Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Completul
- Elena-Simina Tănăsescu — președinte
- Asztalos Csaba-Ferenc — judecător
- Mihai Busuioc — judecător
- Mihaela Ciochină — judecător
- Cristian Deliorga — judecător
- Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
- Gheorghe Stan — judecător
- Cristina Cătălina Turcu — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 18.096/303/2019 al Judecătoriei Sectorului 6 București — Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 681D/2020.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 118 din 27 februarie 2025, și arătând că legiuitorul are posibilitatea să stabilească sfera persoanelor beneficiare și criteriile de acordare a ajutorului public judiciar.
CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 13 martie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 18.096/303/2019, Judecătoria Sectorului 6 București — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Excepția a fost ridicată de Dan Băzăvan într-o cauză având ca obiect cererea de ajutor public judiciar formulată într-o contestație la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate aduc atingere art. 21 și 47 din Constituție, deoarece stabilesc o valoare foarte mică a venitului mediu lunar net la care se raportează ajutorul public judiciar, valoare care corespunde alocației datorate creșterii unui copil, deși salariul minim brut garantat a crescut. De asemenea, se susține că instanțele de judecată pot, în litera legii, iar nu în spiritul său, să dea interpretări diverse dispozițiilor legale supuse controlului, deși scopul legiuitorului a fost acordarea accesului neîngrădit la instanță. A nu oferi justițiabilului posibilitatea să plătească taxa de timbru judiciar în rate egale (12 de exemplu) sau să beneficieze de reducerea sau efectiv de scutirea plății acesteia duce la afectarea nivelului de trai al acestuia și al familiei sale și a accesului liber la justiție. Singurii care mai beneficiază de ajutor sunt cei privați de libertate sau cei lipsiți total de venituri. Este adevărat că, în temeiul art. 56 din Constituție, cetățenii au obligația să contribuie cu impozite și taxe la cheltuielile publice, dar plata acestora trebuie să fie proporțională cu veniturile de la momentul respectiv, potrivit art. 21, 47 și 57 din Constituție. În timp ce pentru un deținut statul plătește o sumă lunară de întreținere, iar anumite autorități publice sunt scutite de la plata taxei de timbru, persoanele care au nevoie de ajutor public judiciar nu pot beneficia de acesta decât dacă au venituri foarte mici, ceea ce aduce atingere art. 16 și 21 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Declarației Universale a Drepturilor Omului. Așadar, art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, precum și ordonanța în ansamblul său aduc atingere „principiului internațional al nediscriminării”, respectiv art. 11 și 20 din Constituție.
Judecătoria Sectorului 6 București — Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că textele criticate nu aduc atingere art. 16 din Constituție, deoarece persoanele cu care se compară autorul aparțin altei categorii de subiecte de drept sau se află în situații obiectiv diferite. În ceea ce privește limita instituită de legiuitor pentru acordarea ajutorului public judiciar, instanța arată că acesta este un aspect ce ține de opțiunea legiuitorului, deoarece accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitate, iar actul normativ a fost adoptat pentru a sprijini persoanele care se află în dificultate materială, aspect ce nu este incompatibil cu prevederile art. 47 din Constituție, iar critica privind încălcarea art. 57 din Constituție nu este motivată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, potrivit celor reținute în deciziile Curții Constituționale nr. 657 din 11 mai 2010 și nr. 455 din 16 iunie 2015.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, din motivarea excepției, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie doar dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008.
Curtea constată că, ulterior sesizării sale, textele de lege criticate au fost modificate fără a păstra soluția legislativă criticată de autorul excepției, însă, în considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 31/2023 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 12 ianuarie 2023, texte care au următorul cuprins:
— Art. 8. „(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.”
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate aduc atingere art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției și a supremației legilor, art. 16 — Egalitatea în drepturi, art. 21 — Accesul liber la justiție, art. 47 — Nivelul de trai, art. 56 — Contribuții financiare și art. 57 — Exercitarea drepturilor și a libertăților din Constituție. Totodată, în temeiul art. 11 și al art. 20 alin. (1) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 6 — Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici formulate de același autor, similare celor din prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 13 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 4 aprilie 2019, paragraful 13, Curtea a făcut referire la jurisprudența sa, reținând că prevederile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 stabilesc acordarea unui ajutor public judiciar, în formele prevăzute de lege, acelor persoane care îndeplinesc condițiile legale. De asemenea, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reprezintă o garanție suplimentară a accesului efectiv la justiție, fiind adoptată pentru îmbunătățirea acestuia și pentru a se acorda sprijin din partea statului persoanelor care sunt parte într-un litigiu și se află într-o dificultate materială.
Totodată, prin Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015, paragrafele 15-17, menținând jurisprudența sa în materie, Curtea a observat că prevederile art. 7 și 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 reprezintă opțiunea legiuitorului, care stabilește, astfel, sfera persoanelor îndreptățite să solicite sprijinul statului. În acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Cauza Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul efectiv de acces la un tribunal nu înseamnă însă un drept necondiționat de a obține un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă și nici dreptul la o procedură gratuită în această materie.
Curtea a subliniat în jurisprudența sa că stabilirea limitelor cu privire la acordarea ajutorului public judiciar, a sferei persoanelor îndreptățite să solicite sprijinul statului, precum și a criteriilor în funcție de care se acordă ajutorul public judiciar în materie civilă țin de opțiunea legiuitorului (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 713 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 23 decembrie 2015, paragraful 17, sau Decizia nr. 156 din 17 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 20 iunie 2022, paragraful 18).
Cu acest prilej Curtea reține că prin art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 s-a reglementat acordarea ajutorului public judiciar și în alte situații decât cele reglementate la art. 8 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță, respectiv proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție. Prin urmare, Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor art. 47 și 21 din Constituție, astfel cum ultimul articol este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma exigențelor art. 6 din Convenție.
Referitor la pretinsa discriminare a autorului excepției, creată prin neacordarea ajutorului public judiciar prin comparație cu autoritățile care sunt scutite de la plata taxei de timbru, Curtea a statuat că principiul egalității nu este aplicabil între cetățeni și autorități publice. În virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 16, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile care le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create. Pe de altă parte, Curtea a subliniat că autoritățile/instituțiile publice nu beneficiază de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru cu privire la toate acțiunile în justiție, scutirea fiind aplicabilă numai în cazul special în care este vorba despre recuperarea sumelor ce reprezintă veniturile publice, iar nu și în cazul în care instituția formulează cereri ca urmare a pretențiilor ce decurg din contracte civile sau comerciale ori din alte raporturi ce excedează domeniului strict delimitat al noțiunii de „venituri publice”. Scutirea autorităților publice, care intră sub incidența art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanțelor bugetare are o justificare obiectivă și rațională, întrucât autoritățile respective sunt beneficiare de alocații bugetare și ar fi lipsită de justificare obligarea acestora să plătească din buget o taxă ce revine aceluiași buget, în condițiile în care acestea sunt finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa — Curtea Constituțională (Decizia nr. 390 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 5 octombrie 2023, paragrafele 18 și 19).
În ceea ce privește încălcarea art. 1 alin. (5), art. 56 și 57 din Constituție, Curtea observă că autorul nu arată motivele pe care se întemeiază excepția și din raportarea textelor criticate la dispozițiile constituționale invocate nu se poate reține o critică minimă de neconstituționalitate. De asemenea, critica privind încălcarea Declarației Universale a Drepturilor Omului este formulată generic, cu privire la întregul act internațional. Or, Curtea Constituțională nu se poate substitui autorului în ceea ce privește formularea motivelor de neconstituționalitate pentru care excepția ar trebui admisă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Dispozitiv
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dan Băzăvan în Dosarul nr. 18.096/303/2019 al Judecătoriei Sectorului 6 București — Secția civilă și constată că dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 31/2023 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 București — Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Pentru magistrat-asistent Cristina Cătălina Turcu,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă
coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
semnează
prim-magistrat-asistent,
Benke Károly