Decizia nr. 171/2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (4) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și (4) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, excepție ridicată de Ion Șuta în Dosarul nr. 2.024/30/2019* al Tribunalului Timiș — Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 816D/2020.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând referire la Decizia nr. 437 din 4 iulie 2019 și arătând că oricărei persoane i se asigură accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public prin textele criticate, iar, în cazul în care autoritățile refuză acest acces, actele acestora pot fi atacate în fața instanței judecătorești.

Prin Sentința civilă nr. 384 din 23 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.024/30/2019*, Tribunalul Timiș — Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) și (4) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Excepția a fost ridicată de Ion Șuta într-o cauză având ca obiect rejudecarea unei cauze în care s-a solicitat obligarea la comunicarea unor informații de interes public.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textele de lege criticate încalcă prevederile art. 31 din Constituție deoarece dreptul la informație nu poate fi limitat. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privește nu numai conținutul informațiilor, ci și mijloacele prin care acestea sunt transmise sau captate, deoarece orice restricție adusă acestora atinge însuși dreptul de a primi și de a comunica informații. În cazul în care o entitate prevăzută la art. 2 din Legea nr. 544/2001 ar avea dreptul de a comunica informațiile de interes public doar pe internet sau prin alte mijloace care nu sunt accesibile tuturor cetățenilor, dreptul constituțional la informație ar deveni iluzoriu, deci ar fi îngrădit.

Tribunalul Timiș — Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la cele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 437 din 4 iulie 2019.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la Decizia nr. 437 din 4 iulie 2019.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (1) și (4) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, care au următorul cuprins:

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin normelor constituționale cuprinse în art. 31 — Dreptul la informație.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit textelor de lege criticate, fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice informațiile de interes public enumerate în art. 5 din Legea nr. 544/2001 prin următoarele metode: afișare la sediul autorității sau al instituției publice; publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă sau în publicații proprii; publicare în pagina de internet proprie ori prin punerea lor la dispoziție pentru consultare la sediul autorității sau al instituției publice. În art. 21 alin. (3) în vigoare la data ridicării excepției [în prezent art. 21 alin. (5)] din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002, se prevede că, la solicitarea expresă a persoanei interesate, informațiile de interes public comunicate din oficiu vor fi comunicate și în scris, pe suport electronic sau pe hârtie. Rezultă astfel că informațiile de interes public care se comunică din oficiu se pot comunica și direct solicitantului, prin consultarea lor la sediul autorității sau al instituției publice, așa cum prevede art. 5 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 544/2001, supus controlului în prezenta cauză, precum și în scris, pe suport electronic sau pe hârtie, așa cum prevede art. 21 alin. (3) la data ridicării excepției [în prezent art. 21 alin. (5)] din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002.

În condițiile în care actele normative menționate garantează comunicarea informațiilor de interes public în scris sau direct către solicitant la sediul autorității, Curtea observă că solicitarea autorului excepției de a declara neconstituționale textele de lege criticate „dacă sunt interpretate în sensul că exonerează entitățile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 544/2001 de obligația de a comunica informațiile de interes public la cerere și direct solicitantului în cazul în care informațiile se comunică din oficiu” privește de fapt o interpretare și o aplicare greșită a legii de către autoritățile obligate să comunice informațiile de interes public. Or, aspectele care țin de interpretarea și aplicarea legii excedează sferei contenciosului constituțional și țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești sesizate cu o plângere împotriva refuzului de comunicare a informațiilor de interes public, iar nu de competența Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor Parlamentului și a ordonanțelor Guvernului, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,