Decizia nr. 233/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și a dispozițiilor art. 6 alin. (6) din Codul civil

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 15 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și ale art. 6 alin. (6) din Codul civil, excepție ridicată de Ioan Costea în Dosarul nr. 2.114/108/2020 al Curții de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.554D/2021.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorul excepției a transmis un document prin care invocă o așa-numită excepție de inadmisibilitate absolută a judecării cauzei de către Curtea Constituțională, motivată, în esență, pe considerentul că este încălcat principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi judecător în propria cauză.

Având cuvântul cu privire la această susținere, reprezentantul Ministerului Public consideră că reprezintă o cerere de recuzare a Curții Constituționale în ansamblul său, inadmisibilă în condițiile art. 55 din Legea nr. 47/1992.

Deliberând, Curtea respinge cererea formulată, ținând cont de prevederile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanța de contencios constituțional, legal sesizată, procedează la examinarea constituționalității, nefiind aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului și nici cele privind recuzarea judecătorilor.

În continuare, dându-i-se cuvântul cu privire la excepția de neconstituționalitate, reprezentatul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată. Face referire la interpretarea oferită de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 36/2023, în sensul că stabilirea locurilor de muncă în condiții speciale nu reprezintă un efect al aplicării retroactive a legii. Conform paragrafului 135 din această decizie, efectele unei activități ce aparține domeniului trecutului sunt valorificate în noul act normativ.

Prin Încheierea din 6 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.114/108/2020, Curtea de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și ale art. 6 alin. (6) din Codul civil, excepție ridicată de Ioan Costea într-o cauză având ca obiect contestarea deciziei de respingere a cererii acestuia de pensionare pentru limită de vârstă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că, prin folosirea verbelor la timpul trecut, legiuitorul a intenționat sau a permis ca dispozițiile criticate să producă efecte cu privire la perioade încheiate anterior intrării în vigoare a legii. Această modalitate de reglementare ar contraveni principiului neretroactivității legii, reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Art. 6 alin. (6) din Codul civil este invocat ca suport normativ pentru aplicarea efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior, dar autorul susține că și această dispoziție, în măsura în care permite interpretări ce produc efecte pentru trecut, este contrară Constituției. Se consideră că activitățile silvice desfășurate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019 sunt identice cu cele ulterioare, astfel încât încadrarea în „condiții speciale” ar trebui să fie unitară, fără limitarea la perioada de după apariția legii. Autorul excepției susține că este neconstituțional art. 6 alin. (6) din Codul civil, întrucât ar permite legii noi să producă efecte asupra unor situații juridice născute anterior, contrar principiului neretroactivității.

În subsidiar, autorul excepției invocă necesitatea evitării discriminării. Susține că art. 15 din Legea nr. 234/2019, prin redactarea și prin modul practic de aplicare, este interpretat de către instanțe și autorități (case de pensii) într-un mod discriminatoriu în raport cu alte legi speciale de pensionare. Invocă existența unor regimuri de pensionare specială (precum cele aplicabile magistraților sau polițiștilor) care ar fi permis, în practică, valorificarea unor perioade anterioare intrării în vigoare a actului normativ, astfel încât refuzul de a aplica Legea nr. 234/2019 și pentru trecut ar crea o discriminare.

Curtea de Apel Timișoara — Secția litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (6) din Codul civil este neîntemeiată. Consideră că nu este nesocotit principiul neretroactivității legii, întrucât o lege nouă nu este retroactivă atunci când modifică o stare de drept născută anterior, însă numai pentru viitor. În ceea ce privește dispozițiile art. 15 din Legea nr. 234/2019, de modificare a art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic și a dispozițiilor art. 6 alin. (6) din Codul civil, instanța consideră că sunt contrare principiului neretroactivității legii, în condițiile în care modifică efectele juridice produse de faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a noii legi. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019, condițiile normale de muncă în care salariații din domeniul silviculturii și-au desfășurat activitatea sunt considerate cu efect retroactiv condiții speciale, ceea ce atrage o serie de beneficii pe planul raportului de asigurări sociale, fără să fi fost îndeplinite obligațiile corelative, cum ar fi plata contribuțiilor de asigurări sociale aferente condițiilor speciale de muncă. Caracterul retroactiv este evidențiat cel mai bine din formulările alese de legiuitor în redactarea alin. (3) al textului normativ criticat, respectiv „perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități”, ceea ce denotă că legiuitorul a avut în vedere activitățile săvârșite și epuizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, sau „majorarea punctajelor lunare de pensie”, sintagmă care desemnează un beneficiu care urmează să fie conferit persoanelor care au deja calitatea de pensionar la data intrării în vigoare a legii noi.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 15 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 13 decembrie 2019, și ale art. 6 alin. (6) din Codul civil. În ceea ce privește art. 15 din Legea nr. 234/2019, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, modificările și completările actelor normative se încorporează în actele de bază, identificându-se cu acestea, de la data intrării lor în vigoare, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, dispozițiile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, precum și ale art. 6 alin. (6) din Codul civil. Prevederile legale criticate au următorul conținut normativ:

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că se critică, în esență, faptul că art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 și art. 6 alin. (6) din Codul civil sunt interpretate astfel încât legea nouă produce efecte care se referă la perioade deja încheiate (perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități). În opinia autorului excepției, această modalitate de reglementare ar însemna retroactivitate, contrar art. 15 alin. (2) din Constituție. În subsidiar, se invocă un regim discriminatoriu prin comparație cu alte regimuri speciale de pensii.

Curtea observă că aceste susțineri vizează modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale supuse controlului de constituționalitate, care, în interpretarea dată acestora de către instanțele judecătorești și de casele teritoriale de pensii, ar fi susceptibile de a contraveni principiului neretroactivității legii civile. Or, o astfel de abordare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ținând de competența exclusivă a instanțelor judecătorești, eventual de efectul deciziilor cu forță general obligatorie pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu art. 126 alin. (3) din Constituție, în considerarea căruia aceasta asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

De altfel, tocmai în exercitarea acestui rol constituțional, prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat o hotărâre prealabilă privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 23 iulie 2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, stabilind că locurile de muncă din domeniul silviculturii în care se desfășoară activitățile menționate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 se încadrează ope legis în condiții speciale, iar personalul silvic care a desfășurat activitățile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiții speciale și de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

Astfel, Înalta Curte a apreciat (paragraful 131 din decizia menționată) că acordarea unor beneficii pentru munca prestată anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019 nu poate fi echivalată cu retroactivitatea legii, deoarece aceste beneficii sunt valorificate după intrarea legii în vigoare, pentru viitor. Principiul neaplicării retroactive a legii trebuie interpretat în sensul de a nu se impune sarcini sau a nu se aplica efecte defavorabile cetățeanului pentru trecut, în temeiul unei legi noi, nicidecum de a nu se recunoaște pentru trecut beneficii în favoarea acestuia.

Totodată, instanța supremă a observat (paragraful 132 din aceeași decizie) că, în cuprinsul art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 15 al Legii nr. 234/2019, se menționează că locurile de muncă din domeniul silvicultură care presupun desfășurarea anumitor activități enumerate în text „reprezintă” locuri de muncă în condiții speciale, ceea ce înseamnă recunoașterea activităților din domeniul silviculturii în categoria condițiilor speciale de muncă, iar nu încadrarea acestora în condiții speciale, intenția legiuitorului fiind aceea de a se confirma o realitate existentă, iar nu de a se crea una nouă și care să nu fi existat anterior.

Ulterior, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere că se critica însăși decizia Înaltei Curți, susținându-se, printre altele, încălcarea principiului neretroactivității legii (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 140 din 27 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 28 iulie 2025, Decizia nr. 445 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 17 iulie 2025, Decizia nr. 616 din 5 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 24 iulie 2025).

De asemenea, referitor la pretinsa discriminare invocată de autorul excepției, Curtea observă că aceasta este adusă în discuție tot din perspectiva modului de interpretare de către instanțe și autorități (case de pensii) în raport cu alte legi speciale de pensionare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (6) din Codul civil, Curtea observă că nu sunt formulate critici distincte, fiind aduse în discuție doar prin prisma modului de aplicare a dispozițiilor criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,