Decizia nr. 218/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35, art. 205 și art. 411 alin. (2) din Codul de procedură civilă, ale art. 1, art. 2, art. 7 alin. (1), art. 8, art. 10 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale art. 27, art. 173, art. 183 și art. 268 din Codul de procedură fiscală, ale art. 7, art. 95, art. 96, art. 107 și art. 490 din Codul fiscal, ale art. 5, art. 129, art. 139 și art. 196 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 32, art. 50, art. 54, art. 56 și art. 65 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35, art. 205 și art. 411 alin. (2) din Codul de procedură civilă, ale art. 1, art. 2, art. 7 alin. (1), art. 8, art. 10 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale art. 27, art. 173, art. 183 și art. 268 din Codul de procedură fiscală, ale art. 7, art. 95, art. 96, art. 107 și art. 490 din Codul fiscal, ale art. 5, art. 129, art. 139 și art. 196 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 32, art. 50, art. 54, art. 56 și art. 65 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, excepție ridicată de Societatea Calor — S.R.L. din București în Dosarul nr. 8.717/3/2020 al Tribunalului București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.635D/2020.

La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției, doamna Nicoleta Constantin, angajat al societății, care depune un document intitulat „Delegație de participare și susținere a dosarului”, neînsoțit de dovada calității de consilier juridic. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât nu s-a arătat în concret în ce mod sunt încălcate dispozițiile din Legea fundamentală invocate. Precizează, de asemenea, că din motivarea formulată rezultă că se au în vedere aspecte legate de interpretarea și aplicarea legii, chestiuni care intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Prin Încheierea din 29 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8.717/3/2020, Tribunalul București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35, art. 205 și art. 411 alin. (2) din Codul de procedură civilă, ale art. 1, art. 2, art. 7 alin. (1), art. 8, art. 10 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ale art. 27, art. 173, art. 183 și art. 268 din Codul de procedură fiscală, ale art. 7, art. 95, art. 96, art. 107 și art. 490 din Codul fiscal, ale art. 5, art. 129, art. 139 și art. 196 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale art. 32, art. 50, art. 54, art. 56 și art. 65 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, excepție ridicată de Societatea Calor — S.R.L. din București într-o cauză având ca obiect anularea unor decizii de impunere emise de Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia prezintă detaliat contextul administrativ în care a înțeles să critice prevederile de lege supuse controlului în cauza de față, context determinat de contestarea unor decizii de impunere emise cu privire la o cale de acces al cărui regim juridic reprezintă obiect de dispută cu autoritățile administrației publice locale. În esență, autoarea excepției arată că situația litigioasă a fost declanșată de cererea pe care Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București i-a adresat-o, de a declara respectiva cale de acces ca legală, cu obligația consecutivă de a achita taxa de acces aferentă, în condițiile în care autoarea excepției susține că a demonstrat cu argumente juridice și urbanistice că acea cale de acces este ilegală și că nu o poate declara în fals ca fiind cale de acces legală.

În esență, autoarea excepției critică prevederile art. 1, art. 2, art. 7 alin. (1), art. 8, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, întrucât deciziile de impunere contestate în cadrul litigiului nu i-au fost comunicate, astfel că nu a avut posibilitatea de a efectua o plângere prealabilă împotriva unor acte administrative despre care nu avea cunoștință, ci a transmis o plângere prealabilă „în orb”. Arată că există o practică rău intenționată a autorităților locale (Primăria Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, Primăria Sectorului 5, direcția de impozite și taxe locale) de a emite acte administrative pe care nu le fac publice și nici nu le comunică persoanelor vizate, de a nu emite, în realitate, actele la datele menționate în acestea și de a nu menționa numărul actelor. Ulterior expirării perioadei legale de contestare pe cale administrativă, autoritățile locale comunică post-factum persoanei vizate actul administrativ, practic antedatat, iar în momentul contestării actului administrativ în instanță, autoritățile administrative invocă excepția lipsei plângerii prealabile, alături de alte excepții procesuale. Autoarea excepției susține că textul de lege privitor la plângerea prealabilă (art. 7 din Legea nr. 554/2004) îngrădește accesul direct la justiție, în cazul necomunicării deciziilor/hotărârilor administrative, precum și printr-o tergiversare a soluționării problemelor expuse organului administrativ, care, de fiecare dată, va avea tendința de a-și menține punctul de vedere și de a respinge orice cerere formulată de vreun justițiabil.

Mai arată că în cauză s-a solicitat cu rea-credință admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și critică amplu susținerile formulate prin întâmpinare de Primăria Municipiului București și de Consiliul General al Municipiului București în sensul lipsei calității procesual pasive motivate, în esență, de faptul că nu ar avea atribuții în ceea ce privește aprobarea căilor de acces. Prevederile de lege criticate permit judecătorilor o marjă de interpretare prea extinsă în ceea ce privește verificarea susținerilor de rea-credință ale părților care au legătură cu cauza respectivă, dar pe care o neagă în cuprinsul întâmpinărilor depuse. Afirmă, de asemenea, că este neconstituțională judecarea cauzei în lipsa pârâților, întrucât autoritățile publice săvârșesc abuzuri administrative prin emiterea unor hotărâri care o prejudiciază și îi încalcă grav drepturile, beneficiind însă de protecție legală. Constituția nu trebuie să permită judecarea în lipsă, în condițiile în care partea vătămată solicită confruntarea cu pârâții în fața judecătorilor și solicită tuturor părților probe testimoniale și interogatorii. Cu privire la art. 205 din Codul de procedură civilă, critică modalitatea vagă de legiferare a conținutului întâmpinării, care poate fi primită la dosarul cauzei chiar dacă sunt susținute nenumărate neadevăruri, în mod special prin invocarea unor excepții de procedură.

Autoarea excepției arată că declararea căii de acces actuale neautorizate ca fiind o cale de acces legală ar constitui un neadevăr, pasibil de a fi pedepsit conform legii penale. Or, Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 a emis deciziile de impunere contestate pentru o cale de acces neautorizată și nelegală, invocând o serie de hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București. Precizează că acesta este motivul pentru care contestă constituționalitatea prevederilor art. 27, art. 173, art. 183 și art. 268 din Codul de procedură fiscală, ale art. 7, art. 95, art. 96 și art. 107 din Codul fiscal și ale art. 129 și art. 139 din Codul administrativ.

Susține că afirmațiile Consiliului General al Municipiului București și ale Primăriei Municipiului București cu privire la perioada limitată de maximum 2 ani de la emiterea autorizației/documentației urbanistice privind legalitatea construcțiilor deja edificate și recepționate sunt profund neconstituționale, astfel că înțelege să conteste și prevederile art. 32, art. 50, art. 54, art. 56 și art. 65 din Legea nr. 350/2001.

Cu privire la art. 173 din Codul de procedură fiscală, care conține dispoziții generale privind dobânzi și penalități de întârziere, susține că este neconstituțional întrucât alin. (6) al acestuia specifică faptul că dobânzile și penalitățile pot fi actualizate anual prin hotărâre a Guvernului, fără să existe o predictibilitate a acestui act de actualizare cu rata inflației, lăsând în totalitate la aprecierea Guvernului dacă acestea trebuie să fie astfel actualizate. De asemenea, consideră că art. 183 din Codul de procedură fiscală, care se referă la majorările de întârziere în cazul obligațiilor fiscale datorate bugetelor locale, reprezintă un text mult prea general, care nu face diferență între cazurile existente. Referitor la art. 268 din Codul de procedură fiscală, care reglementează posibilitatea de contestare, susține că îi încalcă drepturile deoarece le îngrădește în limite mult prea restrânse.

Totodată, critică prevederile art. 7 din Codul fiscal, care reglementează rolul activ al organelor fiscale și alte reguli de conduită pentru acestea, având în vedere conduita de rea-credință a inspectorilor din cadrul direcției de impozite și taxe locale.

Tribunalul București — Secția a II-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că stabilirea unor reguli procedurale privind emiterea și comunicarea actelor administrative ori de desfășurare a procedurii judiciare nu încalcă drepturile cetățenilor, nu le condiționează și nu le restricționează.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă următoarele prevederi legale:

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 — Accesul liber la justiție, astfel cum este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 31 — Dreptul la informație, art. 44 — Dreptul de proprietate privată, art. 134 privind atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii și art. 156 — Republicarea Constituției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, mai întâi, în ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, că acestea reglementează obligativitatea formulării plângerii prealabile împotriva actului administrativ considerat nelegal și vătămător (așa-numitul recurs grațios). Prin intermediul acestei plângeri, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a respectivului act. Autoarea excepției deduce neconstituționalitatea prevederilor legale menționate din modul în care autoritățile locale cu care se află în litigiu au înțeles să facă aplicarea acestora. Astfel, în litigiul aflat pe rolul instanței care a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate sunt contestate anumite decizii de impunere emise de Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București, cu privire la care autoarea excepției susține că nu i-au fost comunicate, astfel că s-a aflat în imposibilitatea de a formula plângere prealabilă împotriva acestora. Așadar, nu este criticat conținutul normativ al art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci modalitatea de aplicare concretă a acestuia în contextul factual specific cauzei. Or, revine competenței instanțelor judecătorești analiza acestor aspecte, Curtea Constituțională fiind competentă să realizeze o verificare a concordanței dispozițiilor legale incidente în cauză cu cele ale Legii fundamentale.

În ceea ce privește celelalte articole din Legea nr. 554/2004, pe care autoarea excepției le enumeră ca obiect al acesteia, Curtea observă că nu sunt formulate critici concrete, care să tindă la demonstrarea contrarietății acestora cu dispozițiile Legii fundamentale, astfel că excepția nu îndeplinește condiția motivării din perspectiva constituționalității, impusă de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, în ceea ce privește prevederile art. 36 din Codul de procedură civilă referitoare la calitatea procesuală, Curtea observă că autoarea excepției nu argumentează pretinsa contradicție dintre soluția legislativă cuprinsă în textul de lege menționat și dispoziții din Legea fundamentală, ci argumentează existența, în cauză, a calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București și a Consiliului General al Municipiului București, contrar celor susținute de acestea prin întâmpinare. Or, astfel de susțineri vizează desfășurarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, fiind utile fixării propriu-zise a cadrului procesual în fața instanței a quo, fără să antameze chestiuni de constituționalitate, a căror analiză să fie de competența Curții Constituționale.

Tot astfel, în ceea ce privește criticile formulate cu privire la dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă, prin care este reglementat conținutul întâmpinării, Curtea reține că autoarea excepției este nemulțumită de faptul că partea adversă poate să includă cu rea-credință în cuprinsul acesteia informații false și susțineri incorecte. Or, acestea nu pot fi considerate veritabile critici de neconstituționalitate, ci nemulțumiri referitoare la circumstanțele concrete ale litigiului.

Referitor la prevederile art. 411 alin. (2) din Codul de procedură civilă se susține că este neconstituțională judecarea cauzei în lipsa pârâților, în condițiile în care reclamanta solicită confruntarea cu pârâții în fața judecătorilor, precum și probe testimoniale și interogatorii. Textul menționat din Codul de procedură civilă nu are însă legătură cu critica formulată, acesta statuând că cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanța în fața căreia a fost formulată, pe când posibilitatea părților de a solicita judecata în lipsă este prevăzută de un alt text din Codul de procedură civilă, și anume art. 223 alin. (3).

În ceea ce privește celelalte dispoziții din Codul de procedură civilă individualizate ca obiect al excepției, Curtea observă că nici cu privire la acestea nu sunt formulate critici de neconstituționalitate propriu-zise, care să constea în raportarea soluțiilor legislative cuprinse în acestea la prevederi sau principii prevăzute în Constituție, ci sunt exprimate nemulțumiri referitoare la modul în care s-au desfășurat procedura administrativă și cea judiciară, declanșate în vederea clarificării și rezolvării situației litigioase rezultate din emiterea respectivelor declarații de impunere. Totodată, autoarea excepției nu formulează critici distincte, specifice, cu privire la textele de lege a căror neconstituționalitate o invocă, ci afirmații generice, dezvoltate prin expunerea împrejurărilor concrete ce caracterizează situația conflictuală din cauza sa. Or, Curtea Constituțională are competența să verifice relația de conformitate dintre prevederile legale supuse controlului său și dispozițiile din Legea fundamentală invocate în motivarea excepției, iar nu să analizeze aspectele conflictuale concrete, clarificarea acestora ținând de resortul instanțelor judecătorești.

Tot astfel, privitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor invocate din Legea nr. 350/2001, Curtea observă că autoarea acesteia își bazează pretinsele critici de neconstituționalitate tot pe elementele concrete al speței, iar nu pe o argumentare din perspectiva prevederilor și principiilor Constituției. Toate detaliile prezentate în motivarea excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale reprezintă informații relevante din punctul de vedere al instanțelor judecătorești competente să soluționeze litigiul propriu-zis, iar nu al Curții Constituționale, care poate fi chemată să analizeze, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție și art. 2 din Legea nr. 47/1992, constituționalitatea legilor și a ordonanțelor Guvernului prin verificarea concordanței acestora cu dispozițiile Legii fundamentale.

În fine, Curtea reține că același tip de critici generice sunt formulate și cu privire la dispozițiile legale criticate din cuprinsul Codului fiscal și al Codului de procedură fiscală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,