Decizia nr. 188/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Ioan Sorin Buță în Dosarul nr. 10.066/325/2020 al Curții de Apel Timișoara — Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 128D/2022.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 decembrie 2025, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. Acestea au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat succesiv pronunțarea, iar la data de 4 martie 2026 a pronunțat prezenta decizie.

Prin Încheierea din 14 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 10.066/325/2020, Curtea de Apel Timișoara — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, excepție ridicată de Ioan Sorin Buță într-o cauză penală aflată în etapa procesuală a apelului în care, în urma solicitării instanței judecătorești, parchetul a indicat că autorul excepției a facilitat identificarea și punerea sub învinuire a unui suspect pentru două infracțiuni de natura celor prevăzute și pedepsite de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că sintagma „infracțiuni referitoare la regimul armelor, munițiilor, materialelor explozive nucleare sau a altor materii radioactive”, cuprinsă în art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) și pe cele ale art. 23 alin. (12) din Constituție. Se susține că atât Codul penal, cât și Legea nr. 126/1995 fac referire și reglementează infracțiuni care vizează regimul armelor, munițiilor și materiilor explozive, noțiunea de „materiale explozibile” nefiind reglementată în niciun act normativ, fapt ce determină lipsa de claritate și previzibilitate a textului de lege criticat. Așa fiind, se apreciază că lipsa de claritate și previzibilitate a dispozițiilor criticate determină imposibilitatea aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2020, care reprezintă o normă de drept penal ce stabilește limitele de pedeapsă. Această situație determină și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 11, 20 și ale art. 23 alin. (12) din Constituție, precum și pe cele ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Curtea de Apel Timișoara — Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile de lege criticate definesc noțiunea de „infracțiune gravă” la care face trimitere art. 19 din aceeași lege, ce reglementează o cauză specială de reducere a pedepsei. Enumerarea cuprinsă în art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 este una generică, legiuitorul neurmărind prin aceasta individualizarea concretă a respectivelor infracțiuni, iar sintagma „materiale explozive”, care se regăsește în cuprinsul textului de lege criticat, trebuie interpretată atât prin prisma reglementării din capitolul III, intitulat „Nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și materiilor explozive”, titlul VII din Partea specială a Codului penal, cât și prin raportare la dispozițiile Legii nr. 126/1995. Așadar, instanța judecătorească apreciază că este invocată o chestiune ce ține de interpretarea și aplicarea legii, dispozițiile criticate întrunind condițiile de claritate și previzibilitate impuse de normele constituționale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 18 aprilie 2014, care au următorul conținut: „În prezenta lege termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles: [...] h) infracțiunea gravă este infracțiunea care face parte din una dintre următoarele categorii: genocid și infracțiuni contra umanității și infracțiuni de război, infracțiunile contra securității naționale, terorism, omor, infracțiunile privind traficul de droguri, traficul de persoane, traficul de minori, spălarea banilor, falsificarea de monede ori de alte valori, infracțiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive, infracțiunile de corupție, precum și orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei maxim special este de cel puțin 10 ani.”

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul legal criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la exigențele de claritate ale legii și art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum acestea sunt interpretate, în temeiul art. 11 și art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor art. 7 referitor la principiul legalității infracțiunilor și pedepselor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit încheierii de sesizare, la data de 9 decembrie 2021, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara a depus la dosarul cauzei răspunsul la adresa Curții de Apel Timișoara prin care s-a solicitat a se menționa dacă, în urma denunțului formulat de inculpat, acesta poate beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002. În adresa depusă, s-a arătat că denunțul și declarațiile făcute de autorul excepției au facilitat identificarea și, până la acel moment, punerea sub învinuire a unui suspect pentru două infracțiuni de natura celor prevăzute și pedepsite de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 martie 2014. S-a arătat că, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002, infracțiunea gravă este infracțiunea care face parte, printre altele, din categoria celor privitoare la nerespectarea regimului armelor, munițiilor, materialelor explozive, nucleare sau al altor materii radioactive. În cauza penală aflată în instrumentarea unității de parchet, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995. Ca atare, s-a apreciat că nu îi sunt aplicabile autorului excepției prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În acest context, autorul excepției a apreciat că dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 sunt neconstituționale, deoarece noțiunea de „materiale explozibile” este lipsită de claritate și imprevizibilitate, determinând, în esență, imposibilitatea aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Plecând de la aceste premise, având în vedere cele susținute în motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de aplicare a dispozițiilor criticate și de eventuala soluție pronunțată de instanța judecătorească în cauza sa.

În ceea ce privește conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare — interpretarea, respectiv aplicarea legii —, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), iar, în virtutea rolului constituțional al instanțelor de judecată, le revine acestora competența de a stabili dacă interpretarea și aplicarea de către organul fiscal a dispozițiilor de lege criticate au fost realizate corect.

Totodată, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, respectiv al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,