CCR admite obiecția de neconstituționalitate privind modificarea Codului de procedură civilă: reducerea onorariilor avocaților nu poate fi limitată doar la cererea părții (art. II din lege)

Curtea Constituțională a României a admis în unanimitate obiecția formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că eliminarea posibilității instanțelor de a reduce din oficiu onorariile avocațiale disproporționate, coroborată cu trimiterea la criteriile stabilite de profesia liberală și cu limitarea căilor de atac, încalcă Legea fundamentală. Decizia nr. 346 din 1 iulie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României (Partea I) nr. 863, apărut joi, pe data de 15 octombrie 2026.

De reținut, pe scurt:

• Soluția Curții: instanța de contencios constituțional a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de ÎCCJ și a declarat neconstituțional art. II din legea care modifica art. 451 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă.
• Textele nu intră în vigoare: fiind un control anterior promulgării (a priori), modificarea nu devine lege; proiectul se întoarce la Parlament pentru reexaminare, iar judecătorii își păstrează dreptul de a cenzura din oficiu onorariile exagerate puse pe seama părții care a pierdut procesul.
• Echilibrul procesual: Curtea a reținut că opozabilitatea onorariului față de adversarul care a pierdut procesul (terț față de contractul de asistență) se naște exclusiv prin hotărârea judecătorului, iar limitarea controlului la cererea părții ar transforma apărarea într-o veritabilă probatio diabolica.
• Căi de atac discriminatorii: prevederea acordării dreptului la reexaminare exclusiv părții care a câștigat procesul, privând partea căzută în pretenții de orice remediu procesual când cererea de reducere îi era respinsă, încalcă egalitatea armelor.
• Regula actuală rămâne aplicabilă: art. 451 din Codul de procedură civilă se aplică în continuare în forma în vigoare, instanțele putând reduce motivat cheltuielile cu onorariul avocațial atât la cerere, cât și din oficiu.

Ce a decis Curtea Constituțională

Prin dispozitivul Deciziei nr. 346 din 1 iulie 2025, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis:

„Admite obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și constată că dispozițiile art. II din Legea privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și pentru modificarea art. 451 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt neconstituționale.”

Hotărârea este definitivă și general obligatorie. Conform art. 147 alin. (2) din Constituția României, dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost constatată înainte de promulgare nu pot fi promulgate, Parlamentul fiind obligat să reexamineze proiectul de lege pentru a-l pune în acord cu decizia Curții.

Despre ce a fost vorba

La data de 18 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a sesizat Curtea Constituțională cu o obiecție de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. II din actul normativ adoptat de Parlament. Sesizarea s-a înscris în procedura controlului preventiv de constituționalitate (a priori), exercitat înainte de promulgarea legii de către Președintele României.

Inițiativa legislativă viza două paliere normative: pe de o parte, modificarea Legii nr. 51/1995 pentru profesia de avocat (introducerea unei prezumții de proporționalitate a onorariului stabilit între avocat și client), iar pe de altă parte, modificarea substanțială a art. 451 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, prin restrângerea posibilității judecătorului de a micșora onorariul avocațial solicitat ca parte a cheltuielilor de judecată exclusiv la cererea părții interesate și după criterii stabilite de organele profesiei de avocat.

În cadrul procedurii în fața Curții Constituționale, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și Baroul București au depus memorii de tip amicus curiae prin care au solicitat respingerea obiecției, susținând libertatea contractuală și prezumția corectitudinii muncii avocatului. În schimb, Asociația Magistraților din România (Filiala Brăila) a formulat un memoriu amicus curiae în susținerea admiterii obiecției formulate de instanța supremă. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis puncte de vedere scrise.

Ce prevedea textul declarat neconstituțional

Dispozițiile art. II din legea trimisă spre promulgare înlocuiau alineatele (2) și (3) ale articolului 451 din Codul de procedură civilă cu următoarea reglementare:

• Eliminarea intervenției din oficiu: instanța ar fi putut reduce partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților doar „la cererea părții interesate”, dispărând posibilitatea judecătorului de a interveni din proprie inițiativă.
• Criteriul plății disproporționate: intervenția judiciară era condiționată de situația în care onorariul era „plătit disproporționat” în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată.
• Trimiterea la normele interne ale profesiei: motivarea reducerii trebuia raportată obligatoriu la criteriile prevăzute de legislația profesiei de avocat (inclusiv Statutul profesiei și ghidurile UNBR).
• Regim asimetric al căilor de atac: măsura reducerii putea fi atacată de cel care a câștigat procesul odată cu fondul sau, la deciziile definitive și cele supuse recursului, prin cerere de reexaminare soluționată de un alt complet. În schimb, textul nu oferea nicio cale de atac părții obligate la plată căreia i se respingea cererea de reducere a onorariului adversarului.
• Discrepanță față de experți: în timp ce la onorariile avocaților instanța nu mai putea interveni din oficiu, la sumele datorate experților judiciari și specialiștilor instanța își păstra dreptul de reducere din oficiu.

Criticile de neconstituționalitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că noul text rupe echilibrul procesual și încalcă dreptul la un proces echitabil (art. 21 alin. 3 din Constituție), egalitatea armelor (art. 16 alin. 1), calitatea legii (art. 1 alin. 5) și liberul acces la căile de atac (art. 129).

Printre argumentele esențiale ridicate de instanța supremă s-au numărat:

• Partea care pierde procesul lipsește adesea de la ultimul termen sau solicită judecarea în lipsă, astfel că nu cunoaște chitanțele sau contractul de asistență depuse de adversar chiar la închiderea dezbaterilor (conform art. 452 din Codul de procedură civilă). Fără intervenția din oficiu a judecătorului și fără un termen legal de studiu, dreptul său la apărare este complet anihilat.
• Trimiterea la criteriile din legislația profesiei de avocat generează o normă lipsită de previzibilitate, delegând unui organism profesional privat puterea de a stabili criterii de opozabilitate judiciară a unor creanțe civile.
• Sintagma „plătit disproporționat” sugera în mod confuz că reducerea ar fi fost posibilă doar dacă suma achitată efectiv diferea de cea contractată, creând o contradicție logică.
• În materia căilor de atac, s-a creat o discriminare vădită: reclamantul câștigător putea ataca reducerea onorariului său prin reexaminare, în timp ce pârâtul care cerea reducerea și era refuzat nu avea la dispoziție nicio cale de atac, hotărârea rămânând definitivă împotriva sa. Mai mult, procedura reexaminării nu avea prevăzute nici termen, nici reguli de judecată, obligând instanțele să legifereze pe cale jurisprudențială.

Argumentele Curții

Curtea Constituțională a examinat problema pe larg, realizând o analiză comparativă a sistemelor din Uniunea Europeană (unde există atât modele de reducere exclusiv la cerere, cât și modele din oficiu, însă cele la cerere sunt întotdeauna dublate de garanții procedurale stricte), precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Instanța de contencios constituțional a reținut următoarele repere cardinale:

1. Distincția dintre contractul avocat-client și sarcina cheltuielilor de judecată: Raportul juridic dintre avocat și client este unul contractual, guvernat de libertatea de negociere și de Statutul profesiei. În schimb, obligarea părții adverse la plata acestui onorariu reprezintă un raport juridic procesual, tranșat de instanță prin hotărâre judecătorească. Partea adversă este un terț absolut față de convenția de asistență juridică. Opozabilitatea contractului față de terț ia naștere exclusiv prin filtrul judecătorului, care trebuie să verifice dacă suma pretinsă are caracter real, necesar și rezonabil (paragrafele 67-68 și 93 din decizie).

2. Apariția unei veritabile probatio diabolica: Coroborarea eliminării reducerii din oficiu cu prezumția legală de proporționalitate din Legea nr. 51/1995 și cu depunerea dovezilor de plată în ultima clipă a dezbaterilor plasează partea căzută în pretenții într-o imposibilitate probatorie absolută (probatio diabolica). Partea nu are timpul material și nici accesul la datele interne ale contractului părții adverse pentru a răsturna o asemenea prezumție în câteva minute de ședință (paragrafele 63 și 76-78).

3. Neconstituționalitatea delegării de atribuții către o profesie liberală: Legiuitorul nu poate transfera către Uniunea Națională a Barourilor din România prerogative de stabilire a unor reguli de drept procesual civil cu efecte asupra terților. Statutul profesiei de avocat reglementează drepturi și îndatoriri profesionale interne, nu efectele exercitării drepturilor procesuale în fața instanței, materie rezervată legiuitorului primar conform art. 1 alin. (5) și art. 126 alin. (1) din Constituție (paragrafele 66 și 70).

4. Încălcarea egalității armelor în materia căilor de atac: Deschiderea căii de atac a reexaminării exclusiv pentru partea care a suferit o reducere a cheltuielilor, refuzând orice remediu părții obligate la plată a cărei cerere de reducere a fost respinsă de judecătorul fondului, instituie o inechitate procesuală flagrantă, sancționată prin prisma art. 16 alin. (1) și art. 129 din Constituție (paragrafele 98-99).

5. Lipsa de precizie și vidul procedural al reexaminării: Simpla mențiune a unei „cereri de reexaminare soluționate de alt complet”, fără stabilirea termenului de declarare, a procedurii de citare și dezbatere și a tipurilor de soluții ce pot fi pronunțate, încalcă exigențele de calitate a legii (art. 1 alin. 5) și obligă magistrații să inventeze norme de procedură, cu riscul apariției unei practici neunitare la nivel național (paragrafele 100-101).

Opinii separate sau concurente

Decizia nr. 346 din 1 iulie 2025 a fost adoptată cu unanimitatea voturilor judecătorilor Curții Constituționale prezenți la dezbateri. Nu au fost formulate opinii separate sau opinii concurente.

Ce efecte are decizia și de când

Dat fiind faptul că decizia a fost pronunțată în cadrul unui control de constituționalitate anterior promulgării (control a priori, întemeiat pe dispozițiile art. 146 lit. a din Constituție):

• Art. II din lege nu intră în vigoare: dispozițiile criticate nu vor face parte din ordinea juridică pozitivă.
• Obligația Parlamentului: legea se reîntoarce la Parlamentul României. Camerele legislative sunt obligate să reexamineze prevederile declarate neconstituționale și să le elimine sau să le reformuleze conform considerentelor Curții Constituționale.
• Menținerea normei actuale: articolul 451 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă rămâne nemodificat. Instanțele de judecată continuă să aibă deplina competență legală de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată constând în onorariul avocaților atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea, complexitatea cauzei sau volumul de muncă, atât la cererea părții interesate, cât și din oficiu.

Cine este afectat și ce urmează

Decizia Curții are consecințe directe asupra tuturor participanților la procedurile judiciare civile:

• Justițiabilii (persoane fizice și juridice): cei care pierd un proces beneficiază în continuare de protecția instanței împotriva împovărării cu cheltuieli de judecată abuzive sau disproporționate, chiar și atunci când nu au formulat expres o cerere orală de reducere la termenul final.
• Instanțele judecătorești: judecătorii își păstrează atribuția de a cenzura din oficiu sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată și de a asigura echilibrul dintre părți.
• Avocații: onorariile stabilite prin contract rămân pe deplin valabile între avocat și clientul său (contractul nu este modificat de instanță), însă suma recuperabilă de la adversar rămâne supusă filtrului judiciar de rezonabilitate.
• Legiuitorul: dacă Parlamentul dorește să reformeze cadrul cheltuielilor de judecată, va trebui să elaboreze o reglementare completă, care să conțină criterii legale obiective scrise direct în Codul de procedură civilă, să instituie un mecanism procedural care să ofere părții adverse timpul necesar pentru a lua cunoștință de chitanțe și să asigure căi de atac egale pentru ambele părți.