Obligațiile de raportare privind durabilitatea (ESG/CSRD) au fost restrânse substanțial în România, după ce Ministerul Finanțelor a aliniat reglementările contabile la cea mai recentă directivă europeană de reducere a sarcinilor administrative. Noile reguli amână aplicarea pentru marea majoritate a companiilor până în anul 2027, ridică pragurile de raportare la 1.000 de salariați și instituie o protecție contractuală strictă pentru întreprinderile mici și mijlocii din lanțurile de aprovizionare.
Prevederile sunt cuprinse în Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.281/2026, publicat în Monitorul Oficial al României (Partea I) nr. 858 publicat marți pe data de 13 octombrie 2026.
De reținut, pe scurt:
- Praguri de raportare majorate drastic: Obligația de raportare a durabilității va viza doar companiile individuale și grupurile care depășesc o cifră de afaceri netă de 2.250.000.000 lei (2,25 miliarde lei) și un număr mediu de 1.000 de salariați.
- Scutire generală pentru anii 2025 și 2026: Entitățile care nu ating noile plafoane (1.000 de salariați sau 2,25 miliarde lei cifră de afaceri) sunt scutite expres de cerințele capitolului de durabilitate pentru exercițiile financiare începute între 1 ianuarie 2025 și 31 decembrie 2026.
- Statutul de „entitate protejată” pentru furnizori: Firmele din lanțul valoric cu cel mult 1.000 de angajați au dreptul legal de a refuza cererile de date care depășesc standardele voluntare de raportare, iar clauzele contractuale prin care marile corporații încearcă să le oblige sunt nule de drept.
- Limitare pentru auditori și opțiuni M&A: Auditorul statutar nu poate pretinde de la furnizori informații dincolo de standardele voluntare, iar companiile-mamă pot exclude din raportarea consolidată filialele achiziționate sau vândute în cursul anului.
Ce se schimbă concret
Ordinul nr. 1.281/2026 transpune Directiva (UE) 2026/470 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 februarie 2026, actul comunitar care a restructurat directivele contabile europene, directiva privind raportarea de durabilitate (CSRD) și directiva privind diligența necesară (CSDDD). Schimbarea are ca obiectiv direct stoparea transferului necontrolat de sarcini birocratice de la marile corporații către partenerii comerciali mai mici.
Concret, actul modifică în profunzime atât Reglementările contabile naționale aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, cât și Reglementările conforme cu standardele IFRS aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016, alături de calendarul stabilit inițial prin OMF nr. 85/2024.
Principalele noutăți privesc:
- Ridicarea pragului de aplicare la 1.000 de angajați: Până acum, normele CSRD prevedeau intrarea treptată a tuturor companiilor mari (peste 250 de salariați) în sfera raportării de durabilitate. Noul ordin stabilește că obligația de a include secțiunea de durabilitate în raportul administratorilor revine doar entităților care depășesc simultan o cifră de afaceri netă de 2.250.000.000 lei (aproximativ 450 milioane euro) și un număr mediu de 1.000 de salariați.
- Scutirea expresă pentru exercițiile financiare 2025 și 2026: Companiile mari care au sub 1.000 de salariați sau o cifră de afaceri sub 2,25 miliarde lei, care conform calendarului anterior trebuiau să înceapă colectarea datelor și raportarea pentru anul 2025, beneficiază de o scutire totală pentru exercițiile financiare 2025 și 2026.
- Instituirea regimului de protecție pentru furnizori: Partenerii comerciali aflați în lanțul valoric al unei mari corporații primesc un statut special dacă nu depășesc 1.000 de angajați în anul precedent. Aceștia sunt calificați drept „entități protejate” și nu mai pot fi constrânși contractual să livreze date de mediu sau sociale complicate.
- Nulitatea automată a clauzelor contractuale abuzive: Dacă o multinațională sau o mare companie raportoare introduce într-un contract comercial clauze prin care solicită furnizorului protejat date ESG dincolo de standardele voluntare stabilite la nivelul Uniunii Europene, respectivele prevederi contractuale sunt lipsite de forță obligatorie. Restul contractului comercial rămâne pe deplin valabil.
- Procedură simplificată pe bază de declarație pe propria răspundere: Marile companii se pot baza pe o simplă declarație pe propria răspundere primită de la furnizor pentru a stabili că acesta este o entitate protejată, fără a avea obligația de a efectua verificări sau audituri asupra informațiilor din declarație.
- Scutiri la fuziuni, achiziții și vânzări de companii: În cazul în care structura unui grup se modifică în cursul anului prin fuziuni sau achiziții, societatea-mamă poate decide să nu includă datele noilor entități în raportul consolidat de durabilitate al acelui an. Aceeași posibilitate de excludere este valabilă și pentru filialele vândute sau ieșite din grup în timpul exercițiului financiar.
- Protecția secretelor comerciale și a informațiilor sensibile: Companiile raportoare primesc dreptul expres de a omite din raportul de durabilitate informațiile care constituie secrete comerciale, rezultate ale inovării, drepturi de proprietate intelectuală, informații clasificate din domeniul apărării sau detalii comerciale a căror publicare le-ar produce prejudicii grave.
- Suspendarea obligației de marcare electronică digitală: Până când Comisia Europeană va adopta regulile tehnice specifice de etichetare digitală prin Regulamentul delegat (UE) 2019/815 (ESEF), firmele nu au obligația de a aplica marcaje electronice pe secțiunea de durabilitate.
Cine este vizat și ce obligații apar
Ordinul trasează o demarcație netă între două categorii de agenți economici:
1. Marile corporații raportoare
Sunt entitățile individuale sau societățile-mamă ale unui grup care depășesc, la data bilanțului, ambele criterii:
- O cifră de afaceri netă de peste 2.250.000.000 lei (2,25 miliarde lei).
- Un număr mediu de 1.000 de salariați în cursul exercițiului financiar.
Pentru aceste companii, raportarea privind durabilitatea devine obligatorie începând cu exercițiile financiare ale anului 2027. Când solicită date de la parteneri comerciali mai mici din lanțul lor de aprovizionare, marile companii au obligația legală expresă de a-i înștiința pe aceștia cu privire la datele care depășesc standardele voluntare și la dreptul legal pe care îl au de a refuza furnizarea lor. Dacă raportează datele lanțului valoric fără a forța furnizorii protejați, se consideră din punct de vedere legal că și-au îndeplinit corect obligațiile de raportare.
Pentru sucursalele și filialele din România ale unor grupuri din afara Uniunii Europene (țări terțe), obligația de raportare intervine doar dacă filiala locală realizează o cifră de afaceri netă de peste 1.000.000.000 lei (1 miliard lei) în anul precedent, iar grupul din țara terță generează în întreaga Uniune Europeană peste 2,25 miliarde lei în fiecare dintre ultimele două exerciții financiare consecutive.
2. Furnizorii și IMM-urile din lanțul valoric („entitățile protejate”)
Sunt toate companiile care se află în lanțul de aprovizionare sau de distribuție al unui mare raportor și care au avut cel mult 1.000 de salariați în anul financiar precedent. Criteriul de 1.000 de salariați se analizează strict la nivel individual, fără a cumula salariații filialelor sau ai companiei-mamă.
Aceste firme obțin un scut legal puternic:
- Pot refuza oficial să răspundă la chestionarele stufoase trimise de clienții mari, dacă solicitările trec de standardele voluntare europene.
- Nu riscă sancțiuni contractuale, rezilieri imputabile sau penalități, deoarece orice clauză contrară din contractele comerciale este lipsită de forță obligatorie.
- Pentru a beneficia de protecție, este suficient să transmită clientului o declarație pe propria răspundere prin care atestă că nu au depășit 1.000 de salariați în anul precedent.