Experții judiciari desemnați în procesele civile au dreptul de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care instanța le-a redus sau le-a admis doar parțial onorariul final solicitat prin decont. Prevederile sunt cuprinse în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 87 din 21 septembrie 2026, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României (Partea I) nr. 883 publicat miercuri pe data de 21 octombrie 2026.
De reținut, pe scurt:
- Cale de atac deschisă experților: Experții judiciari au calitate procesuală activă pentru a formula apel sau recurs împotriva hotărârii prin care instanța le cenzurează sau le diminuează onorariul definitiv.
- Statut procesual asimilat: În procedura de stabilire a drepturilor bănești pentru lucrarea realizată, expertul acționează ca un veritabil reclamant față de partea din proces obligată la plată, având toate drepturile de apărare prevăzute de lege.
- Fondul cauzei nu este blocat: Calea de atac promovată de expert vizează strict sumele cuvenite pentru expertiză și nu împiedică soluția de pe fondul litigiului să devină definitivă.
- Efect obligatoriu: Dezlegarea dată de instanța supremă este obligatorie pentru toate instanțele din România începând cu data de 21 octombrie 2026.
Ce se schimbă concret
Până la această hotărâre a instanței supreme, un expert judiciar care constata că instanța îi taie din onorariul justificat prin decontul de cheltuieli se afla adesea într-un blocaj procesual complet. Numeroase instanțe îi respingeau apelul sau recursul direct ca inadmisibil, susținând că expertul nu are calitatea de parte în proces.
Prin Decizia nr. 87/2026, Înalta Curte de Casație și Justiție pune capăt acestei practici și clarifică statutul expertului:
- Acces garantat la instanța de control judiciar: Expertul judiciar poate ataca direct încheierea sau hotărârea judecătorească prin care i-a fost stabilit un onorariu definitiv mai mic decât cel solicitat prin decontul depus la dosar.
- Expertul este titularul unei creanțe proprii: Solicitarea de majorare a onorariului provizoriu reprezintă o cerere în legătură cu procesul în cadrul căreia expertul dobândește calitatea de reclamant, iar partea din dosar obligată la plată capătă calitatea de pârât.
- Separarea strictă față de fondul procesului: Calea de atac promovată de expert privește strict onorariul său. Dispozițiile din hotărâre care tranșează fondul procesului dintre reclamant și pârât își urmează cursul firesc și pot deveni definitive dacă nu sunt atacate de părțile din proces.
Cum s-a împărțit practica instanțelor până la intervenția ÎCCJ
Chestiunea de drept a plecat din două litigii civile aflate pe rolul Curții de Apel Alba Iulia și al Tribunalului Iași. În ambele cazuri, experții desemnați au cerut onorarii finale mai mari, raportate la volumul efectiv de muncă, însă judecătorii de la fond le-au redus sumele solicitate fără o justificare detaliată. Când experții au declarat apel, părțile din proces au ridicat excepția de inadmisibilitate.
La nivelul instanțelor naționale existau două curente opuse:
- Prima opinie (inadmisibilitate strictă): Susținea că art. 458 din Codul de procedură civilă acordă dreptul la căi de atac exclusiv „părților aflate în proces”. Fiind un participant auxiliar și un terț față de raportul juridic dedus judecății, expertul nu ar fi avut calitate procesuală activă. Această viziune era împărtășită inclusiv de Secția I civilă și de Secția de contencios administrativ și fiscal ale ÎCCJ în recursuri anterioare.
- A doua opinie (admisibilitate): Reținea că expertul are un drept patrimonial direct ocrotit de Constituție (art. 21 privind accesul liber la justiție) și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 privind dreptul la un proces echitabil). În plus, dacă judecătorul uită să se pronunțe pe onorariu, expertul poate cere completarea hotărârii conform art. 444 alin. (3) din Codul de procedură civilă, decizie ce poate fi atacată cu apel conform art. 446. Prin urmare, ar fi fost lipsit de logică ca expertul să poată ataca hotărârea când judecătorul omite cererea, dar să nu o poată ataca atunci când judecătorul i-o respinge sau i-o reduce.