CCR respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate privind proporționalitatea sancțiunilor contravenționale (art. 5 alin. (5) și art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001)

Curtea Constituțională a stabilit că prevederile generale din materia contravențiilor care reglementează proporționalitatea sancțiunii și atribuția instanței de judecată de a hotărî asupra acesteia sunt clare și respectă exigențele fundamentale ale statului de drept. Decizia nr. 750 din 11 decembrie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României (Partea I) nr. 881, apărut miercuri, pe data de 21 octombrie 2026.

De reținut, pe scurt:

• Soluția pronunțată: Curtea Constituțională a respins în unanimitate excepția ca neîntemeiată, confirmând constituționalitatea art. 5 alin. (5) și a art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
• Textul criticat: A fost contestată lipsa unei distincții exprese în cuprinsul textelor între „sancțiunea principală” și „sancțiunea complementară”, în contextul interpretării date de ÎCCJ prin Decizia RIL nr. 5/2021.
• Motivul respingerii: Noțiunile sunt clar definite în lege, iar solicitarea de a introduce distincții noi reprezintă o cerere de legiferare ce ține exclusiv de Parlament.
• Efectul practic: Dispozițiile rămân neschimbate și se aplică în continuare în toate litigiile contravenționale, fără modificarea competențelor instanței.

Despre ce a fost vorba

Dosarul a pornit dintr-un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Bihor (Secția a III-a contencios administrativ și fiscal), unde se judeca apelul împotriva unei sentințe pronunțate de judecătorie. În primă instanță, judecătorul admisese în parte plângerea contravențională a unui șofer împotriva unui proces-verbal de sancționare, înlocuise amenda cu avertismentul și înlăturase sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

În faza de apel, petentul a ridicat excepția de neconstituționalitate, nemulțumit de faptul că instanța de apel ar putea fi ținută de jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia RIL nr. 5/2021), care nu permite cenzurarea distinctă a sancțiunii complementare atunci când textul special o aplică de drept.

Ce prevăd textele contestate

Textele vizate de excepție din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 stabilesc două reguli de bază ale dreptului contravențional:

• Articolul 5 alineatul (5): prevede regula proporționalității, impunând ca sancțiunea stabilită să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
• Articolul 34 alineatul (1): reglementează judecarea plângerii, stabilind că instanța competentă verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal pe baza probelor administrate și „hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.

Ce a susținut autorul excepției

Autorul sesizării a susținut că aceste articole încalcă cerințele de claritate și previzibilitate ale legii (art. 1 din Constituție) și dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție (art. 21 și art. 53 din Constituție).

În opinia acestuia, textul art. 34 alin. (1) ar fi ambiguu deoarece menționează doar că instanța „hotărăște asupra sancțiunii”, fără să specifice dacă se referă la sancțiunea principală sau la cea complementară. În viziunea autorului, această lipsă de detaliere ar împiedica judecătorul să facă o analiză de proporționalitate separată pentru fiecare categorie de sancțiune în parte.

De ce a respins Curtea excepția

Curtea Constituțională a respins criticile, reținând următoarele argumente principale:

• Jurisprudență constantă: Curtea a arătat că s-a mai pronunțat asupra acestor dispoziții în raport cu Decizia RIL nr. 5/2021 a ÎCCJ prin deciziile nr. 344/2024 și nr. 516/2024, menținându-și în totalitate raționamentul întrucât nu au apărut elemente noi (paragrafele 12-13 din decizie).
• Definirea noțiunilor: Termenii de sancțiune principală și sancțiune complementară sunt definiți explicit chiar la art. 5 alin. (1)-(4) din OG nr. 2/2001, având un înțeles clar și neechivoc în întregul sistem juridic.
• Depășirea competențelor Curții: Critica formulată nu vizează o veritabilă neconformitate constituțională, ci urmărește completarea sau rescrierea textului de lege. Or, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 61 alin. (1) din Constituție, Curtea nu poate modifica texte legale, Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a țării (paragraful 14 din decizie).

Ce înseamnă în practică

Decizia confirmă că reglementarea actuală a controlului judecătoresc asupra contravențiilor este pe deplin constituțională. Judecătorul verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal în ansamblu și apreciază proporționalitatea sancțiunilor în limitele stabilite de legea generală și de normele speciale aplicabile fiecărui domeniu în parte.

Litigiul de fond aflat pe rolul Tribunalului Bihor va fi soluționat pe baza prevederilor existente, fără ca regimul sancțiunilor contravenționale să sufere modificări.