Decizia nr. 222/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „documente ori declarații false, inexacte sau incomplete” din cuprinsul art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu privire la sintagma „documente ori declarații false, inexacte sau incomplete”, excepție ridicată de Ion Susanu în Dosarul nr. 1.567/113/2018 al Tribunalului Galați — Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.519D/2021.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 481 din 13 iulie 2021 și Decizia nr. 85 din 25 februarie 2025. De asemenea, se solicită ca, în soluționarea excepției de neconstituționalitate, să fie avute în vedere și cele reținute prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii, și Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin Încheierea din 16 iulie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.567/113/2018, Tribunalul Galați — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu privire la sintagma „documente ori declarații false, inexacte sau incomplete”. Excepția a fost ridicată de Ion Susanu într-o cauză penală având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul săvârșirii, în forma participației improprii, a infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că modalitatea de reglementare prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la calitatea legii. Astfel, se susține că obiectul material al infracțiunii antemenționate este inexact sub aspectul folosirii în textul normei de incriminare a sintagmei „documente ori declarații false, inexacte sau incomplete”. Se susține că folosirea sau prezentarea de documente ori de declarații false, inexacte sau incomplete — elemente esențiale din conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 – se aseamănă, sub aspectul elementului material, cu infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 din Codul penal, fără însă ca legiuitorul să facă trimitere directă la această infracțiune. Se arată că legiuitorul a transcris în mod incomplet conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 321 din Codul penal, fără să definească noțiunea de „document inexact” sau „document incomplet”. În acest sens, se arată că legiuitorul trebuie să prevadă în mod clar dacă obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta se face în baza unor documente falsificate, în sensul noțiunii penale de fals.

Tribunalul Galați —– Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la aceeași excepție de neconstituționalitate, pentru critici similare, prin Decizia Curții Constituționale nr. 479 din 12 iulie 2018.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie sintagma „documente ori declarații false, inexacte sau incomplete” din cuprinsul art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conținut:

Dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 283/2020 privind modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1.371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1199 din 9 decembrie 2020, însă modificările intervenite nu au afectat sintagma supusă controlului de constituționalitate, legiuitorul menținând în mod identic soluția legislativă criticată.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind calitatea legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.

Prin Decizia nr. 101 din 10 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 iunie 2022, paragrafele 18-20, Curtea a reținut că art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 reglementează una dintre modalitățile de săvârșire a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și a fost instituit de legiuitor în vederea ocrotirii relațiilor sociale referitoare la încrederea publică în folosirea sau prezentarea de documente necesare obținerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Curtea a arătat că aceasta reprezintă o opțiune de politică legislativă și nu aduce în niciun fel atingere dispozițiilor constituționale invocate în cauză.

Cu privire la criticile privind calitatea legii, Curtea a reținut că, din analiza normei de incriminare, se poate desprinde cu ușurință înțelesul contestat, care presupune că documentele în cauză sunt eronate/greșite ori le lipsește una sau mai multe părți care compun un întreg, prezentând într-un mod denaturat situația de fapt reală/existentă. Prin urmare, Curtea nu a identificat deficiențe de claritate, textul fiind redactat într-un limbaj care permite destinatarului normei să prevadă consecințele care decurg din nerespectarea lui. De asemenea, Curtea a constatat că noțiunile „inexact” sau „incomplet” nu sunt definite de legea penală și nici de textul legal criticat, deoarece legiuitorul infraconstituțional utilizează într-un act normativ o definiție legală a unui termen sau a unei sintagme numai atunci când acestea sunt susceptibile de mai multe înțelesuri ori dacă sunt folosite cu alt înțeles decât cel obișnuit. Or, noțiunile criticate au valențele conferite în limbajul obișnuit, respectiv neadevărat, eronat, greșit, incorect. În acest fel, un document „inexact/incomplet” este acela care nu exprimă fidel realitatea, fără însă să se ridice la nivelul unui document fals. Curtea a mai arătat că, atunci când un document care consemnează un act juridic civil este supus analizei pe tărâmul art. 18^1 din Legea nr. 78/2000, pentru a se stabili caracterul fals sau inexact/incomplet al acestuia, instanța se va raporta și la semnificația dată actelor juridice civile și înscrisurilor în legislația civilă. Totodată, Curtea a reținut că actul juridic civil are două înțelesuri. Unul vizează manifestarea de voință a uneia sau mai multor persoane fizice ori juridice cu intenția de a produce efecte juridice civile, respectiv de a da naștere, modifica sau stinge un raport juridic civil concret (negotium juris). Celălalt vizează înscrisul constatator al manifestării de voință, mai precis suportul material care consemnează sau redă manifestarea de voința exprimată (instrumentum probationis). Cu toate că simpla manifestare de voință este necesară și suficientă pentru ca actul juridic să ia naștere, în mod valabil, în anumite situații această manifestare de voință trebuie să îmbrace o anumită formă cerută ad validitatem (când pentru valabilitatea actului juridic trebuie îndeplinită o anumită formă, de regulă solemnă), ad probationem (când pentru probarea actului juridic trebuie întocmit un înscris) sau pentru opozabilitatea față de terți (când — pentru ca actul juridic să fie opozabil și persoanelor care nu au participat la încheierea lui — trebuie întocmit un înscris). Așa fiind, caracterul „inexact” sau „incomplet” al documentelor la care se referă art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 constă fie în ajustarea acestora pentru a întruni criteriile de eligibilitate, fie în omiterea anumitor date/informații care ar putea descalifica persoana respectivă în inițiativa de a obține fondurile, cu condiția ca toate aceste ajustări/omisiuni să fie săvârșite cu intenție și să ducă la obținerea de fonduri. Dată fiind multitudinea situațiilor în care o persoană poate fi descalificată sau multitudinea criteriilor de eligibilitate în funcție de destinația fondurilor, este evident că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55).

Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Referitor la criticile de neconstituționalitate privind raportul dintre infracțiunea prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și infracțiunea de fals intelectual, reglementată de art. 321 din Codul penal, Curtea observă că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate nu vizează neconstituționalitatea textului de lege criticat, ci modul de aplicare a acestuia de către instanța judecătorească învestită cu soluționarea fondului cauzei. În același sens, reține Curtea și cu privire la critica ce vizează necesitatea clarificării de către legiuitor a ipotezei în care obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta se realizează în temeiul unor documente falsificate, în sensul noțiunii de fals consacrate de legea penală. Or, asemenea aspecte nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003, sau Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 19 aprilie 2021), este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită, iar, în acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției. În situația în care interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești este neunitară sau sunt necesare dezlegări cu privire la aceasta, competența soluționării unor asemenea probleme revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție, raportate la art. 514 și 519 din Codul de procedură civilă.

În acest context, Curtea reține că, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2020, analizând problema de drept privind concursul dintre infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și infracțiunea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzută de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instanța supremă a conchis că, de vreme ce activitatea de folosire a unor documente incomplete sau inexacte, dacă a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri comunitare, se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în aceleași condiții ca activitatea de folosire a unor înscrisuri false, rezultă că falsificarea respectivelor înscrisuri nu este de esența infracțiunii analizate, reprezentând doar una dintre modalitățile normative alternative în care poate fi comis acest tip de fraudă. Astfel, Curtea constată că însăși pronunțarea acestei decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la raportul dintre dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și cele ale art. 321 din Codul penal arată că problematica supusă analizei Curții Constituționale reprezintă, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,