Decizia nr. 335/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 raportat la art. 54 lit. b) din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 raportat la art. 54 lit. b) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alin Florin Chețan în Dosarul nr. 3.881/117/2019/a1.2 al Curții de Apel Cluj — Secția penală și de minori și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.775D/2021.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește dispozițiile art. 54 lit. b) din Codul de procedură penală, având în vedere că motivele invocate vizează aspecte ce țin de aplicarea și interpretarea normei legale. Referitor la prevederile art. 342 din același cod, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției și invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 655 din 28 noiembrie 2023 și Decizia nr. 285 din 28 mai 2024.

Prin Încheierea penală din 16 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.881/117/2019/a1.2, Curtea de Apel Cluj — Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 raportat la art. 54 lit. b) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Alin Florin Chețan în cadrul unei contestații formulate împotriva încheierii penale prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia argumentează, în esență, că în ipoteza în care procurorul omite să dispună soluții privind anumite fapte în legătură cu care organul de urmărire penală a fost sesizat, respectiv a început urmărirea penală în cauză și nu a dispus disjungerea, dar care nu sunt menționate în rechizitoriu, cadrul normativ actual nu prevede niciun mecanism juridic efectiv prin care persoana interesată să poată supune controlului judiciar această omisiune. Astfel, în procedura camerei preliminare, posibilitatea de a formula cereri și excepții în fața judecătorului este limitată exclusiv la aspectele referitoare la faptele descrise în mod explicit în rechizitoriu, fiind exclusă orice verificare cu privire la faptele pentru care procurorul nu a adoptat o soluție expresă. Mai mult, autorul excepției evidențiază că plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 340 și următoarele din Codul de procedură penală, formulată împotriva omisiunii unor soluții cuprinse în actul de sesizare a instanței, este inadmisibilă, întrucât aceste prevederi legale se referă strict la controlul legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de procuror, iar nu la verificarea inexistenței unor astfel de soluții, ceea ce conduce, în final, la imposibilitatea contestării omisiunii procurorului de a soluționa în mod explicit toate faptele reținute inițial în sarcina inculpatului.

Curtea de Apel Cluj — Secția penală și de minori consideră, în esență, că aspectele ce vizează nerezolvarea cauzei penale sub toate aspectele, respectiv omisiunea procurorului de a dispune o soluție cu privire la anumite fapte pentru care organul de urmărire penală a fost legal sesizat, a început urmărirea penală și nu a dispus disjungerea, nu pot constitui obiect al procedurii camerei preliminare. Având în vedere că textul de lege criticat nu cuprinde reglementări care să contravină Constituției, apreciază ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate invocată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată. În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției, Guvernul subliniază că, în realitate, autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, ci contestă modul de interpretare și aplicare a acestora, solicitând, de fapt, extinderea obiectului procedurii camerei preliminare. De asemenea, arată că așa-numitele „omisiuni legislative” reprezintă aspecte ce vizează în exclusivitate oportunitatea, și nu legalitatea actului normativ, Curtea Constituțională fiind învestită doar cu efectuarea unui control de legalitate în sens larg, și nu cu unul de oportunitate, iar un comportament diferit din partea Curții ar avea semnificația unei depășiri a competenței sale și ar însemna o intruziune în sfera de activitate a legiuitorului.

Cu privire la netemeinicia excepției de neconstituționalitate, Guvernul invocă jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, reamintind că aceasta s-a pronunțat deja, de exemplu, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, în sensul conformității dispozițiilor criticate cu exigențele impuse de Legea fundamentală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 342 raportat la art. 54 lit. b) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut:

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 — Egalitatea în drepturi, art. 21 — Accesul liber la justiție, art. 24 — Dreptul la apărare, art. 52 — Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și Dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 — exigențele art. 6 — Dreptul la un recurs efectiv, ale art. 17 — Interzicerea abuzului de drept și ale art. 18 — Limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că problematica ridicată de autorul acesteia privește, în esență, lipsa unui mecanism procedural care să permită controlul judiciar al omisiunii procurorului de a se pronunța asupra anumitor fapte pentru care organul de urmărire penală a fost sesizat și cu privire la care a început urmărirea penală, dar care, fără a fi dispuse măsuri de disjungere, nu sunt menționate în rechizitoriu.

Curtea reține că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, competența sa este limitată la controlul constituționalității dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar nu la examinarea unor aspecte ce țin de absența unor mecanisme procedurale sau de modul de aplicare a normelor procesual penale de către organele judiciare.

Or, față de criticile formulate, Curtea reamintește că nu intră în atribuțiile sale să completeze cadrul normativ sau să se substituie voinței legiuitorului în stabilirea regulilor de desfășurare a procesului penal. Totodată, chestiunea supusă atenției de autorul excepției ține de interpretarea și aplicarea normei legale și, în consecință, de sfera de competență a instanțelor de judecată, care sunt chemate să soluționeze aspectele de legalitate și temeinicia actelor sau inacțiunilor organelor de urmărire penală, în măsura și în limitele prevăzute de lege, nefiind de resortul contenciosului constituțional (a se vedea Decizia nr. 113 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 8 iunie 2021, paragraful 15).

Așadar, având în vedere prevederile art. 126 alin. (1) din Constituție și ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu are competența de a modifica sau completa legea, astfel că excepția de neconstituționalitate a art. 342 raportat la art. 54 lit. b) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

De asemenea, prin Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, paragraful 29, Curtea a reținut că eventualele dificultăți care pot apărea în practică în desfășurarea procedurii în camera preliminară, precum și în aplicarea normelor procesual penale aferente pot fi soluționate de instanțele judecătorești. Prin urmare, acestea reprezintă chestiuni de aplicare a legii care nu intră în sfera de competență a instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,