Decizia nr. 167 din 26 februarie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și ale art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Ioana Amalia Hrisafi-Josan în Dosarul nr. 29.875/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 607D/2020.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 2.105D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și ale art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, excepție ridicată de Diana Vlădescu în Dosarul nr. 5.949/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București — Secția I civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele menționate, pune în discuție, din oficiu, conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura procesuală propusă. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.105D/2020 la Dosarul nr. 607D/2020, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 732 din 20 noiembrie 2018. Arată că instanțele judecătorești au posibilitatea să analizeze legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale, precum și oportunitatea și proporționalitatea acesteia, în condițiile în care textele de lege nu instituie privilegii sau discriminări pentru părți.

Prin Încheierea din 7 februarie 2020 și Sentința civilă nr. 6.633 din 8 octombrie 2020, pronunțate în Dosarele nr. 29.875/299/2019 și nr. 5.949/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 București — Secția a II-a civilă și Judecătoria Sectorului 1 București — Secția I civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Ioana Amalia Hrisafi-Josan și de Diana Vlădescu în cauze având ca obiect plângerile împotriva unor procese-verbale prin care s-a solicitat înlocuirea sancțiunilor principale (amenzi), și complementare (suspendarea dreptului de a conduce) cu avertismente.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele criticate nu prevăd, în mod concret, modalitățile și condițiile în care se poate aplica o sancțiune contravențională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată. Prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu conțin criterii în raport cu care agentul constatator să aprecieze oportunitatea aplicării sancțiunii contravenționale complementare constând în suspendarea dreptului de a conduce, aceasta operând ope legis indiferent de gravitatea faptei sau de circumstanțele personale. În situația în care fapta săvârșită este de o gravitate redusă și s-ar impune aplicarea sancțiunii principale a avertismentului de către agentul constatator sau înlocuirea amenzii cu avertismentul de către instanța judecătorească, nici agentul și nici instanța judecătorească nu pot să înlăture sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce, deoarece prevederile criticate nici nu permit, dar nici nu interzic înlocuirea sancțiunii complementare cu sancțiunea avertismentului.

Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare legis fără o marjă de apreciere din partea agentului constatator sau a instanței de judecată încalcă cerința proporționalității restrângerii exercițiului unor drepturi cu situația care a determinat-o. Mecanismul juridic al sancțiunilor contravenționale are o arhitectură bazată pe principiul proporționalității și al necesității care derivă din art. 53 din Constituție și ar trebui să poată fi aplicat similar art. 80 din Codul penal. Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce lipsește de efecte voința instanței de a aplica sancțiunea avertismentului, ceea ce reprezintă o vădită disproporție între sancțiunea principală și cea complementară, care se transformă într-o sancțiune mai drastică decât cea principală. Principiul proporționalității presupune ca toate sancțiunile principale sau complementare să fie dozate în funcție de gravitatea faptei și este apropiat de principiul oportunității, care trebuie, de asemenea, respectat. Autoarele fac referire la doctrină și la practica judiciară, arătând, în esență, că o aplicare proporțională trebuie să vizeze atât sancțiunea principală, cât și sancțiunile complementare. De asemenea, autoarele fac referire la Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019.

Judecătoria Sectorului 1 București — Secția a II-a civilă și Judecătoria Sectorului 1 București — Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se aplică tuturor contravenienților aflați în aceeași situație.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul a transmis punctul său de vedere în Dosarul nr. 607D/2020, apreciind că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă deoarece nu este motivată așa cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar argumentele autoarei vizează de fapt aplicarea textului criticat, ceea ce excedează competenței instanței de contencios constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut în actele de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (6), art. 21 alin. (3) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 96 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare. Examinând concluziile autoarelor excepției, Curtea constată că acestea critică, în realitate, dispozițiile art. 5 alin. (6), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și ale art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, asupra cărora se va pronunța în prezenta cauză.

Textele criticate au următorul cuprins:

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții contravin normelor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (2), potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege”, art. 21 — Accesul liber la justiție și art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarele acesteia au fost sancționate contravențional cu amendă, ca sancțiune principală, și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, ca sancțiune complementară, pe o perioadă fixă de 30, respectiv 90 de zile, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. d) (nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), art. 100 alin. (3) lit. f) (nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului) și art. 101 alin. (3) lit. d) (circulația pe sens opus) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

În ceea ce privește critica potrivit căreia textele legale supuse controlului nu prevăd, în mod concret, modalitățile și condițiile în care se poate aplica o sancțiune contravențională complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă limitată, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită deoarece textele reglementează cu caracter general aplicarea sancțiunilor contravenționale complementare în funcție de natura și gravitatea faptei săvârșite, proporționalitatea acestora, calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și calificarea drept sancțiune complementară a sancțiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce. „Modalitățile și condițiile” în care se aplică sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru faptele săvârșite de autoarele excepției, sunt reglementate în alte articole din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv în art. 100 alin. (3) lit. d) și f) și în art. 101 alin. (3) lit. d), care nu au fost supuse controlului în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, încălcarea dispozițiilor acestui act normativ, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție și se sancționează cu avertisment ori cu amendă ca sancțiune principală și, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2) — respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă fixă în cauzele în care a fost ridicată prezenta excepție.

Referitor la critica privind încălcarea art. 21 din Constituție prin raportare la principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită, pentru aceleași considerente care au stat la baza Deciziei nr. 344 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2025, paragrafele 76-84. Cu acel prilej, Curtea a observat că legiuitorul a considerat oportun ca în această materie să stabilească o corelare între gradul de pericol social al faptei contravenționale și durata sancțiunii complementare, adică a realizat o individualizare legală a sancțiunii, nu prin stabilirea unor criterii, ci prin adecvarea sancțiunii la pericolul social, adică o determinare strictă, iar nu relativă, a duratei sancțiunii complementare. Așadar, cu privire la sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, legiuitorul a prevăzut pentru faptele reglementate în art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) și art. 102 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 o durată fixă/determinată pentru fiecare sancțiune, care crește gradual, respectiv 30/60/90 de zile, adecvată gradului de pericol social al faptelor, fără ca instanțele judecătorești să o poată diminua sau înlătura în cadrul judecării plângerii contravenționale (cu excepția cazului în care se anulează procesul-verbal de stabilire și sancționare a contravenției). Curtea a concluzionat că reglementarea duratei fixe a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, care crește gradual, este adecvată la gravitatea faptelor săvârșite, astfel că dispozițiile criticate respectă principiul proporționalității sancțiunii.

Curtea reține că nici critica privind încălcarea art. 53 din Constituție nu poate fi primită deoarece, așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, dreptul de a conduce autovehicule/vehicule nu este un drept fundamental (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 304 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 11 august 2016, paragraful 17, Decizia nr. 430 din 4 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 9 octombrie 2019, paragraful 24, și Decizia nr. 374 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 5 octombrie 2021, paragraful 15).

În final, în ceea ce privește încălcarea art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, Curtea observă că autoarele nu motivează excepția și nici din compararea textelor criticate cu dispozițiile constituționale invocate nu se poate deduce o minimă critică de neconstituționalitate în sensul celor reținute prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,