu prevăd în mod expres sursa de finanțare a diferențelor de tarif pentru abonamentele elevilor navetiști nu eo ipso concluzia că acestea se suportă din bugetul determină local, deoarece textele criticate trebuie interpretate în sensul că sarcina suportării diferențelor de tarif revine autorității care a instituit subvenția.

Instituirea unor plafonări ale tarifelor abonamentelor elevilor navetiști nu încalcă principiile enunțate de prevederile constituționale invocate, întrucât nu înlătură dreptul operatorilor de transport la recuperarea diferențelor de tarif, ci dau satisfacție unui alt principiu constituțional — cel al garantării dreptului la învățătură, instituit prin art. 32 din Constituție.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 84 alin. (3^2)-(3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, modificate prin articolul unic din Legea nr. 197/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2016 pentru completarea art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și a art. 45 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum și pentru abrogarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 2 octombrie 2017. Textele de lege criticate au fost abrogate prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2020 pentru modificarea Legii educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 11 februarie 2020. Având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a reținut că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 84 alin. (3^2)-(3^4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, care aveau următorul cuprins:

În opinia autoarei excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 120 alin. (1) referitoare la principiile de bază ale administrației publice și în art. 135 alin. (1) referitor la economia României și alin. (2) lit. a) privind libertatea comerțului din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra unor critici similare s-a pronunțat prin Decizia nr. 573 din 6 noiembrie 2025*), paragraful 20, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii. Cu acel prilej Curtea a reținut, făcând referire la jurisprudența sa, că principiul autonomiei locale nu exclude existența unor reglementări unitare la nivel central în domenii de interes național. De exemplu, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, Curtea a statuat că principiul autonomiei locale nu presupune totala independență și competența exclusivă a autorităților publice din unitățile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul țării și dispozițiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naționale. În cauză, transportul elevilor are un asemenea caracter, astfel încât este justificată opțiunea legiuitorului de a da în competența Guvernului stabilirea elementelor mai sus arătate.

Distinct de cele reținute în decizia antereferită, Curtea observă, cu acest prilej, că textele de lege criticate au fost introduse în Legea nr. 1/2011 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2016 și modificate prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 197/2017. Potrivit art. 84 alin. (3) și (3^1) din Legea nr. 1/2011 (în vigoare în perioada relevantă pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată), elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. De asemenea, elevilor de nivel liceal care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu la filiera/profilul/ specializarea solicitat/solicitată li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă. Potrivit textelor de lege criticate, tariful maxim per kilometru aferent abonamentului de transport rutier prevăzut la art. 84 alin. (3) și (3^1) din Legea nr. 1/2011 se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

Curtea reține că prin dispozițiile legale criticate se instituie o excepție de la regula actualizării periodice prin indexare cu indicele de creștere a prețurilor de consum a tarifelor percepute pentru prestarea serviciului public de transport local și județean de persoane, care se face prin hotărâre a consiliilor locale, consiliilor județene sau a Consiliului General al Municipiului București, după caz. Aceste tarife, aplicabile pentru plata abonamentelor elevilor, nu se mai stabilesc potrivit procedurii de stabilire a tarifelor percepute pentru prestarea serviciului public de transport local și județean de persoane, reglementată prin hotărârile de dare în administrare a serviciului, hotărâri ale autorităților publice locale, ci sunt calculate potrivit unei metodologii reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 863/2016 pentru aprobarea Metodologiei de calcul și stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și menținute prin Hotărârea Guvernului nr. 639/2017 privind modificarea art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 863/2016.

Referitor la critica privind încălcarea, prin textele de lege supuse controlului, a art. 120 alin. (1) din Constituție sub aspectul restricționării dreptului autorităților publice de a stabili în mod liber prețul pentru transportul public local a cărui gestionare se află în competența lor, fără a reglementa expres faptul că autoritățile publice locale vor fi obligate la plata diferențelor rezultate și fără a asigura subvenția necesară, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, prin Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (art. 91) și Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007 (art. 3) (în vigoare în perioada de referință 2016-2019) s-au reglementat atribuțiile consiliilor județene în vederea realizării serviciilor publice de transport public județean care fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale. De la aceste atribuții, prin textele de lege criticate se reglementează o excepție, în sensul că tarifele pentru plata abonamentelor elevilor sunt calculate potrivit unei metodologii reglementate prin hotărâre a Guvernului. Această excepție nu este însă de natură să încalce principiul autonomiei locale, deoarece nu exclude din competența consiliilor județene organizarea transportului public județean și a regulilor de stabilire a plății abonamentelor, ci privește o singură categorie de abonamente, și anume cele acordate elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu. Scopul acestei măsuri de protecție a fost reținut în Decizia nr. 657 din 17 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 1 noiembrie 2019, paragraful 14, în care Curtea a observat că facilitățile prevăzute de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, în speță decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, constituie o formă de protecție socială a copiilor și a tinerilor stabilită prin lege, în sensul normelor art. 32 și 49 din Constituție, instituită în scopul de a asigura dreptul la învățătură al acestora, respectiv realizarea învățământului general obligatoriu. Măsura astfel reglementată este menită, așadar, să dea substanță drepturilor constituționale menționate, respectiv obligațiilor pozitive asumate de stat pentru garantarea dreptului la învățătură și a regimului special de protecție a copiilor și a tinerilor.

Cu privire la celelalte critici formulate, respectiv nereglementarea în mod expres cu privire la autoritatea care plătește diferența dintre valorile fixe stabilite prin hotărâre a Guvernului și cele stabilite prin abonamentele standard, nereglementarea surselor de plată a diferențelor și încălcarea art. 135 din Constituție prin plafonarea prețurilor, Curtea constată că acestea nu reprezintă probleme de constituționalitate, ci de interpretare și aplicare a Legii nr. 92/2007 de către instanțele care soluționează fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,